Aplicatii Privind Calculul de Indicatori Specifici Gestiunii Trezoreriei
In:
Submitted By isabrox Words 6464 Pages 26
Aplicatii privind calculul de indicatori specifici gestiunii trezoreriei
SN = Active – Datorii totale Aceasta exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le posedă proprietarii asupra întreprinderii, fiind averea proprietarilor şi trebuind să fie suficientă pentru a asigura funcţionarea şi independenţa financiară a întreprinderii. Pe baza bilanţului financiar Situaţia Netă se determină ca diferenţă: • SN = Total active – Datorii totale - Venituri în avans = Capitaluri proprii. Pe baza bilanţului contabil armonizat Situaţia Netă este diferenţa: • SN = (Total active – Datorii curente) – Datorii peste 1 an = F – G.
Situaţia Netă în cele două variante de calcul este prezentată în:
Tabel nr. Calculul şi analiza situaţiei nete (capitalurilor proprii)
|Nr |Indicatori |Exerciţiul financiar |Abateri |Indici |
|crt |(lei) |Precedent |Curent |(± Δ) |(%) |
|1. |Total active |666599134 |959678348 |293079214 |143,96 |
|2. |Datorii totale |236328008 |314339890 |78011882 |133,01 |
|3. |Venituri în avans |4435821 |5197373 |761552 |171,68 |
|4. |Situaţia netă (SN)(a) |425835305 |640141085 |21430578 |105,03 |
|5. |Total active – Datorii curente (F) |434328633 |768048262 |333719629 |176,83 |
|6. |Datorii curente (G) |8453328 |127907177 |119453849 |1513 |
|7. |Capitaluri proprii (F – G)(b) |425835305 |640141085 |21430578 |105,03 |
Din analiza datelor tabelului se constată o situaţie netă pozitivă şi crescătoare care reflectă o gestiune economică sănătoasă, ce maximizează valoarea întreprinderii, prin potenţarea capitalurilor proprii. O situaţie netă negativă reflectă o stare de prefaliment, fiind consecinţa încheierii cu pierderi a exerciţiilor anterioare, pierderi care au epuizat integral capitalurile proprii. Partea neacoperită rămâne exclusiv în sarcina creditorilor, acesta fiind riscul de insolvabilitate al întreprinderii. Creşterea situaţiei nete (activului net) are ca efect creşterea rentabilităţii şi a independenţei financiare, pe baza ei putându-se determina riscul global sau lichidativ, prin raportul: [pic] < 0,3. Activul net (capitalurile proprii) reprezintă un indicator esenţial care dă dimensiunea gradului de “sănătate” a întreprinderii referitor la menţinerea capitalului fizic sau financiar, mai ales în condiţiile inflaţiei care îl erodează. Menţinerea capitalului fizic presupune ca profitul să fie obţinut numai prin creşterea capacităţii fizice productive în cursul perioadei, iar menţinerea capitalului financiar presupune obţinerea profitului prin creşterea valorii financiare (monetare) a activelor nete. Din situaţia modificării capitalurilor proprii rezultă capacitatea de menţinere (erodare) a capitalului, precum şi profitul (pierderea) întreprinderii în cursul exerciţiului, prin intermediul următoarelor elemente de conţinut: • profitul net (pierderea netă) al perioadei; • fiecare element de venit şi cheltuială recunoscute direct în capitalurile proprii; • efectul cumulat al modificării politicilor contabile şi corecţia erorilor; • tranzacţiile de capital cu şi distribuirile către proprietari; • soldul profitului (pierderii) cumulate la începutul perioadei şi la data bilanţului şi modificările aferente; • o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capitaluri proprii la începutul şi sfârşitul perioadei, cu prezentarea distinctă a fiecărei modificări.
Echilibrul financiar al întreprinderii rezultă din confruntarea maselor mari ale bilanţului: Fondul de Rulment (FR) cu Necesarul de Fond de Rulment (NFR), din care rezultă Trezoreria (T). Acest echilibru este determinat conform concepţiilor de prezentare a bilanţului: optica financiară şi optica funcţională. Pe baza bilanţului financiar care grupează posturile după criteriul permanenţei, echilibrul financiar presupune finanţarea activului cu durata mai mare de 1 an din resurse cu scadenţa peste 1 an, iar finanţarea activelor sub 1 an din resurse scadente sub 1 an. Un prim echilibru rezultă din confruntarea pasivului pe termen lung (capitalurile permanente) cu necesarul permanent (activul imobilizat), aşa cum rezultă din analiza părţii superioare a bilanţului financiar: FRF = Capitaluri permanente (Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung şi mediu) + Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli – Necesar permanent (Active imobilizate nete). Această metodă pune în evidenţă echilibrul financiar pe termen lung, fondul de rulment reprezentând partea din capitalurile permanente rămasă după finanţarea imobilizărilor, pe care întreprinderea o consacră finanţării activelor circulante. Este partea din capitaluri cu grad de exigibilitate slab, care serveşte finanţării elementelor de activ cu grad de lichiditate suficient de crescut. Scăderea Fondului de Rulment este cauzată de scăderea capitalurilor permanente (rambursări de împrumuturi pe termen lung sau de obligaţiuni) şi de creşterea imobilizărilor nete (investiţii). Un Fond de Rulment staţionar reflectă stagnarea întreprinderii, care poate fi temporară sau de durată, având diferite cauze. Partea inferioară a bilanţului financiar permite determinarea Fondului de Rulment Financiar ca diferenţă: FRF = (Active circulante + Cheltuieli în avans) – (Datorii pe termen scurt + Venituri în avans). Metoda pune în evidenţă afectarea şi finalitatea Fondului de Rulment care este finanţat din activul circulant. În această ipostază, fondul de rulment Financiar arată surplusul activelor circulante nete nefinanţate din datoriile temporare, evidenţiind excedentul de lichiditate potenţială, ca o marjă de securitate privind solvabilitatea întreprinderii. Bilanţul contabil armonizat permite determinarea mai rapidă a Fondului de Rulment în două moduri: • FRF = (Total active – Datorii sub 1 an) – Active imobilizate = F – A; • FRF = Active circulante, respectiv datorii curente nete (E). Teoretic, Fondul de Rulment trebuie să fie pozitiv, ceea ce nu înseamnă că în anumite situaţii nu poate exista un fond de rulment negativ fără a compromite buna funcţionare a întreprinderii. Un Fond de Rulment pozitiv (Capitaluri permanente > Imobilizări nete) constituie marja de securitate a întreprinderii pentru exploatarea sa cotidiană, permiţându-i să-şi asigure un nivel minim al unor active circulante strict necesare funcţionării (stocuri minime, fond de casă minim), activul circulant fiind superior datoriilor pe termen scurt (Activ circulant net > Datorii sub 1 an). Un Fond de Rulment negativ constituie un semnal de alarmă pentru întreprindere, care va fi lipsită de capitaluri permanente suficiente să-i asigure finanţarea imobilizărilor (Capitaluri permanente < Imobilizări nete), sau care are active circulante inferioare datoriilor scadente pe termen scurt, pe care nu le va putea achita (Activ circulant net < Datorii sub 1 an). Această situaţie se întâlneşte mai frecvent în sectorul de distribuţie, unde viteza de rotaţie a stocurilor este foarte rapidă (sub o lună) şi unde există credite-furnizori însemnate. Calculul Fondului de Rulment în cele trei variante conduce la rezultatele din Tabelul:
Se constată că Fondul de Rulment pozitiv şi în creştere confirmă o dinamică favorabilă a marjei de securitate a întreprinderii.
FRp = Capitaluri proprii – Imobilizări nete;
FRs = Împrumuturi pe termen lung şi mediu – Imobilizări nete. Fondul de Rulment propriu pune în evidenţă influenţa structurii de finanţare asupra constituirii sale, adică măsura în care echilibrul financiar se asigură prin capitalurile proprii, ceea ce reflectă gradul de autonomie financiară. Fondul de Rulment împrumutat (străin) reflectă gradul de îndatorare pe termen lung pentru a finanţa nevoi pe termen scurt. Calculul Fondului de Rulment propriu şi străin pe baza datelor din Tabelul 7 conduce la rezultatele din Tabelul nr.
Se constată următoarele:
1. Fondul de Rulment propriu este pozitiv şi în creştere cu 115,5 %, ceea ce confirmă că întreprinderea dispune de o autonomie financiară care îi permite finanţarea imobilizărilor nete din capitaluri proprii.
2. Fondul de Rulment străin este negativ şi în scădere cu 3,5 %, ceea ce arată că nevoile pe termen scurt nu pot fi finanţate prin îndatorare pe termen lung, deşi gradul de îndatorare la termen (raportul Datorii peste 1 an/Capitaluri proprii) a crescut de la 1,994 % la 19,98 %.
3. Echilibrul financiar pe termen lung şi pe termen scurt este asigurat ca urmare a unei marje de securitate pe care o conferă Fondul de Rulment Financiar pozitiv. 4. Independenţa financiară a întreprinderii se dovedeşte a fi satisfăcătoare, chiar dacă ponderea capitalurilor proprii în capitalurile permanente s-a redus de la 98 % la 83,3 %.
Cum se determină necesarul de fond de rulment ? Necesarul de Fond de Rulment desemnează nevoile financiare generate de executarea unor operaţiuni repetitive care compun ciclul de exploatare curentă (cumpărări, vânzări, plăţi salarii), al cărui total trebuie acoperit cel puţin parţial de resurse stabile (Fondul de Rulment Net). Structura Necesarului de Fond de Rulment cuprinde, pe de o parte, stocurile (de materii prime, produse finite, semifabricate) a căror valoare încorporează cheltuielile de fabricaţie şi, pe de altă parte, creanţele. Din suma acestor componente se scad datoriile (de exploatare şi în afara exploatării), care corespund decalajelor între încasări şi plăţi:
NFR = Necesităţi ciclice – Resurse ciclice, în care:
Necesităţi ciclice = Necesar temporar – Disponibilităţi;
Resurse ciclice = Resurse temporare – Credite de trezorerie. Pe baza bilanţului necesarul de fond de rulment se determină ca diferenţă:
NFR =(Active circulante + Cheltuieli în avans– Casa şi conturi la bănci) - (Datorii ce trebuie plătite într-un an + Credite bancare + Venituri în avans).
Tabel nr. Calculul şi analiza necesarului de fond de rulment
Pornind de la relaţia care trebuie să existe între necesarul temporar şi resursele temporare, NFR constituie un indicator de echilibru financiar, care poate fi pozitiv sau negativ, după cum urmează:
a) Dacă NFR > 0, rezultă un surplus de necesar temporar faţă de resursele temporare ce pot fi mobilizate, fiind o situaţie normală dacă este consecinţa unor investiţii privind creşterea necesarului de finanţare a ciclului de exploatare. În caz contrar, NFR > 0 arată un decalaj nefavorabil între lichidarea stocurilor şi creanţelor şi exigibilitatea datoriilor de exploatare, în sensul încetinirii încasărilor şi accelerării plăţilor.
b) Un NFR < 0 reflectă un surplus de resurse nete temporare faţă de capitalurile circulante, necesităţile temporare fiind mai mici decât resursele temporare ce pot fi mobilizate. Această situaţie este favorabilă dacă este consecinţa accelerării rotaţiei activelor circulante, a urgentării încasărilor şi relaxării plăţilor. Necesarul de fond de rulment reflectă echilibrul curent al întreprinderii, este mai fluctuant, mai instabil decât fondul de rulment şi depinde de cifra de afaceri), durata de rotaţie a stocurilor, decalajul dintre termenul de recuperare a creanţelor şi termenul de plată a furnizorilor. El poate fi exprimat în zile de vânzare prin intermediul vitezei de rotaţie (NFRz = NFR·360/ CA) care reflectă acest decalaj. Cum se determină trezoreria ? Trezoreria Netă (TN) poate fi determinată pornind de la egalitatea de bilanţ Activ = Pasiv care conduce la confruntarea fondului de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR), din care rezultă echilibrul financiar al întreprinderii, fiind un rezultat al operaţiunilor ce afectează toate posturile de bilanţ şi rezultând din lectura pe orizontală a bilanţului financiar, respectiv:
a) a părţii superioare: TN = FR – NFR;
b) a părţii inferioare: TN = Disponibilităţi – Credite de trezorerie sau:
TN = Trezoreia activă – Trezoreria pasivă. Trezoreria activă cuprinde disponibilităţile curente degajate de funcţionarea întreprinderii, la care se adaugă plasamentele rambursabile în orice moment (valori mobiliare de plasament). Trezoreria pasivă este reprezentată de creditele bancare curente, soldurile creditoare de bănci şi efectele scontate (în afara bilanţului).
c) Pe baza bilanţului contabil armonizat, trezoreria este dată de diferenţa: TN = Active circulante respectiv datorii curente nete (E) – NFR. Calculul Trezoreriei Nete pe baza bilanţului conduce la rezultatele din Tabelul :
Se constată că Trezoreria Netă este pozitivă şi în scădere, ceea ce reflectă decalajul dintre ritmul superior de creştere a necesarului de fond de rulment comparativ cu creşterea fondului de rulment financiar (351,65 > 325,02 %). Trezoreria Netă (±) rezultă atât din operaţiuni ce afectează capitalurile permanente şi activul imobilizat, cât şi din operaţiuni care privesc activele circulante şi datoriile pe termen scurt. Creşterea Trezoreriei Nete poate fi realizată prin creşterea fondului de rulment şi prin scăderea necesarului de fond de rulment, sau prin creşterea disponibilităţilor şi reducerea creditelor bancare de trezorerie. Valoarea pozitivă sau negativă a Trezoreriei Nete este consecinţa unor inegalităţi între Fondul de Rulment şi Necesarul (resursa) de Fond de Rulment:
1. Trezorerie pozitivă (TN > 0), când: FR > NFR şi respectiv, Disponibilităţi > Credite trezorerie, în următoarele cazuri:
a) FR > 0 şi NFR > 0, când NFR este finanţat în întregime din resurse permanente (FR > 0), care degajă disponibilităţi ce pot ascunde o sub-utlizare de capitaluri;
b) FR > 0 şi NFR < 0, când resursele din ciclul de exploatare (NFR < 0) se adaugă la un excedent de resurse permanente (FR > 0) pentru a degaja un excedent mare de lichidităţi, care pot ascunde sub-utilizări de capitaluri;
c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele din exploatare (NFR < 0) acoperă un excedent crescut de lichidităţi şi numai o parte a activului imobilizat ( FR < 0). Ciclul de exploatare şi o parte din imobilizări sunt finanţate din datorii pe termen scurt (furnizori şi avansuri clienţi), ceea ce impune creşterea capitalurilor permanente (resurselor stabile).
2. Trezorerie negtivă (TN0) şi parţial din credite bancare curente care sunt mai mari decât disponibilităţile, ceea ce impune aprecierea riscului bancar curent;
b) FR0, când creditele bancare pe termen lung şi mediu acoperă o parte din imobilizări (FR NFRT, sau Necesar trezorerie > Resurse trezorerie;
b) TN < 0, când FRNG < NFRT, sau Necesar trezorerie < Resurse trezorerie.
TN = Trezoreria activă(Disponibilităţi) – Trezoreria pasivă(Creditede trezorerie):
Se constată că Fondul de Rulment Net Global este superior Necesarului de Fond de Rulment Total, ceea ce a condus la o Trezorerie Netă pozitivă, dar în scădere, ca urmare a decalajului între indicii Fondului de Rulment şi Necesarului de Fond de Rulment(351,65 > 325,02 %). Reducerea Trezoreriei Nete reflectă reducerea cu aceeaşi valoare a activului circulant financiar, respectiv a Trezoreriei active în condiţiile absenţei creditelor de trezorerie (Trezoreria pasivă). O Trezorerie Netă pozitivă reflectă un excedent de trezorerie în raport cu obligaţiile financiare pe termen scurt, ceea ce asigură întreprinderii posibilitatea de face plasamente pe piaţa de capital. Spre deosebire de resursele ciclice obţinute în activitatea curentă şi reflectate de un Necesar de Fond de Rulment negativ, o Trezorerie Netă negativă reflectă resurse de trezorerie furnizate de parteneri financiari (bănci) şi sunt legate de gestiunea financiară pe termen scurt.
Cum se defineşte solvabilitatea şi lichiditatea firmei? Care sunt ratele de solvabilitate şi lichiditate?
Solvabilitatea constituie aptitudinea întreprinderii de a face faţă scadenţelor pe termen lung şi mediu şi depinde de mărimea datoriilor cu asemenea scadenţe şi de cheltuielile financiare (costul îndatorării). O primă apreciere a solvabilităţii se realizează prin compararea între lichiditatea activului şi exigibilitatea pasivului, respectiv a activelor totale cu datoriile totale, din care rezultă:
1) Activul net contabil: ANC = Activ total – Datorii totale, care exprimă mărimea capitalurilor proprii. În aprecierea solvabilităţii se mai utilizează o serie de rate din structura pasivului ce caracterizează îndatorarea şi autonomia financiară a întreprinderii:
2) Rata solvabilităţii patrimoniale: [pic], care exprimă ponderea capitalului propriu în pasiv, a cărei valoare minimă trebuie să se situeze între 0,3 - 0,5. Valorile mai mari de 0,5 reflectă o situaţie normală.
3) Rata solvabilităţii generale:[pic], în care:
[pic] = Gradul de autonomie financiară (inversul levierului financiar, LF). Creditorii sunt interesaţi într-o valoare cât mai mare a raportului, garanţia lor fiind constituită din activul întreprinderii, în condiţiile unui activ net pozitiv.
4) Există şi alte variante de calcul privind rata solvabilităţii generale:
a) [pic];
b) [pic].
5) Rata îndatorării totale: [pic] = LF
6) Rata îndatorării pe termen lung: [pic] Această rată exprimă dependenţa de creditorii pe termen lung, este majorată de inflaţie, fiind un indicator de risc direct proporţional cu valoarea ei şi cu gradul de variabilitate beneficiilor. Variază de la un sector de activitate la altul.
7) Capacitatea de îndatorare: [pic], care depinde de structura financiară şi arată posibilităţi de îndatorare crescute pentru valori ≥ 0,5.
8) Capacitatea de rambursare: [pic], care exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale şi completează rata de îndatorare, valoarea minimă de 0,25 fiind acceptabilă.
9) Rata cheltuielilor financiare: [pic], care exprimă indirect solvabilitatea, prin ponderea cheltuielilor financiare în rezultatul exploatării, trebuind să fie cât mai mică pentru a evita riscul de non-plată.
10) [pic], care nu trebuie să depăşească 3 %, ceea ce face întreprinderea vulnerabilă şi o expune riscului de insolvabilitate. Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor pe termen scurt şi reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în disponibilităţi (bani). O întreprindere este “lichidă” când resursele degajate de operaţiunile curente ale exerciţiului îi furnizează suficiente disponibilităţi pentru a face faţă scadenţelor pe termen scurt.
1) Fondul de rulment financiar: FRF = Active circulante – Datorii curente(< 1 an). Lichiditatea activelor presupune posibilitatea de a le schimba rapid contra monedă, gradul de lichiditate generală fiind măsurat prin:
2) Rata lichidităţii generale: [pic], care exprimă gradul de lichiditate potenţială (echilibrul financiar pe termen scurt) şi variază după sectorul economic: este subunitar în sectorul de distribuţie şi aproape 2 în sectoarele industriale cu ciclu lung.
Noţiunea de lichiditate comportă mai multe grade, după cum urmează:
3) Rata lichidităţii reduse: [pic], care reflectă capacitatea de rambursare a datoriilor pe termen scurt, valoarea optimă peste 0,5 confirmă o lichiditate normală.
4) Rata lichidităţii immediate (rapide): [pic], numită rată de trezorerie, sau Testul acid, a cărei valoare minimă de 0,2 - 0,3 reflectă o garanţie de lichiditate satisfăcătoare.
Aplicaţie Calculul ratelor de solvabilitate - lichiditate
Introducerea Situaţiei fluxurilor de numerar (trezorerie) ca o componentă a situaţiilor financiare anuale (IAS 7), obligatorie în cazul întreprinderilor mari şi opţională în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii (OMFP 1752/2005) permite o analiză dinamică a echilibrului financiar, prin descrierea operaţiunilor pe tipuri de activităţi (exploatare, investiţii, finanţare) care au antrenat transformarea patrimoniului. Această situaţie exprimă evoluţia poziţiei financiare a întreprinderii faţă de situaţia de la începutul anului, generând o dimensiune ipotetică a performanţelor, deoarece profitul prezentat la sfârşitul anului nu coincide cu soldul disponibilităţilor băneşti la acel moment, singurele care pot conferi autenticitate bunei gestionări a întreprinderii. Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii referitoare la gradul în care diferitele activităţi ale întreprinderii degajă fluxuri (excedente sau deficite) de numerar, aceste fluxuri fiind structurate în trei categorii:
1) Fluxuri de numerar din activitatea de exploatare;
2) Fluxuri de numerar din activitatea de investiţii;
3) Fluxuri de numerar din activitatea de finanţare. Situaţia fluxurilor de numerar (trezorerie) descrie şi consideră trezoreria ca fiind o variabilă centrală care este expresia intrărilor şi ieşirilor de lichidităţi şi de echivalente, iar variaţia trezoreriei se explică prin fluxurile de încasări şi de plăţi înregistrate în cursul perioadei. Încasările în numerar sunt afectate de semnul (+), iar plăţile efectuate în numerar pentru aceleaşi activităţi sunt afectate de (-). Deşi trezoreria întreprinderii este unică, toate fluxurile trecând prin trezorerie, această situaţie (tablou) explică contribuţia fiecărei “funcţii” la variaţia globală a trezoreriei nete (ΔTN), ca rezultat al însumării algebrice a fluxurilor de numerar provenind din: exploatare (ΔTExp), investiţii (ΔTI), finanţare (ΔTF). Fluxurile de numerar pot fi determinate prin două metode: directă şi indirectă. Metoda directă presupune deducerea plăţilor din încasările aferente ale exerciţiului financiar pe tipuri de activităţi şi permite estimarea fluxurilor viitoare de numerar pe total şi pe activităţi. Conform metodei directe, fluxurile de numerar din activitatea curentă reprezintă un indicator-cheie al generării de numerar pentru alte activităţi: rambursarea împrumuturilor, menţinerea capacităţii de funcţionare a întreprinderii, plata dividendelor, noi investiţii fără finanţare externă. Fluxurile de numerar din investiţii reflectă măsura în care cheltuielile efectuate au generat resurse care vor produce venituri în viitor (clădiri, instalaţii). Fluxurile de numerar din activităţi de finanţare permit estimarea cererii viitoare de fluxuri de numerar din partea finanţatorilor întreprinderii (primiri sau rambursări de credite, încasări din emisiuni de titluri, plăţi pentru răscumpărarea titlurilor emise, încasări sau plăţi din contracte de leasing). Metoda indirectă diferă în privinţa fluxurilor de numerar din exploatare, care se determină corectând rezultatul net cu influenţele unor operaţiuni ce nu au caracter monetar (amortizări, provizioane, diferenţe de curs valutar), precum şi cu variaţia necesarului de fond de rulment net (capitalul circulant). La aceste fluxuri se adaugă numerarul net al celorlalte activităţi, de unde rezultă numerarul net total, la începutul şi sfârşitul perioadei, diferenţa obţinută reprezentând variaţia (±) a fluxului de numerar. De exemplu, se prezintă Tabloul fluxurilor de numerar din Tabel, care confirmă concluzii:
|Denumirea fluxurilor |An preced. |An curent |Modificări |
|I. FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITĂŢI DE EXPLOATARE |
|1 Încasări din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii |347358780 |52925590 |181897200 |
|2 Încasări din redevenţe, onorarii, comisioane ş. a venituri |95376 |2204072 |2108696 |
|3 Plăţi în numerar către furnizori de bunuri şi servicii |-176983048 |-310308354 |-133325306 |
|4 Plăţi numerar către angajaţi, în legătură cu personalul |-103342668 |-165295446 |- 61952778 |
|5 Taxa pe valoarea adăugată plătită |-18958981 |-26990685 | - 8031704 |
|6 Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate |- 989875 |- 1475153 |- 485278 |
|7 = Numerar generat de exploatare |47169584 |27390414 |-19779170 |
|8 Dobânzi plătite |- 5271158 |- 7478344 |- 2207186 |
|9 Impozit pe profit plătit |- 6339738 |- 7975428 |- 1635690 |
|10 Fluxul de numerar înainte de elemente extraordinare |35558688 |11936642 |- 23622046 |
| I. Fluxuri de numerar nete din activitatea de exploatare |35558688 |11936642 |- 23622046 |
|II. FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITĂŢI DE INVESTIŢII |
|1 Încasări din vînzarea de terenuri, clădiri, instal. ş.a active |- |212037 | 212037 |
|2 Încasări şi plăţi în numerar din alte activităţi de investiţii |859866 |1977914 |1118048 |
|3 Plăţi numerar pt. achiziţ. de terenuri, mijl.fixe ş.a active |-23382510 |-38626647 |- 15244137 |
|4 Dobânzi încasate |263086 |719554 |456468 |
| II. Fluxuri de numerar nete din activitatea de investiţii |-22259558 |-35717142 |- 13457584 |
|III. FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITĂŢI DE FINANŢARE |
|1 Încasări din împrumuturi pe termen lung/Rambursări (-) |-5004375 |25433427 |30437802 |
|2 Încasări din împrumuturi pe termen scurt/Rambursări (-) |13885928 |13447575 |- 438353 |
|3 Plăţi pentru operaţiuni de leasing financiar |- |- 502838 |- 502838 |
|4 Achizionarea de acţiuni |- 12297 |- |12297 |
|5 Dividende plătite |- 82227 |- 1960042 |- 1877815 |
| III. Fluxuri de numerar nete din activităţi de finanţare |8787029 |36418122 |27631093 |
|6 Efectele variaţiei ratei de schimb aferente numerarului şi |-18190189 |-18162055 |28134 |
|echivalentelor de numerar | | | |
|Fluxuri de numerar – Total (I + II + III – 6) |3895970 |- 5524423 |- 9420403 |
|+ Numerar şi echivalente de numerar la începutul perioadei |4512760 |8408730 |3895970 |
|= Numerar şi echivalente de numerar la finele perioadei |8408730 |2884297 |- 5524433 |
Analiza riscului de faliment (insolvabilitate)
Un obiectiv major al diagnosticului financiar în aprecierea stării de sănătate financiară a întreprinderii îl constituie evaluarea riscurilor ce îi însoţesc activitatea, din care unele semnalează fragilitatea (vulnerabilitatea), iar altele prefigurează falimentul (insolvabilitatea) ce ameninţă supravieţuirea (perenitatea). Noţiunea de risc nu are semnificaţie decât atunci când se prefigurează viitorul şi când se încearcă estimarea fluctuaţiilor posibile ale ratei rentabilităţii cu ajutorul previziunilor, pornind de la semnalele oferite de analiza situaţiei trecute. Conceptul de risc apare în strânsă legătură cu strategia financiară a întreprinderii, fiind legat de costul capitalului (propriu sau împrumutat). Este numit risc de capital şi are două componente: riscul de exploatare şi riscul financiar, ambele dependente de fluctuaţia ratei rentabilităţii la variaţiile volumului de activitate. Riscul de exploatare este legat de prezenţa cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor de exploatare, se apreciază pe baza coeficientului levierului de exploatare şi măsoară sensibilitatea rezultatului exploatării la variaţia vânzărilor. Riscul financiar decurge din prezenţa cheltuielilor ce remunerează datoriile, se apreciază prin coeficientul levierului financiar şi măsoară sensibilitatea rezultatului curent la variaţia rezultatului din exploatare. Cumularea riscului economic cu riscul financiar prin intermediul coeficientului levierului total permite evaluarea riscului global – economic şi financiar – cu atât mai ridicat cu cât cheltuielile legate de amortizare şi dobânzi deţin o pondere mai mare în totalul cheltuielilor. Mărimea riscului activităţii economico-financiare interesează nu numai întreprinderea care apelează la credite, ci mai ales băncile creditoare, care consideră că pentru a beneficia de un credit, întreprinderea trebuie să prezinte o bonitate financiară, care să exprime o garanţie a gestionării sănătoase a activităţii la toate nivelurile, de la cel operaţional (tactic) la cel strategic. În acest sens, evaluarea completă a stabilităţii întreprinderii şi a posibilităţii de a înregistra pierderi care să anticipeze degradarea situaţiei financiare, până la riscul de faliment, se poate realiza prin intermediul indicatorilor ce exprimă calitatea activităţii economico-financiare:
1) Solvabilitatea patrimonială - gradul în care capitalurile proprii asigură acoperirea obligaţiilor pe termen lung şi a creditelor prin elemente patrimoniale- trebuie să aibă valori de peste 0,3 şi o evoluţie ascendentă. O valoare sub 0,3 este un semnal de prudenţă deosebită ce impune o alertă crescută din partea băncii finanţatoare, întreprinderea fiind cvasi-falimentară.
2) Lichiditatea - capacitatea de achitare la termen a obligaţiilor pe termen scurt din resursele băneşti disponibile- trebuie să aibă valori supraunitare pentru a arăta existenţa unui supliment de resurse care să facă faţă incidentelor ce pot apare în mişcarea capitalului circulant, adică un fond de rulment pozitiv.
3) Trezoreria - partea care rămâne din resursele stabile după ce au fost finanţate imobilizările şi necesarul de fond de rulment- exprimă aptitudinea întreprinderii de a se finanţa din resursele stabile dacă este pozitivă. O trezorerie negativă implică recurgerea la credite bancare de trezorerie pentru plăţile curente, ceea ce arată dificultăţi financiare pe termen scurt.
4) Rata rentabilităţii financiare - capacitatea întreprinderii de a obţine profit net prin utilizarea capitalurilor proprii - este favorizată de recurgerea la împrumuturi ca urmare a unui efect de levier financiar pozitiv. Prin sistemul de rate de rentabilitate şi de echilibru financiar, diagnosticul financiar permite evidenţierea punctelor tari şi a punctelor slabe ale gestiunii financiare, respectiv a performanţelor şi riscului economic şi financiar, dar nu oferă posibilitatea evaluării riscului de faliment care ameninţă continuitatea activităţii întreprinderii aflate în dificultate. Cauzele care pot conduce la faliment sunt numeroase şi vizează reducerea de activitate, reducerea marjelor şi ratelor de rentabilitate, probleme specifice de trezorerie, de management, precum şi cauze accidentale legate de falimentul unor clienţi, reducerea pieţelor de desfacere, blocajul în lanţ, ş.a. Studiul cauzelor falimentului a condus la concluzia că acesta nu este un fenomen brutal, imputabil doar fluctuaţiilor conjuncturale, ci un rezultat al unei degradări progresive a situaţiei financiare a întreprinderii, riscul de insolvabilitate fiind previzibil cu câţiva ani înaintea încetării plăţilor. Degradarea în timp a rezultatelor întreprinderii, dificultăţile cu care se confruntă şi care nu sunt numai de ordin financiar, au furnizat analizei financiare un câmp de investigaţii deosebit de bogat în scopul găsirii unor metode de detectare precoce şi previzionare a riscului de faliment consecutiv dificultăţilor. Studii întreprinse în SUA şi Franţa au arătat că în vederea previzionării falimentului unei întreprinderi pot fi utilizate metode contabile şi metode bancare. Metodele contabile (cantitative şi analitice) se folosesc în cazul analizelor comparative în timp în scopul estimării evoluţiei viitoare a activităţii. În acest scop, analiza aptitudinii întreprinderii de a fi solvabilă şi de a evita falimentul vizează echilibrul financiar pe baza fondului de rulment patrimonial (financiar), acea marjă de securitate financiară care asigură capacitatea de plată pe termen lung şi scurt, precum şi ratele de solvabilitate-lichiditate. Concluziile unor asemenea analize sunt semnificative doar în cazul comparaţiilor temporale ale aceleiaşi întreprinderi sau spaţiale cu întreprinderi similare din acelaşi sector de activitate, dar oferă informaţii insuficiente asupra viitorului, ştiind că rezultatele financiare ale întreprinderii se pot degrada în timp. Metodele bancare propun detectarea timpurie a vulnerabilităţii şi riscului de faliment prin intermediul unor note de risc sintetice obţinute pe baza unor metode statistice de analiză discriminantă, care permit determinarea unei funcţii-scor, a cărei valoare clasifică întreprinderile în vulnerabile şi sănătoase. Calculul funcţiei scor se bazează pe o baterie de rate financiare obţinute pe întreprinderi care s-au comportat diferit faţă de riscul de faliment. Se cunosc mai multe metode-scoring (modele de calcul): Altman, Conan-Holder, al Băncii Franţei, al Băncii Comerciale Române, al Băncii Agricole ş.a.
1) Modelul Altman a fost elaborat în anul 1968 în SUA, fiind prima funcţie-scor care a permis anticiparea a 75 % din falimente cu 2 ani înaintea producerii lor. Modelul este aplicabil în special întreprinderilor cotate la Bursa de valori, funcţia-scor (Z) comportă 5 variabile (rate) şi are următoarea expresie: Z = 1,2R1 + 1,4R2 + 3,3R3 + 0,6R4 + 0,999R5, în care:
[pic] exprimă ponderea capitalului circulant în totalul activelor, măsoară flexibilitatea întreprinderii şi folosirea eficientă a capitalului circulant;
[pic] măsoară capacitatea de finanţare internă;
[pic] măsoară randamentul activelor;
[pic] măsoară independenţa (autonomia) financiară;
[pic] măsoară viteza de rotaţie a activelor (numărul de rotaţii). Vulnerabilitatea întreprinderii în funcţie de scor se apreciază astfel:
De exemplu, pe baza conturilor anuale ale întreprinderii analizate au rezultat valorile din Tabel:
Aplicaţie Determinarea funcţiei–scor Z – model Altman
|Nr.crt |Denumirea variabilelor (ratelor) |An precedent |An curent |
|1. |R1 = Activ circulant /Activ total |0,496 |0,538 |
|2. |R2 = Profit reinvestit (AF) /Activ total |0,0352 |0,0309 |
|3. |R3 = Profit brut /Activ total |0,0762 |0,0722 |
|4. |R4 = Capitaluri proprii /Datorii totale |1,802 |2,036 |
|5. |R5 = Cifra de afaceri /Activ total |0,802 |0,816 |
|6. |Funcţia – scor Z |2,780 |2,964 |
Valoarea scorului superioară şi în creştere faţă de limita minimă de 2,675 plasează întreprinderea într-o situaţie financiară bună, fiind solvabilă, credibilă pentru bancher şi cu riscul de faliment cvasi-inexistent. Aplicabilitatea acestei metode este, însă, relativ limitată întrucât cercetarea care a stat la baza elaborării ei s-a axat pe sectorul manufacturier american în perioada 1946-1965 şi concluziile nu permit extrapolarea lor la un univers mai larg datorită caracterului lor particular. În Franţa sunt cel puţin 2 funcţii-scor de depistare a riscului de faliment:
2) Modelul Conan-Holder a fost elaborat în anul 1978 pe un eşantion de 190 întreprinderi mici şi mijlocii, din care jumătate au falimentat în anii1970-1975. Funcţia-scor cuprinde 5 variabile (rate) şi se prezintă astfel: Z = 0,24R1 + 0,22R2 + 0,16R3 - 0,87R4 - 0,1R5 , în care:
[pic]; [pic];
[pic];
[pic]; [pic]. Vulnerabilitatea întreprinderii în funcţie de scorul realizat se apreciază după următoarea grilă de evaluare:
De exemplu, calculul Funcţiei-scor după Modelul Conan-Holder în cazul unităţii analizate a condus la valorile înscrise în Tabel, din care rezultă vulnerabilitatea acesteia la riscul de faliment, după cum urmează:
Aplicaţia : Determinarea funcţiei–scor Z – model Conan-Holder
|Nr.crt |Denumirea variabilelor (ratelor) |An precedent |An curent |
|1. |R1 = EBE /Datorii totale |0,4912 |0,4671 |
|2. |R2 = Capitaluri permanente /Activ total |0,6514 |0,8001 |
|3. |R3 = (Active circulante - Stocuri) /Activ total |0,2863 |0,4122 |
|4. |R4 = Cheltuieli financiare /Cifra de afaceri |0,1032 |0,0395 |
|5. |R5 = Cheltuieli de personal /Valoarea adăugată |0,4791 |0,4901 |
|6. |Funcţia – scor Z |0,1692 |0,2702 |
Din datele Tabelului se constată valori ale Funcţiei-scor superioare limitei minime de 0,16 şi în creştere, care plasează întreprinderea într-o situaţie foarte bună cu un risc de faliment sub 10 %.
3) Modelul Centralei Bilanţurilor a Băncii Franţei a fost elaborat pe baza a 3000 întreprinderi industriale cu 3 ani înaintea falimentului, în perioada 1975-1980. Modelul prezice riscul de faliment pentru un orizont de 3 ani, operează cu un număr de 8 variabile (rate) şi măsoară gradul de similitudine al întreprinderii cu cele normale sau aflate în pragul falimentului, având expresia: 100Z = - 1,255R1 + 2,003R2 – 0,824R3 + 5,221R4 – 0,689R5 – 1,164R6 +
+ 0,706R7 + 1,408R8 – 85,544, în care:
[pic];
[pic];
[pic]; [pic];
[pic];
[pic];
[pic]; [pic]. Semnul (±) al Scorului Z reflectă probabilitatea de normalitate (dificultate) şi riscul de faliment după cum urmează:
a) Z > 0: probabilitatea de normalitate = 76,1 % şi de dificultate = 23,9 %;
b) Z < 0: probabilitatea de normalitate = 20,6 % şi de dificultate = 79,4 %.
Din datele Tabel se constată că valoarea scorului superioară şi în creştere faţă de limita minimă de 0,125 plasează întreprinderea într-o zonă de normalitate cu riscul de faliment sub 10 %.
4) Modelul Băncii Comerciale Române, ţinând seama de specificul şi condiţiile economiei româneşti, utilizează un set de rate şi indicatori de performanţă pentru stabilirea bonităţii întreprinderii pe baza unei grile de punctaj cu 6 criterii:
a) Lichiditatea patrimonială:[pic];
b) Solvabilitatea: [pic];
c) Rentabilitatea financiară: [pic];
d) Rotaţia activelor circulante: [pic];
e) Dependenţa de pieţele de aprovizionare (A) şi desfacere (D) - interne, externe;
f) Garanţii (depozite în lei şi valută gajate, gajuri, ipoteci, bunuri achiziţionate din credite, cesionare creanţe). Criteriile de evaluare a bonităţii financiare – modelul BCR - sunt notate cu puncte care, însumate, servesc la clasificarea întreprinderilor în 5 categorii (de la A la E ), în funcţie de care li se apreciază credibilitatea. Grila de evaluare a bonităţii pe baza Modelului BCR se prezintă astfel:
În funcţie de punctajul realizat se apreciază situaţia economică-financiară şi gradul de risc de insolvabilitate al întreprinderii ce poate fi încadrată în una din cele 5 categorii de bonitate, care îi permite sau nu să beneficiete de credite:
|Categoria |Total puncte |Situaţia economică – financiară - gradul de risc |
|A |> 20 |Foarte bună - se pot acorda credite |
|B |16 ÷ 20 |Bună - se pot acorda credite |
|C |11 ÷ 15 |Oscilantă - prezintă risc ridicat |
|D |6 ÷ 10 |Risc deosebit – nu prezintă garanţii pentru acordare de credite |
|E |0 ÷ 5 |Deosebit de precară - fără garanţii pentru acordare de credite |
Pe baza grilei se consideră că întreprinderile din categoriile A şi B au o situaţie economico-financiară bună, o bonitate corespunzătoare pentru a putea beneficia de credite bancare. Întreprinderile din categoria C prezintă un grad ridicat de risc, bonitatea pentru a beneficia de credite impunând o primă de risc relativ ridicată. Ele trebuie supravegheate din punct de vedere al solvabilităţii în vederea recuperării creditelor la primele semne de neîncredere. Întreprinderile din categoriile D şi E au bonităţi care nu prezintă garanţii şi nu pot beneficia de credite pe care să le poată rambursa la termen.
