ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
FACULTATEA DE ECONOMIE

LUCRARE DE LICENŢĂ

Evoluţia balanţei de plăţi externe a României
- Comparaţie cu alte nouă state europene -

Cuprins

Introducere........................................................................................................................................4
I. Analiza balanţei de plăţi................................................................................................................4 I.1. Noţiuni generale..............................................................................................................4 I.1.1. Principii de înregistrare în balanţa de plăţi......................................................5 I.1.2. Tipuri de balanţe de plăţi ................................................................................5 I.1.3. Componenţa balanţei de plăţi externe..............................................................6 I.1.3.1 Contul curent.....................................................................................6 I.1.3.2. Contul de capital şi financiar............................................................6 I.2. Influenţa cursului valutar asupra balanţei de plăţi externe.............................................7
II. Echilibrarea balanţei de plăţi externe ..........................................................................................8 II.1. Ajustarea automată a balanţei de plăţi...........................................................................8 II.2. Politici de echilibrare a balanţei de plăţi externe ..........................................................9
III. Analiza echilibrului macroeconomic – abordarea IS-LM-BP..................................................10 III.1.Curbele IS şi LM într-o economie deschisă ...............................................................10 III.2.Curba balanţei de plăţi ( BP ) .....................................................................................12
IV. Echilibrul general şi efectele regimului de curs de schimb......................................................13 IV.1.Cursul de schimb fix...................................................................................................13 IV.2.Cursul de schimb flexibil ...........................................................................................14 IV.3.Dilemele politicilor macroeconomice.........................................................................16
V. Evoluţia balanţei de plăţi externe a României - comparaţie cu alte nouă ţări europene............19 V.1.O privire de ansamblu..................................................................................................19 V.2.Condiţiile economice generale ....................................................................................21 V.3.Deficitul balanţei de plăţi.............................................................................................24 V.4.Situaţia României.........................................................................................................28 V.5.Competitivitatea – Soluţia preferabilă.........................................................................31 V.6.Datoria externă – ultima opţiune.................................................................................34

Introducere

Echilibrul balanţei de plăţi externe constituie una dintre provocările actuale la nivelul macroeconomiei. În condiţiile în care interdependenţele economice se înmulţesc pe zi ce trece, iar reacţiile la schimbări devin din ce în ce mai prompte, fiecare decizie de politică economică se reflectă mai mult sau mai puţin în balanţa de plăţi.

I. Analiza balanţei de plăţi

I.1. Noţiuni generale

Conceptul de balanţă de plăţi externe, în accepţiunea actuală, se referă la înregistrarea totalităţii fluxurilor financiare, monetare şi reale ce apar ca urmare a desfăşurării activităţilor economice între rezidenţii unei economii şi restul lumii, în decursul unei perioade, excluzând din înregistrare stocul activ sau pasiv de resurse financiare. ►Fluxurile financiare: se înregistrează în contul de capital sau contul financiar, şi se detaliază având în vedere tipul lor ( investiţii, credite externe, active de rezervă etc.). ►Fluxurile reale: vizează exportul şi importul de bunuri şi servicii, diferenţa dintre ele reprezentând balanţa comercială a ţării in cauză. Prin aceste evidenţieri, balanţa de plăţi externe oferă posibilitatea de a determina lipsurile/ surplusurile economiei, avantajele/ dezavantajele unei ţări în comparaţie cu o alta; de aceea, ea reprezintă un instrument datorită căruia politicile economice ale unei ţări pot fi alese eficient.

Balanţa de plăţi externe poate fi: ● echilibrată: situaţie în care încasările egalează plăţile efectuate către ţările partenere; ● excedentară( activă ): încasările depăşesc valoric plăţile efectuate; ● deficitară( pasivă ): încasările sunt mai mici decât plăţile.

Prin urmare, orice variaţie în exportul net( vizând contul curent ), sau orice variaţie în fluxurile de capital( vizând contul de capital ), vor determina apariţia unui dezechilibru la nivelul balanţei de plăţi externe. Variaţiile sunt efectul a trei factori : - nivelul preţurilor, - nivelul output-ului, - rata de schimb. →În condiţii de DEFICIT, echilibrarea înseamnă o diminuare a încrederii celor care deţin moneda ţării in cauză, deoarece atingerea echilibrului are loc prin utilizarea rezervelor valutare ale ţării, a finanţărilor externe, sau a masei monetare. →În condiţii de EXCEDENT, echilibrarea atrage încrederea agenţilor străini faţă de moneda ţării, deoarece aceasta înseamnă creşterea încasărilor din export. I.1.1. Principii de înregistrare în balanţa de plăţi

→ Principiul dublei înregistrări este acela care stă la baza realizării balanţei de plăţi externe. Aceasta înseamnă că pentru fiecare cumpărare/ intrare de bunuri/servicii există un corespondent în plăţile înregistrate, iar pentru fiecare furnizare/ ieşire există şi o înregistrare a încasărilor. Respectarea acestui principiu duce, teoretic, la existenţa soldului egal cu zero. Însă, din cauza sistemului imperfect de înregistrare şi a modalităţilor diferite de obţinere a datelor, apar anumite diferenţe valorice. Tocmai de aceea, balanţa de plăţi include şi o secţiune de “Erori si omisiuni”, în care vor fi raportate aceste diferenţe. → Principiul anterior presupune şi o poziţie de credit şi una de debit corespunzătoare fiecărui cont din balanţa de plăţi. Astfel, intrările de resurse vor reprezenta creditul balanţei, iar ieşirile vor reprezenta debitul. → Pentru ca balanţa de plăţi externe să fie echilibrată, soldul creditor al contului curent trebuie sa fie egal cu soldul debitor al contului de capital. De aceea, în caz contrar, orice deficit al contului curent trebuie ajustat din excedentul contului de capital. În balanţa de plăţi a unei perioade se iau în calcul numai fluxurile ( reale sau financiare ) ce au avut loc în acea perioada, neţinându-se cont de stocuri ( de bunuri şi servicii ) sau de acumulări ( de capital ). De asemenea, în BPE se înregistrează şi acele operaţiuni dintre o ţară şi mediul extern care nu presupun o contraprestaţie ( asistenţa financiară, donaţii, etc.).

I.1.2. Tipuri de balanţe de plăţi

Balanţa de plăţi externe poate fi de două tipuri: statică sau dinamică. Varianta statică se utilizează atunci când se doreşte înregistrarea creanţelor existente pană la un moment dat, fără a lua în considerare scadenţa lor, iar varianta dinamică atunci când se doreşte înregistrarea fluxurilor iniţiate într-o anumită perioadă . Formele pe care o balanţă de plăţi le poate avea sunt:
►globală: în care se înregistrează toate operaţiunile economice ale unei ţări cu restul lumii;
►regională: înregistrează operaţiunile economice cu un anume grup de ţări;
►bilaterală: ia în calcul fluxurile economice existente între două ţări;
►program: realizează proiecţii pe baza cărora se determină un eventual necesar de resurse;
►de piaţă: conţine încasările şi plăţile dintr-o anumită perioadă, şi potenţiala lor evoluţie. I.1.3. Componenţa balanţei de plăţi externe I.1.3.1 Contul curent

Balanţa contului curent este formată din: balanţa bunurilor( valoarea exporturilor şi a importurilor de bunuri materiale tangibile, la preţ FOB[1]); balanţa serviciilor( sumele încasate şi sumele plătite pentru comerţul internaţional cu servicii) – balanţa bunurilor împreună cu cea a serviciilor formează balanţa comercială; balanţa veniturilor( reprezentând încasările si plăţile rezultate din mişcarea internaţională a capitalurilor şi a factorului de producţie muncă : dobânzi, profituri, salarii repatriate/plătite etc.); balanţa transferurilor curente( sumele aferente intrărilor şi ieşirilor resurselor financiare şi reale ce nu presupun o compensare din partea beneficiarului). Importanţa contului curent derivă din faptul că acesta oferă informaţii asupra legăturilor economice ale unei ţări cu celelalte ţări( cât, de unde, ce importă; către cine, cât, ce anume exportă ). Atunci când o ţară importă mai mult decât exportă ( situaţie de deficit ), veniturile rezidenţilor interni sunt depăşite valoric de cheltuielile lor, acest fapt implicând necesitatea unei finanţări externe. În cazul contrar( situaţia de excedent ), va avea loc o „dezîndatorare externă a naţiunii” [2] , suma rezultată putând fi împrumutată altor ţări, plasată ca depozit pentru a se obţine dobânda, sau utilizată pentru a se plăti datoria externă.

I.1.3.2. Contul de capital şi financiar

Balanţa mişcărilor de capital cuprinde : - contul de capital ( sumele încasate şi sumele plătite în cadrul transferurilor, în/din afara ţării , de active nefinanciare sau intangibile şi de capital ), şi - contul financiar ( reuneşte acele transferuri internaţionale de proprietate care vizează activele financiare ). Diferenţa dintre intrările nete de capital şi ieşirile nete de capital va reprezenta, deci, valoarea soldului contului de capital şi financiar. Soldurile balanţelor contului curent şi mişcărilor de capital se pot echilibra reciproc, în sensul că un deficit al contului curent poate fi completat dintr-un excedent al balanţei mişcărilor de capital, şi invers. I.2. Influenţa cursului valutar asupra balanţei de plăţi externe

Cursul valutar reprezintă preţul unei monede naţionale sau internaţionale exprimat într-o altă monedă naţională cu care se compară valoric în anumite condiţii de spaţiu şi timp.[3] Având în vedere că balanţa de plăţi externe ia în considerare fluxurile valorice ce rezultă din raporturile cu străinătatea, deci nu înregistrează şi stocurile, acest preţ ( rata de schimb) va fluctua în funcţie de oferta şi cererea de valută internă. Se poate observa că astfel de deplasări ( ale cererii şi/sau ofertei )au efect direct de modificare a ratei de schimb ( Fig.I.2.-1 ). ► aprecierea valutei interne: creşterea ratei de schimb ( de la t la t’ ) ca urmare a creşterii cererii de valută internă ; ► deprecierea valutei interne: scăderea ratei de schimb ( de la t la t” ) ca urmare a creşterii ofertei de valută internă .
[pic]Figura I.2-1. Deprecierea/devalorizarea este utilizată datorită efectelor sale, pozitive asupra exporturilor şi de inhibare a importurilor, şi deci datorită capacităţii de echilibrare a balanţei de plăţi externe. Însă în cazul unei ţări care mizează pe influenţa tehnologiei importate( pentru a impulsiona companiile axate pe export, pentru a le eficientiza, pentru a fi mai competitive), devalorizarea are ca efect secundar tocmai împiedicarea acestui proces. În lipsa acestui instrument, companiile se vor găsi în incapacitatea de a face faţă presiunii pieţelor internaţionale, iar acest fapt va determina , în cele din urmă, neprofitabilitatea – deci dispariţia lor de pe piaţă, atrăgând consecinţe nefavorabile întregii economii. Prin urmare, aceste modificări au repercursiuni asupra pieţelor de bunuri şi servicii, asupra pieţei financiare etc., afectând şi balanţa de plăţi externe. II. Echilibrarea balanţei de plăţi externe

II.1. Ajustarea automată a balanţei de plăţi

Echilibrul balanţei de plăţi externe a devenit în timp un scop greu de realizat, atâta vreme cât fenomenele economice im/previzibile s-au înmulţit, iar complexitatea lor a devenit o problemă a cărei rezolvare nu se mai poate regăsi pur şi simplu în conceptul de “ajustare automată”. Însă acest concept a fost considerat eficient în teoriile clasice, neoclasice, keynesiene, iar economiştii care abordau echilibrul balanţei de plăţi prin această viziune au exemplificat situaţiile în care el poate fi atins, prin: ■ variaţiile preţurilor în regim de cursuri de schimb fixe; ■ variaţiile cursului de schimb; ■ variaţiile de venit.
→ Cazul variaţiei preţurilor la bunuri şi servicii; să presupunem existenţa raporturilor comerciale între 2 ţări( denumite generic “Ţara 1” şi “Ţara 2” ); Ţara 1 dispune de avantajul unor inovaţii care aduc produselor sale calitate mai bună decât a celor din Ţara 2, la un preţ mai scăzut. Cumpărătorii din Ţara 2 îşi vor îndrepta atenţia către produsele din Ţara 1, iar acest fapt va duce către crearea unui excedent al balanţei tranzacţiilor curente în cazul Ţării 1, şi la un deficit al acesteia în cazul Ţării 2. Ieşirea devizelor din Ţara 2 va cauza scăderea masei monetare, deci şi a preţurilor, iar intrarea devizelor în Ţara 1 va cauza creşterea masei monetare, deci şi a preţurilor; în acest fel cumpărătorii din Ţara 2 vor achiziţiona produse din Ţara 2 datorită preţului mai mic, ceea ce va conduce la reechilibrarea schimburilor.
→ Cazul cursurilor de schimb flexibile; acesta va duce la restabilirea echilibrului fără a se schimba preţurile. Astfel, în situaţia de excedent a Ţării 1 , va exista o cerere excedentară pentru moneda sa naţională , şi o ofertă excedentară a monedei naţionale a Ţării 2. Întrucat nu se intervine pe piaţa valutară, cursul de schimb este în permanenţă ajustat de modificarea cererii şi a ofertei, ceea ce va însemna o apreciere a monedei Ţării 1, şi o depreciere a monedei Ţării 2. Ca urmare, sporirea preţului produselor Ţării 1 pe piaţa Ţării 2 şi scăderea preţului produselor Ţării 2 pe piaţa Ţării 1 va însemna reorientarea comerţului, şi diminuarea deficitului Ţării 2.
→ Cazul variaţiilor de venit; în exemplul de mai sus, în Ţara 1 sporirea exporturilor a dus şi la sporirea venitului naţional şi la stimularea produsului intern. De aici şi stimularea importurilor, şi reducerea excedentului; situaţia opusă se aplică Ţării 2; în final , se restabileşte echilibrul. II.2. Politici de echilibrare a balanţei de plăţi externe

Există o serie de politici macroeconomice care pot ajusta deficitele existente la nivelul balanţei de plăţi externe prin intermediul diferitelor instrumente utilizate . a) Politicile monetare intervin prin:
► rata dobânzii; creşterea ei se concretizează în atragerea de capitaluri străine → creşterea nivelului investiţiilor străine directe va echilibra sau va crea un excedent al contului de capital;
► menţinerea masei monetare la un nivel optim pentru a nu afecta stabilitatea preţurilor;
► cursul de schimb, a cărui devalorizare încurajează exporturile, însă nu avantajează cu nimic importurile, ci stopează/ încetineşte importurile de tehnologie;
► rata rezervelor minime obligatorii, care are capacitatea de a controla nivelul lichidităţilor de care dispun băncile comerciale, astfel controlându-se şi nivelul creditelor acordate . b) Politicile bugetare au în vedere :
► reducerea cheltuielilor bugetare şi
► sporirea încasărilor din impozite şi taxe pentru a contracara/diminua nevoia de acoperire a deficitului bugetar prin contractarea creditelor. c) Politicile comerciale:
► limitarea importurilor prin utilizarea taxelor vamale şi/ sau a contingentelor ( aplicate pentru a limita cantitatea importată );
► stimularea exporturilor prin : subvenţionarea sectoarelor care nu pot face faţă competitivităţii pieţelor externe, acordarea de facilităţi, de credite subvenţionate, asigurarea şi garantarea creditelor, etc. Intervenţiile menite a asigura echilibrul general se axează pe următoarele direcţii : stabilitatea preţurilor, echilibrul BPE, şi utilizarea deplină a forţei de muncă. Însă pentru a atinge aceste obiective în acelaşi timp trebuie asumat şi riscul de apariţie a unor conflicte potenţiale . Un astfel de exemplu ar fi acela al utilizării complete a forţei de muncă şi al stabilităţii preţurilor, deoarece scăderea nivelului şomajului poate atrage creşterea inflaţiei. Având în vedere dificultatea stabilirii priorităţilor şi mai ales faptul că sarcina aceasta revine politicienilor, trebuie să se facă deosebirea între obiectivele pe termen scurt şi cele pe termen mediu [4] , astfel încât să nu se neglijeze cele pe termen mediu/lung ale căror îndepliniri/ performanţe nu pot fi la fel de bine verificate. III. Analiza echilibrului macroeconomic – abordarea IS-LM-BP

Modelul IS-LM-BP are drept scop analiza interdependenţelor existente între piaţa bunurilor şi serviciilor, piaţa monetară , piaţa valutară şi echilibrul balanţei de plăţi externe.

III.1. Curbele IS şi LM într-o economie deschisă

Curba IS reprezintă toate combinaţiile posibile dintre venit (Y) şi rata dobânzii (r) care echilibrează piaţa bunurilor şi serviciilor. Ea poate fi determinată prin următoarea ecuaţie : Y = C + I +G + X - Im
Iar : C = C0 + cy *YD unde : C0 - consum autonom ( C0 > 0 ) cy - înclinaţia marginală spre consum( 0 < cy < 1 ) I = I0 + iy* Y + ir* r I0 > 0 iy -senzitivitatea investiţiilor la modificarea venitului ir - senzitivitatea investiţiilor la modificarea ratei dobânzii ir < 0 < iy G - cheltuielile guvernamentale X = X* X – export , X constant Im = Im0 + m*Y Im - import m - înclinaţia marginală spre import YD = Y – T YD - venitul disponibil T - impozite şi taxe T = T0 + ty*Y T0 > 0 ty - rata de impozitare ( 0 < ty < 1 ) Curba LM reprezintă toate combinaţiile posibile dintre venit (Y) şi rata dobânzii (r) care echilibrează piaţa banilor. Poate fi determinată cu ajutorul ecuaţiei următoare : MD = my*Y + mr*r + m0 MD – cererea nominală de bani my – senzitivitatea MD la modificările venitului mr - senzitivitatea MD la modificările ratei dobânzii mr < 0 < my m0 – stocul de bani aflat la populaţie ( m0 > 0 ) MS = M* MS – oferta nominală de bani Această piaţă se află în stare de echilibru atunci când oferta de bani (MS) este egală cu cererea de bani (MD). MS = MD Diagrama IS-LM se prezintă astfel :

r LM

re

IS

Ye Y

|Curba IS |Curba LM |
|- o politică fiscală expansionistă va determina deplasarea sa către |- politica monetară expansionistă determină deplasarea sa către |
|dreapta( de la IS0 la IS1 ), întrucât creşterea G (de exemplu) |dreapta(de la LM0 la LM1) deoarece presupune o creştere a masei |
|înseamnă creşterea Y, la acelaşi nivel al r. |monetare. |
|- o politică fiscală restrictivă va determina deplasarea sa către |- politica monetară restrictivă determină deplasarea sa către stânga( |
|stânga ( de la IS0 la IS2 ). |de la LM0 la LM2). |
|[pic] |[pic] |

III.2. Curba balanţei de plăţi ( BP )

Curba BP reprezintă toate combinaţiile posibile între rata dobânzii ( r ) şi venit ( Y ) care echilibrează balanţa de plăţi. Condiţia pentru ca balanţa de plăţi să se afle în echilibru este ca suma soldului balanţei contului curent şi a soldului balanţei contului de capital să fie egală cu 0. BP = BCC + BCK = 0 Panta pozitivă a curbei rezultă din faptul că pentru a păstra echilibrul BPE este necesar ca unei sporiri ( diminuări ) a venitului Y să îi corespundă o sporire ( diminuare ) a ratei dobânzii r. Întrucât nivelul venitului reprezintă un factor important pentru balanţa contului curent, iar nivelul ratei dobânzii afectează balanţa contului de capital, modificarea lor aduce schimbări în echilibrul iniţial al balanţei de plăţi externe ( Fig.III.2.-1.).

În punctul iniţial A, BP se află în echilibru; situaţia de excedent se poate observa o dată cu creşterea nivelului ratei dobânzii de la r0 la r1 , care determină intrări de capitaluri străine. Astfel , fiecare punct ce se situează deasupra curbei BP se traduce într-o balantă de plăţi excedentară.

Situaţia de deficit are loc atunci când, datorită creşterii venitului Y ( de la Y0 la Y1 ) la o rată a dobânzii dată, importurile vor spori, aducând balanţa de plăţi în dezechilibru ( punctul B ). Prin urmare, punctele situate sub curba BP sunt asociate deficitului balanţei de plăţi. Pentru a readuce balanţa de plăţi în echilibru, se impune ca deficitul cauzat de creşterea nivelului importurilor să fie compensat , iar acest lucru se va datora unei cereri adiţionale de capitaluri străine care va cauza creşterea nivelului ratei dobânzii.

În cadrul modelului IS-LM-BP , punctul de intersecţie al celor trei curbe corespunde echilibrului pe piaţa bunurilor şi a serviciilor, piaţa financiară şi al balanţei de plăţi externe. Acest punct de echilibru general este ţinta aplicării politicilor macroeconomice. IV. Echilibrul general şi efectele regimului de curs de schimb

Alegerea regimului de curs de schimb este o problemă al cărei rezultat nu poate fi descris drept general valabil. Fiecare dintre acestea are avantajele şi dezavantajele sale( de exemplu, în cazul regimului de curs de schimb flotant s-a putut observa, în general, o creştere economică mai mare, însă i se reproşează un proces de dezinflaţie mai încet ), iar performanţele lor depind de obiectivele economice vizate, precum şi de caracteristicile structurale ale economiei. Regimul de curs de schimb este cu atât mai important pentru ţările care urmăresc liberalizarea contului de capital ( în această situaţie probabilitatea atacurilor speculative îngreunează sustenabilitatea cursului de schimb fix ), dar şi pentru ţările care mizează pe competitivitatea externă.

IV.1. Cursul de schimb fix

În acest caz, pentru a se re/ajunge la echilibru din situaţia de deficit sau de excedent, în lipsa flexibilităţii cursului de schimb, se vor utiliza intrumente de politică monetară sau fiscală, precum masa monetară şi cheltuielile guvernamentale. ► Să presupunem că, deşi curbele IS şi LM se află în echilibru, balanţa de plăţi este deficitară ( se situează deasupra punctului de intersecţie al IS-LM ), ceea ce cauzează o cerere suplimentară de devize din străinătate, iar cursul de schimb se va deprecia ca urmare a ofertei suplimentare de monedă naţională. Pentru a contracara un asemenea efect, autoritatea centrală va cumpăra moneda naţională, determinând scăderea masei monetare, şi creşterea ratei dobânzii. Ca rezultat, balanţa de plăţi se va echilibra datorită scăderii venitului ( şi implicit a importurilor ) şi datorită capitalurilor atrase ( de rata dobânzii mai mare ). Efectul negativ al reducerii deficitului prin această metodă este diminuarea venitului; el ar putea fi corijat printr-o politică monetară expansionistă ( de exemplu scăderea RMO pentru ca băncile comerciale să poată mări oferta de credite ). ►În situaţia în care BP este excedentară , oferta adiţională de devize din străinătate va aprecia moneda naţională. Acest efect va fi evitat de către banca centrală prin vânzarea monedei naţionale, mărind masa monetară şi astfel reducând nivelul ratei dobânzii. Echilibrul BP va fi refăcut datorită ieşirilor de capitaluri şi a creşterii nivelului investiţiilor. Politicile fiscale ( care determină poziţia curbei IS ) spre deosebire de cele monetare, au rezultate mai puţin clare , şi depind de pantele relative ale curbelor LM şi BP. IV.2. Cursul de schimb flexibil

A. Politicile monetare În analiza politicilor monetare aplicate într-un regim de curs de schimb flexibil trebuie să se ţină cont de mobilitatea fluxului de capital ( absentă, perfectă , imperfectă ). a) Cazul capitalurilor imobile este acela în care se interzice schimbul lor de la / către nerezidenţi. În această situaţie, rata dobânzii nu mai este un factor de influenţă, orice sporire sau diminuare a ei neafectând echilibrul BP. Prin urmare, echilibrul balanţei de plăţi externe va reprezenta echilibrul balanţei contului curent ( BP = BCC ). b) Mobilitatea perfectă a capitalurilor corespunde acelui caz în care cea mai mică variaţie a ratei dobânzii provoacă o reacţie la nivelul mişcării capitalurilor, astfel menţinându-se un nivel al ratei dobânzii subordonat pieţei internaţionale.
O politică monetară expansionistă determină creşterea masei monetare, deci deplasarea către dreapta a curbei LM (Fig.IV.2-A.b) şi scăderea ratei dobânzii interne. Ca urmare, capitalurile se vor reorienta, cauzând creşterea ofertei de monedă naţională şi scăderea ratei de schimb, ceea ce se va concretiza într-o creştere a exporturilor. Curba IS se va deplasa către dreapta, relizându-se astfel noul
Fig.IV.2-A.b punct de echilibru general E1 în care rata dobânzii interne va coincide cu cea internaţională. c) Mobilitatea imperfectă a capitalurilor descrie o situaţie mai realistă. Diminuarea ratei de schimb( cauzată de oferta suplimentară de monedă naţională ) determină deplasarea curbelor IS şi BP către un nou punct de echilibru general E1, aflat la intersecţia unei rate a dobânzii mai mici (r1Y0). După cum se va observa, în cazul politicii fiscale expansioniste, modificările aduse la nivel de venit şi curs de schimb nu sunt la fel de certe
Fig.IV.2-A.c ca în cazul politicii monetare expansioniste. B. Politicile fiscale

Similar situaţiei descrise la regimul cursurilor de schimb fixe, urmările politicilor fiscale expansioniste şi restrictive vor fi dependente şi aici de pantele curbelor LM şi BP. Vom analiza cele două cazuri posibile în situaţia aplicării unei politici fiscale expansioniste. a) Ipostaza 1: Curba BP este mai înclinată decât curba LM

( Fig.IV.2.-B.a ) Politica fiscală expansionistă
( deplasarea curbei IS la dreapta ) cauzează creşterea nivelului venitului; din acest motiv, se va suplimenta oferta de valută internă în schimbul valutei externe pentru a se putea plăti bunurile importate – ca rezultat, se va reduce rata de schimb. De aici şi deplasarea curbei BP, care va ajunge în noul punct de echilibru.
Fig.IV.2.-B.a

b) Ipostaza 2: Curba LM este mai înclinată decât curba BP

(Fig.IV.2.-B.b) În această ipostază, politica fiscală expansionistă va deplasa curba IS din punctul de echilibru general E0 în punctul P care se situează deasupra curbei BP( situaţia excedentară a BPE în regimul de curs de schimb fix ).Creşterea ratei de schimb care apare ca urmare a cererii mari de monedă naţională provoacă o creştere a nivelului importurilor, care va compensa/diminua Fig.IV.2.-B.b excedentul contului de capital, ajungându-se din nou într-un punct de echilibru general al curbelor IS, LM, şi BP, punctul E2. Este vizibil astfel faptul că în aplicarea politicii fiscale expansioniste efectul cel mai remarcabil se obţine atunci când curba BP este mai înclinată decât curba BP, obţinându-se o creştere mai mare a venitului
( creşterea de la Y0 la Y1 în Fig.IV.2.-B.a este mai mare decât creşterea de la Y0 la Y2 în Fig.IV.2.-B.b ). IV.3. Dilemele politicilor macroeconomice

Prin exemplele de anterioare s-au putut scoate în evidenţă efectele diferitelor politici economice asupra echilibrului balanţei de plăţi, devenind foarte clar de ce trebuie aplicată o anumită politică sau alta, şi ce rezultate se obţin prin aceste alegeri. Însă într-o economie deschisă pot apărea şi anumite situaţii în care premisele nu sunt tocmai clare, şi creează contradicţii între politicile posibil de utilizat. În scopul determinării şi clarificării problemelor, se va ţine cont de ipostazele economice posibile. După cum am arătat în capitolul anterior, poziţionarea curbei BP stabileşte starea de EXCEDENT ( deasupra curbei BP ), sau de DEFICIT ( sub curba BP ); de asemenea, venitul de echilibru indică şomajul ( la stânga venitului de echilibru ), sau inflaţia ( la dreapta venitului de echilibru). De aceea, în mod logic, într-o economie pot exista patru tipuri de conjuncturi : excedent şi şomaj, excedent şi inflaţie, deficit şi şomaj, deficit şi inflaţie. Cu toate acestea, echilibrul balanţei de plăţi externe poate fi realizat ( dacă, de exemplu balanţa se află într-o situaţie de deficit ) printr-un împrumut extern, prin care să se poată plăti anumite îndatorări. Acest lucru nu desemnează, deci, o situaţie de dorit , pentru că nu arată adevărata natură a echilibrului – el este obţinut cu costul viitoarelor probleme cauzate de plata actualei datorii la care se adaugă şi povara dobânzilor viitoare. De aceea, pentru a se preveni această orientare greşită asupra echilibrului extern, soluţia la îndemână este aceea de a opta pentru echilibrul balanţei contului curent. Acest echilibru ne arată dacă ţara îsi poate finanţa propriile schimburi cu străinătatea - cu alte cuvinte, exportul trebuie să fie capabil a acoperi plata importurilor ( eventual să o şi depăşească ). Echilibrul balanţei contului curent este redat de o dreaptă verticală situată/ adaptată în funcţie de nivelul venitului. După cum am arătat în subcapitolul anterior, această ipostază a balanţei contului curent coincide cu situaţia în care mobilitatea capitalurilor este nulă, astfel încât curba balanţei de plăţi externe depinde numai de nivelul venitului. Astfel, în următoarele exemple, se vor evidenţia dilemele care apar atunci când se ţine cont de acest tip de echilibru, precum şi însemnătatea lor. Pentru început, este necesar să se clarifice două contexte : ► atunci când venitul desemnat de curba balanţei contului curent este mai mic decât nivelul venitului de echilibru ( YBCC