Personalități istorice Epoca antică Istoria românilor 1. Burebista – rege al geto-dacilor (82-44 î.Hr.), întemeietorul statului dac. Rolul personalității: | Argumente: | 1. A întemeiat statul dac: 2. A dus lupte cu celții și a cucerit litoralul Mării Negre: 3. A dus o politică externă activă: | Aflat inițial în fruntea unei formatiuni statale locale, Burebista, om de stat inzestrat cu remarcabile calitati de organizator, strateg militar si diplomat, reuseste sa unifice formațiunile politico-militare geto-dace sub autoritatea sa și să pună astfel bazele unui puternic regat cu centrul, probabil, în Podișul Transilvaniei. Unificarea s-a realizat pe două căi: pe cale pașnică, când șefii daci de trib acceptă supunerea față de Burebista de bună voie, și pe cale războinică, când se dorește păstrarea puterii tribale de către unii conducători locali (cetatea Tyras a fost arsă din temelii). Desigur, creșterea puterii militare a lui Burebista a determinat supunerea de bunăvoie a multor uniuni tribale geto-dacice. În întreaga sa actiune, Burebista a fost sprijinit de marele preot Deceneu, colaboratorul si sfetnicul cel mai apropiat. Statul dac reorganizat de Burebista, care putea, potrivit afirmatiilor aceluiasi Strabon, sa mobilizeze o armata de 200.000 de luptatori, se impune la jumatatea secolului I. i.e.n. ca principala forta politica si militara din Europa Centrala si de la Dunarea de Jos.Războaiele purtate de Burebista dezvăluie și altă latură a personalității sale. Rapida încheiere victorioasă a campaniei împotriva celților (60-59 î.Hr), ne îndeamnă să credem că ofensiva regelui a constituit o surpriză pentru acestia. Pe de alta parte, o inscripție Histriană lasă să se înțeleagă că Burebista știa să organizeze un asediu de lungă durată, iar cucerirea litoralului Pontic ( 55 î.Hr), dovedește că zidurile masive de piatră ale cetăților grecesti nu constituiau pentru el un obstacol de netrecut. În sfârșit, nici un izvor nu spune că Burebista ar fi pierdut vre-o bătalie și cu atat mai puțin vre-un război. Totul îndreptățește concluzia că regele dac a fost și un mare comandant militar.Burebista ajunge astfel "stăpânul ținuturilor de dincolo și de dincoace de Dunăre", devenind "cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia", cum îl numește o inscripție greaca contemporană. Aflat la apogeul puterii, Burebista este pe punctul de a interveni în razboiul civil dintre Caesar și Pompei din statul roman. Înfrângerea și moartea lui Pompeius fac ca oferta de alianță a lui Burebista să nu se materializeze. Victorios în războiul civil, Caesar pregatea, se pare, o campanie îndreptată împotriva rivalului său din Carpați. Dupa asasinarea lui Caesar la Roma, are loc și dispariția violentă a lui Burebista, victimă probabil a unui complot al aristocrației separatiste. Statul întemeiat de el se destramă inițial în 4, apoi în 5 părți, într-una dintre acestea menținându-se la putere Deceneu. |

2. Deceneu - a fost filosof și astronom, preot suprem, sfătuitor al lui Burebista între anii 70-44 î.Hr și rege dac între anii 44-27 î.Hr. Rolul personalității: | Argumente: | 1. L-a ajutat pe regele Burebista la unificarea geto-dacilor: 2. A revigorat spiritualitatea geto-dacilor: 3. A înfăptuit o profundă reformă socială și religioasă a poporului geto-dac: | O informație din Iordanes (Getica:XI,67) indică venirea lui Deceneu la putere, inițial, ca vicerege, Burebista acordându-i o putere aproape regală. Strabon spune: "Burebista … și-a luat ca ajutor pe Deceneu, un bărbat vrăjitor, care umblase multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne profetice, datorită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă, de la un timp era socotit și zeu, așa cum am arătat când am vorbit de Zamolxe. Ca o dovadă de ascultarea ce i-o dădeau geții, este și faptul că ei s-au lăsat înduplecați să-și stârpească viile și să traiască fără vin". Împreună cu Burebista a acordat o atenție deosebită reformelor politice, militare, religioase, economice și culturale, îndeosebi celor legate de educație morală și spiritual.Deceneu a înlăturat cultul bahic sau dionisiac asociat cu cultura viței de vie și cu orgii. El este cel dintâi care s-a opus viguros pătrunderii în Dacia a cultelor străine. De aceea nu este întâmplător că a determinat autoritatea regală să dispună distrugerea viței de vie — planta sacră a lui Dyonisos — și că toată preoțimea dacică l-a sprijinit în acest act extraordinar. Ca mare preot și vicerege, apoi el însuși rege după moartea lui Burebista, Deceneu a dispus de o dublă autoritate, morală (stârpind viciul beției) și politică (organizând triburile și casta sacerdotală). A construit altare noi și edificii sacre .Această reformă, celebră în lumea antică, a fost pusă în practică nu prin legi oficiale, ci prin răbdare și educație. A impus sobrietatea și cumpătarea, a cerut poporului „ascultarea de porunci” ca efect al educației prin dreptate, geții fiind recunoscuți, după Herodot, ca fiind „cei mai drepți” dintre traci. Iordanes scria despre Deceneu: „Împărtășindu-le cunoștințe de fizică i-a făcut să trăiască în mod natural respectând legile lor pe care ei le au în formă scrisă până astăzi și le numesc belagine.” |

3. Decebal – rege geto-dac între anii 87-106. Rolul personalității: | Argumente: | 1. A contribuit la reunificarea statului dac: 2. A readus Dacia pe area militară și politică a antichității: 3. A fost un diplomat iscusit: 4. A fost un bun militar: | Deși mai restrâns ca arie geografică decât teritoriul stăpânit de regele Burebista (82-44 î.Hr.) - cuprinzând Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul și sudul Moldovei, noul stat era mai puternic și mai bine organizat. Limitele statului dac in timpul lui Burebista (82-44 î.Hr.) au fost: în nord, Carpații Păduroși; în est, Pontul Euxin; în sud, munții Haemus (Munții Balcani); în vest, Dunărea Mijlocie. Progresele înregistrate în acest timp de societatea dacică erau multiple și importante: o populație numeroasă și grupată în jurul multor davae în care pulsa o vie activitate economică, legături comerciale cu lumea greco-romană, o cultură înfloritoare cu puternice elemente originale. Statul centralizat dac s-a aflat la apogeul puterii sale sub regele Decebal.A construit noi cetăți și le-a fortificat pe cele vechi, îndeosebi în regiunea Munților Orăștie, a readus gloria militar-politică a Daciei. Construiește capitala Sarmizegetuza.A încercat să stabilească relații cu statele și popoarele inamice Romei, după infrângerea din anul 88, a reușit să încheie o pace avantajoasă cu Domițian în anul 89, devenind client al Romei, regatul dac profitând de anumite benificii: primea meșteri constructori, instructor militari,etc.Regele Decebal a avut mai multe războaie cu romanii, care îi vor recunoaște abilitățile militare și politice. La începutul secolului III, istoricul roman Dio Cassius făcea regelui dac următorul portret elogios: ,,Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. A organizat cea mai numeroasă armată din istoria Daciei, circa 150.000 de oastași. A dus războaie cu Imperiul Roman, în 101-102 și 105-106, fiind învins în cel de-al doilea război daco-roman. Decebal se sinucide, iar Dacia devine provincie romană |

Istoria universală 1. Pericle (492 – 429 î.Hr.) - general, orator și om de stat atenian. Conducător al Atenei între anii 443 - 429 î.Hr. Rolul personalității: | Argumente: | 1. A inițiat numeroase reforme democratice: 2. A fost protector al culturii și artelor: 3. A fost un bun diplomat: | A fost ales timp de 25 de ani strateg al cetății, transformâ orașul într-un centru economic, politic, cultural și artistic al lumii grecești. Pericle este unul din fondatorii democrației ateniene . Puterea reprezentativă aparținea poporului, care se reunea în ședințe, fiind reprezentat de un consiliu. Consiliul era ales anual, din toate păturile societății. Pericle a introdus în armată ,,solda”, pentru ca chemarea sub arme să nu însemne pentru cei săraci ruinarea familiei; şi un mic stipendiu pentru juraţii din tribunale, tocmai pentru ca această funcţie delicată să nu rămână un monopol al bogaţilor. A extins cetăţenia asupra unei numeroase categorii de persoane care, dintr-un motiv sau altul, erau lipsite de acest drept.A sprijinit înălțarea sau refacera celor mai faimoase construcții, unele din ele dăinuind pînă în zilele noastre. Astfel amintim Partenonul, noul Erehtion, Odeonul, Templul Atenei Nike (Victoria) și chiar statuia lui Zeus din Olimpia, opera vestitului Phidias, considerate una din cele șapte minuni ale lumii. Secolul în care a trăit Pericle, este supranumit "Secolul lui Pericle". A încurajat dezvoltarea teatrului, poeziei, filosofiei, încojurat de nume celebre ca Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan, Herodot, Socrate.In planul politicii externe, Pericle a urmărit întarirea legăturilor Atenei cu cetatile membre ale Ligii de la Delos, împotriva Spartei, Atena atingând momentul culminant al evoluției sale ca hegemon al lumii grecesti. Armata greacă a fost implicată in lupte (victorioase) împotriva Eginei si Corintului, dar și în ajutorarea Egiptului aflat sub ocupatia Imperiului Persan. Cu aceasta ocazie, tezaurul Ligii de la Delos (alianta a cetatilor grecesti in frunte cu Atena) a fost mutat la Atena, sub pretextul asigurarii securitatii sale. Conflictul politico-militar cu Sparta a fost temporar aplanat, in 445 i.Hr., Pericle îcheind pacea dintre Atena și Sparta pentru 30 de ani, numită "Pacea lui Pericle", dar concurența cu Sparta pentru sfere de influiență și colonii a dus la începutul Războiului peloponesiac 431-404 î.Hr. |

2. Alexandru Macedon (356 - 323 î.Hr.) - A fost rege al Macedoniei după moartea tatălui său Filip al II-lea și apoi a Imperiului Macedonian între anii 336-323 î.Hr. Rolul personalității: | Argumente: | 1. A fost militar de excepție: 2. A întemeiat Imperiul Macedonean, cel mai întins imperiu din antichitate: 3. A contribuit la apariția culturii elinistice: | La vârsta de doar 20 de ani, Alexandru devine regele Macedoniei, dupa ce tatăl său, Filip al II-lea este asasinat. Alexandru porneste repede spre sud, în Grecia de acum, și lovește puternic armatele răsculate împotriva Macedoniei. Având granițele asigurate, Alexandru începe visul său de expansiune a Macedoniei și pleaca într-o campaniei de cucerire ce avea să uimească și să schimbe istoria lumii. Pleacă în anul 334 I.Hr. din Macedonia și se angrenează într-o serie de cuceriri ce aveau sa dureze 10 ani. Nu avea să se mai întoarca niciodată pe pământul natal. Pleacă împreună cu 30.000 de soldați și 6000 de călăreți înspre Asia Mică, pentru a cuceri Persia și a elibera cetățile grecesti de pe coasta Asiei. După mai multe victorii obținute între anii 334 - 331 I.Hr. Alexandru pune stapanire pe toate orasele importante și intră în posesia bogățiilor Imperiului Persan. Alexandru cel Mare este proclamat rege al Asiei și se considera moștenitorul de drept al tronului Imperiului Persan. Seriile de cuceriri nu se opresc aici și după lupte grele, ce s-au întins pe o perioadă de 3 ani, Alexandru cel Mare cucerește și Persia Orientala (Afganistanul, Turkestanul si Belucistanul de astăzi). Urmatoarea campanie de cucerire avea să fie supunerea Arabiei, dar în data de 10 iunie 323 I.Hr, Alexandru moare la varsta de numai 32 de ani, cel mai probabil de friguri sau malarie. În ai săi 20.000 de km parcurși în Orient, n-a pierdut nici o bătălie fiind considerat pe bună dreptate mare srateg și unul dintre cei mai remarcabili conducători militari ai antichității. Prin cuceririle sale, și-a extins imperiul său pe trei continente. Imperiul Macedonean se întindea de la Dunăre până la hotarele sudice ale Egiptului, şi de la Marea Adriatică până în Ind. Imperiul era un conglomerat de popoare pe care Alexandru a încercat să le contopească într-un singur stat. În acest scop a menţinut modelul administrativ al Imperiului Persan sprijinindu-se pe macedoneni, greci şi persani. Deoarece popoarele se aflau în diferite stadii de dezvoltare economică şi timpul a fost scurt pentru a se realiza o bază economică unitară, iar coeziunea asigurată de armată nu a putut fi un factor decisiv în menţinerea intactă a imperiului, acesta s-a destrămat după moartea lui Alexandru.Războaiele macedonene au dus nu numai la crearea unui vast imperiu, ele au reușit să realizeze o strânsă legătură politică, economică și culturală între lumea greacă și cea orientală. Sub aspect cultural au dus la răspîndirea culturii şi civilizaţiei greceşti în afara graniţelor ei etnice. Limba greacă (koine) devine limba oficială în tot imperiul, dar şi limba culturii prin intermediul căreia valorile culturii elene au fost difuzate printre alte popoare. Elementul elen dobîndeşte un rol dominant atît în viaţa economică, cît şi în cea politică şi culturală. Cultura greacă pătrunde adânc în orient, se extinde în alte țări, asimilează și se contopește cu elemente din cultura orientală, dând naștere unei noi culturi – elenismul – sinteză a elementelor culturale, religioase, social-economice grecești și orientale în cadrul căruia domină elementul elenic (helenic). |

3. Traian (53 - 117) - Împărat Roman între anii 97-117, a întrat în istorie ca cel mai bun împărat. Rolul personalității: | Argumente: | 1. A dus lupte cu geto-dacii, a transformat Dacia în provincie romană: 2. A lărgit hotarele Imperiului Roman: 3. Din ordinul lui a fost construită Columna lui Traian: | În 101, a lansat o expediție în regatul Dacia, aflat la nord de Dunăre și l-a forțat un an mai târziu pe regele Decebal să capituleze, după ce Traian a asediat cu succes capitala Sarmizegetusa. Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus. Totuși, la scurt timp, Decebal a adus iarăși probleme Imperiului Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture. Traian se hotărăște să atace din nou, inginerii săi construind un imens pod peste Dunăre, și reușesc să cucerească Dacia în 106, capitala dacilor, Sarmizegetusa fiind distrusă. Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei distruse Traian a construii un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Formează provincia Dacia, punând capăt statului geto-dac; colonizează masiv Dacia cu populație romană sau romanizată. Rămâne în regiunile cucerite până în primavara anului 107, pentru a lua personal măsurile necesare pentru organizarea noii provincii.În 114 Traian începe compania din Orient, ocupă și transformă Armenia în provincie romană, crează din teritoriile cucerite la est de Eufrat provincial Mesopotamia, iar în 116 unele metropole ale Regatului Part, constituind provincial Asiria și adptă titlul de parthicus Maximus. Epuizarea efortului ofensiv roman, o răscoală antiromană a iudeilor din Egipt, Cipru și a părților din Mesopotamia pe de o parte, boala împăratului pe de altă parte, determină întreruperea războiului. Traian moare în Asia Mică, în drum spre Roma (8 august 117). A făcut ultimile cuceriri de proporții ale romanilor; Imperiul Roman își atinge limitele teritoriale maxime și o populație de circa 55 milioane de oameni.Columna lui Traian a fost construită din ordinul împăratului Traian, pentru comemorarea victoriei sale în Dacia, care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminată în 113, columna are exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat, în formă de spirală, care reproduce artistic sub o formă epică războaiele dintre romani și daci purtate de Traian pentru cucerirea Daciei. |

4. Constantin cel Mare (272 – 337) - a fost Împărat Roman între 306 și 337. Rolul personalității: | Argumente: | 1. A construit noua capitală a Imperiului: 2. A adoptat diadema: 3. A sprijinit biserica creștină: | Ideea lui Constantin de întemeiere a unei noi capitale, la Constantinopol, în anul 330, a consfinţit, în fapt, împărţirea în două a Imperiului roman. Din acel moment, cele două capitale şi-au revendicat calitatea de unică continuatoare a Romei eterne. În realitate însă, cele două capitale aveau să se dezvolte paralel şi pe căi diferite. Roma, continuând vechile tradiţii italice, avea să se menţină ca o capitală uneori doar simbolică a părţii occidentale, datorită atacurilor barbare şi a vicisitudinilor interne. Constantinopolul însă, având rădăcini adânci în tradiţiile elenistice şi aşezat într-o poziţie geografică favorabilă, ocrotit de primejdia invaziilor barbare, avea să devină capitala părţii răsăritene a Imperiului roman şi singura continuatoare a tradiţiilor romane după prăbuşirea Imperiului Roman de Apus. Alegerea locului de amplasare a noii capitale, ce avea să devină în scurt timp capitala lumii, este – după cum mărturiseşte bizantinologul rus Feodor I. Uspensky – o dovadă incontestabilă a geniului politic şi administrativ al împăratului Constantin cel Mare.Începând cu anul 324, se observă pe monedele lui Constantin o noua imagine a chipului său. Privirea lui este acum îndreptată în sus și în depărtare; aceasta reflectă pretenția lui nu la divinitate, ci la misiunea și inspirația sa divină. De asemenea, el renunță să mai poarte coroana de lauri și adoptă diadema (Cunună din metale și pietre prețioase, purtată pe cap de suverani, de unii reprezentanți ai bisericii). La moartea lui Constantin au fost bătute patru tipuri diferite de monede omagiale.A rămas cunoscut mai ales pentru Edictul de la Milano din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creștine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie, În 325 Constantin a convocat la Niceea, primul conciliu ecumenic al bisericii creștine, care a pus bazele dogmatice și canonice ale acestei religii, definind mai precis dogmele creștine drept răspuns la provocarea reprezentată de erezia arianistă. Aceste două acțiuni sunt considerate factori majori ai răspândirii religiei creștine. Este considerat în ortodoxie ca avînd statut echivalent apostolilor. |