Ion Barbu, Joc secund (1930)

Grup

E temniţa în ars, nedemn pământ,
De ziuă, fânul razelor înşală;
Dar capetele noastre, dacă sunt,
Ovaluri stau, de var, ca o greşeală.

Atâtea clăile de fire stângi!
Găsi-vor gest închis, să le rezume,
Să nege, dreaptă, linia ce frângi:
Ochi în virgin triunghi tăiat prin lume?

Poartă

Suflete-n pătratul zilei se conjugă.
Paşii lor sunt muzici, imnurile rugă.
Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare
Vindecă de noapte steaua-n tremurare

Pe slujite vinuri firimitură-i astru.
Munţii-n Spirit, lucruri într-un Pod albastru.
Raiuri divulgate! Îngerii trimeşi
Fulgeră Sodomei fructul de măceş.

Lemn sfânt

În văile Ierusalimului, la unul,
Păios de raze, pământiu la piele:
Un spic de-argint, în stânga lui, Crăciunul,
Rusalii ard în dreapta-i cu inele.

Pe acest lemn ce-aş vrea să curăţ, nu e
Unghi ocolit de praf, icoană veche!
Văd praful – rouă, rănile – tămâie ?
– Sfânt alterat, neutru, nepereche.

Mod

Te smulgi cu zugrăviţii, scris în zid,
La gama turlelor acelor locuri,
Întreci oraşul pietrei, limpezit
De roua harului arzând pe blocuri.

O, ceasuri verticale, frunţi târzii!
Cer simplu, timpul. Dimensiunea, două;
Iar sufletul impur, în calorii,
Şi ochiul, unghi şi lumea-aceasta – nouă.

– Înaltă-în vânt te frângi, să mă aştern
O, iarba mea din toate mai frumoasă.
Noroasă pata-aceasta de infern!
Dar ceasul – sus; trec valea răcoroasă.

Dioptrie

Înalt în orga prismei câtăresc
Un saturat de semn, poros infoliu.
Ca fruntea vinului cotoarele roşesc,
Dar soarele pe muchii scurs – de doliu.

Aproape. Ochii împietresc cruciş
Din fila vibratoare ca o tobă,
Coarana literei, mărăciniş,
Jos în lumină tunsă, grea, de sobă.

Odaie, îndoiere-în slabul vis!
– Deretecată trece, de-o mătuşă –
Gunoiul tras în conuri, lagăr scris,
Adeverire zile – prin cenuşă.

Oul dogmatic

Dogma: Şi Duhul Sfânt se purta deasupra apelor

E dat acestui trist norod
Şi oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!

Cum lumea veche, în cleştar,
Înoată, în subţire var,
Nevinovatul, oul nou,
Palat de nuntă şi cavou.

Din trei atlazuri e culcuşul
În care doarme nins albuşul
Atât de galeş, de închis,
Ca trupul drag, surpat în vis.

Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns.

Acordă lin
Şi masculin
Albuşul în hialin:
Sărutul plin.

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil
Precum atunci şi azi întocma:
Mărunte lumi păstrează dogma.

***

Să vezi, la bolţi, pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou-simbol ţi-l aduc,
Om şters, uituc.

Nu oul roşu.
Om fără saţ şi om nerod,
Un ou cu plod
Îţi vreau, plocon, acum de Paşte;

Îl urcă-n soare şi cunoaşte!

***

Şi mai ales te înfioară
De acel galbem icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Şi ou şi lume. Te-nfioară
De ceasul galben, necesar...

A morţii frunte-acolo-i toată.

În gălbenuş,
Să roadă spornicul albuş,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma – dogma.

Încă o dată:
E, Oul, celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-n el.
Şi nici la cloşcă să nu-l pui!
Îl lasă-n pacea-întâie-a lui.

Că vinovat e tot făcutul
Şi sfânt, doar nunta, începutul.

Paznicii

Înaltă conexiune,
Gardă eficace nunţilor.
Drum şi Carte:
Pentru sumbrul rac al lui Marte,
Pentru Jup
– Acel Trup –
Saturn centrat în aparte,
Uran ca un tiv,
Neptun aditiv;

Cădelniţare în cor a nunţilor,
Din zece Lune, în rampă,
O foarte cerească şi amplă
Mătanie a Frunţilor!

Salut de pe scara de noapte,
La sceptrul seral,
De trei ori spiral:
Al lunii râu static de lapte;

Plecăciune joasă,
La faţa păroasă,
Suptă, care ajună
Apusă-n cărbunii din lună;

Mătanie adâncă,
Îndoită încă,
Norului violaceu,

Fumat lung, de soare,
La ziua-n revărsare,
Când pipăie sufletul meu.

Riga Crypto şi lapona Enigel

- Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,

Mult -- îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele ciupearcă !

Nuntaş fruntaş !
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel si riga Crypto.

- Zi-l, menestrel !
Cu foc l-ai zis acum o vară ;
Azi zi-mi-l stins, încetinel,
La spartul nunţii, în cămară.

*

Des cercetat de pădureţi
În pat de râu şi-în humă unsă,
Împărăţea peste bureţi
Crai Crypto, inimă ascunsă,

La vecinic tron, de rouă parcă !
- Dar printre ei bârfeau bureţii
De-o vrăjitoare minătarcă,
De la fântâna tinereţii.

Şi răi ghioci şi toporaşi
Din gropi ieşeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Că nu vroia să înflorească.

În ţări de gheaţă urgisită,
Pe acelaşi timp trăia cu el,
Lapona mică, liniştită,
Cu piei; pre nume -- Enigel.

De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muşchiul crud
La Crypto, mirele poienii.

Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeata,
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-îmbie cu dulceaţă :

-- Enigel, Enigel,
Ţi-am adus dulceată, iacă,
Uite fragi, ţie dragi
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.

-- Rigă spân, de la sân.
Multumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.

-- Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi rogu-te cu mine.

-- Te-aş culege, rigă blând...
Zorile încep să joace
Şi esti umed şi plăpând :
Teama mi-e, te frângi curând,
Lasă. - Aşteaptă de te coace.

-- Să mă coc, Enigel,
Mult aş vrea, dar, vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roşu, mare,
Pete are fel de fel ;
Lasă-l, uită-l Enigel,
În somn fraged şi răcoare.

-- Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-în inimă-ai înfipt-o !
Eu de umbră mult mă tem,

Că dacă în îarnă sunt făcută,
Ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-închin la soarele-înţelept.

La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump, cu margini verzi,
De aur, visu-i cercetează.

Mă-închin la soarele-înţelept,
Că sufletu-i fântână-în piept
Şi roata alba mi-e stăpână
Ce zace-în sufletul-fântână.

La soare, roata se măreşte,
La umbră, numai carnea creste
Şi somn e carnea, se desumflă,
-- Dar vânt şi umbră iar o umflă...

Frumos vorbi şi subtirel
Lapona dreaptă, Enigel.
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Zvârlit în sus, ca un inel.

-- Plângi, prea cuminte Enigel !
Lui Crypto, regele ciupearcă,
Lumina iute cum să-i placă ?
El se desface uşurel !
De Enigel.
De partea umbrei moi să treacă...

Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el ;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i chială ;

Şi sucul dulce inăcreşte !
Ascunsă-i inimă plesneşte,
Spre zece vii peceţi de semn,
Venin şi roşu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem ;

Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul cu otravă.

-- Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu alta fată mai crăiască :

Cu Laurul-Balaurul
Să toarne-în lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă.
Cu măsălariţă-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.

Uvedenrode

La râpa Uvedenrode
Ce multe gasteropode!
Suprasexuale
Supramuzicale;

Gasteropozi!
Mult limpezi rapsozi,
Moduri de ode
Ceruri eşarfă
Antene în harfă;

Uvedenrode
Peste mode şi timp
Olimp!

Ceas în cristalin
Lângă fecioara Geraldine!

Dantelele sale
Ca floarea de zale,

Prin braţele ei
Gheţari în idei,

La soarele sfânt,
Egal - acest cânt:

Ordonată spiră,
Sunet
Fruct de liră,
Capăt paralogic,
Leagăn mitologic,
Din şetrele mari
Apari:
O cal de val
Peste cavală
Cu varul deasupra-n spirală!

Încorporată poftă,
Uite o fată,
Lunecă o dată,
Lunecă de două
Ori până la nouă,
Până o-nfăşori
În fiori uşori,
Până-o torci în zale
Gasteropodale;

Până când, în lente
Antene atente
O cobori:

Pendular de-ncet,
Inutil pachet,
Sub timp,
Sub mode
În Uvedenrode.

Ritmuri pentru nunţile necesare

Capăt al osiei lumii!
Ceas alb, concis al minunii,
Sună-mi trei
Clare chei
Certe, sub lucid eter
Pentru cercuri de mister!

An al Geei, închisoare,
Ocoleşte roatele interioare:
Roata Venerii
Inimii
Roata capului

Mercur
În topire, în azur,
Roata Soarelui
Marelui.

I

Înspre tronul moalei Vineri
Brusc, ca toţi amanţii tineri,
Am vibrat
Înflăcărat:

Vaporoasă
Rituală
O frumoasă
Masă
Scoală!
În brăţara ta fă-mi loc
Ca să joc, ca să joc,
Danţul buf
Cu reverenţe
Ori mecanice cadenţe.

Ah, ingrată,
Energie degradată,
Brută ce desfaci pripită
Grupul simplu din orbită,
Veneră,
Inimă
În undire minimă:

Aphelic ( )
Perihelic ( (i )
Cojunctiv (dodo)
Oponent (adio!)

II

Paj al Venerii,
Oral
Papagal!
În cristalul tău negat,
Spre acel fumegat
Fra Mercur
De pur augur,
Peste îngeri, şerpi şi rai
Sună vechi:
I-ro-la-hai,

Mercur, astră aurită,
Cu peri doi împodobită
Lungi
Cu pungi
Pe bomba mare,
Oarbă, de cercetătoare,

O, Mercur,
Frate pur
Conceput din viu mister
Şi Fecioara Lucifer,

Înclinat pe ape caste
În sfruntări iconoclaste,
Cap clădit
Din val oprit
Sus, pe Veacul împietrit,

O select
Intelect
Nunta n-am sărbătorit...

III

Uite, ia a treia cheie,
Vâr-o în broasca - Astartee!
Şi întoarce-o de un grad
Unui timp retrograd,
Trage porţile ce ard,

Că intrăm
Să ospătăm
În cămara Soarelui
Marelui
Nun şi stea,

Abur verde să ne dea,
Din căldări de mări lactee,
La surpări de curcubee,
- În Firida ce scântee eteree.

Isarlâk

„Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann”

La vreo Dunare turceasca,
Pe ses vested, cu tutun,
La mijloc de Rău si Bun
Pân'la cer frângându-şi treapta,

Trebuie să înflorească:
Alba,
Dreapta
Isarlâk!

Ruptă din coastă de soare!
Cu glas galeş, de unsoare,
Ce te-ajunge-aşa de lin
Când un sfânt de muezin
Fâlfâie, înalt, o rugă
Pe fuişor, la zâna-în fuga...

*

- Isarlâk, inima mea,
Dată în alb, ca o raia
Într-o zi cu var şi ciuma,
Cuib de piatră şi legumă
- Raiul meu, ramâi asa!

Fii un tîrg temut, hilar
Si balcan - peninsular...

La fundul mării de aer
Toarce gâtul, ca un caier,
În patrusprezece furci,
La raiele; rar, la turci!
Beată, într-un singur vin:
Hazul Hogii Nastratin

*

Colo, cu doniţi în spate,
Asinii de la cetate,
Gâzii, printre fete mari,
Simigii şi gogoşari,
Guri cască când Nastratin

La jar alb topeste in,

Vinde-în leasă de copoi
Căţei iuti de usturoi,
Joacă, şi-în cazane sună
Când cadâna curge-în Lună.

*

Deschideţi-vă, porţi mari!
Marfa-aduc, pe doi măgari,
Ca să vând acelor case
Pulberi, de pe luna rase,
Şi-alte poleieli frumoase;
Pietre ca apa de grele,
Ce fireturi, ce inele,
Opinci pentru hagealâk

- Deschide-te, Isarlîk!

Să-ţi fiu printre foi un mugur
S-aud multe, să mă bucur

La răstimpuri, când Kemal
Pe Bosfor, la celalt mal,
Din zecime, în zecime,
Taie-în Asia grecime;

Când noi, a Turchiei floare,
Într-o slavă stătătoare

Dăm cu sâc
Din Isarlîk!

Nastratin Hogea la Isarlâk

Lui Al. R

Ţara veghea turcită. Pierea o dup-amiază
Schimbată-n apa multă a ierbii ce-nviază,
Când, greu şi drept, pe sceptrul de pai mărunt la fir
Gândacul serii urcă ghiocul de porfir.
Cer plin de rodul toamnei îmi flutura – tartane
Tot vioriul umed al prunelor gâtlane:
Grădina îmi sta cerul; far muntii – parmalâk-

Un drum bateam, aproape de alba Isarlak,
Cu ziduri forfecate, sucite minarete
Şi slujitori cu ochii rotunzi ca de erete
Şi, azmţit câmpiei, un fluviu leşios;

– În gânduri încarcate, când cautam pe jos
Argintul unei scule de preţ, atunci picată:
Cuţit lucrat, vreo piatră în scump metal legată
Greu cearcan de cadana topit la un bairam;
Nici eu nu mai stiu astazi ce lucruri căutam.
Încolăcite ceasuri! Cu voi, nu luai aminte
Cum, pe răsfrânta buză a mătcii, dinainte,
O spornică mulţime se tencuia-n pereţi.
Veneau de toata mâna: prostime, targoveţi,
Dervişi cu faţa suptă de veghi, aduşi de şale
Pierduţi între pufoase şi falnice paşale,
Iar ochii tuturora călătoreau afund....

Căci, răsărind prin ceaţă şi călărind pe fund,
La dunga unde cerul cu apele îngână,
Aci săltat din cornuri, aci lăsând pe-o rână,
Se războia cu valul un preaciudat caic:
Nici vâsle şi nici pânze; catargul, mult prea mic;
Dar jos, pe lunga sfoară, cusute între ele,
Uscau la vânt şi soare tot felul de obiele,
Pulpane de caftane ori tururi de nădragi;
Şi, prin cârpeli pestriţe şi printre cute vagi,
Un vânt umfla bulboane dănţuitoare încă.

Ce ruginiri de ape trezite şi ce brâncă
Lăsară fierul rânced şi lemnul buretos?
În loc de aur, pieptul acelui trist Argos
Ducea o lână verde, de alge năclăite,
Pe când la pupă, trase – edec ca nişte vite
Cu ţeastă nămoloasă şi cornuleţe mii,
Treceau în brazda undei şirag de răgălii.

Sub vântul drept, caicul juca tot mai aproape.
Atunci, cu ochi de seara şi-abia deschise pleoape
(Căci, grei de-ngândurare, nameţi mă năpădeau),
Cu ochi ce cheamă somnul din goluri şi îl beau,
Îmi desluşii deasupra, înghemuit pe-o bârnă,
Un turc smolit de foame şi chin, cu faţa cârnă,
Cu mâinile şi gura aduse la genunchi.

– Trei petece răzleţe i se ţineau de trunchi.

Când vasul fără nume trecu prin dreptul nostru
Un fund de vad ii prinse si pantecul, si rostru.
Cutreierată, apa jur împrejur undi...
Şi glasui un paşă într-astfel:- Efendi,
Corabier şi oaspe în porturile mele,
Primeşte-aceste daruri şi-aceste temenele:
La nava ta se cade pe brânci ca sa ma-nchin,
Ca bănuiam caicul lui Hogea Nastratin.
Un zvon ne turburase. Ziceau: „E închis supt ape,
Răsfăţul ce nici marea turcească nu-l încape,
Şi uşuratul Hoge, mereu soitariu,
Încheie-acum Bosforul cel limpede-n sicriu
Cu malul giulgi”. Eu, unul, n-am vrut să cred. Şi iată
Luceşti în bucuria cetaţii înviată!
Dar ne mâhneşti c-o faţă prea tristă; hai, curând
Nu sta pe punte, coabe cu pântecul flamand!
Noi ti-am adus năutul dorit, şi sumedenii
De roşcove uscate şi tăvi cu mirodenii.
– Coboară, iscusite bărbat, şi ia din plin.

Dulceagul glas al paşii muri prin seara lin.
Cum niciun stâlp ori sfoară nu tremura pe punte
În gândurile toate, soseau ninsori mărunte
Şi unsuroase linişti se tescuiau sub cer.

Şi desluşit, cu plânsul unui tăiş de fier
În împletiri de sârmă intrat să le deşire,
O frângere de gheţuri, prin creştete, prin şire,
Prin toată roata gloatei ciulite, răscoli
.
Pic lânga pic, smalţ negru, pe barba Lui slei
Un sange scurt, ca două mustăţi adăugite,

Vii, vecinici, din gingia prăselelor cumplite
Albira dinţii-n pulpă intraţi ca un inel.

Sfânt trup şi hrană sieşi, Hagi rupea din el.

*
La Isarlâk, cea albă de lespezi, gloata suie,
Dar greii paşi prin ierburi şi stuh se-împleticesc.
În ochi, din lâncezi ape, cum pâlpâie galbuie
Şi uleioasa, dâra caicului turcesc!