Ce este bugetul comunitar?

Bugetul comunitar a fost Instituit prin Tratatul de la Roma (Tratatul Comunitãţii Economice Europene CEE, 1957), care afirma cu claritate principiul solidãritãţii financiare. Bugetul comunitar avea la origine o dimensiune redusã, principalele sale cheltuieli fiind destinate politicii agricole comune (PAC). Bugetul anual al Uniunii Europene se ridică la aproape 142 miliarde de euro (conform cifrelor din 2011). Deşi este o sumă importantă, ea nu reprezintă decât 1% din veniturile generate anual de statele membre. În mare parte, bugetul european este consacrat măsurilor menite să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor şi comunităţilor din UE. Se au în vedere, în special, regiunile mai puţin dezvoltate şi grupurile sociale defavorizate, dar şi măsurile destinate să genereze locuri de muncă şi creştere economică la nivelul UE.

1. Sursele de venit

UE dispune de mai multe surse de venit. Nu depinde numai de contribuţiile primite de la statele membre, ci are şi resurse proprii (taxe vamale de import aplicate produselor provenind din afara UE şi un procentaj din taxa pe valoare adăugată percepută de fiecare ţară). UE dispune de mai multe surse de venit din care finanţează administrarea instituţiilor sale şi activităţile derulate de acestea şi cu ajutorul cărora îşi atinge obiectivele privind, printre altele, reducerea disparităţilor economice dintre regiuni şi dezvoltarea zonelor rurale. Statele membre colectează aceşti bani în numele UE. Cele trei surse principale de venit sunt: ➢ 0,73% din venitul naţional brut al fiecărui stat membru, ceea ce reprezintă două treimi din bugetul UE; principiul care stă la baza calculării contribuţiei fiecărui stat membru este cel al solidarităţii şi al capacităţii de plată; totuşi, se pot face ajustări dacă se constată o împovărare excesivă a anumitor ţări ➢ aşa-numitele resurse proprii tradiţionale, în special taxe vamale de import aplicate produselor provenind din afara UE ➢ un procent din taxa pe valoare adăugată (TVA) armonizată percepută de fiecare ţară din UE. UE încasează, de asemenea, impozitul pe venit plătit de personalul instituţiilor europene, contribuţiile ţărilor terţe la anumite programe europene şi amenzile aplicate întreprinderilor care încalcă normele şi legislaţia UE. Finanţarea acestui buget se fãcea, la începuturile construcţiei europene, din douã resurse proprii : prelevãrile (taxele) la importurile de produse agricole din spaţiul extra-comunitar si drepturile vamale (taxe) la importurile de produse manufacturate din afara Comunitãţii Europene, iar sumele obinute erau suficiente pentru acoperirea necesitilor de finanţare comunã. La sfârşitul anilor ’70 au apãrut primele tensiuni între membrii CEE, cu privire la repartizarea bugetului comun, generate de trei factori : ➢ liberalizarea schimburilor comerciale internaţionale, care au dus la reducerea taxelor vamale; ➢ apariţia excedentelor în producţia agricolã europeanã şi, implicit, reducerea importurilor de produse agricole, deci diminuarea prelevãrilor la bugetul comunitar ; ➢ prima extindere a CEE, cu aderarea Danemarcei, Irlandei şi Marii Britanii – ultima având atunci o agriculturã modestã dar fiind un importator important de produse agricole din zona Commonwealth-ului , fãcea ca prelevãrile de taxe din importurile agricole britanice sã fie mai mari decât cele de la ceilalţi parteneri europeni, fãrã însã ca Marea Britanie sã beneficieze la acelaşi nivel de alocãri din bugetul comunitar.

Pentru a suplini insuficienţa resurselor proprii tradiţionale (taxele vamale şi prelevãrile la importurile agricole), la sfârşitul anilor ’70 au fost create alte douã surse de finanţare europeanã : prelevãrile din TVA şi contribuţii din PIB-ul naţional al fiecãrui stat membru (produsul intern brut). Contribuţia din PIB a crescut sensibil începând cu sfârsitul anilor ’80 şi reprezintã astãzi aproape trei sferturi din totalul bugetului european. La nivelul anului 2002, proporţia acestor contribuţii naţionale şi redistribuirea bugetului UE-15 se prezentau astfel (în procente):

Tabel comparativ între contributiile la bugetul UE si sumele finantãrilor a principalilor contributori la nivelul anului 2002

Principalii beneficiari de finantãri de la bugetul comunitar în anul 2002 au fost : Spania – 22%, Franţa – 16%, Germania – 16%, Italia – 11%, Marea Britanie – 8% si Grecia – 6%, . Diferenţa între cele douã procente pentru fiecare stat aratã care sunt principalii contributori neţi : Germania, Marea Britanie, Italia, Olanda, Franţa. În contextul socului petrolier din anii ’80, guvernul conservator britanic a decis sã adopte o politicã de restabilire a echilibrului bugetar prin reducerea contribuţiei sale la bugetul european. Pentru prima datã, un stat membru al Comunitãţii Europene punea în discuţie principiul solidaritãţii financiare şi îşi calcula propria contribuţie net, iar premierul Margaret Tchatcher lansa celebra frazã :’’ I want my money back!”. Pentru a evita criza, Consiliul European de la Fontainebleau (1984) a acceptat ca o parte din cotizaţia britanicã la bugetul comunitar sã fie returnat – acest « cec britanic » fiind cunoscut sub denumirea de rabat (rabais – în francezã, rebate – în englezã). Finanţarea prin contribuţii naţionale din TVA si PIB constituie astãzi cele mai importante surse la reţeta bugetului comunitaţãţii . Contribuţia PIB a reprezentat în anul 2005 peste 70% din totalul veniturilor la bugetul UE, si se calculeazã astfel : în fiecare an se stabilesc reţetele de venituri şi cheltuieli ale Uniunii, iar soldul rãmas de acoperit dupã calcularea veniturilor din celelalte trei resurse (taxe vamale, prelevãri agricole şi TVA) se împarte între toate statele membre sub forma unui procent unic din PIB. Contribuţiile din PIB sunt înscrise în proiectele de bugete naţionale votate de cãtre parlamentele fiecãrui stat membru si vãrsate apoi de guverne la bugetul UE. O altã precizare importantã se referã la faptul cã, în ultimii ani, calculul contribuţiilor naţionale la bugetul UE nu se mai face raportat la PIB ci la VNB (venitul naţional brut). Aceasta pentru cã, în cazul economiilor foarte deschise, PIB şi VNB pot sã difere sensibil (este, de exemplu, cazul Luxemburgului sau al Irlandei, al cãror PIB/locuitor este net superior mediei comunitare, în timp ce VNB-ul se situeazã la nivelul mediei UE, ecartul fiind datorat veniturilor vãrsate rezidenţilor din state non-comunitare).

2. Principiile bugetului UE

Comisia Europeană este răspunzătoare de întocmirea unui proiect preliminar de buget ce este apoi înaintat Consiliului, care împarte autoritatea bugetară cu Parlamentul European. Tipul cheltuielilor este cel care determină care dintre cele două institutii are ultimul cuvânt, functie de tipul cheltuielilor (obligatorii sau nu). Pentru cheltuielile obligatorii decizia apartine Consiliului iar pentru cele facultative decide Parlamentul. Cu toate acestea, trebuie retinut că Parlamentul European este cel care în final adopta sau respinge bugetul, în întregime. Bugetul este întocmit și executat în conformitate cu următoarele principii: unitate, exactitate bugetară, anualitate, echilibru, unitate de cont, universalitate, specificitate, bună gestiune financiară și transparență. • Principiul unității și principiul exactității bugetare implică înregistrarea tuturor veniturilor și cheltuielilor Uniunii, în cazul în care acestea sunt prevăzute de buget, într-un document unic. • Principiul anualității implică adoptarea bugetului pentru fiecare exercițiu bugetar și utilizarea, în principiu, atât a creditelor de plată, cât și a creditelor de angajament pentru exercițiul bugetar în cursul anului respectiv. • Principiul echilibrului implică faptul că estimările veniturilor pentru exercițiul bugetar trebuie să fie egale cu creditele de plată pentru exercițiul respectiv: operațiunile de împrumut în scopul acoperirii unui eventual deficit bugetar nu sunt compatibile cu sistemul resurselor proprii și nu sunt autorizate. • În conformitate cu principiul unității de cont, bugetul se întocmște și se execută în euro, iar conturile se prezintă în euro. • Principiul universalității implică faptul că veniturile totale acoperă creditele totale de plată, cu excepția unor anumite venituri, determinate în mod limitat, alocate pentru finanțarea unor anumite cheltuieli. Veniturile și cheltuielile sunt înregistrate integral în buget fără a fi ajustate între ele. • Principiul specificității implică faptul că fiecare credit trebuie să aibă o anumită destinație și să fie alocat unui obiectiv specific în scopul prevenirii oricărei confuzii între credite. • Principiul bunei gestiuni financiare este definit în raport cu principiile economiei, eficienței și eficacității. • Bugetul este întocmit în conformitate cu principiul transparenței, asigurând o bună informare privind execuția bugetară și conturile.

3. Perspectivele financiare ale bugetului UE

Perspectivele financiare pentru perioada 2007-2013 se împart în cinci capitole: • Creștere durabilă: această rubrică include fondurile structurale, cercetarea și educația, cu un buget de 382 de miliarde de euro pentru 7 ani • Conservarea și gestionarea resurselor naturale: este vorba de finanțarea politicii agricole comune și a politicilor de mediu, cu un buget de 371 de miliarde de euro • Cetățenie, libertate, securitate și justiție: 10,7 de miliarde de euro sunt destinate activităților legate de justiție și afaceri interne. Această sumă va acoperi și programele care încurajează cetățenia europeană, cum ar fi schimburile între tineri, înfrățirea orașelor și dimensiunea europeană a presei și culturii • Uniunea Europeană ca actor global: 49,5 de miliarde de euro vor fi alocate acțiunilor în favoarea țărilor în curs de dezvoltare, promovării drepturilor omului, politicii externe și de securitate comune și sprijinului pentru dezvoltarea țărilor învecinate • Administrația (inclusiv serviciile de traducere) va beneficia de 49,8 de miliarde de euro, adică 5,75% din bugetul total.

În calitate de actor mondial important, UE are unele obligaţii pe plan extern: promovarea dezvoltării economice şi sociale, menţinerea păcii şi ajutorarea victimelor dezastrelor sau conflictelor. Acţiunile UE vizează, în special, 3 grupuri de ţări: - cele din zonele aflate în curs de dezvoltare cu care unele state membre au legături istorice puternice, în special ţările din Africa, Caraibe şi Pacific; - economiile emergente de la frontiera estică a UE şi din zona mediteraneană; - ţările potenţial candidate.

Principalele 3 domenii finanţate din bugetul comunitar pe cifrele din anul pe 2011 sunt : 1. Cea mai mare parte din buget, 45%, este consacrată măsurilor de sporire a competitivităţii economiei europene şi de stimulare a dezvoltării în ţările/regiunile mai sărace („măsuri de coeziune”). 2. Subvenţiile acordate agricultorilor reprezintă 31%. Acest ajutor nu mai este legat de surplusul de producţie, ci asigură aprovizionarea cu alimente sigure, la preţuri rezonabile şi le garantează agricultorilor un venit corect, cu condiţia ca aceştia să ia măsuri de protecţie a mediului. 3. Dezvoltarea rurală primeşte 11% din buget.
[pic]
Cum se cheltuie bugetul UE? (cifrele pe 2011)

-----------------------
[pic]