Cea mai vulnerabila categorie de beneficiari ai asistentei sociale
Asistenta sociala urmareste cauzele care afecteaza capacitatea oamenilor de a-si realiza aspiratiile si valorile si incearca, prin intemediul institutiilor sociale si a asistentilor sociali, sa dezvolte capacitatea oamenilor de a-si rezolva problemele, de a se adapata si dezvolta, dar si de a le facilita accesul la informatii, oportunitati sau furnizare de resurse necesare crearii unor conditii minime de viata.
Asistentul social poate influenta in mod pozitiv viata oamenilor aflati in dificultate - batrani, copii si alte persoane care au nevoie de ajutor si indrumare pentru a face fata unor situatii din care nu pot iesi singuri – saracie, dizabilitate, dependenta, dezechilibre emotionale datorate violentei, privarii de libertate sau bolii. Asistentul social este cel care incearca sa inteleaga, fara sa judece, comportamentul oamenilor si felul in care acestia reactioneaza sau iau decizii, recunoscund importanta fiecarui indivind in societate si dreptul acestuia de a a avea o viata mai buna.
Beneficiarii asistentei sociale sunt persoane, grupuri sau comunitati aflate in dificultate sau risc, marginalizate sau excluse social, sunt persoane vulnerabile. Legea nr. 292/2011 – legea asistentei sociale defineste grupul vulnerabil ca fiind „persoane sau familii care sunt in risc de a-si pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situatii de boala, dizabilitate, saracie, dependenta de droguri sau de alcool ori a altor situatii care conduc la vulnerabilitate economica si sociala”.
Prin urmare, beneficiari ai asistentei sociale pot fi: copiii aflati in dificultate, persoanele varstnice, persoanele cu dizabilitati, persoanele fara adapost, persoanele abuzate (victime ale violentei in familie sau victime ale traficului de persoane), parintii singuri sau parintii cu mai multi copii, femeile aflate in dificultate, persoanele dependente de consumul de droguri, alcool sau alte substante toxice, persoanele aflate in detentie sau post-detentie, bolnavii cronici sau persoanele care sufera de boli incurabile, persoanele fara venituri sau cu venituri foarte mici.
Familia monoparentala formata din mama si copil minor aflat in ingrijirea acesteia este una dintre categoriile de beneficiari cu grad mare de vulnerabilitate.
In acest caz, principala dificultate cu care se confrunta beneficiarii sunt veniturile insuficiente ale mamei, care se vede obligata sa accepte orice loc de munca (fara sa mai tina cont de remuneratie sau program de lucru) si chiar sa lucreze in plus (munci ocazionale), pentru a suplini veniturile care ar fi fost aduse si de tata. Faptul ca trebuie sa lucreze suplimentar determina surmenarea mamei, care nu mai poate oferi copilului sprijinul emotional de care are nevoie, uneori reactionand cu violenta verbala la solicitarile emotionale ale copilului. De asemenea, relatiile tensionate dintre mama si tatal copilului agraveaza starea emotionala a copilului, ale carui nevoi afective nu mai sunt indeplinite nici de mama, care este frustrata, deprimata si lipsita la randul ei de suport emotional, nici de tata, care este absent. Prin urmare, atat dezvoltarea psiho-emotionala a copilului, cat si capacitatea lui de integrare sociala sunt afectate in cazul familiei monoparentale. Familia prezinta risc de excluziune sociala si neglijenta a minorului, iar lipsa unor conditii bune de crestere si dezvoltare a copilului vor duce la perpetuarea de catre copil a acestui model de familie, dar si la probleme de abandon scolar sau adaptare sociala a copilului.
Situatia ar fi mai buna daca mama ar fi mai stabila emotional si ar avea mai multa incredere in viitorul familiei, acordand mai mult timp copilului si dezvoltand o relatie cu acesta. Participarea la cursuri de formare profesionala ar avea de asemenea un rol important in imbunatatirea situatie, pe de o parte datorita cresterii posibilitatilor de obtinere a unui loc de munca mai bun, iar pe de alta parte ar ajuta la acoperirea nevoilor afective prin crearea unei noi retele de relatii sociale.
De cele mai multe ori, posibilitatea de a comunica cu cineva, de a fi ascultat si inteles de cineva sau de a fi ajutat fie la treburile casnice, fie la supravegherea copilului poate contribui la imbunatatirea starii de spirit a unei mame singure care are nevoie sa fie acceptata si sa participe activ in viata sociala. Iar acest tip de ajutor poate fi dat de oricare dintre noi, fara a avea nevoie decat de empatie si dorinta de ajutorare a celui de langa noi.
Problemele cu care se confrunta aceasta familie ar putea fi rezolvate prin consilierea psiholgica a mamei, pentru a putea depsasi criza cu care se confrunta si pentru a fi ajutata sa devina autonoma si responsabila, dar si pentru a crea/imbunatati relatia mama-copil.
Informarea mamei de catre institutiile sociale locale cu privire la posibilitatile de angajare, respectiv formare profesionala ar contribui la obtinerea unui loc de munca mai bine platit si la imbunatatirea situatiei materiale a familiei.
Comunitatea reprezentata de vecini, scoala sau biserica poate atentiona institutiile abilitate cu privire la situatia dificila a familiei. De asemenea comunitatea trebuie sa nu manifeste o atitutine discriminatorie fata de mama sau copil, oferind familiei suport si sutinere emotionala in aceasta situatie de criza.
Psihologul sau asistentul social din scoala poate consilia atat mama, cat si copilul in vederea depasirii situatiei, pot face vizite la domiciliu si pot ajuta copilul sa se adapteze la noua situatie din viata sa. Impreuna cu cadrele didactice pot informa si sensibiliza parintii cu privire la relatia lor cu copilul, dar si la relatia dintre ei. O relatie echilibrata si non-violenta intre parinti are efecte benefice atat asupra lor, cat si asupra copilului.
