UNIVERSITATEA „DANUBIUS” GALAŢI FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

R E F E R A T Comunicare cu presa

Evaluare parțială nr. 2

STUDENT ANUL II, ID IRIMIA Nicu Florin

1. Realizeaza un scurt eseu pornid de la fragmentul urmator: „Un bun practician de relatii publice stie care este munca unui jurnalist aproape la fel de bine ca un jurnalist si este atent si plin de consideratie fata de jurnalisti.”

Pentru a putea stabili o comunicare eficientă cu mass-media specialiştii în relaţii publice trebuie să cunoască şi să respecte regulile sistemului mass-media, stabilind totodată noi legături cu oamenii din presă pe care le vor menţine prin respect reciproc. Astfel, mesajele către mijloacele de comunicare în masă, în felul lor de a fi elaborate trebuie să corespundă principiilor generale ale scriiturii jurnalistice şi acest lucru va fi bine perceput de către cei care-l vor transmite mai departe, mesajul fiind clar, transparent şi va cuprinde idei, informaţii, perspective inedite asupra unor subiecte de actualitate. În cartea cu provocatorul titlu ”Mirajul televiziunii”, autorul care este jurnalist alocă un fragment comunicării cu presa. Este foarte interesant cum a pus în pagină acest context, pentru că de cel care scrie depinde cee ace va apărea publicaţie sau va fi difuzat ulterior. Pentru al înţelege pe jurnalist mai bine va trebui să te pui în locul acestuia, apoi să-i oferi ceea ce are nevoie şi vei ajunge la concluzia că interesele ca în orice negociere sunt divergente, iar atingerea unor rezultate este imposibilă. Rolul specialiştilor în relaţii publice este acela de a obţine spaţiu de emisie pentrumesajul lor, pentru a fi siguri în mare de faptul că la expedierea unuicomunicat acesta poate fi luat şi difuzat sub o anumită formă. Dacă politica postului permite, trebuie să se ţină cont de anumite reguli. În primul rând, dacă este comunicat de presă, cea mai folosită modalitate de comunicare între organizaţii şi posturile tv, va trebui să răspundă interesului jurnalistului, întrebărilor acestuia în special legate de ştiri – (cine?, ce?, unde?, când?), de asemenea trebuie să ne gândim la motivele care l-ar determina pe journalist să publice informaţia transmisă.În concluzie, acesta trebuie să prezinte un lucru inedit, ceva mai special, să fie o noutate, să deranjeze pe cineva, să intereseze şi/sau să aibă consecinţe asupra unei categorii de oameni din societate. Ca în orice afacere, relaţia cu presa trebuie să aibă un dublu avantaj. Pe omul de presă nu-l interesează cât de mare este compania şi ceea ce obţine în urma interviului cu managerul acesteia. Profesioniştilor în relaţii publice le este cunoscut faptul că un interviu cu specific publicitar pronunţat nu poate fi difuzat, însă modul de prezentare poate evita acest lucru şi chiar atacă publicul ţintă, de aceea într-un comunicat de presă sau conferinţă nu trebuie evidenţiată compania, ci evenimentul. Însă orice companie de relaţii publice menită să atragă atenţia presei trebuie poziţionată între orice alte evenimente deoarece evenimentele pot atrage mai mult atenţia presei iar compania să nu mai aibă spaţiu pentru difuzare sau să nu mai prezinte importanţă. Persoanele cu un grad ridicat de notorietate sunt alese cel mai adesea pe sume mari de către companii ca să le prezinte marfa. Principalul motiv este acela că prezintă mai multă credibilitate decât o persoană obişnuită, în plus atrageatenţia publicului. Principiile de bază în realizarea unor bune relaţii cu presa Bune relaţii cu presa se pot obţine urmărind şi practicând o serie de principii fundamentale: → acţionaţi cu răbdare; → fiţi dispuşi a vă face utili; → nu rugaţi şi nu criticaţi; → nu cereţi jurnaliştilor de a suprima o ştire; Acţionaţi cu răbdare Corectitudinea este cea mai bună politică pentru cine are raporturi cu presa. Jurnaliştii, bărbaţi sau femei, sunt persoane agere, inteligente, dotate cu un dezvoltat spirit critic şi, cu puţine excepţii, cinstite. Ei individualizează de departe lucrurile false sau ceea ce se încearcă să se ascundă; munca lor constă tocmai în efortul de a căuta ştiri, lucru care într-un mod sau altul, le reuşeşte mereu. Toţi cei care încearcă să-i oprească sau să-i inducă în eroare cu trucuri, tăceri, cenzură, suscită în ei o reacţie de mândrie. Responsabilul cu relaţiile publice ar putea să şi câştige uneori o bătălie, dar va pierde cu siguranţă războiul; ultima lovitură o dă întotdeauna presa. Dacă nu se bucură de prietenia şi încrederea tuturor celor ce muncesc în cadrul presei, valoarea specialistului în relaţiile publice pentru sarcinile sale de serviciu este practic nulă. Încrederea se naşte numai dacă el va acţiona cu competenţă şi corectitudine. Jurnaliştii sunt persoane cu mintea ageră şi intuiţie fină; ei ştiu să recunoască şi cu ochii şi cu urechile astupate ştirile artificiale, “trucate”, chiar dacă reuşesc oricum să le utilizeze. Ei înţeleg şi apreciază poziţia celui care are sarcina de a prezenta lucrurile în cel mai bun mod, faptele permiţând-o; materialul acestuia va fi rescris, dar dacă el este cinstit nu va pierde cu siguranţă încrederea lor. Dacă în schimb acesta va încerca să suprime sau să ascundă ceea ce presa consideră ştire de interes public, va provoca reacţia lor şi le va pierde încrederea. Incorectitudinea înseamnă vedere îngustă şi prostie. Prima regulă în acest sector ne învaţă să fim corecţi şi dispuşi pentru colaborare, politica uşii mereu deschise fiind cea mai bună. Pornind de la constatarea că ştirile “care în fiecare zi sunt scrise sau transmise despre noi de mijloacele de comunicaţie locale reprezintă măsura succesului societăţii noastre ca bun membru al comunităţii”, Quaker Oats Company recomandă funcţionarilor săi: “publicul, şi în particular cel din localităţile unde avem filiale, are dreptul să cunoască cât mai multe lucruri posibile despre noi, excluzând evident cifrele referitoare la producţie, pentru subînţelese motive de concurenţă. Presa şi radioul vor să scrie şi să spună despre noi tot ceea ce poate fi considerat drept ştire “. General Mills aminteşte salariaţilor săi: ”voi reprezentaţi o întreprindere care îşi bazează acţiunile pe cinste, morală, progres material şi social şi care nu are absolut nimic de ascuns. În caz de accidente, faceţi în aşa fel încât presa să dispună de cele mai corecte detalii în cel mai scurt timp posibil”. Este cunoscut faptul că “o serie de companii feroviare şi-au făcut mulţi duşmani printre jurnalişti, mai mult ca rezultat al piedicilor pe care le-au întâmpinat cu ocazia unor accidente decât pentru alte motive”. New York Central System a subliniat că “oriunde şi oricând se Relaţii publice întâmplă un accident, va aparţine politicii întreprinderii permisiunea accesului tuturor jurnaliştilor şi fotografilor”. Ivy Lee (considerat fondatorul relaţiilor publice) a înţeles aceste lucruri acum 50 de ani, dar există încă directori care încearcă să suprime câte ceva din comunicatele destinate presei. Când o ştire ascunsă iese la lumină, în general capătă mai mare valoare şi gravitate decât merită, iar cel ce a ţinut-o ascunsă capătă imediat înfăţişarea unui vinovat. Directorii unei întreprinderi ar trebui să fie sfătuiţi să reziste tentaţiei de a clasifica totul ca “rezervat” sau “secret” şi de a nu încerca să închidă în seif ştirile pe care presa are dreptul să le aibă. Pe de altă parte, un responsabil al relaţiilor publice nu poate face favoruri unora şi daune altora. Când cade în această cursă, riscă să piardă prietenia şi încrederea acelora care au fost neîndreptăţiţi. Regula cea mai simplă de urmat este aceea de a da ştirile cât mai repede (din timp) posibil, lăsând apoi ca ziariştii să stabilească singuri (autonom) naturalul circuit de transmitere. Ştiri şi articole strâns legate de actualitate ar trebui să fie furnizate atât unora cât şi altora, chiar dacă este vorba de concurenţi. Ca o concluzie a acestui principiu, responsabilul relaţiilor publice trebuie să ofere “dreptul” unui jurnalist care urmăreşte o pistă; dacă jurnalistul pune mâna pe o ştire şi cere şi alte informaţii, din acel moment ştirea e exclusiv a lui. Deci, aceeaşi informaţie nu va fi oferită altor publicaţii, cel puţin până nu a trecut o anumită perioadă de timp. Fiţi dispuşi a vă face utili Maniera cea mai bună şi rapidă pentru a vă face prieteni în rândul jurnaliştilor constă în a le furniza repede ştiri şi fotografii interesante, când aceştia le doresc şi în forma cea mai potrivită pentru a fi imediat utilizate. Ştirile sunt o marfă uşor perisabilă, se nasc şi mor în cursul unei zile: transmiterea informaţiilor are scadenţe care trebuie să fie riguros respectate, şi de aceea Relaţiile cu presa reprezentantul relaţiilor publice trebuie să fie la dispoziţia jurnaliştilor 24 ore pe zi. Dar, (în concluzie) ce vrea presa? Syracuse Post-Standard spune (direct) profesioniştilor de relaţii publice: “nu vrem o publicitate mascată în ştire, vrem ştiri adevărate”. William M. Hines jr. director la Washington Star explica: “noi vrem idei, adevăr şi ajutor”, “vrem ştiri exacte şi informaţii corecte……ne interesează progresele voastre tehnice şi ştiinţifice, noile produse, noile servicii, noile iniţiative, noile metode pentru conducerea afacerilor”. John Cameron Swayze oferă acest sfat: “dacă aveţi o ştire, o poveste care place jurnaliştilor, aceştia o vor accepta. Dacă prezentaţi ştirea, aveţi pregătite toate informaţiile adiacente”. Nu imploraţi şi nu criticaţi Nimic nu irită atât de mult pe jurnalişti ca un reprezentant de relaţii publice care roagă în genunchi sau critică cu prea multă vehemenţă. Dacă materialul nu are suficientă “forţă” pentru a-şi câştiga singur locul în ziar sau la radio, nu va suscita nici un interes în rândul publicului. Directorii ziarelor şi ai posturilor de radio şi televiziune desfăşoară munca lor încercând să distingă ceea ce ar putea place de ceea ce nu poate plăcea publicului. Nu imploraţi pentru a vă fi publicate ştirile, nu vă plângeţi de modul în care au fost utilizate. Un director al unui ziar, exasperat de comportamentul diletant al multora, a exprimat astfel propria iritare: “vă rog, domnule dacă aveţi vreo ştire pentru mine, daţi-mi-o cât mai repede. E tot ceea ce aveţi de făcut. Dacă o putem utiliza, o vom rescrie, dacă nu o putem utiliza am s-o arunc bucăţi la coş. Nu-mi ţineţi foaia sub nas şi nu încercaţi să-mi citiţi ştirea urmărind cu degetul fiecare rând, sunt în stare să citesc şi singur. Nu încercaţi să-mi spuneţi că nu scriem niciodată despre voi, aici nu avem timp pentru certuri.” Prea multă lume care are relaţii cu presa, radioul şi televiziunea încearcă să se substituie directorului mass media, presupunând că ştie mai bine decât el ce este o ştire şi cum trebuie scrisă. Prea mulţi tind de a da ştirilor forma în care lor le-ar place să le vadă publicate sau transmise, nu reuşesc să accepte că aceasta este datoria jurnaliştilor. Standard Oil Company of New Jersey recomandă directorilor săi: “nu încercaţi să deveniţi şi directori ai ziarelor cu care colaboraţi, dacă un ziarist supune controlului vostru un articol, corectaţi numai eventualele erori asupra expunerii faptelor; pentru restul, nu cedaţi tentaţiei de a introduce o frază, nu faceţi pe jurnalistul şi amintiţi-vă că, din punctul vostru de vedere, faptele sunt mult mai importante decât forma”. Ziariştii sau jurnaliştii de televiziune sunt cei mai buni judecători ai modului în care faptele ar trebui prezentate publicului. Trebuie de asemenea să evitaţi de a fi acceptate ştiri folosind drept şantaj concesiunea de publicitate în ziar. Nimic nu-l irită mai mult pe ziaristul independent decât să descopere că ştirile ajung prin intermediului biroului de publicitate ca obiect al unui neplăcut negoţ. Johns Manville în manualul său de relaţii cu presa, sfătuieşte: ”presa nu trebuie să implore pentru a avea ştiri şi noi nu trebuie să ne rugăm pentru a obţine spaţiu gratuit”. Chiar dacă se cunosc aspectele negative din când în când, câte o organizaţie tinde să folosească arma publicităţii pentru a obţine în schimb un tratament preferenţial: se uzitează şantajul “publicitate pentru publicare de ştiri”. O datorie pentru responsabilul de relaţii publice constă în a-i împiedica pe unii directori de a-şi pierde calmul şi de a anula contractele publicitare, ca represalii pentru publicarea unei ştiri nefavorabile. Fapte de genul acesta se întâmplă destul de frecvent. O fabrică de bere din Colorado a retras contractul de publicitate Relaţiile cu presa unui ziar care a criticat politica sindicală pe care o practica, dar l-a repus în vigoare puţin după aceea cu scuzele de rigoare. Un magazin cu vânzare en detail a făcut acelaşi lucru la Portland în Statul Oregon. Exemplele pe care le-am prezentat subliniază necesitatea de a stabili între publicitate şi relaţiile publice acelaşi tip de relaţii care există, în regim laic, între stat şi biserică. Nu cereţi unui ziar să nu folosească o ştire Responsabilul cu relaţiile publice nu are nici un drept de a cere unui ziar, unei reviste sau unui post de radio sau televiziune să nu folosească o ştire. Pentru un jurnalist o solicitare de acest fel ar însemna o adevărată jignire, ar fi ca şi cum i s-ar cere să trădeze. Unei cereri de acest fel i se răspunde favorabil foarte rar, şi are drept consecinţă o răcire a relaţiilor dintre părţi. Singurul mod de a nu fi publicate ştiri nefavorabile este de a împiedica realizarea unor situaţii nefavorabile care ar provoca asemenea ştiri. Sunt situaţii în care poate fi perfect legitimă cererea de a retrage publicarea unei ştiri, dar este nevoie să se joace cu cărţile pe faţă: ziarele, în 99 % din cazuri, îşi vor da tot concursul. Dacă mai mult de două persoane cunosc o ştire, posibilitatea de a o suprima este egală cu zero. Aceste principii sau “reguli de joc” pot servi pentru a stabili bune relaţii cu presa. Un director de ziar a spus odată unor reprezentanţi ai relaţiilor publice că presa doreşte cinste, rapiditate, concizie şi încredere. Un alt ziarist susţine “trebuie să colaborăm atât în cazul unor ştiri bune cât şi rele, trebuie să se ţină cont că activitatea organizaţiei căreia reprezentantul relaţiilor publice îi aparţine interesează multe persoane dintr-o comunitate, persoane care au dreptul să ştie ce se întâmplă “. Bunele relaţii cu presa se nasc deci din recunoaşterea faptului că publicul are dreptul să fie Relaţii publice informat. Bunele relaţii cu presa nu cad din cer ca mana, ci este nevoie să fie meritate.

2. Enumera si explica pasii pe care un specialist in PR trebuie sa-i urmeze atunci cand pregateste un interviu.

Interviul este folosit în relatiile publice pentru mediatizarea unui individ, a unei cauze, a unei orga-nizatii, prin intermediul presei scrise, radioului si tele-viziunii. O metoda noua, care devine tot mai populara, este interviul on-line prin computer. Specialistul în relatii publice este cel care ia masurile necesare pentru desfasurarea interviului asigurând: claritatea scopului; adecvarea continutului si pregatirii persoanei în functie de canalul folosit; selectarea cu atentie a problemelor care trebuie lamurite si pentru care se organizeaza interviul. Interviul se poate prezenta si sub forma unui chestionar nominalizat sau nenominalizat cu scopul de a investiga anumite aspecte ale unui fenomen atât din punct de vedere al tehnicilor ce trebuie folosite pentru formarea sau reformarea imaginii publice, cât si al cuantificarii rezultatului procesului de relatii publice, în general. Pregatirea interviului presupune: - studierea publicaţiei, postului de radio sau televiziune care solicită interviul (tipul, caracteristicile, publicul ţintă). E indicat să se citească articole de presă de acelaşi gen cu cel care va fi scris şi publicat; - informarea asupra gazetarului care solicită interviul (cine este, dacă este recunoscut sau nu, ce a mai scris, ce opinii a mai exprimat, ce personalitate are, care sunt punctele lui de interes, ce teme abordează cu predilecţie, etc.); - cunoaşterea temei interviului, intervievatul încercând pe cât posibil să afle în avans care sunt punctele principale pe care le va atinge acesta; - conţinutul interviului, intervievatul stabilind în avans ce anume doreşte să comunice sau să reiasă din interviul acordat. Intervievatul trebuie să reflecteze dinainte asupra informaţiei brute, asupra argumentaţiei care o susţine şi asupra unor exemple concludente pentru cazurile prezentate. Având aceste informaţii, de cele mai multe ori, cel care va acorda interviul poate prevedea ce întrebări i se vor pune (parţial) şi să-şi formuleze pentru fiecare întrebare posibilă un răspuns adecvat în raport cu strategia sa. Pentru ca interviul să fie considerat un succes trebuie respectate o serie de reguli: 1. Intervievatul nu trebuie să fie prea familiar. Nu trebuie să-l tutuiască pe gazetar chiar dacă îl cunoaşte bine. Tonul folosit trebuie să fie unul neutru. 2. Intervievatul nu trebuie să ezite să spună . De asemenea, el trebuie să explice de ce anume nu poate discuta o anumită problemă în detaliu. 3. Intervievatul trebuie să ofere răspunsuri constructive la probleme negative. 4. Intervievatul nu trebuie să vorbească despre subiecte pe care nu le cunoaşte în detaliu. 5. Intervievatul nu trebuie să atace persoane, ci doar principii, idei. 6. El nu trebuie să utilizeze cuvinte prea sofisticate, întrucât. scopul urmărit este acela de a fi receptat şi înţeles de un număr cât mai mare de ascultători sau privitori. 7. El nu trebuie să jignească intervievatorul şi nici publicul, întrucât nu va face decât să arunce o umbră de îndoială asupra companiei, ştirbindu-i imaginea. 8. Intervievatul trebuie să-şi lanseze mesajele dorite clar şi direct. Chiar dacă întrebarea este menită să dezvolte un subiect conex, el poate folosi prilejul de a-şi lansa ideile dorite. Acest lucru se poate face folosind formulări de genul: < este foarte interesant ce spuneţi şi corect, dar mai important cred că este...> sau . 9. Intervievatul trebuie să dea dovadă de diplomaţie. în situaţii încordate, pentru depăşirea momentelor de criză, poate folosi umorul, acesta fiind, de regulă, apreciat pozitiv. Se recomanda ca el să nege din start insinuările şi acuzaţiile. Dacă acest lucru nu se poate face direct, el poate adăuga un şi să introducă nuanţa dorită. 10. Pentru a fi mai convingător, intervievatul trebuie să se sprijine pe date concrete, pe fapte, să formuleze exemple ce-i sunt favorabile.[pic]