Arhetipurile jungiene

În studierea psihicului uman, Jung a elaborat o teorie centrată pe trei concepte esenţiale: ego-ul, inconştientul personal şi inconştientul colectiv. Ego-ul sau conştientul unei persoane reprezintă concepţia persoanei despre sine, identitatea, memoria. Inconştientul personal este parte lăutrică a conştientului, conţinând elemente din mediul extern cât şi experienţe personale uitate sau reprimate de conştient, dar care pot reveni: ,,Faptul că inconştientul se întinde atât de mult dincolo de conştiinţă este simplul omolog al diferenţei dintre câmpului nostru vizual şi cât de mult de extinde de fapt lumea exterioară.”. Componenta psihicului care constituie tema acestei lucrări - inconştientul colectiv - reprezintă o regiune enigmatică moştenită ca memorie rasială, ancestrală. Aceasta este populată de arhetipuri care au aceeaşi formă în culturi diferite, chiar dacă sunt despărţite de timp şi spaţiu. Această moştenire psihică este un rezervor al experienţelor noastre ca specie, un tip de cunoştiinţă considerată înăscută. Jung a început să observe aceste tipare în visele sale şi în viaţa sa de la o vârstă timpurie, însă mult mai târziu a închegat o teorie referitoare la arhetip şi la inconştientul colectiv: ,,Termenul de arhetip este des interpretat ca fiind un motiv sau imagine mitologică certă. Dar nu sunt decât nişte reprezentări ale inconştientului; ar fi absurd să asumăm ca nişte reprezentări atât de variabile ar putea fi ereditare”. Tiparul de bază al acestora este întotdeauna acelaşi, însă reprezentările depind de fondul cultural al fiecărei persoane în parte. Cunoştinţele despre inconştientul colectiv sunt esenţiale pentru interpretarea viselor şi a viziunilor în psihanaliză. Fără cunoaşterea acestuia, simbolismul îşi pierde adevăratul sens, apărându-ne doar ca modalitate de a face faţă stresului vieţii de zi cu zi.
Jung a analizat ceea ce se afla în cadrul limitelor experienţei umane, însă avea şi strania abilitate de a accepta chiar şi cele mai sălbatice fantezii ale pacienţilor psihotici, ca o expresie validă a realităţii lor, întrucât a înţeles ca există un sens mai profund în spatele acestor expresii ale psihicului pe care le acceptă ca o manifestare necesară în dilema individului.
Strict vorbind, figurile arhitepale precum eroul, zeitatea sau batrânul înţelept nu sunt arhetipuri propriu-zise, ci imagini arhitepale ce sunt cristalizate din arhetipuri ca atare: ,,Imaginile mitologice ale motivelor nu sunt nimic mai mult decât reprezentări conştiente, opuse surselor mai profunde, instinctuale – resturi arhaice, pe care eu le numesc arhetipuri sau imagini primordiale”. Jung a descris diverse tipuri de arhetipuri, precum arhetipurile-eveniment: naşterea, moartea, iniţierea, mariajul; arhetipurile-figură: marea mamă, tatăl, copilul, demonul, zeul, bătrânul înţelept, şarlatanul, eroul şi arhetipuri-motive: Apocalipsa, Potopul, Creaţia. Deşi numărul de arhetipuri este nelimitat, câteva sunt în mod deosebit notabile, şi anume imaginile arhitepale recurente: umbra, bătrânul înţelept, copilul, mama şi fecioara.
Sinele este un arhetip propriu-zis, pe care noi îl considerăm cel mai important. Acesta reprezintă, de fapt, unificarea conştientului şi inconştientului într-o persoană şi reprezintă psihicul ca un întreg. Sinele, conform lui Jung, este produsul individualizării, viziunea lui asupra procesului de integrare a personalităţii unei persoane. Ceea ce distinge psihologia jungiana este ideea a două centre ale personalităţii: dacă Ego-ul este centrul conştientului, Sinele este atât întregul cât şi centrul întregii personalităţi, incluzând conştientul, inconştientul şi Ego-ul. Jung consideră că, încă de la naştere, fiecare individ prezintă o integritate a Sinelui, dar odată cu dezvoltarea psihicului său, Ego-ul se cristalizează din unitatea originala. Acest proces de diferenţiere a Ego-ului reprezintă sarcina primei jumătăţi a vieţii, deşi jungieni consideră că sănătatea mentala depinde de o reîntoarcere periodică la Sine. Odată ce diferenţierea Ego-ului a fost realizată cu succes şi individul este ancorat în realitate, Jung identifică noua sarcină care apare în a doua jumătate a vieţii – o reîntoarcere şi o redescoperire conştientă a Sinelui, ceea ce înseamnă individuaţie. Procesul de individuaţie începe, de obicei, printr-un impas al Ego-ului şi implică ajutorul venit din partea centrului organizatoric al personalităţii.
Arhetipul umbră reprezintă trăsăturile adânc camuflate în noi, ascunse în viaţa de zi cu zi, fiind, de obicei, exact opusul Sinelui. Însă găsim si aspecte pozitive în Umbră, mai ales la persoanele fără respect de sine. Umbra este instinctivă şi iraţională, fiind predispusă la proiectare: ea atribuie unei persoane sau unui obiect un defect personal. Aceste proiecţii pot izola şi mutila un individ, prin formarea unei iluzii între Ego şi lumea reală. Jung credea că în ciuda funcţiei ei de rezervor al obscurităţii umane, sau poate din această cauză, Umbra este sediul creativităţii. Aceasta poate apărea în vise sau halucinaţii în diverse forme, însă de obicei este o persoană de acelaşi sex ca individul. Aspectul şi rolul umbrei depind în mare măsură de experienţa de viaţă a individului, deoarece o mare parte din umbră se dezvoltă în mintea idividului, mai degrabă decât pur şi simplu, fiind moştenit în inconştientul colectiv. Cu toate acestea, unii jungieni susţin că ,,umbra conţine, pe lângă umbra personală, umbra societăţii, alimentată de valorile colective neglijate şi reprimate”. Interacţiunile cu umbra în vise pot clarifica starea de spirit. O conversaţie cu umbra poate indica faptul că individul este preocupat de dorinţe sau intenţii contradictorii. Însă personajele din vise sunt greu de identificat, astfel încât un personaj care pare la prima vedere să fie o umbră, s-ar putea să fie doar un complex. Jung a făcut, de asemenea, sugestia cum că ar fi mai multe straturi ce formează umbra. Straturile superioare contin un flux semnificativ de manifestări personale. Acestea sunt realizate inconştient de lucruri cum ar fi lipsa atenţiei, uitarea sau reprimarea. Sub aceste straturi idiosincratice, există arhetipuri care formează conţinutul psihic al tuturor experienţelor umane. Acest strat mai profund a fost descris ca o activitate psihica ce funcţionează independent de conştient şi nu depinde de straturile superioare şi sunt intangibile în raport cu experienţa personală.
Întâlnirea cu umbra joacă un rol central în procesul de individuaţie. În viziunea lui Jung, procesul de individuaţie prezintă o regularitate. Etapele sale sunt simboluri arhitepale, iar prima etapă este acceptarea umbrei. Jung considera un pericol peren claritatea extremă a conştientului, aceasta devenind monarhică. Din acest motiv, conştientul reclamă în mod constant o reînnoire ce îşi are originea în propriul său întuneric, adică în umbra sa: ,,Umbra personifică tot ceea ce subiectul refuză să recunoască despre sine şi reprezintă un pasaj strâmt, o uşă îngustă, de a cărei constricţie dureroasa nimeni care studiază adâncul personalităţii nu este scutit”. Când individul face o încercare pentru a-şi ,,vedea” umbra, el devine conştient de acele trăsături pe care le descoperă în sine şi de obicei le neagă sau este ruşinat de ele. Însă poate vedea clar în alţii trăsături precum egoismul, lenea mentală şi neglijenţa. Debutul procesului de individuaţie, de asemenea, aduce cu el pericolul de a cădea victimă umbrei, straturilor sale inferioare şi de a fuziona cu aceasta. Umbra poate copleşi individul atunci când conştientul său este şocat, confuz sau paralizat de indecizie, aceasta asimilând Sinele. Din acest motiv, parcursul sănătos al psihicului este conştientizarea umbrei, dar niciodată identificarea cu ea. În concluzie, umbra este un complex al inconştientului care este definită ca refulare şi înăbuşire a aspectelor conştiinţei, existînd atît tipuri constructive cît şi tipuri destructive de umbră.
Dincolo de umbră, Jung a analizat şi ghizii inconştientului, afirmând că fiecare persoană posedă complexul anima şi animus. Aşa cum genul e perceput ca afirmare a principiului arhetipal adecvat propriului sex, şi relaţiile cu celalalt sex se sprijină pe fundamente arhetipale. Inconștientul masculin conține un element complementar feminin, la fel cum în cel feminin există un element complementar masculin. Anima şi animus reprezintă partea feminină într-un bărbat şi, respectiv, partea masculină într-o femeie. Jung credea că anima reprezintă mai mult decât partea feminină a unui bărbat, ci felul cum un bărbat interacţionează cu o femeie: o imagine colectivă moștenită a femeii există în inconştientul bărbatului, cu ajutorul căreia el pricepe natura femeii. Puterea irezistibilă a animei se datorează imaginii de arhetip a inconştientului colectiv care e proiectată pe orice femeie ce oferă cel mai mic "cârlig" de care portretul ei sa fie agățat. Anima se exprimă în viaţa bărbatului nu numai în proiecţia asupra femeilor şi în activitatea creatoare, ci şi în fantazări, stări de spirit, presentimente şi explozii emoţionale.
Animus la femei este duplicatul animei la bărbaţi. El pare a fi (ca şi anima) derivat din trei rădăcini: 1) imaginea colectivă a bărbatului moştenită de femeie; 2) propria ei experienţă cu masculinitatea (procurată de contactele cu bărbații din cursul vieţii sale) şi 3) principiul masculin aflat în ea în stare de latenţă.
Anima produce stări de spirit, animus opinii; amândouă bazându-se pe supoziţiile inconştiente în loc de idei realmente conştiente şi direcţionate conştient. Aşa cum mama este primul suport al animei pentru băiat, tot aşa tatăl este întruchiparea imaginii animus-ului pentru fată, care exercită o profundă fascinaţie în spiritul ei (ea va acţiona mereu în maniera tatălui). O particularitate a lui animus este că are tendinţa de a se exprima ca grup de bărbaţi, distinct de anima care este întotdeauna văzută ca o singură femeie.
Anima şi animus sunt mediatori între spiritul conştient şi cel inconştient, constituind o încercare de a înţelege ceva din ce a fost până acum inconştient. Ca şi umbra, complexul contrasexual posedă însuşiri opuse celor ce se manifestă în persona, dat fiind că, până şi în vremurile noastre, toată lumea se aşteaptă ca băieţii să fie băieţi şi fetele fete. Astfel, cu cât un barbat este mai incapabil să-şi accepte umbra şi însuşirile feminine din sine insuşi, cu atât el se va identifica cu persona.
Jung a distins patru stagii ale anima: Eva, Elena, Maria şi Sophia. În termeni largi, întregul proces de dezvoltare a animei într-un bărbat reprezintă acceptarea afectivităţii şi, în acest mod, dezvoltând o spiritualitate mai largă, creativitatea, imaginaţia, sensibilitatea faţă de el însuşi şi de alţii. Primul stagiu, Eva, numit astfel dupa Geneza creştină, se ocupă cu dorinţa masculină, carnală. Al doilea stagiu, Elena, este numit după Elena din Troia. În această fază, femeia este capabilă de succesul lumesc, de a fi de sine stătătoare, inteligentă, perspicace, chiar dacă nu întru totul virtuoasă. Aceasta este menită să afişeze o schismă puternică în talentele externe, diplomaţie şi abilităţi convenţionale, însă lipsită de calităţi interne precum virtutea, credinţa sau imaginaţia. A treia fază este Maria, numită dupa Fecioara Maria. La acest nivel, femeile par să posede virtutea din punctul de vedere masculin, chiar dacă într-un mod ezoteric, în măsura în care anumite activităţi considerate vicioase nu sunt prezente. A patra şi ultima fază de dezvoltare a anima este Sophia, numită dupa cuvântul grecesc înţelepciune. În acest moment integrarea este completă, bărbaţii pot vedea femeile ca persoane care posedă calităţi atât pozitive, cât şi negative. Animus reprezintă legătura psihicului unei femei cu partea masculină. Jung vedea animus mai complex decât anima, spunând că în timp ce anima este o singură imagine dominantă, animus reprezintă o serie de imagini. Însă, precum umbra şi Sinele, şi acestea au aspecte pozitive şi negative, acestea pot aduce creativitate şi spiritualitate, însă pot aduce şi o pietrificare a psihicului.
După anima şi animus, cele două mari arhetipuri care s-ar putea să devină influente în viața individului sunt acelea ale bătrânului înţelept şi al personalităţii mana. Jung numeşte uneori bătranul înţelept un arhetip al semnificaţiei; dar pentru că el apare în variate forme (rege, erou, vraci, mântuitor) trebuie să luăm termenul de ,,semnificaţie" în sensul său cel mai larg. Acest arhetip reprezintă un serios pericol pentru personalitate: când el este trezit, omul poate lesne ajunge la credinţa că poseda ,,mana", puterea magică şi înţelepciunea pe care acest arhetip o deţine. În acesta există o putere de nebiruit, pe care oamenii o simt intuitiv şi căreia nu-i pot rezista cu usurință - ei sunt fascinaţi de ceea ce spune omul posedat de acest arhetip , chiar dacă vorbele sale sunt incomprehensibile. Dar dacă omul poate asculta liniștit vocea inconştientului şi înţelege că puterea funcţionează prin el (dar fără să fie controlat de ea), atunci este pe calea unei autentice dezvoltări a personalităţii.
În concluzie, teza fundamentală a lui C. G. Jung este aceea că, alături de conştiinţă şi de inconştientul personal, există un al doilea sistem psihic, a cărui natură este colectivă, nonpersonală. Inconştientul colectiv nu se formează pe parcursul vieţii individului, ci este moştenit, constând din forme preexistente – arhetipurile – care pot deveni conştiente doar în mod mijlocit şi conferă conţinuturilor conştiinţei o formă bine determinată. Arhetipul – numit iniţial de către Jung „imagine primordială“, „dominantă“ a inconştientului colectiv – este mai puţin un invariant de semnificaţie, cât, mai ales, un fel de tipar de formare a imaginilor, de bazin semantic, de structură de primire a sensului. Gilbert Durand, mai apoi, va prefera conceptul de schemă în locul celui de arhetip: refuzând metafizica începuturilor, nu crede necondiţionat în caracterul colectiv şi înnăscut al imaginilor primordiale, nu aderă la credinţa în sedimente mnezice acumulate în cursul filogenezei, dar îşi însuşeşte o observaţie capitală a lui Jung, aceea că arhetipurile constituie „stadiul preliminar, zona matricială a ideii“.

Bibliografie
Henri F. Ellenberger, The discovery of the Unconscious : The History and Evolution of Dynamic Psychiatry, New York: Basic Books, 1970
Michael Fordhman, Jungian psychoterapy, Avon, 1978
Carl Gustav Jung, Approaching the Unconscious, LAUREL, 1964
Carl Gustav Jung, The Archetypes and the Collective Unconscious, London, 1996
Carl Gustav Jung, Man and his Symbols, Anchor Press, 1964

--------------------------------------------
[ 1 ]. Ellenberger F. Henri, The discovery of the Unconscious : The History and Evolution of Dynamic Psychiatry, New York: Basic Books, 1970, p. 70.
[ 2 ]. Carl Gustav Jung, Man and his Symbols, Anchor Press, 1964, p. 67.
[ 3 ]. Carl Gustav Jung, Approaching the Unconscious, LAUREL, 1964, p. 57.
[ 4 ]. Michael Fordhman, Jungian psychoterapy, Avon, 1978, p. 5.
[ 5 ]. Carl Gustav Jung, The Archetypes and the Collective Unconscious, London, 1996, p. 284.