Strategii de diminuare a economiei paralele în România în sectorul de comerţ şi turism

Lector univ. dr. Marcel Isac

Noile realităţi ale evoluţiei vieţii politico – sociale şi economice româneşti de după 1989, caracterizate îndeosebi prin accederea la democraţie şi tranziţia către economia de piaţă funcţională, au generat transformări profunde ale sistemelor politic, instituţional, juridic, social, economic şi a valorilor din ţara noastră. După mai bine de 20 de ani de la schimbarea vechii orânduiri, România şi-a regăsit identitatea europeană, echilibrul şi stabilitatea socială, precum şi garanţia prosperităţii economice. Îndeplinirea acestor deziderate naţionale majore a fost însă rezultatul unui proces de tranziţie, nu numai îndelungat, dar şi deosebit de dificil şi anevoios, caracterizat nu de puţine ori prin incertitudini, acutizarea problemelor şi a conflictelor de toate felurile, convulsii sociale şi nu în ultimul rând, de dificultatea de a înţelege şi gestiona corect provocările izvorâte din dinamica accelerată a dezvoltării tuturor domeniilor de activitate în contextul globalizării. În acest cadru general deosebit de complex şi circumstanţiat de multe elemente cu grad sporit de specificitate, trebuie înţeleasă şi dezvoltarea economiei în România, precum şi a ansamblului de activităţi derulate în sectorul neoficial, cunoscute generic sub denumirea de economie paralelă. Economia paralelă în ţara noastră cuprinde o paletă largă de iniţiative şi operaţiuni care pot fi clasificate în diferite moduri şi care cunosc forme de manifestare extrem de variate. În analiza fenomenului în cauză, au fost identificate ca fiind componente de bază ale sistemului activităţilor specifice economiei paralele, reprezentative pentru România, acele activităţi care prin caracteristicile lor sunt: subterane, ilegale, informale, voluntare (benevole) sau reprezintă producţia casnică afectată uzului propriu. Prezentând un mare grad de specificitate şi nuanţări diverse, toate acestea trebuiesc analizate de o manieră individuală cât mai amănunţită, însă printr-o abordare în contextul general constituit de sectorul neoficial al economiei naţionale, în interiorul căruia interacţionează frecvent. În pofida faptului că în perioada tranziţiei nivelul de trai al populaţiei a scăzut mult, iar statisticile oficiale se arătau a fi foarte îngrijorătoare, starea de generalizare a sărăciei nu a caracterizat toată societatea românească. În anumite zone din ţară, mai ales în marile oraşe sau în regiunile de frontieră (îndeosebi din sudul şi vestul ţării), a fost vizibilă o relativă prosperitate, dacă apreciem fie şi numai după numărul de locuinţe nou construite sau al achiziţiei de maşini străine. Aceste imagini contrastante cu statisticile au reprezentat dovezi practice că o parte din veniturile populaţiei au provenit din economia paralelă, neînregistrată, existând un sector paralel foarte puternic. Estimările privind ponderea economiei paralele în România, după 1990, sunt în marea lor majoritate aprecieri globale şi chiar şi aşa, nu în totalitate credibile, întrucât nu în toate cazurile au fost găsite metode adecvate pentru a conferi transparenţă şi credibilitate rezultatelor acestora. Lipsa unei metodologii coerente care să permită o estimare exactă a dimensiunii economiei paralele raportat la PIB, a făcut ca activităţile circumscrise acestei categorii să dobândească proporţii alarmante în ţara noastră, cu un impact puternic asupra opiniei publice. Potrivit Serviciului Român de Informaţii, „principalele canale de alimentare a economiei paralele se localizează în domeniul evaziunii fiscale şi vamale (diminuarea valorii sau a cantităţii declarate în vamă), contrabanda cu mărfuri, manoperele ilicite în gestionarea patrimoniului firmelor (conducerea intenţionat defectuoasă a evidenţelor contabile, derularea unor operaţii fictive), concurenţa neloială, deturnarea de fonduri preponderent în sfera agenţilor economici cu capital mixt sau exclusiv de stat, corupţia etc.”[1] Economia paralelă este de natură a produce efecte esenţiale în structura şi dinamica vieţii economice normale din România, îndeosebi atunci când este favorizată de extensia actelor de corupţie, dublată de slăbirea structurilor de control ale statului. Ca premise generale favorizante trebuie menţionate şi cadrul de tranziţie, dar şi contextul general de internaţionalizare şi mondializare. Principalele canale de alimentare a economiei paralele, se localizează în domeniul activităţilor cu caracter prejudiciator, care aduc atingere bugetului public. Problema economiei paralele şi consecinţele acesteia rămân la fel de importante pentru economia naţională şi după încheierea perioadei de tranziţie a ţării noastre la economia de piaţă funcţională şi aderarea la Uniunea Europeană, mai ales că România a reuşit să obţină în ultima vreme, îndeosebi la nivel economic, rezultate care ne îndreptăţesc să apreciem că se vor reflecta nu peste mult timp şi în nivelul de trai al populaţiei şi asupra calităţii vieţii. În acest context un factor prejudiciator şi perturbator cum este fenomenul activităţilor desfăşurate în sectorul economiei neoficiale trebuie cunoscut de o manieră cât mai cuprinzătoare pentru a putea fi contracarat cât mai eficient. Sub aspect terminologic, într-o accepţiune generală simplistă, apreciem că atunci când abordăm conceptul de economie paralelă, considerăm că avem de-a face cu o „altă” economie decât cea oficială, cunoscută de către toţi factorii implicaţi în sfera economică şi care desemnează activităţile ce scapă normelor legale şi statisticilor de specialitate oficiale. În accepţiunea noastră, economia paralelă cunoaşte o evidentă dihotomie constând în aceea că include, în sensul său larg, atât activităţi de tipul legal, din punct de vedere al reglementării, care deşi cunoscute sunt neluate în considerare de către contabilitatea naţională sau care nu sunt declarate pentru plata obligaţiilor fiscale, cât şi activităţi ilegale, care nu au nici un corespondent legal. Formele de manifestare ale activităţilor ce sunt circumscrise economiei paralele şi amploarea acestora au constituit dintotdeauna elemente de preocupare socială, de îngrijorare şi de creştere a nesiguranţei, atât pentru cei direct implicaţi sau afectaţi de ele, cât şi pentru masa mare a celor ce reprezintă populaţia şi care devin adesea în mod direct sau indirect persoane prejudiciate. În acest context este de la sine înţeles că efectele economiei paralele se manifestă cu un grad mare de impact şi au primordial un caracter puternic negativ. În funcţie de criteriile de evaluare pe care le avem în vedere în momentul în care analizăm economia paralelă şi consecinţele pe care aceasta le produce asupra vieţii economice, putem aprecia că în pofida rolului său esenţialmente negativ, prin unele dintre componentele sale (se exclud apriori activităţile criminale) economia paralelă a avut şi un rol pozitiv, care a reprezentat un factor de dezvoltare economică în România. Acest fapt a fost favorizat de caracterul de tranziţie al economiei româneşti, situaţie în care aceasta s-a manifestat ca fiind extrem de instabilă, iar capacitatea ei de absorbţie a şocurilor a fost scăzută. Rolul pozitiv a apărut în momentul în care datorită întârzierilor şi mai ales a dificultăţilor înregistrate în procesul de reformă, mecanismele pieţei nu au mai funcţionat normal, context în care economia paralelă a preluat o parte din distorsiunile manifestate pe aceste pieţe, acţionând ca o contrapondere la economia de penurie. Este cert că economia paralelă constituie şi în prezent o sursă de venituri suplimentare pentru o bună parte a populaţiei României. Practica în materie a demonstrat în cei aproape optsprezece ani parcurşi de la momentul 1989, în domenii precum piaţa „neagră” a muncii şi a serviciilor şi-au desfăşurat activitatea şi au obţinut venituri sute de mii de oameni. Particularităţi mai curând pozitive ale existenţei economiei paralele sau manifestat astfel în România, în domenii precum: formarea ofertei de mărfuri pe piaţa de consum şi în consumul populaţiei, precum şi în sfera sporirii veniturilor, prin activarea pe piaţa „neagră” a muncii etc. Costurile de achiziţionare a produselor realizate în economia paralelă, fiind mult mai mici, au făcut accesibile aceste produse pentru o mare masă a populaţiei care trăieşte la limita sărăciei. Este de menţionat aici situaţia comerţului în marile complexe comerciale de tip angros, în care, populaţia acceptă tacit posibilitatea ca mărfurile să provină din activităţi de contrabandă şi să fie valorificate în regim evazionist, în condiţii de sustragere de la plata obligaţiilor la bugetul de stat, întrucât acestea erau comercializate la preţuri mult mai scăzute decăt cele de pe alte pieţe. Activităţi de această natură au dus, într-o anumită măsură, la reducerea inegalităţii de venituri deşi, pe fond, este cunoscut faptul că veniturile suplimentare din activităţi neoficiale nu sunt egal distribuite. Pe de altă parte, tot ca un rol pozitiv, s-a demonstrat faptul că din această economie paralelă, pe lângă sumele disipate în zonele obscure sau externalizate pe diferite filiere mai mult sau mai puţin clandestine, vin şi injecţii de capital în economia reală sau sunt susţinute investiţii ce menţin numeroase locuri de muncă. Menţionăm aici şi sumele investite în economia naţională ca urmare a externalizării lor de către cetăţenii români ce lucrează în străinătate, sume care, chiar dacă scapă într-o oarecare măsură sistemelor fiscale atât în ţara unde sunt realizate cât şi în România, constituie o modalitate de reglare a unor deficite sociale la nivelul multor persoane, ori un factor stimulator pentru consum şi implicit pentru producţia naţională. Trebuie menţionat însă faptul că toate particularităţile economiei paralele care au generat anumite consecinţe pozitive au beneficiat de un context favorabil de implementare, respectiv o perioadă de tranziţie îndelungată şi care a presupus transformări profunde, nu de puţine ori cu costuri sociale majore şi consecinţe puternic negative reflectate în nivelul de trai al populaţiei. Această evoluţie atipică a economiei naţionale în perioda de tranziţie parcursă până în prezent, a dus însă la creşterea foarte mare a dimensiunii economiei paralele, ceea ce în concluzie, a făcut să se poată aprecia că potenţialele efecte pozitive ale acesteia au trecut mai curând drept neglijabile şi au lăsat să precumpănească efectele sale negative. Având în vedere marea diversitate întâlnită în definirea termenului de economie paralelă şi mai ales importanţa crescândă ce trebuie acordată cunoaşterii acestui fenomen, opinăm că este imperios necesar ca în literatura de specialitate să se realizeze o concepţie de abordare unitară, dacă nu neapărat în ceea ce priveşte aspectul terminologic al expresiei, măcar în legătură cu identificarea şi determinarea principalelor caracteristici ale acesteia. Apreciem că fac parte din categoria activităţilor specifice economiei paralele, reprezentative pentru România, acele activităţi care prin caracteristicile lor sunt: subterane, ilegale, informale, benevole/voluntare sau reprezintă producţia de tip casnic afectată uzului propriu. Proporţiile elementelor componente ale economiei paralele, modul lor de manifestare, impactul asupra economiei oficiale variază de la ţară la ţară, în funcţie de sistemul economic şi organizatoric, de particularităţile social - istorice. Exhaustivitatea monitorizării tuturor activităţilor cu caracter economic şi reflectarea lor în statistici contabile naţionale este deci dificilă de realizat, avându-se în vedere marea diversitate a acestor activităţi, dintre care, spre exemplu, unele sunt deliberat disimulate de către cei care le exercită. Insuficienţa cuprinderii lor în contabilitate constituie o lacună esenţială a calităţii sistemului de contabilitate naţională. În categoria activităţilor care scapă din diferite considerente controlului autorităţilor competente în materia gestionării datelor de profil, intră după cum am văzut anterior, acele activităţi care prin caracteristicile lor sunt: subterane, ilegale, informale, benevole/voluntare sau reprezintă producţia de tip casnic afectată uzului propriu, exceptând situaţia în care unele activităţi pot fi necontabilizate datorită deficienţelor de colectare (prezentate de bazele de date). Toate aceste activităţi enumerate sunt calificate ca activităţi neobservate de către sistemul de contabilizare naţională şi alcătuiesc ceea ce cunoaştem sub denumirea de economie paralelă. Problemele cu care s-au confruntat tehnocraţii în domeniu au crescut în ultimii ani, o dată cu extinderea economiei paralele, îndeosebi datorită dificultăţilor de evaluare a activităţilor noi, în special în sectorul serviciilor şi în ceea ce priveşte evaluarea activităţilor în aşa numitele sectoare informale şi subterane. În literatura de specialitate, clasificarea metodelor de estimare a economiei paralele se realizează în funcţie de diverse criterii de grupare, precum: metode directe şi indirecte, abordări macroeconomice şi microeconomice, metode monetariste, abordări contabile de calcul, statistice etc. Metodologia general acceptată cuantifică economia paralelă ca procent din Produsul Intern Brut, toate celelalte comparaţii statistice fiind apoi extrapolate de la acest indicator macroeconomic (ex: rata forţei de muncă „la negru”, importurile neoficiale etc.). Analiza situaţiei economiei paralele în Uniunea Europeană, problematică de interes major pentru ţara noastră în contextul aderării ca membru cu drepturi depline, reliefează dificultatea determinării părţii de produs intern brut care nu este declarată, respectiv necesitatea aplicării de metode diverse pentru a se realiza o estimare cât mai exactă. Conform Manualului privind măsurarea economiei neobservate, întocmit de OCDE, ca o medie generală, se poate aprecia dimensiunea economiei paralele în Uniunea Europeană este cuprinsă între 7 şi 16% din PIB-ul UE (anterior aderării României şi Bulgariei). În conformitate cu unele estimări mai recente, economia informală reprezintă peste 25% din produsul intern brut mondial şi în pofida faptului ca ea reprezintă fracţiuni minime din economia oficială în cazul ţărilor dezvoltate, depăşeşte, în multe cazuri, economia oficială în cazul ţărilor în curs de dezvoltare şi slab dezvoltate. Acţionând în conformitate cu dispoziţiile Sistemului Conturilor Naţionale din 1993, ţările dezvoltate, îndeosebi cele din Europa Occidentală, au inclus deja anumite părţi ale economiei paralele în sistemul propriu al conturilor naţionale, excepţie făcând în principiu activităţile ce generează producţia ilegală. Totodată, Sistemul Conturilor Naţionale din 1993, recomandă, în pofida dificultăţilor practice evidente pe care le ridică colectarea de date privind producţia ilegală, includerea activităţilor productive ilegale în PIB, datorită veniturilor generate de către acestea care pot fi cheltuite pe bunuri şi servicii legale. Oficiul pentru Statistică al Comunităţii Europene insistă pe stricta aplicare a versiunii UE a Sistemului Conturilor Naţionale din 1993, ceea ce va duce eventual la includerea de către toate statele membre a activităţilor ilegale în PIB. Dacă în România de dinainte de 1990, noţiuni precum economie paralelă, criminalitate economică, corupţie, etc. păreau a fi de domeniul excepţionalului, apanaj al societăţilor caracterizate prin pieţe reglate de principii mai mult sau mai puţin concurenţiale, în ziua de astăzi aspectele anterior menţionate sunt de o foarte mare actualitate şi din nefericire reprezintă constante ale evoluţiei social-economice româneşti. Înainte de a evidenţia cele mai semnificative cauze ale apariţiei şi dezvoltării economiei paralele trebuie specificate câteva condiţii preliminarii ale existenţei acesteia. Dorinţa oamenilor de a-şi spori veniturile a fost şi va rămâne cu siguranţă elementul determinant al existenţei permanente, în proporţii mai mari sau mai mici, a economiei paralele. Pentru a-şi mări veniturile, indivizii se angajează atât în activităţi legale (dar adesea nedeclarate), cât şi ilegale. Este clar că nivelul activităţilor din cadrul economiei paralele depinde, ca şi în cazul economiei oficiale, de cererea pentru produsul final pe care îl oferă. Cererea este dată în ambele cazuri de venitul disponibil, de distribuţia venitului şi de diferenţele de preţ între bunuri şi servicii identice oferite de ambele tipuri de economie. O altă condiţie preliminară a existenţei economiei paralele este dată de fezabilitatea activităţilor din cadrul ei, care alimentează interesul agenţilor pentru acest domeniu. Această fezabilitate depinde de constrângerile instituţionale dintre care cea mai importantă este dimensiunea firmei. Firmele mici şi cele care oferă servicii personale pot ascunde, cu mai multă uşurinţă decât firmele mari, o parte (mai mare) a output-ului lor. Procedurile administrative sau practicile de verificare ale autorităţilor fiscale sau de control reprezintă alte constrângeri. Eficienţa activităţilor desfăşurate în afara legii depinde de simplitatea şi productivitatea relativă a acestora în economia neoficială; nu pot fi obţinute subteran produse şi nu se pot efectua servicii care cer tehnologii sau echipamente complexe şi care, în consecinţă, sunt foarte scumpe, pentru simplul fapt că procurarea acestora este greu de ascuns. Investiţiile în capitalul fix în economia parlelă sunt, de aceea, reduse, limitându-se în principal la cele pentru mijloace circulante. Productivitatea activităţilor neoficiale trebuie să fie apropiată de cea din sectorul oficial care oferă acelaşi output. Când va alege între produsul economiei oficiale şi cel al „celeilalte” economii, viitorul consumator este influenţat şi de diferenţa între impozitele, taxele, costurile pe care fiecare producător le plăteşte. Întrucât condiţia preliminară a existenţei economiei paralele rezidă în dorinţa oamenilor de a-şi spori veniturile reale, atunci cea mai importantă cale de a o împlini este dată de tentaţia de a păstra în totalitate veniturile rezultate din diverse activităţi, ascunzându-le organelor de taxare şi control, fapt numit generic evaziune. Factorii esenţiali care au permis dezvoltarea progresivă a economiei paralele în România pot fi în principal următorii: ➢ incertitudinile legislative ce au însoţit mutaţiile economice; ➢ divizarea economică necontrolată, apariţia unor mici întreprinderi cu activitate temporară, speculativă; ➢ descentralizarea, divizarea puterii prin distribuirea responsabilităţilor, crescând astfel numărul indivizilor coruptibili; ➢ atitudinea tolerantă atât a autorităţilor, cât şi a populaţiei faţă de încălcarea reglementărilor, o oarecare reticenţă faţă de disciplină; ➢ corupţia; ➢ joncţiunea imediată realizată de reprezentanţii pieţei paralele existente în perioada socialistă cu cercuri cu preocupări similare din statele vecine şi, pe această cale, conectarea la structurile internaţionale ale economiei subterane; ➢ existenţa în circulaţie în afara sistemului bancar a unei mase monetare foarte mari; ➢ nivelul ridicat al ratei dobânzilor practicate de bănci pentru creditele acordate clienţilor nebancari, inclusiv guvernamentali; ➢ deprecierea constantă şi rapidă a monedei naţionale faţă de dolarul american, ceea ce în multe cazuri a determinat crearea unei conjuncturi defavorabile desfăşurării în bune condiţii a activităţilor economice, urmate de neînregistrarea în totalitate în evidenţele contabile a acestora; ➢ volumul redus al tranzacţiilor pe piaţa de capital ceea ce a generat tranzacţionarea acţiunilor prin eludarea legii şi apariţia transferurilor de proprietate prin metode frauduloase; ➢ birocratismul exagerat, chiar şi în situaţia când acesta nu este reclamat de o normă bancară, în acordarea de credite agenţilor economici, susţinerea financiară a acestora, realizându-se prin alte mijloace decât cele legale, ceea ce conduce în final la dificultăţi majore în activitatea economico-financiară; ➢ situaţiile de criză economică în care amploarea activităţilor (oficiale) scade adesea, dar nu scad nevoia şi capacitatea oamenilor de a consuma bunuri şi servicii. În aceste condiţii, tot mai mulţi agenţi sunt angrenaţi în activităţi subterane care ajută la diminuarea penuriei de produse. Criza presupune, în esenţă, o cerere mai mare decât oferta, iar consumatorii - persoane fizice sau juridice - care dispun de o putere de cumpărare (monetară şi nemonetară) mai mare decât cea posibil de absorbit prin economia oficială, o vor folosi pentru a-şi procura cele necesare, în cantităţile şi calităţile corespunzătoare, de pe „piaţa neagră”; ➢ şomajul, ale cărui dimensiuni influenţează, în principal, amploarea fenomenului de muncă „la negru”. Munca şomerilor este folosită atât de către agenţii economici oficiali, care nu plătesc pentru aceştia obligaţiile către bugetul de stat şi al asigurărilor sociale, cât şi de către agenţii informali care-şi desfăşoară întreaga activitate în economia paralelă; ➢ gradul de fiscalitate şi de reglementare din economie, ca elementul general abstract cel mai uşor vizibil ce conduce direct la tentaţia de a acţiona într-un alt cadru decât cel oficial şi care, dacă ar fi respectat, ar împovăra agentul economic, împingându-l adesea dincolo de limita supravieţuirii sale. Excesul de reglementare într-o economie are drept efect tendinţa de evitare la maximum a cadrului legal şi dă naştere la forme alternative de desfăşurare a activităţii; ➢ sporirea timpului liber, care determină indivizii fie să-şi ia o a doua, a treia etc. slujbă (nedeclarată însă), fie să lucreze în propria gospodărie, toate fiind, până la urmă, elemente care nu se regăsesc contabilizate la nivel naţional; În majoritatea studiilor şi articolelor de presă din România s-a evidenţiat creşterea sarcinii fiscale şi a contribuţiei la asigurările sociale, restricţionarea excesivă a pieţelor, atitudinea (lăcomia omenească) şi oportunitatea, schimbările economico-sociale ca urmare a trecerii de la un regim politic la altul, slăbiciunile în funcţionarea aparatului de stat, inconsecvenţa şi incoerenţa legislativă, toate acestea fiind prezentate drept unele dintre cauzele principale ale creşterii nivelului economiei paralele. Studii având ca subiect comportamentul plătitorului de taxe au concluzionat că şi în România evaziunea creşte atunci când oamenii percep că taxa este incorectă. Într-o economie descentralizată sistemul de taxe se bazează inclusiv pe acordul voluntar al cetăţenilor, ştiindu-se că, pentru propria lor consideraţie, celor mai mulţi oameni le place să se considere oneşti. Acolo unde cetăţenii conştientizează că taxa este, mai degrabă, rezultatul unui consens exprimat, decât al unui decret arbitrar, conştiinţa lor îi va îndemna la conformare în ceea ce priveste plata datoriilor către stat. Există numeroase păreri cum că economia paralelă este un simptom al schimbării relaţiilor economice şi sociale permanente, aspect valabil şi în cazul României. În era „post-industrială”, producţia diferenţiată, productivitatea ridicată, munca flexibilă, tehnologia înaltă şi capitalul redus prezintă caracteristici predominante ale afacerilor de mărime redusă şi în egală măsură ale activităţilor economice paralele care nu sunt, restricţionate de metodele şi practicile tradiţionale ale afacerilor legale. Anii `90, caracterizaţi prin trecerea de la o economie cu planificare centralizată la una de piaţă şi transformarea sistemului prin schimbarea raportului de proprietate, în dorinţa de a acorda drepturi şi libertăţi economice, prin libera circulaţie a capitalurilor, a mărfurilor şi serviciilor, precum şi nevoia de atragere a capitalului străin, iar pe de altă parte lipsa experienţei şi în unele cazuri dezinteresul, au generat pătrunderea de capital în economia românească, de o valoare infimă în raport cu necesităţile segmentelor economice în care au fost realizate investiţiile şi de natură a ridica suspiciuni. Pe de altă parte, dinamica economiei reale a ţării noastre a cunoscut o regresie accentuată în primii ani ai perioadei de tranziţie. În aceste condiţii economia reală a fost supusă presiunilor de tot felul, iar politica fiscal-bugetară încorsetată unor obligaţii create artificial prin lipsa de reacţie a autorităţilor sau sub privirea pasivă a acestora. Lipsa măsurilor de combatere şi a unei metodologii coerente care să permită o estimare cât mai exactă a dimensiunii economiei paralele raportat la PIB, a făcut ca activităţile ce se circumscriu acestei categorii să dobândească în ţara noastră, proporţii alarmante care au avut un impact puternic asupra opiniei publice. Scăderile din economia oficială s-au «transformat» în plusurile economiei paralele şi aceasta din simplul motiv că «programele» sistemului economic paralel, diametral opuse celor oficiale, vizează profitul în orice condiţii. Domeniile în care economia paralelă deţine şi a deţinut pe perioada tranziţiei la economia de piaţă funcţională o pondere semnificativă în România sunt în principal: industria, comerţul, construcţiile, turismul şi transporturile. Estimările realizate cu privire la economia paralelă în România sunt în marea lor majoritate aprecieri globale. Pentru preîntâmpinarea producerii unor consecinţe preponderent negative în acest domeniu, România are de transpus în practică, în perioada post aderare, anumite politici care vor influenţa în mod direct evoluţia economiei paralele, implementarea de măsuri de politică socială care să ţintească spre asigurarea securităţii economice şi să introducă programe active de sprijinire a populaţiei defavorizate social. Pe fondul creşterii economice, introducerea de programe sociale adecvate, va avea ca rezultat imediat creşterea standardului şi a calităţii vieţii cetăţenilor români şi mediat creşterea tendinţei de desistare a acestora de a acţiona în cadrul economiei paralele. Dezvoltarea de ansamblu a societăţii şi scoaterea din starea de sărăcie a marii părţi a membrilor acesteia va duce la o diminuare a componentelor economiei paralele reprezentate prin activităţi informale şi activităţi productive pentru propriul consum final. De altfel, în statele dezvoltate, aceste categorii de activităţi sunt sensibil mai reduse decât într-un stat aflat în perioada de tranziţie sau slab dezvoltat. Un alt domeniu în care se impun politici coerente şi rapide îl reprezintă cel al reglementării legislative şi economice, coroborate cu respectarea strictă a normativelor, de natură a crea un cadru stabil de manifestare a economiei naţionale şi stimulare a atragerii populaţiei în economia reală. Eliminarea poverii fiscale prin crearea unei relaxări în domeniul impozitării, cel puţin în ceea ce priveşte simplificarea sistemului şi crearea unui grad ridicat de stabilitate duce la reducerea activităţilor subterane în toate formele acesteia. Se îndepărtează astfel situaţiile în care datorită frecventelor modificări, contribuabilii ajung să nu îşi însuşească noile dispoziţii în materie şi să nu opereze prin mijloace legale. Este de aşteptat deci, ca odată cu intrarea în UE şi adoptarea unor astfel de măsuri să scadă mult frauda fiscală şi munca la negru. Dacă în ceea ce priveşte frauda fiscală (evaziunea fiscală şi vamală) acestea vor fi limitate prin reglementări stricte şi stabile în timp şi printr-o monitorizare activă cu intervenţii corectoare sau de combatere în caz de încălcare a legii, în ceea ce priveşte munca la negru, procesul va fi de durată mai îndelungată, el presupunând în plus, măsuri de atragere a populaţiei în economia reală, respectiv crearea de locuri de muncă. În concluzie, este de aşteptat ca perioada următoare să producă mutaţii importante în structura şi dinamica componentelor economiei paralele din ţara noastră, ale căror consecinţe nu vor fi neapărat benefice, un rol determinant urmând să îl aibă aplicarea unor politici adecvate în domeniu şi realizarea unei cooperări eficiente în cadrul comunităţii cu celelalte state membre sau instituţii comunitare.

-----------------------
[1] Serviciul Român de Informaţii, Raport referitor la îndeplinirea atribuţiilor ce revin Serviciului Român de Informaţii, potrivit legii, pentru realizarea siguranţei naţionale. 2002.