Popularea Europei
Oraşele Europei
Preistoria
Existenţa omului în Europa a fost datată încă din Paleoliticul inferior (Pleistocen) → primii hominizi (precursori ai omului actual).
Din Paleoliticul sup. datează picturile rupestre din peșterile Altamira şi Lascaux;
Paleoliticul superior în Europa
Peştera Altamira
 galerie de artă preistorică din Epoca Pietrei (Paleoliticul Sup., aproximativ 13.000 î.
Hr.);
 Picturile rupestre au fost realizate din pigmenţi naturali de ocru, mangan şi fier, culorile obţinute fiind aplicate pe tavanul peşterii;
 Protuberanţele şi adânciturile din tavanul peşterii au fost folosite pentru a reprezenta a treia dimensiune a imaginii; fisurile naturale au fost adesea integrate în pictură;
 Imaginile reprezintă o vânătoare de bizoni; în total înfăţişează 25 de animale; elementul central îl constituie bizonul policrom;
 Altamira este o peşteră situată în versantul nordic al Munţilor Cantabrici, la 30 km vest de Santander (Spania).
 În Paleoliticul sup. şi Mezolitic → princip. preocupări ale hominizilor: vânatul, recoltarea unor produse vegetale (economia agricolă) şi creşterea animalelor.
Epoca Neolitică şi începutul Epocii Bronzului – civilizaţia megalitică (EUROPA);
Se impune omul de Neanderthal (noua epocă a pietrei sau barbaria!).
Civilizaţia megalitică
Construcţiile megalitice datează din Epoca Neolitică (Holocen) şi începutul Epocii Bronzului, fiind în general asociate cu populaţiile europene care au trăit în vestul şi sud-vestul continentului, ale căror artefacte sunt cunoscute sub numele de Beaker (Cultura Beaker).
Semnificaţii:
 astronomice (solstiţiile);
 religioase;
 funerare (morminte);
Cele mai reprezentative forme:
 menhirii (Bretania – teritoriul din Ins. Britanice cucerit de romani);
 dolmenii (Bretania, Olanda/hunnebed, Anglia/cromlech, Portugalia/anda);
 cercurile de pietre (Marea Britanie);
 pietrele runice (Scandinavia);
- construcţiile asociate – tumulii.
Menhiri – megaliţi – mărturii ale civilizaţiei celtice, constituiau locuri de cult; ‘’misterioase pietre plantate în picioare (verticale)’’; pot fi dispuse și în cercuri ‘’cromlech’’ → cercurile de pietre;
a. Menhiri:
b. Dolmeni:
Carnac, Franţa (cel mai mare ansamblu);
- Poulnabrone (Irlanda);
- morminte, camere funerare;
c. Tumuli:
- movile funerare, în general adăpostesc rămăşiţele unor nobili, regi, căpetenii, ş.a
d. Cercuri de pietre (Marea Britanie):
- Stonehenge (Câmpia Salisbury), Castlerigg (Cumberland)
- neoliticul târziu şi epoca timpurie a bronzului (3000 - 1500 î. Hr.)

- relevă conexiunile dintre credinţa religioasă a popoarelor respective, riturile funerare, cunoştinţele matematice, astronomice şi geologice.
Monumentul de la Stonehenge a fost construit acum 3500 - 4000 de ani (Neolitic – Epoca
Bronzului). A fost probabil templu şi calendar solar. Blocuri imense de gresie; înscris pe lista patrimoniului UNESCO;
Pietrele runice
 Alfabetul runic, acesta a fost folosit de către popoarele nordice în preistorie, atât pentru comunicare, cât şi pentru magie.
 Cele mai multe rune sunt răspândite în Scandinavia, între sec. IV - XII, cele mai multe datează din perioada vikingă târzie.
 Pietre runice apar şi în alte locaţii din Europa, respectiv în zonele care au fost vizitate de către vikingi.
 Piatra runică dedicată lui ‘’Ingvar den Vittfarne“ - Ingvar cel Umblat în lumea largă; mort la 1041 - o căpetenie vikingă care a echipat un mare convoi pentru o incursiune în zona
Mării Caspice. Acţiunea a eşuat şi niciunul dintre ei nu s-a mai întors acasă. Familiile acestora au ridicat pietre runice în amintirea celor dispăruţi.
 Pietre runice – Danemarca (Jelling). Aceste pietre au fost sculptate în sec. X,
 ele amintesc despre unificarea Danemarcei şi trecerea la creştinism.
În Epoca Bronzului → Civilizaţia Mării Egee cu varietatea de culturi:
 Prototracică - cunoscută pe valea Mariţei – Tracia;
 Protomacedonică – în Macedonia şi Thessalia;
 Protoeladică – în Grecia centrală şi Pelopones.
Reprezintă o perioadă de infuzie orientală în lungul văilor Mariţei şi Dunării, cât și pe coasta
Mediteranei.
Epoca Fierului – a vieţii preistorice – se exprimă prin culturile:
 Hallstatt (Austria);
 La Téne (a doua Epocă a Fierului - Elveţia) → dezvoltarea agriculturii.
 În procesul de difuzie şi penetraţie a unor elemente de civilizaţie sunt folosite drumurile preistorice ale Europei:
 Coasta Mediteranei;
 Poarta Carcasonne în sud (aproape de Touluse) spre Pen. Bretagne şi Anglia;
 Culoarul Rhône;
 Marea Adriatică – M. Alpi – Valea Rhinului;
 Culoarul Vardar – valea râului Sava – Panonia, etc.
 Pătrunderea altor civilizaţii în Europa, influenţând-o în mare măsură, s-a datorat şi navigaţiei maritime.
Civilizaţia mării
 De la ţărm, prin căile de penetraţie amintite, valuri de componente ale civilizaţiei pătrund continuu în Europa, adăugându-se fondului existent.
 Se remarcă în mod deosebit rolul insulei Creta, loc de întâlnire a civilizaţiilor bizantină, veneţiană, turcă, arabă, etc.
Antichitatea
 Ins. Creta – primul „focar” de civilizaţie europeană;
 Oraşele cretane au pus bazele civilizaţiei şi culturii europene.
 Ele au fost oraşe nefortificate, nu aveau un plan urbanistic prestabilit, deşi străzile erau pavate şi existau apeducte (ex. Cnossos).
 Civilizaţia greacă (Pen. Balcanică – 1200 – 300 î. Hr.);
 arhitectură, sculptură (arte în general);
 filozofie, literatură, matematică, astronomie;

Cultura minoică (Palatul lui Minos din Cnossos);
 Alexandru cel Mare duce civilizaţia greacă până în India ... A dorit să creeze un imperiu universal, să unească grecii şi barbarii.
Oraşele greceşti
 Oraşe-state independente, state-cetate sau orașe-cetate (polisuri) cu: acropole, ziduri de apărare, oraşele propriu-zise, satele din jur și spaţiile agricole;
 aveau orăşeni şi sclavi (Sparta – 40.000 loc.; Atena – 150.000 loc.);
 organizarea politică era diferită de la un oraş la altul; Sparta (guvern aristocratic), Atena
(guvern democratic);
Structura unui oraș grecesc:
Fiecare oraş avea acropola sa;
Acropola – era amenajată pe un platou situat la partea superioară a unei stânci; locul era considerat sacru; iniţial el avea funcţie de apărare, ulterior s-au construit temple.
Spre zona sacră se ajungea printr-o frumoasă intrare triumfală, numită Propilee.
Stilurile doric, ionic și corintic:
Diferenta între cele trei este vizibila mai ales la forma capitelurilor coloanelor;
Stilul doric era răspândit mai ales în Pelopones și în coloniile grecești din Italia de sud și Sicilia. Templele dorice sunt puternice și greoaie.
Stilul ionic s-a dezvoltat în coloniile grecești din Asia Mică și insulele din Marea Egee. Templele au proporții grandioase și o decorație mai bogată. Coloanele sunt mai zvelte, mai înalte și se sprijină pe o bază. Fusul este prevăzut cu caneluri adânci, iar capitelul este împodobit cu o volută dublă.
Stilul corintic este cel mai nou dintre cele trei ordine arhitecturale ale antichității grecești. Fusul coloanei este asemănător cu cel ionic, dar ceva mai zvelt. Ceea ce oferă particularitate coloanei corintice este capitelul.
Acesta prezintă ornamentul numit acantă, preluat ulterior şi de capitelurile compozite.
Viața culturală:
 Preocuparea pentru spectacole – drame, comedii, în locuri special amenajate, numite amfiteatre, care foloseau pantele naturale ale terenului pe care s-au construit ca şi trepte pentru spectatori, având formă de semicerc.
 au fost ridicate amfiteatre şi pe câmpii, fără ajutorul povârnişurilor;
 pentru spectacolele muzicale au fost amenajate teatre mai mici, numite odeoane, cu o acustică specială, majoritatea folosind ca material piatra de calcar.
 Colonizarea
-sec. VIII î. Hr. - grecii sunt fondatorii coloniilor (noile oraşe) de la Marea Mediterană şi
Marea Neagră;
 se importă caractere din metropolele prezente (comerţ, monede), în ansamblu se
’’importă’’ civilizaţia greacă;

Oraşul Atena
 Este dominat de Acropole, colină sacră ce adăposteşte temple şi sanctuare dedicate zeităţilor protectoare;
 Oraşul este împrejmuit şi apărat cu ziduri, aşezat în terase. Există mici cartiere, străzi înguste, o întinsă piaţă – Agora.
 Viaţă culturală activă: Teatrul lui Dyonisos, Teatrul lui Epidaur, etc.
 Civilizaţia romană (din secolul III î. Hr. – secolul V d. Hr.) → stăpânii Europei;
Roma
 devine cel mai puternic centru în Mediterana Occidentală;
 căi de comunicaţie – drumuri, poduri, tunele (ex. Via Appia);
 clasificarea străzilor (Via – pentru vehicule, Iter – pentru pietoni, Actus – pentru animale), indicându-se lăţimi minimale obligatorii; planul rectangular al străzilor;
 apeducte (jgheaburi mari din piatră, având lungimea de câţiva km, susţinute de stâlpi groşi, legaţi între ei cu arcade), arce de triumf;
 cisterne (rezervoare de apă);
 terme (construcții publice pt igienă);
 urbanism (clădiri, pieţe, băi publice, arene, etc.);
 administraţie, drept;
 ia naştere religia creştină;
 Imperiu: de la Rhin până la Eufrat;
 Mediterana se transformă într-o Mare Internum (Mare Nostrum);
 Între graniţe trăiau circa 50 – 70 mil. loc. (1/5 din populaţia Globului);
 Latinii – cei din jurul Romei au devenit, treptat, până spre sfârşitul lumii antice, seminţia dominantă a Europei;
 Latinii + Etruscii (vecinii dinspre nord) au dezvoltat agricultura şi oraşele fondate de greci;  Roma este situată în Câmpia Latium. Ea a dominat lumea mediteraneană apuseană, anexând aproape toate regiunile elenistice;
 “Oraşul de pe şapte coline’’, ‘’Cetatea Eternă’’ – situată la marginea Tibrului, nu departe de mare, pe vechi căi de legătură;
 sec VIII î.Hr. (753 î.Hr. – epoca lui Romulus) – locuitorii satelor se asociază formând oraşul (întemeierea ROMEI);
 în sec III î.Hr., Roma devine o mare putere;
 în sec II î.Hr., Roma crează un imperiu peste toată Mediterana. Teritoriile devin provincii administrate de un magistrat roman;
 Graţie cuceririlor, Roma domină un imens imperiu care se întinde pe trei continente
(Europa, Asia, Africa).
Lumea romană era unitară prin:
 oraşe puternice (singurele care conservă civilizaţia);
 limbile: latină (vorbită în Occident), greacă (vorbită în Orient);
 spaţiu economic centrat pe Roma;
 comerţ pe mare şi pe drumurile construite de romani;
 portul Romei era foarte activ (Lido di Ostia);
 locuitorii imperiului – cetăţeni romani;
- monumente grandioase (Colosseum, Pantheon, Termele romane etc.).
Colosseum-ul - simbol al oraşului etern, construit în anul 79 d. Hr. de către împăratul
Vespasian;
 ‘’gladiator’’- gladius – sabie scurtă;
 luptele dintre gladiatori reprezentau o modalitate de a scăpa de: sclavi, criminali, agitatori politici, prizonieri de război; animale folosite: lei, elefanţi, girafe, hiene, hipopotami, cai sălbatici, zebre;

 păturile sociale: podiumul aflat la primul nivel era rezervat doar pentru împărat, senatori, magistraţi şi vestale, la următorul nivel se afla burghezia, iar exact în vârf, pe scaune de lemn se afla plebea.
 amfiteatrul era construit din travertin, marmură şi cărămidă; avea o capacitate de 75.000 de locuri.
 Zidul exterior cuprinde trei niveluri de arcade suprapuse de ordine diferite și un atic înalt, prevăzut cu ferestre.
 Arcadele sunt încadrate de semicoloane dorice, ionice și corintice, iar aticul e împodobit de pilaștri corintici.
 Fiecare arc de la al doilea și al treile nivel era ornamentat cu statui.
Pantheon-ul cea mai bine conservată dintre clădirile Romei, templu circular perfect proporţionat, singura sursă de lumină este un orificiu situat în mijlocul cupolei - oculus-ul – cea ce înseamnă că acest edificiu a fost deschis elementelor naturii pentru aproape 2000 de ani.
- templu construit de Hadrian în secolul II d. Hr., dedicat tuturor zeităţilor romane; cupola are un diametrul de 43 m şi este una din cele mai mari construcţii romane;
Forumul Roman – centrul civic al vechii Rome; această zonă, cândva o mlaştină, folosită drept cimitir de primii locuitori ai colinelor dimprejur, a fost asanată în secolul al VI – lea î. Hr. de către un rege etrusc. În urma săpăturilor arheologice, care au început în secolul al XIX-lea, Forumul a fost dezgropat, astăzi el dezvăluie o mulţime de temple în ruină, clădiri publice, cupole, magazine şi multe alte clădiri greu de identificat.
 Fenicienii proveneau din Orientul Apropiat (Libanul actual); locul de dispersie –
CANAAN;
 Erau buni navigatori, comercianţi, piraţi, etc.;
 Erau consideraţi transportatorii şi intermediarii lumii antice ‘’comercianţi de redistribuţie’’;
 Au aplicat în navigaţie principiul cabotajului, navigarea se efectua în apropierea faţadelor maritime;  Au întemeiat colonii în N Africii (Cartagina) şi V baz. mediteranean (Spania, Portugalia,
V
 Siciliei);
 În Spania, fenicienii au întemeiat oraşele: Cadiz, Malaga, Cartagena, Barcelona (numele derivă de la familia cartagineză Barca), ins. Ibiza;
Oraşele medievale
Europa
Evul Mediu
► declinul Imp. Roman de Apus;
► năvălirile popoarelor migratoare (invaziile barbare – pop. germanice, slave și asiatice);
► răspândirea creştinismului – înlăturarea urmelor „păgânismului”;
► depopularea, chiar şi ruinarea, centrelor urbane antice; refacea unora dintre acestea mai târziu; ► în toată perioada Evului Mediu teritoriul Europei se restructurează, apar o serie de așezări noi; de asemenea, o parte din orășenii bogați părăsesc fortărețele și se instalează pe marile domenii rurale (Alpopi, 2008).
► urbanizarea Europei (în special vestul şi nordul); pop. se reașează în localități noi cu rol prioritar de apărare!
Originea orașelor medievale este diferită:
► vechi cetăți romane care au rezistat invaziilor; ex. Bizanț, Roma, Lyon, Paris, Londra,
Milano, Florența (centre adminstrativ-religioase);
► unele au apărut la intersecția unor drumuri comerciale, lângă porturi (Veneția);

► altele s-au dezvoltat în jurul unor castele fortificate, fortărețe – bastide (fr.) (Salzburg Castelul Hohensalzburg);
► așezări urbane situate în jurul mănăstirilor (burguri abațiale), ex. Würzburg, Freising,
Eichstätt, etc.;
► majoritatea orașelor s-au dezvoltat ca: centre meșteșugărești și comerciale;
► înființarea corporațiilor de tip feudal sau a breslelor – în care intrau doar cei care aveau aceeași meserie (ucenic, calfă, meșter ... aurar, tăbăcar, măcelar, etc.).
► D.p.d.v.d. militar, breslele apărau fortificațiile orașelor (ex. porțile și turnurile de apărare);
► negustorii erau reuniți în asociații numite ghilde. Ghildele aveau scopul de a proteja caravanele comerciale (uscat sau apă).
Orașele medievale europene – caracteristici:
► număr de locuitori (10.000 – 40.000 loc.);
► prezenţa unor ziduri înconjurătoare (fortificaţii prevăzute cu turnuri de apărare donjoane); din cauza acestui fapt nu se puteau extinde; densitate mare a construcţiilor şi populaţiei (case mici și înghesuite);
► creşterea populaţiei face ca un oraş să aibă chiar mai multe şiruri succesive de ziduri;
► construcţii şi trasee ale străzilor adaptate configuraţiei terenului (foarte înguste); în perioada ploilor abundente, acestea se transformau în adevărate canale pe care se scurgeau apele murdare. Toate deșeurile menajere se aruncau în stradă, pe fereastră, inclusiv oala de noapte.
► reţelele stradale inelar-radiale convergeau către piaţa centrală, în care erau amplasate clădirile religioase – în general supradimensionate – şi cladirile publice (ex. primările);
► lipsa preocupărilor privind confortul, igiena, salubritatea (inclusiv a locuinţelor) şi dotarea tehnico-edilitară; Macheta unui castel medieval
1. Șanțul de apărare – apă
2. Podul mobil
3. Turnuri de apărare
4. Ziduri prevăzute cu creneluri
(perete de cortină)
6. Drumul de strajă - acoperit
7. Intrare secundară
8. Bartizan
9. Curtea interioară
10. Donjonul Capela, Fântâna, bucătăria
Turelă – turnulețe mai mici situate în lungul zidurilor
În Evul Mediu s-au întrebuințat două tipuri structurale:
► cel pe pereți portanți din zidărie de piatră sau de cărămidă,
► și cel cu schelet din lemn și panouri de umplutură - sistemul Fachwerk (grindă cu zăbrele). ► Sistemul Fachwerk era alcătuit dintr-un schelet format din stâlpi și grinzi de lemn; spațiile dintre piesele de lemn erau închise cu panouri de chirpici, de cărămida sau, mai rar, de piatră, care puteau fi sau nu tencuite.
► Sistemul Fachwerk a fost extrem de răspândit în nordul Franței, dar mai ales în
Germania și în țările de limbă germană, precum și în Anglia.
► Construcțiile bazate pe un parter de piatră, iar etajele superioare pe structură aparentă din lemn, cu obloane și jardiniere (cu mușcate tiroleze – Pelargonium peltatum) la ferestre, cu acoperiș în 2 ape foarte înclinate sunt tradiționale germanilor de pretutindeni. ► Această arhitectură era asociată cu originile medievale, tradiționale, ale adevăraților germani, rămași nealterați de influențele altor culturi și populații, cum se întâmplase cu cei din Viena.
► Fiind un stil rural, germanic, Fachwerk-ul a fost utilizat în sec. XIX și începutul de sec.
XX pretutindeni în vestul germanic, din Anglia până în Austria, pentru construcții mici, case, sau chiar pentru lucrări de dimensiuni medii, unde a fost hibridizat cu alte influențe, cel mai adesea baroce.
► Datorită invaziei pop. migratoare, sec. III-XI (sfârșitul Antichității – începutul Evului
Mediu), orașele/cetățile medievale erau amplasate pe terenuri greu accesibile şi cu o suprafaţă a incintei limitată;
► În sec. al VIII-lea, burg-ul era situat într-un loc favorabil circulaţiei, unde negustorii şi meşteşugarii îşi puteau asigura piaţa de desfacere;
► Oraşele aveau tendinţa de a ocupa poziţiile cele mai bune, intersecţiile drumurilor comerciale de pe uscat sau apă, sau în lungul acestora (Leipzig, Augsburg, etc.);
Apariţia Ligii Hanseatice (HANSA) – rol important în dezvoltarea oraşelor europene;
► Iniţial,‘’asociaţie a negustorilor germani din străinătate ce controla comerţul de la M.
Baltică şi M. Nordului’’;
► Ulterior, alianţă a unor oraşe comerciale:
Lübeck, Hamburg, Wisby, Riga, Novgorod, Bergen, Bruges, Londra, etc.), care au stabilit şi au menţinut un monopol comercial în M. Baltică şi Marea Nordului (sec. XIII - XVII – Evul
Mediu Târziu – încep. Perioadei Moderne);
► Deţinea un cod de legi strict la care trebuiau să se supună toţi membrii;
► Nu se percepeau taxe pentru nicio marfă importată din oraşele membre care plăteau cu aceeaşi monedă şi aveau aceleaşi unităţi de măsură;
► Navele ‘’koggen’’ transportau – blănuri, ceară, miere, chihlimbar, vin, metale, textile, bere, lemn, etc.;
Urbanismul medieval prezintă interes întrucât majoritatea centrelor urbane moderne păstrează nuclee pe baza cărora s-au dezvoltat, nuclee care prezintă importanţă istorică şi care acum trebuie protejate prin politici urbane speciale (Alpopi, 2008, p. 19).
Arhitectura maură
Peninsula Iberică (sec. VIII-XIV)
Rolul jucat de Marea Mediterană (Mare Nostrum) - a constituit un liant permanent între lumea latină, greacă, musulmană, lumea iberică veche.
► Valenţele acestor lumi s-au transferat unele asupra altora, încât cel puţin în latura spirituală a uneia se regăsesc elemente aparţinând celeilalte.
► Ocupaţia arabă – începând cu sec. VIII – Pen. Iberică, Ins. Sicilia;
► Avânt urbanistic – oraşele erau alimentate cu apă, aveau spitale, băi publice
(subterane), şcoli (Cordoba – şcoală superioară, bibliotecă – un mare centru de cultură al lumii islamice), biblioteci, construcţii civice (Palate fortificate - Alhambra) şi religioase
(Cordoba – moschee);
Oraşele europene ale lumii arabe: Cordoba, Toledo, Sevilla, Granada, Almeria, Murcia, Cuenca,
Merida, Valencia, Segovia,
Mashrabiya – fereastră foișor închis cu grilaj de lemn sculptat (perforat).
Moucharabieh - dispozitiv natural de aerisire frecvent utilizat în arhitectura tradițională a țărilor arabe. Grilaj din lemn prin care femeile puteau privi fără a fi văzute; acesta este amplasat la exteriorul ferestrei, balconului, logiei, etc.

Azulejos – plăci de ceramică decorate – relatarea unor scene istorice, mitologice, religioase, utilizate atât în interiorului, cât și la exteriorului clădirilor (culori tradiționale – albastru și alb). Arta faianței pictate a pătruns în Pen. Iberică prin intermediul maurilor.
Civilizaţia alpină, cu elementele sale de fond – păstoritul şi prelucrarea lemnului, a dezvoltat spiritul de comunitate, de asociere, de interferenţe.
► Apariţia aşezărilor în inima Pirineilor, ultima „supravieţuitoare” fiind Andorra, demonstrează acest fapt.
► Pirineii, dar mai ales Alpii, deşi au constituit o lume fragmentată de dialecte, religii, tradiţii, etnii, formaţiuni statale, au sintetizat ceea ce numim lumea alpină;
(ex. Provincia Valle d’Aosta – vorbitoare de lb. franceză; Provincia Tirolul de Sud – vorbitoare de limba germană – deşi ambele regiuni actualmente aparţin de Italia, tendinţe de autonomizare!). Arhitectura gotică europeană
Stilul gotic
Sec XII-XVI
► Rozetele catedralelor, ferestrele – evoluția tehnicilor de turnare a sticlei (vitralii);
► Elemente caracteristice: bolta în formă de arc de cerc frânt (ogiva) – arce ogivale; și arcul de susținere al ogivei – arcul butant;
► Multe dintre catedrale sunt prevăzute cu turnuri, unele încă neterminate.
► Neogoticul - stil arhitectural cu origini la mijlocul secolului al XVIII-lea în Anglia; și-a atins apogeul în secolul al XIX-lea. Acest curent artistic preconiza revalorificarea arhitecturii gotice medievale.
Garguii, acei mici monştrii plasaţi inclusiv la gurile burlanelor. Se credea că au rol protector, ţinând la distanţă spiritele rele.
Arhitectura otomană (islamică)
Europa
Arhitectura otomană
Sec. XIV-XV
► dezvoltată din arhitectura selgiucizilor, a fost influențată de arhitectura islamică, iraniană, precum și de tradițiile bizantine după cucerirea Constantinopolului de către turci.
► Hagia Sophia a servit ca model pentru mulți dintre arhitecții otomani, care au lăsat în urmă unele dintre cele mai spectaculoase moschei otomane.
► caracteristicile arhitecturii otomane: spații interioare vaste, închise de domuri și semidomuri, susținute de coloane înalte;
► În Asia Centrală, turcii trăiau în ceea ce putem numi “domuri”, corturi (iurte din pâslă) adecvate pentru mediul lor natural. Aceste corturi au influențat mai târziu arhitectura turcească și artele lor decorative.
► selgiucizii au produs noi tipuri de structuri, mai ales ”medrese” (școli teologice musulmane). ► evoluția arhitecturii otomane: de la moscheea cu un singur dom (ex. Iznic; Moscheea
Veche din Edirne) la cele complexe, marcate de un număr mare de domuri și semidomuri. ► turcii au integrat moscheea în comunitate și i-au adăugat cu timpul cantine pentru săraci
(imaret), școli teologice (medrese), spitale, băi turcești (mammam-uri), fântâni ritualice
(șadirvan), morminte princiare (mausolee), caravanseraiuri (hanuri), etc.

► având în mare măsură la bază tradiția bizantină, și, în special, influența marii catedrale bizantine Hagia Sophia, arhitectura clasică otomană (1437-1703) a reprezentat, ca și înainte, un amestec de influente și adaptări.
► arhitectul Mimar Sinan – a proiectat moschei clasice;
► a adus o serie de modificări noilor construcții inspirate din arhitectura bizantină, respectiv: a schimbat proporțiile, a deschis interiorul structurilor noi construite, a eliberat din numărul de coloane care rupeau interiorul, a adăugat mai multă lumină, cu un accent mai mare pe utilizarea dispozitivelor de iluminat și de umbră, cu un volum imens de ferestre. ► În timpul perioadei clasice, planul mocheeilor s-a modificat pentru a include curți interioare și exterioare. Curtea interioară și moscheea au devenit astfel inseparabile.
Exemple:
► Moscheea Șehzade;
► Moscheea Suleymaniye și complexele legate de aceasta;
► Moscheea Rüstem Pașa;
► Moscheea Mihriman Sultan;
► Moscheea Ibrahim Pașa;
► Mausoleul lui Selim al II-lea;
► Moscheea Albastră;
► Moscheea Selimiye din Edirne;
Perioada Lalelelor (1703-1757) – perioada de occidentalizare
► Modul tradiționalist, introvertit al societății începe să se schimbe. Acesta a fost perioada în care au început să fie construite geamii în stil baroc.
Perioada barocului(1757-1808)
► Liniile circulare, ondulate și curbate sunt predominante în structurile din această perioadă. Exemple: Moscheea Nuruosmaniye, Moscheea Zeynep Sultan, Moscheea
Laleli, Fatih Tomb, etc.
► Mimar Tahir este arhitectul cel mai important al acestei perioade.
► Locuințe de lemn colorate – grecii (cenușiu-închis), turcii (roșii și galbene), armenii
(cenușiu-deschis), evreii (mov) – mozaic cultural; adevărate cartiere etnice;
► Cartierul Galata – locuit de franci (străini - genovezi), cartierul ghetou – enclavă neotomană; Cartierul Pera (Beyoğlu); Balat-ul și Fener-ul.
► Clădiri otomane – Melnik; bovindou (çikmas) – balcon închis care iese în rezalit (în afara zidului) față de planul zidului, sprijinită spre exterior pe console, pe o coloană sau pe prelungirile bârnelor care alcătuiesc suportul pavimentului încăperii căreia îi corespunde și al cărui spațiu îl prelungește spre exterior. Bovindoul are un rol ornamental, dar și funcțional, mărind suprafața utilă a camerei.
Stilurile arhitecturale: renascentist, baroc, rococo, clasic și romantic
Renașterea (Arhitectura renascentistă)
► Sec. XV-XVI, renaștere culturală în opoziție cu arta gotică precedentă;
► Sec. XV – epoca marilor descoperiri geografice;
► Orașele Renașterii s-au dezvoltat preponderent pe nucleele medievale, se constată o preocupare pentru calitatea vieții urbane: remodelarea vechilor centre – lărgirea străzilor, construirea de noi piețe, realizarea echipărilor tehnico-edilitare (confort edilitar și igienă publică) (Alpopi, 2008, 21-22);
Arhitectura barocă (Ev Mediu Târziu – Perioada Modernă)
► a apărut în Italia; provine din termenul iberic – perle asimetrice;
► este specifică pentru secolele XVII - XVIII;

► se caracterizează prin lipsa simetriei, echilibrului; folosirea ornamentelor – tencuială de stuc, marmură; fresce pe tavane, pereți;
► a evoluat ulterior în rococo, având o ultimă "zvâcnire" de orgoliu ca neo-baroc;
► Preocupări ale arhitecților pt trasarea străzilor largi și drepte, destinate să pună în legătură diferite cartiere și edificii; accent pe igiena urbană; Paris, sec. XVIII-lea, pavarea străzilor, crearea canalelor de scurgere (Alpopi, 2008);
► În Franța, sec. XVIII, alimentarea cu apă a orașelor – preocupare majoră; crește nr aducțiunilor și castelelor de apă; casele noi trebuiau construite din aceleași materiale: cărămidă și piatră
Stilul Rococo
► stil arhitectural decorativ ce a apărut în Franța;
► specific primei jumătăți a sec. al XVIII-lea;
► este considerat ca o perioadă relativ târzie a barocului;
► caracterizat prin bogăția și varietatea detaliilor și a ornamentelor;
► exagerarea caracteristicilor barocului până la opulență;
► astăzi, rococo este privit ca o perioadă relativ distinctă în evoluția artei occidentale.
► Neoclasicismul – revenirea la valorile antichității (elemnete greco-romane), caracteristici: simplitate, logică, echilibru; a doua jumătate a sec. al XVIII-lea; siturile arheologice au trezit rapid interesul fața de trecutul clasic; Acest curent a apărut ca o reacție împotriva rămășițelor stilurilor Baroc și Rococo;
► Romantismul – prima jumătate a sec. al XIX-lea; a promovat valori contrare clasicismului; a apărut în Franța; predominarea imaginarului față de realitate. Nu are caracteristici de sine stătătoare în arhitectură. A folosit elemente ale artei gotice precum și elemente din arhitectura indiană, maură, bizantină, cât și din cea a Orientului Apropiat.
► Apariția construcțiilor pe bază de schelet de oțel – jumătatea sec. al XIX-lea (Palatul de
Cristal (fontă și sticlă) - Londra; Turnul Eiffel, Paris);
► Stilul romantic - Castelul Strawberry Hill
► Folosirea elementelor trecutului – arta gotică (astazi neogotică!)
► Realismul – reacția antiromantică; a doua jumătate a sec. al XIX-lea; ilustrarea vieții reale; curent manifestat în pictură;
► Impresionismul – sf. sec al XIX-lea; curent manifestat în pictură;
Oraşele Perioadei Moderne
Europa
EPOCA MODERNĂ
1750 – prima revoluţie industrială (revoluţie tehnologică);
= actul de naştere al lumii noi;
1765 – 1788 – introducerea motorului cu abur (James Watt);
► 1800 – un singur oraş avea 1 mil. de loc. → Londra; aici începuse revoluţia industrială;
Industrializarea a indus urbanizare:
► aceasta a presupus mai puţină mână de lucru;
► cele mai multe întreprinderi preferau să funcţioneze în regiuni cu densitate mare a populaţiei; ► oraşele s-au îndepărtat de natură din punct de vedere biologic; milioane de persoane au început să se aglomereze în mahalale
Oraşele epocii industriale
Sec. XIX, XX – oraşele Europei au cunoscut în acest timp o rapidă creştere a populaţiei;
- creşterea demografică era determinată de exodul rural;

pentru multe oraşe – căile de comunicaţie (îndeosebi feroviare) şi industrializarea au avut un rol major;
- apar noi regiuni industriale (Nordul Franţei, reg. Ruhr, etc.);
- o serie de oraşe devin centre de antrepozite, de redistribuţie;
- apariția marilor industrii, a extracțiilor miniere → generează noi oraşe (muncitoreşti), iar cele antice se extind foarte mult;
► Au apărut MARILE AGLOMERĂRI, mai ales în perioada interbelică;
► Se individualizează PEISAJELE URBANE;
► Se formează aşa-numitele BANLIEUES la periferia urbană, în detrimentul spaţiilor rurale; ► Înainte de jum. Sec. XIX, în suburbii burghezia deținea castele și case, reședințe la țară situate chair la porțile orașelor (Alpopi, 2008, p. 26);
► În perioada 1919 – 1939, în Franţa sunt delimitate loturile de pavilioane, marcând crearea marilor ansambluri de locuire recentă, respectiv oraşele satelit din zonele suburbane; ► Apar → aglomerările urbane alcătuite din vechile oraşe şi periferia acestora (banlieues);
Banlieus – periferia sau zona rezidenţială de la marginea oraşului;
Termenul are conotaţii diferite:
► În SUA, suburbiile sunt asociate cu o densitate scăzută a populaţiei, cu locuinţe decomandate și cu o populaţie din clasa mijlocie şi superioară;
► În Franţa, suburbiile sunt zonele dedicate cetăţenilor cu venituri mici, inclusiv locuinţele sociale; sunt cunoscute şi sub denumirea de ‘’cartiere pavilion‘’;
Suburbiile Parisului:
► Bogate – ex. Versailles, Maisons-Laffitte, etc.;
► Sărace – Bondy, Clichy-sous-Bois, Corbeil-Essonnes, etc., aici locuiesc imigranţii (ex. marocani, algerieni);
► În trecut, pentru suburbii se utiliza termenul faubourg (Franţa);
► Termenul recenent utilizat în politică, mass-media, sociologie, geografie este cel de
ZONE URBANE SENSIBILE şi cartiere considerate sensibile – acestea descriu suburbiile cu nivel ridicat de sărăcie, violenţă, trafic de droguri, etc.
► Banlieus aisée (suburbii confortabile);
► Banlieus défavoriseé (suburbii defavorizate).
Urbanismul modern – începe din sec. XVIII – studii de caz:
Planul lui Haussmann (1853) pentru Paris:
Scopul real al realizării bulevardelor ar fi fost acela ca armata să poată suprima mai ușor revoltele, ci nu aerisirea, luminarea și înfrumusețarea orașului;
Realizări:
► lărgirea bulevardelor; utilizarea aceluiași stil arhitectural pentru toate fațadele clădirilor îndreptate spre principalele bulevarde, piețe; același regim al înălțimilor; aceeași paletă cromatică, aceleași materiale de construcție (de obicei piatră de calcar), etc.
► înălțimea clădirilor a fost raportată la lățimea bulevardelor, pentru a evita umbrirea și pentru a anula efectul de canion;
Critici: a distrus în mare parte orașul medieval, respectiv a transformat aprox. 60% din clădirile
Parisului;
Pe marile bulevarde există clădiri cu patru etaje și al cincilea retras (mansarda) sau cu trei etaje și al patrulea retras, cu faţade şi acoperişuri identice (ex. Blvd. Victor Hugo).
Orașul grădină – Ebenezer Howard (proiect)
► descongestionarea marilor centre industriale prin construcția de noi orașe situate la periferia orașelor principale (centrale), în zonele rurale;
► noile orașe erau izolate unele de altele prin intermediul centurilor verzi;
-

► orașul grădină era constituit din inele concentrice pornind din centru: inelul central – parc înconjurat de clădiri administrative, spații comerciale; în alte inele erau situate clădirile de locuit, fiecare cu propria grădină; la periferie: zona industrială, calea ferată și fâșia agricolă (Alpopi, 2008, p. 31-31);
Ringul vienez (1850)
► la jumătatea sec. al XIX-lea, s-a pus problema sistematizării ariei neconstruite care înconjura fortificațiile vechiului oraș, dincolo de care se dezvoltaseră noi cartiere;
► fortificațiile au fost dezafectate, iar în lungul acestora a fost amenajată: o rețea stradală, denumită ring, au fost create spații verzi și au fost construite clădiri publice: Parlamentul,
Universitatea, Teatrul, biblioteci, muzee, etc.
► Ring-ul a unit orașul vechi (medieval) de orașul nou;
Apariția CONURBAŢIILOR
 aglomeraţie urbană constituită dintr-un oraş cu rol de centru spre care gravitează mai multe oraşe satelit;
► Descongestionarea centrelor urbane prin stabilirea domiciliului pop. în zonele suburbane; proliferarea clădirilor de birouri în zonele centrale – City din Londra, cartierele de afaceri din Paris;
► La începutul sec. XX este folosit betonul armat;
► În Europa, construcțiile pe verticală vor începe la jumăttaea sec. XX (cadre metalice și beton armat);
► Explozia urbană contemporană este un fenomen geografic major al secolului XX;
► Au apărut veritabilele regiuni urbane sau MEGALOPOLISURI.
► În acelaşi timp s-a dezvoltat periferia urbană (suprafeţe comerciale, moteluri, garaje, zone industriale, etc.);
► Aeroporturile au devenit noi poli de activitate;
► O problemă legată de dezvoltarea urbană excesivă = poluarea!
► În Europa de Vest, urbanizarea este încetinită.
► În Europa Sudică, urbanizarea continuă accentuat.
► Spaţiul rural situat în apropierea aglomerărilor urbane devine din ce în ce mai periclitat
(alterat).
► Axele importante de comunicare favorizează pătrunderea urbanului în rural, generând fenomenul de rurbanizare.
► După anul 1950 s-a constatat o creştere demografică excepţională; puternic exod rural;
► S-au elaborat scenarii de urbanizare, planificare teritorială;
► Oraşele noi (sec. XX) – Anglia – Londra este înconjurată de 24 de new towns, fiecare cu o populaţie de circa 40.000 – 80.000 locuitori.
► experienţa britanică a fost împrumutată de Ţările Scandinave, Rusia, Franţa.
► Separaţia precisă a funcţiilor; circulaţia automobilelor separată de cea pietonală; prezenţa cartierelor.
Stilul art-nouveau
Arhitectura modernistăn (după 1950)
Stilul art-nouveau - stil artistic inspirat din natură, caracterizat, în principal, prin prezența motivelor floral-vegetale stilizate;
Ex. Barcelona - Bulevardul Passeig de Grácia:
- Casa Batlló - elemente simbolice ale naturii vegetale combinate cu policromia de inspiraţie marină; fațada a fost decorată cu bucăţi colorate de ceramică şi sticlă, care dau impresia de suprafaţă ondulată; ferestrelor simple iniţiale le-au fost adăugate altele ovale, mari, cu piloni din piatră sub formă de oase; balcoanele au fost asemănate cu măştile de carnaval;

Casa Amatller - un palat cu elemente de arhitectură olandeză şi flamandă, cu detalii gotice şi cu gravuri de piatră sub forma unor animale ce au îndeletniciri umane
(travel.descopera.ro);
- Casa Lleó-Morena – decorațiuni exterioare;
Casele fac parte din aşa-numitul „Bloc al discordiei”, arhitectura lor fiind un motiv de contradicţie în spaţiul urban catalan;
- Casa Millà – acesteia îi lipsesc jocurile multicolore, forma devenind elementul dominant în ornamentaţie; liniile de piatră ale faţadei bej se unduiesc în adierea vântului sau pot sugera mișcarea valurilor mării;
Detalii din Parcul Güell
Trencadís – mozaic utilizat în modernismul catalan, ce constă în bucăți sparte de ceramică glazurată (fragmente de diferite forme și culori); bucățile de plăci ceramice erau colectate de la fabrica Pujol i Bausis.
Casa Batlló
- este situată pe Bulevardul Passeig de Gràcia;
- fațada amenajată cu forme organice (zidurile și ferestrele ondulate reprezentau valurile dintr-o zi cu furtună), decorate cu trencadís;
- Hornurile, emblema creației lui
Gaudí; decorate cu trencadís;
- Coloanele lungi și subțiri i-au atras denumirea de “Casa Oaselor”
- Ferestrele cu vitralii;
- Casa Milà – La Pedrera (Cariera de piatră – fațada exterioară aduce cu o stâncă)
- Liniile sinuoase, balcoanele din fier forjat, 270 de arce din cărămidă (podul), acoperişul cu trepte, cu hornuri şi guri de ventilaţie, având forme fantastice – războinici, bufniţe, centurioni cu cască, etc.
- Casa Lleó-Morena - Dintre cele mai interesante decorațiuni aflate la exterior, se numără coloanele din marmură roz, figurile feminine care ţin în mână obiecte moderne: telefon, fonograf, aparat foto, fir electric, dar şi turnul superior, ce seamănă cu un tort de nuntă.
-

Arhitectura modernă
Zgârie-norii și clădirile futuriste
• Sec. XX - XXI – secolele zgârie-norilor (fier, beton și sticlă);
Orașe europene cu nu număr important de zgârie-nori:
• Paris (La Défense, Montparnasse), peste 12 clăriri (mai înalte de 150 m);
• Frankfurt am Main, 9 clădiri (mai înalte de 150 m); Berlinul deține mai mulți zgârie-nori!
• Londra (Canary Wharf, City of London), 8 clădiri (mai înalte de 150 m);
• Construcțiile în stil deconstructivist (ce par de multe ori lipsite de logică și pe punctul de a se prăbuși) au depășit formele specifice modernismului din sec. XX;
• Se constată interesul crescut pentru protejarea mediului înconjurător (utilizarea panourilor solare, a sistemelor de ventilație eficiente); în general, sunt construite clădiri cu un consum redus de energie (ecoeficiente);
Turnul Agbar (2005) – simbol reprezentativ al Barcelonei
• sediu Aguas de Barcelona (Agbar), compania municipală de apă;
• 142 de metri înălțime;
• 34 de etaje;
• asemănat cu un gheizer; inspirat de moștenirea arhitecturală a lui Antoni Gaudí;
• primul strat care acoperă structura de beton este din aluminiu lustruit în albastru, verde și gri; cel de-al doilea strat, care adaugă o stralucire irizată clădirii, este format din bucăți de sticlă.
Descontructivismul

•
•
•

presupune non-liniaritate în procesul de design și proiectare a clădirilor; nerespectarea geometriei euclidiene, distorsonarea elementelor arhitecturale (mai ales a fațadei și a întregii suprafețe exterioare a clădirilor); aspectul vizual - haos controlat;

FINLANDA
Steagul:
Alb – zăpada din timpul iernii;
Albastru - lacurile albastre din timpul verii;
“Nu suntem suedezi, şi nu ne dorim să devenim ruşi, aşa că lăsaţi-ne să fim finlandezi.”
Sec. XIII - încep. sec. XIX - stăpânită de suedezi (600 de ani);
Sec. XIX-XX (1808-1917) – stăpânită de ruşi;
Inima finlandezilor se află în lacuri şi păduri; acestea reprezintă identitatea, capitalul şi bogăţia lor; Aşezare şi limite geografice
 Finlanda are ieşire directă la Marea Baltică prin intermediul Golfului Botnic la vest şi
Golfului Finic la sud.
 Se învecinează cu Rusia la est, cu Suedia la vest şi Norvegia la nord.
 Estonia se află la sud, fiind despărţită de Finlanda prin Golful Finic.
 Insulele Åland, vorbitoare de suedeză, situate în largul coastei sud-vestice a Finlandei, sunt o provincie autonomă a Finlandei, beneficiind de statutul de zonă demilitarizată.
 Cei dintâi locuitori ai insulelor au fost coloniştii, aventurierii şi pescarii; aceştia vorbesc un dialect al limbii suedeze;
 Limba suedeză este a doua limbă oficială în Finlanda.
 Finlandeza este o limbă ce aparţine familiei de limbi fino-ugrice (mongoloide), grup care cuprinde estona, lapona şi maghiara.
 Aceste limbi se deosebesc de alte limbi vorbite în Europa, pentru că, alături de bască, nu fac parte din limbile indo-europene.
Relieful
 În ceea ce priveşte relieful, se poate spune că altitudinile descresc spre sud, cea mai mare parte a ţării având un relief jos.
 În partea central-sudică a FINLANDEI se întâlnesc depozite de tip glaciar, respectiv şirurile morenaice - Salpauselka şi Suomenselka.
 În N se întâlneşte un peisaj tipic în care apar câmpuri de blocuri eratice - fragmente de rocă foarte mari, roci mutonate, martori de eroziune cu aspect piramidal, care poartă denumirea de tunturi.
 În sectorul SV al litoralului finlandez se înregistrează mişcări de înălţare evidente, ţărm tipic, cu numeroase insule de dimensiuni mici şi mijlocii, cunoscut sub numele de ţărm de tip skjars.
 Salpauselka şi Suomenselka sunt principalele şiruri morenaice – au alt. reduse, 82 m în
NE şi 244 m în SE;
 Şirurile morenaice din N – Saariselka ajung la 710 m, aproape de lacul Inari;
 În SV şi S ţării, în jurul Golfurilor Botnic şi Finic există câmpii joase, argiloase (ridicare postglaciară a fundului golfului);
 În S şi SE, ţărmul este stâncos cu multe insule şi peninsule.
 D.p.d.v. geologic, Finlanda aparţine Scutului Baltic.
 În partea de est se găseşte Podişul Maanselka.
 La contactul dintre acesta şi platforma Est-Europeană se află lacurile Ladoga şi Onega
(două depresiuni lacustre de dimensiuni mari, care au fost puternic modelate de calota glaciară).  Terenul este în general neted, ţinuturile deluroase sunt mai proeminente în N, munţii aflandu-se în NV extrem.
 Peisajul finlandez este în prezent acoperit de puţine coline, punctul său cel mai înalt fiind
Halti(a)tunturi cu 1324 m, în N extrem al Laponiei.
 Substratul petrorafic prezintă caracteristicile reliefului glaciar modelat de gheţari. Una dintre cele mai mari influenţe asupra reliefului au avut-o gheţarii cuaternari, care au modelat suprafaţa ţării.
 Când gheţarii s-au retras acum 10.000 de anii, au lăsat în urmă morene, drumlin-uri, esker-uri, etc.
 Miile de lacuri, din partea sudică a ţării, stau mărturie prezenţei gheţarilor aici în cuaternar. Clima
 Este de tip boreal-umedă, inflenţată de vecinătatea Mării Baltice, de multitudinea lacurilor, de masele de aer mai calde ale vânturilor de vest, cu precipitaţii ce cad mai ales la sfârşitul verii.
 În Laponia finlandeză, asprimea climei este legată şi de situarea în zona Cercului Polar de Nord. Aici, Soarele nu răsare iarna timp de 52 de zile, iar vara nu apune timp de 67 de zile.
 Precipitaţiile anuale sunt în S de 700 mm/an, iar în N în Laponia sunt de 400 mm/an.
 Temperatura medie în luna iulie în S este de 15.6°C, iar în februarie de aproximativ
8.9°C.
Hidrografia
 Chiar dacă este numită „ţara celor 1000 de lacuri”, în fapt, Finlanda are mai multe.
 Lacurile formează un adevarat labirint cu numeroase insule şi golfuri, fiind legate între ele prin canale. Între lunile iunie şi august se poate înota sau plimba cu barca, iar pe timpul iernii lacurile îngheaţă şi sunt perfecte pentru patinaj.
 Finlanda însumează în total 187.888 de lacuri.
 Dintre acestea, mai mari sunt Suur/Saimaa şi Paijane în S, Pielinen în E şi Inari în N, în
Laponia.
 Sunt legate între ele printr-o reţea densă de râuri, mai lungi fiind Kemi(joki - râu),
Tornionjoki şi Oulu. Numai râul Oulu poate fi navigat de marile ambarcaţiuni.
Vegetaţia, fauna şi solurile
 Pădurile ocupă 2/3 din suprafaţa ţării şi sunt alcătuite mai ales din conifere (pin şi molid, dar şi foioase - mesteacăn).
 În Laponia, tundra este dominantă (muşchi, licheni etc.).
 Fauna este diversificată: reni, vulpi polare, păsări migratoare; sp. foca de apă dulce şi somonul de apă dulce le întâlnim în Lacul Saimaa.
 Solurile cenuşii predomină în ţinuturile interioare.
 Treimea nordică a Finlandei este acoperită de mlaştini şi turbării.
 Cele mai fertile soluri sunt în S, în câmpiile de coastă - argilă marină.
 12 zone sălbatice protejate în Laponia (dezvoltarea naturală a pădurii);
 Silvicultura, prelucrarea lemnului şi mineritul pot provoca dezechilibre ale mediului;
 Drenarea mlaştinilor pentru plantaţii, fertilizarea şi defrişările au consecinţe serioase,
 modificând habitatele naturale, echilibrul cursurilor de apă şi suprasolicitarea solului.
Populaţia
 Însumează 5.262.930 loc. Este alcatuită din: finlandezi 92,9%; suedezi 5,7%; rromi
0,12%; laponi 0,11%.
 Alte minorităţi etnice: ruşi, estonieni, chinezi, vietnamezi, chilieni, kurzi (din Turcia şi
Iran), somalezi;

 Finlanda reprezintă un model al politicii minorităţilor!
 Programe radio-tv şi un cotidian pentru suedezii din Finlanda.
 Suedezii vorbitori de finlandeză sau suedezii-finlandezi, nu sunt imigranţi, dar nici suedezi;  Oraşe bilingve: Turku, Helsinki, Vyborg (suedeza - lingua franca);
 Densitatea medie a pop. 15,56 loc/km2;
 Populaţia se concentrează în treimea sudică a ţării, unde în arealul Tampere-HelsinkiTurku depăşeşte 200 de loc/kmp.
 Este foarte redusă în partea de N, în Laponia, unde pe 30% din teritoriu locuieşte doar
4% din populaţie, adică 2 loc/kmp.
 Principalele oraşe sunt: Helsinki, Tampere, Turku, Lahti, Oulu, Pori, Kemi şi Vaasa.
 Capitala, Helsinki, este situată pe o peninsulă din golful FINLANDEI, fondată în 1550 de suedezi, devine capitala marelui DUCAT FINLANDEZ în 1812, iar în 1918 capitala
Republicii Finlandeze.
Principalele oraşe ale FINLANDEI
 Helsinki – 558.457 loc. (1 mil. loc. cu aglomeraţia urbană)
 Espoo – 229.527 loc.
 Tampere – 202.687 loc.
Caracteristicile cadrului natural și problemele impuse în amenajarea teritoriului
 Landhöjning - mişcare de înălţare a scoarţei terestre; ridicarea lentă (0,40 m/secol), survenită după topirea calotei glaciare cuaternare;
 Oraşele se ridică deasupra mării care se retrage, iar porturile trebuie să se deplaseze, în urmărirea ţărmului;
 Porturile Scandinaviei sunt marcate de 3 sau 4 porturi succesive;
 Dacă oraşul s-a menţinut, el se prelungeşte printr-un avanport şi nu mai primeşte decât iahturi (ex. Turku);
 Prezenţa substratului dur, cristalin (Scutul Baltic);
 Prezenţa sectoarelor înmlăştinite;
 Oraşul Pori se află la 10 km de ţărm datorită înălţării post-glaciare (marea s-a retras, iar ţărmul s-a înălţat).
 Pădurea de conifere acoperă suprafeţe mari – despicarea trunchiurilor de molid, drepte şi lungi, dă aspectul de buşteni suprapuşi caselor finlandeze;
 Pericolul permanent la incendii; până în sec. al XVII-lea era un fenomen normal. Turku a ars aproape în întregime în 1827.
Helsinki
 Oraş european al culturii în anul 2000.
 Considerat capitala economică a Scandinaviei, datorită prezenţei a numeroase firme internaţionale (ex. Nokia);
 Reprezintă o îmbinare între cultura urbană, modernism şi tradiţie. Iniţial, oraşul de pe coasta de sud a Finlandei a fost un mic oraş pescăresc, fiind modernizat începând cu anul 1812, în timpul stăpânirii ruseşti.
Carl Engel, un arhitect german, a realizat un nou plan al oraşului. A fost o iniţiativă inspirată, multe dintre cele mai importante clădiri ale oraşului fiind create de Engel.
Printre ele se numară şi Catedrala Tuomion(kirkko - biserică), un amestec de renaştere gotică şi biserică ortodoxă rusă, chiar dacă astăzi este biserică luterană.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, oraşul a fost bombardat în repetate rânduri de aviaţia sovietică.
Casa muncitorilor (Paasitorni) – stil Art Nouveau – spaţii de conferinţe şi de agrement pentru muncitori; astăzi centru de congrese şi conferinţe; faţadă de granit sculptată;
Turku (în suedeză Åbo)
 Fostă capitală a Finlandei (până în 1812).

 După un incendiu devastator, care a avut loc în 1828, întregul oraş a trebuit reconstruit, ulterior dezvoltându-se rapid.
 Considerat încă de mulţi finlandezi ca adevărata capitală a ţării, este şi locul unde a fost deschisă prima universitate din istoria ţării.
 Castelul Turku şi Catedrala datează din secolul al XIII-lea;
O tradiţie finlandeză spune că ...
‘’Turku este oraşul de Crăciun al Finlandei. În fiecare an, preţ de câteva săptămâni, Moş
Crăciun devine adevăratul stăpân al oraşului, având loc numeroase petreceri, spectacole şi manifestări specifice’’.
 Datorită locaţiei se poate ajunge cu uşurinţă la malul mării, unde se află micile sate pescăreşti, ce par neschimbate de sute de ani.
 În Turcu, influenţa suedeză este extrem de vizibilă (clădiri vechi).
Espoo
 Espoo: este cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării (229.527 loc);
 Este împărţit în cinci centre distincte;
 Cel mai cunoscut cartier este Tapiola, un adevărat oraş-grădină, în care locuitorii, natura şi arhitectura se îmbină armonios.
Rovaniemi
 Febra aurului a atras la începutul secolului al XIX-lea numeroşi aventurieri în acest oraş, ceea ce a dus la o creştere economică rapidă, iar Rovaniemi a devenit în scurt timp capitala provinciei Lapland;
 Situat la confluenţa a două râuri: Ounas(joki) şi Kemi(joki);
 Oraş reconstruit în întregime după cel de-al Doilea Război Mondial;
 Clădirile moderne sunt împrejmuite de o regiune naturală (sălbăticie arctică);
 Important centru universitar;
 Ranua - grădina zoologică sau Parcul lui Moş Crăciun;
 Principala ramură industrială dezvoltată aici este industria uşoară (artizanatul).
Vaasa
 După ce aproape întregul oraş construit din lemn a fost distrus într-un incendiu devastator în anul 1852, Vaasa a fost reconstruit la câţiva km de locaţia anterioară;
 Din vechiul oraş au mai rămas clopotniţa şi ruinele primăriei, astăzi obiective turistice.
Porvoo
 Porvoo este unul dintre cele mai vechi oraşe ale ţării, aici se remarcă puternica influenţă suedeză (clădiri vechi).
 În afara clădirilor moderne s-a păstrat un centru medieval (case din sec. al XVII-lea), foarte bine restaurat, cu străzi înguste şi depozite colorate în roşu, care se întind de-a lungul râului.
 Aici se găsesc muzee importante, cum este Johan Ludvig Runeberg dedicat poetului naţional al Finlandei.
RAUMA – case tradiţionale construite din lemn (Coasta de Vest) este unul dintre cele şase oraşe fondate în evul mediu, respectiv cel mai mare oraş medieval din Scandinavia. Clădirile de lemn sunt vopsite în nuanţe pastelate tradiţionale. Dantelăria – ramură tradiţională.
Aşezările rurale
 o ţară tradiţional rurală, actualmente devine tot mai urbanizată;
 sate: de tip răsfirat, situate pe malurile lacurilor, în păduri;
 fermierii sunt mai puţin numeroşi, dar au suficiente venituri pentru a continua să aibă un stil de viaţă confortabil;
 vacanţele la ţară sunt foarte obişnuite;

 Finlanda rurală se transformă într-o adevărată rezervaţie turistică (Finlanda. Ghid complet, 2002).
 Cabană de vară – Kesä(mökki) – acestea sunt situate nu foarte aproape de malurile râurilor, lacurilor; le regăsim în pădure, printre copaci, cât mai departe de alte locuinţe.
Finlandezii preţuiesc intimitatea.
 Mökki – căsuţa de vară – amestec de elemente boemiene, cehe şi finlandeze.
Industria
 Finlanda s-a impus prin industria lemnului, una dintre principalele resurse ale ţării
(printre primii producători europeni).
 Treptat, economia s-a îndreptat spre ramuri industriale bazate pe exploatarea şi valorificarea unor noi resurse, a celor de subsol (nichel, crom, cabalt, cupru, plumb, diamante) şi hidroenergetice, alături de inepuizabila resursă piscicolă.
 Astăzi, Finlanda este o ţară cu o economie echilibrată ce oferă numeroase produse competitive pe piaţa comercială.
 Regiunea estică a Golfului Botnic este producătoare de smoală (Oulu) - esenţială pentru vasele de lemn; puţuri de smoală, puţuri de ardere a smoalei cu ajutorul lemnului;
 Industria energetică s-a dezvoltat pe seama combustibililor importaţi (mai ales cărbune şi petrol) sau a energiei obţinute în centralele hidroelectrice sau atomoelectrice
(Olkiluoto - situată la sud de Pori, care furnizează circa 1/3 din energia electrică);
 Industria siderurgică - prelucrarea minereurilor feroase exploatate în ţară îndeosebi în jumătatea nordică (Kolari = reg. Lappi şi la Otanmäki = regiunea Oulu);
 Se prelucrează la Raahe - centru siderurgic situat la sud de oraşul Oulu (la ţărmul
Golfului Botnic);
 Al doilea centru important al siderurgiei feroase Hanco, acesta se află în sudul extrem al ţării, prelucrând şi minereurile exploatate în apropiere;
 Siderurgia neferoasă - are la bază, în principal, materia primă locală, cuprul exploatat la
Outokumpu, iar prelucrarea se face exclusiv în porturi sau în apropierea ţărmului
(Kokkola, Pori);
 ICM - este prezentă mai ales în jumătatea sudică, sud-vestică predominând mijloacele de transport, mai ales nave (ferryboat-uri - pentru transportul pasagerilor), material rulant, maşini şi utilaje pentru industria lemnului, textilă şi alimentară.
 Foarte apreciate pe piaţa europeană sunt produsele industriei electronice, electrotehnice
(ex. Nokia). Printre centrele importante se numără: Helsinki, Turku, Tampere, Vaasa.
 Industria lemnului, ramură tradiţională, realizează astăzi o mare varietate de produse: cherestea, mobilă, celuloză şi hârtie. Această ramură industrială este prezentă în aproape toată ţara, mai puţin în Laponia, în oraşele: Kemi, Oulu, Varkaus (cherestea, mobilă, celuloză şi hârtie), Lahti, Mikkeli, Hamina (celuloză şi hârtie).
 Buştenii sunt transportaţi pe apă dinspre zonele de exploatare spre cele de prelucrare.
 Ind. chimică: Oulu (lacuri şi vopsele), Kokkola (îngrăşăminte azotoase), Pori, Turku,
Porvoo.
 Ind. textilă - materiile prime sunt aproape în totalitate importate – principalul centru este oraşul Tampere;
 Produse textile se obţin şi la Vaasa lângă Pori, la Porvoo şi Turku.
 Principala regiune industrială a ţării se află în sud, între Turku-Helsinki-Kotka, la care se adaugă oraşul Tampere, dar şi aliniamentul Lappeenranta-Kaukkopaa, aşa numita regiune Saimaa-See, cu predominarea industriilor celulozei şi hârtiei, poligrafică şi chimică. Agricultura
 Pădurea finlandeză ocupă 78% din suprafaţa ţării; statul deţine 27% din suprafaţa pădurilor;  Cultivarea terenurilor agricole - în regiunile de coastă fertile;









Terenurile cultivate reprezintă doar 9% din suprafaţă ţării;
Aproape 80% din ferme au mai puţin de 20 de hectare.
Nu mai mult de 20% dintre fermieri angajează frecvent muncitori plătiţi.
Se cultivă: orz, sfeclă de zahăr, ovăz, cartofi şi grâu.
Creşterea animalelor: bovine, porcine, reni şi ovine.
Pescuitul: păstrăv, plătică, somon de apă dulce (relicvă glaciară).
Fructele de pădure: coacăze, agrişe, zmeură, afine, merişoare, mure, etc. Se cultivă căpşuni. Sauna
 Sauna este o parte foarte importantă din viata finlandezilor, de aceea multe familii merg la saună de câteva ori pe săptămână.
 Un vechi proverb finlandez spune:
”întâi îţi construieşti sauna, apoi casa” ... chiar şi astăzi putem spune că nu există ceva atât de tipic finlandez precum sauna....
 Sauna poate fi considerată o instituţie naţională;
 În trecut era utilizată şi pentru uscarea grânelor, naşteri şi afumatul şuncii;
KARELIA
Karelienii au fost printre primele comunităţi finlandeze;
 Comunităţile rurale străvechi din Finlanda de Est sunt considerate centrul cultural naţional, regiunea de mituri şi legende imortalizate în poemul epic KALEVALA (saga);
 Karelienii sunt locuitorii zonelor cu lacuri şi păduri; o regiune care se întinde de la graniţa ruso-finlandeză din SE până la Marea Albă;
 Au fost influenţaţi de ruşi, însă fără a se rusifică;
 Au tăiat pădurile şi au obţinut terenuri pentru agricultură;
 În trecut, uscarea grânelor se realiza prin încălzirea cu aburi, apoi a apărut sauna pentru relaxare...  ‘’Saună’’ este singurul cuvânt pe care limba finlandeză l-a oferit lumii.
 Religie ortodoxă.
 Saami – 6.500 loc. în Finlanda;
 Din vânători şi pescari au devenit sedentari, crescători de reni, au arat pământul şi au cultivat ovăz şi cartof, singurele plante de cultură ce s-au aclimatizat aici.
Suedia
Aşezare şi limite geografice
 Suedia este un stat în Europa de Nord, situat în partea estică a peninsulei Scandinave, la ţărmurile Mării Baltice (Golful Botnic).
 Cuprinde şi numeroase insule din Marea Baltică (Gotland, Öland, etc.).
Unităţi de relief reprezentative
Predominant, relieful este de platou şi câmpie, cu următoarele particularităţi:
 În vestul şi nord-vestul ţării se întind Alpii Scandinaviei, care ating altitudinea maximă în vf. KEBNEKAJSE (alt. 2111 m).
 Spre est, munţii sunt mărginiţi de un podiş (NORRLAND), care coboară în trepte spre litoralul cu fiorduri al Mării Baltice, unde se află Golful Botnic (NE Suedie);
 Rupturile de pantă existente în cadrul podişului favorizează un potenţial hidroenergetic ridicat;  Podişul este dezvoltat pe un fundament dur, reprezentat de Scutul Baltic; prezintă urme ale glaciaţiunii pleistocene (morene, blocuri eratice);
 Câmpia litorală, cu lăţimi variabile, ce bordează Golful Botnic este alcătuită din depozite fluvio-glaciare şi marine;

În partea centrală se află:
 Pod. DALARNA – SVEALAND;
 Pod. GOTALAND – Depresiunea Suedie Centrale – Depresiunea Lacurilor: Vänern,
Vättern, Mälaren;
 un culoar tectonic ocupat cu lacuri, având acelaşi fundament baltic;
 Pod. SMÅLAND (Vf. Tomtabacken, 377 m alt.); reprezintă o bombare a Scutului Baltic; relieful este deluros, sculptat de gheţarii cuaternari (morene, esker-uri); sunt prezente lacuri, mlaştini şi turbării; păduri de conifere şi mixte;
 În partea de sud a ţării se întinde câmpia Skania.
 Există foarte multe lacuri de origine tectono-glaciară, mai ales în câmpia central-sudică a ţării. Clima
 Clima este mai aspră în regiunile nordice (traversate de Cercul Polar), unde are un pronunțat caracter continental, şi mai blândă în partea sudică, unde influenţa mării este puternică, iar precipitaţiile depăşesc 500 mm/an (temperat-maritimă).
 Stockholm, capitala ţării, se situează aproape la aceeaşi latitudine ca şi sudul
Groenlandei, dar în luna iulie beneficiază de o temperatură medie de +18° C.
 Iarna, temperatura medie se situează uşor sub 0°C, iar căderile de zăpadă sunt moderate.  Mai spre nord însă, Suedia are ierni lungi şi friguroase. În lunile iunie şi iulie, soarele nu apune niciodată.
 Se remarcă prezenţa aurorei boreale (22 mai – 20 iulie);
Reţeaua hidrografică
 Hidrografia este reprezentată de numeroase râuri, în general, scurte (Lule, Pite,
Skellefte, Ume, Dal, etc.), dar cu debite bogate şi cu un potenţial hidroenergetic ridicat
(mai ales cele din Pod. Norrland) şi de circa 96.000 lacuri, unele de mari dimensiuni.
 O parte din lacuri şi râuri sunt legate între ele prin canale navigabile, mai cunoscut fiind canalul Göta, care traversează partea central-sudică a Suediei şi face legătura între lacuri şi râuri pe o distanţă de 560 de km, de la Göteborg la Stockholm.
 Râurile au direcţia de scurgere NV-SE, iar majoritatea lacurilor au cuvete modelate de gheţarii cuaternari (lacuri glaciare).
 Multe dintre lacuri sunt cantonate în depresiunile formate prin fracturarea tectonică a
Scutului Blatic.
 Cele mai mari lacuri din Suedia sunt: Vänern, Vättern şi Mälaren, localizate în partea centrală a ţării.
Vegetaţia
 Jumătate din suprafaţa ţării (55%) este acoperită de păduri (mesteacăn, pin, molid).  Pădurea de mesteacăn se dezvoltă în LAPONIA.
 În partea nordică şi centrală a ţării se extind pădurile de conifere (BARRSKOG);
 În sud - pădurile mixte (amestec);
 Extremitatea sudică - pădure de fag şi stejar (foioase).
 În zonele muntoase înalte se dezvoltă vegetaţia de tundră montană.
Mai puţin de 10% este teren agricol (cultivat cu ovăz, cartof, secară, sfeclă de zahăr, grâu).  Parcul Naţonal Abisko este situat la 4 km vest de satul suedez cu acelaşi nume, aproape de graniţa cu Norvegia.
 Arealul total pe care-l acoperă se rezumă la 77 kmp.
 Parcul a fost înfiinţat în 1909, acelaşi an în care au fost create primele legi ale mediului din Suedia.

 reprezintă şi o adevărată atracţie pentru pasionaţii de sporturi de iarnă, care pot admira şi aurorele boreale;
 localizarea la 195 km nord distanţă de Cercul Arctic, oferă posibilitatea de a observa, pe timpul verii, Soarele de la miezul nopţii.
Demografia
 Populaţie: 9.103.788 loc (2012).
 Densitatea medie: 20,22 loc/km2
 Grupuri etnice: suedezi, laponi, iugoslavi, danezi, norvegieni, greci, turci, etc.
 Religii: protestantism 95%, catolicism, ortodoxism.
COSTUMUL NAŢIONAL SUEDEZ
 Costumul femeiesc este alcătuit dintr-un corset, o fustă şi o bluză din bumbac. Şorţul şi corsetul sunt brodate cu margarete. Prezintă o pelerină şi o gentuţă de culoare albastră, brodate cu margarete.
 Costumul bărbătesc este format dintr-o vestă din bumbac brodată cu margarete, pantalon galben, cămaşă albă din bumbac, ciorapi de mătase, pălărie cu panglică ţesută manual. Diversitate culturală?
Imigrarea suedezilor spre America - sf. sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX; majoritatea suedezilor care au imigrat erau din Småland - o regiune predominant rurală, cu păduri, lacuri, iar ca activitate industrială producţia sticlei;
Emigrarea
 Coloniile de comercianţi germani existau în Suedia încă din sec. XIII-XIV;
 Imigranţii olandezi (negustori) şi valoni (fierari) au ajuns aici în sec. XVII-XVIII; au înfiinţat sate;
 Finlandezii au emigrat începând cu sec. XVI;
 Alți emigranți: turcii, curzii, sirienii, libanezii, irakienii, africanii (Kenya, Somalia, Etiopia), refugiaţii din Balcani;
 Rasismul şi discriminarea sunt generate de problemele de ordin social şi economic;
 1 mil din cele 9 mil. loc. sunt imigranţi!
 Localizarea acestor noi veniți în cartiere periferice, nu în ghetouri; se încerarcă integrarea noilor veniţi în societatea suedeză;
 Peste 90% din populaţie este de naţionalitate suedeză, la care se adaugă laponii şi alte minorităţi etnice.
 Suedia este ţara puternicelor contraste geografice şi vizuale!
 În timp ce este o naţiune puternic urbanizată are, de asemenea, numeroase lacuri şi vaste întinderi de păduri presărate cu sate şi oraşe.
 84% din populaţie trăieşte în zonele urbane;
 16 % din populaţie locuieşte la ferme sau în sate.
 Oraşele suedeze sunt moderne şi eficiente.
 În cadrul lor se îmbină caracteristicile tradiţionale cu arhitectura modernă, funcţională şi design-ul minimalist.
 Dezvoltarea economică şi socială a ţării a avut ca urmare diminuarea diferenţelor dintre locuitorii din sate şi cei din oraşe.
Densitatea populaţiei
 70% din teritoriu prezintă o densitate mai mică de 6 loc/km2;
 În arealele urbanizate din parte central-sudică a Suediei, densitatea populaţiei depăşeşte 150 loc/km2; în oraşe precum Stockholm, Göteborg, Örebro şi Motala, densitatea este de 250 loc/km2.
 În nord, densitatea cea mai ridicată se înregistrează în zonele miniere: 20 loc/km2 industria extractivă – fier, cupru, argint, aur; siderurgie feroasă şi neferoasă, iar pe litoral

























35 loc/km2 (Hudiksvall, Sundsvall,Umeå, Piteå, Luleå - concentrează o serie de activităţi dominate de industria celulozei şi hârtiei, mobilei, etc.).
Oraşele Suediei
Nordul Europei nu a cunoscut oraşe înainte de sec al XI-lea, civilizaţia şi apariţia oraşelor s-a produs aici mai târziu; preistoria a ţinut aici până în sec al X-lea.
Planificarea aşezărilor urbane şi problemele asociate:
Iarna durează din octombrie până în aprilie; primăvara, când totul se dezgheaţă, asfaltul apare umflat din cauza îngheţului, fiind necesare refaceri repetate.
Canalizările şi reţelele electrice, ameninţate de îngheţ, sunt în general îngropate (ex.
Porjus, Suedia).
Pereţii clădirilor sunt izolaţi termic, iar la casele din lemn există un perete dublu realizat din scânduri, căptuşit în interior cu muşchi sau turbă (Beaujeu-Garnier & Chabot, 1971,
p. 52).
Căsuţele din lemn sunt rarefiate pentru a permite razelor solare să pătrundă în locuinţe; faţadele sunt îndreptate spre miazăzi;
De aceea, desfăşurarea unui oraş necesită mult spaţiu!
Caracterele comune ale oraşelor nordice se datorează:
Climatului;
Topografiei – cele mai multe dintre ele sunt situate pe un soclu vechi, precambrian, mai mult sau mai puţin ridicat şi dislocat (ex. în Suedia, Finlanda);
Excepţie – Skania – câmpie acoperită cu depozite morenaice fertile şi Danemarca
(oraşele daneze, mai sudice, nu se supun ridicării postglaciare);
Pentru că roca dură apare la zi aproape în toate oraşele (ex. Stockholm), casele nu au fost prevăzute cu pivniţe sau subsoluri;
Deasupra soclului vechi au fost depuse morene; neregularităţile depozitelor morenaice joacă un rol remarcabil în amenajarea teritoriului; ex. esker-urile (os-urile) – formate la căpătul văilor subglaciare sau în crevasele gheţii moarte, apar sub forma unor coline alungite, destul de înguste, înalte câteodată de mai multe zeci de metri şi lungi (de peste o sută de km); ele au constituit adevărate şosele naturale de-a lungul zonelor mlăştinoase şi au devenit astfel axe de circulaţie. ex. oraşele instalate pe flancurile esker-urilor (ex. Uppsala, Stockholm);
Soclul, mai mult sau mai puţin acoperit cu morene, a fost afectat de landhöjning
(mişcare de înălţare a scoarţei terestre) şi ridicarea lentă, survenită după scufundarea determinată de greutatea gheţarilor cuaternari, i-a permis, încetul cu încetul, reluarea poziţiei iniţiale: este un fenomen care a influenţat întreaga istorie a oraşelor scandinave
(Beaujeu-Garnier & Chabot, 1971, p. 53).
Ridicarea este de 0,40 m/secol la latitudinea Stockholm-ului.
Oraşele se ridică deasupra mării care se retrage, iar porturile trebuie să se deplaseze, în urmărirea liniei ţărmului;
Astfel, porturile Scandinaviei sunt marcate de 3 sau 4 porturi succesive;
Râurile se adâncesc prin eroziune regresivă datorită modificării nivelului de bază, în detrimentul oraşelor din amonte, iar în porturi canalele seacă; acestea sunt umplute cu materiale şi devin străzi, alei de promenadă (Beaujeu-Garnier & Chabot, 1971, p. 53).
Göteborg-ul îşi datorează frumoasele străzi largi vechilor sale canale din inima oraşului.
Canalele au jucat acelaşi rol ca şi vechile fortificaţii degradate, care în Franţa au pregătit marile bulevarde (Beaujeu-Garnier & Chabot, 1971, p. 53).
Stockholm
Capitala Suediei este situată de o parte şi de alta a strâmtorii Norrström, care leagă lacul
Mälaren de Marea Baltică, şi pe câteva insule ale lacului Mälaren;
L. Mällaren (apă dulce) este separat L. Saltsjön (lac sărat) prin ins. Gamla Stan (Oraşul vechi, medieval – sec XII-XIII);

 Lacul Mälaren este un fost golf al Mării Baltice, care pătrundea adânc în interiorul ţării.
 Mişcările de ridicare au înălţat peninsula, au despărţit apele golfului de cele ale M.
Baltice, formând lacul Mälaren.
 Legătura între cartierele-insule realizându-se prin intermediul a nu mai puţin de 50 de poduri. Rolul cadrului natural în extinderea şi dezvoltarea oraşului:
Între lac şi mare s-a format un cordon litoral, acesta nu a mai permis accesul corăbiilor spre interior şi a condus către crearea unui punct de tranzit pe uscat.
Aşa a apărut oraşul Stockholm, la zona de contact dintre mare şi uscat, cu un dublu rol:
 economic (asigurând tranzitul mărfurilor pe continent);
 strategic (constituind un obstacol în calea piraţilor care urmăreau şi prădau corăbiile negustorilor). Legătura lacului cu marea a fost refăcută artificial, necesitatea canalului Norrström fiind vitală.  Stockholm-ul este considerat Veneţia Nordului, în special, prin aspectele arhitecturale şi prin multitudinea canalelor navigabile.
 Această caracteristică a capitalei e definită prin însăşi clădirea primăriei oraşului, construcţie terminată în 1932, îmbrăcată în cărămidă roşie şi având chiar o colonadă în stil veneţian.
 Oraşul nu a făcut parte din Liga Hanseatică.
 Culoarea roşie a clădirilor vechi contrastează cu albul şi sticla celor noi;
 Oraşul deţine o populaţie de 700.000 loc; aglomeraţia urbană – 1,5 mil. loc.;
 Viaţa în acest oraş se concentrează în jurul apei, aproape fiecare familie deţine o ambarcaţiune, de unde şi numărul mare de bărci ancorate la mal, multitudinea de pontoane, debarcadere;
 La nivelul oraşului există peste 100 loturi de grădini, încorporând 8.000 de grădini de legume, cultivate de rezidenţii care le iau în chirie de la primărie.
 Utilizarea compostului, obţinut din resturi vegetale (coji, frunze, sâmburi de legume şi fructe), reprezintă un lucru extrem de normal pentru un stat care protejează mediul înconjurător;  ideea de bază a fost aceea de a încorpora şi agricultura în mediul urban (Programul fermieri în mediul urban - Stadsodling).
 Chiar dacă Stockholm-ul este ridicat pe un grup de insule de lângă ţărm, distanţele dintre ele sunt foarte mici, iar podurile sunt armonios integrate în peisajul general, încât lasă impresia că oraşul este pe continent.
 Oraşul vechi a fost locuit de pescari şi vânători până să devină sediul negustorilor germani din
 Lübeck, care au început comercializarea fierului (sec. XII)
 Biserica Riddarholm
 Este situată pe insula Ridarholmen;
 Este una dintre cele mai vechi clădiri din Stockholm, părţi din ea datând de la sfârşitul secolului al XIII-lea.
 A fost construită de către călugării franciscani;
 Este construită din cărămidă roşie.
Castelul Drottningholms (Insula Reginei)
 Este situat pe o insula din lacul Mälaren, construit în sec. al XVII-lea şi conceput ca un
Versailles în miniatură.
 De-a lungul timpului, castelul a suferit numeroase modificari, fiind ars din temelii în 1661.
 În ultimii 400 de ani au fost realizate renovari, schimbări şi adăugări.
 Palatul este inclus în patrimoniul UNESCO “datorită aşezării geografice şi conservării perfecte a teatrului, a pavilionului chinezesc şi a grădinilor, fiind cel mai bun exemplu al
































unei reşedinţe regale nord-europene din secolul al XVIII-lea, inspirat de Palatul
Versailles”.
Stil arhitectural – barocul suedez;
Principalele centre urbane, în afară de capitală, se găsesc pe litoral
Ele au avut la început funcţie predominant portuară, legată de pescuit, de transport
(peşte, lemn) şi comercială. Treptat, aceasta a fost completată cu activităţi industriale
(construcţii navale, siderurgie, petrochimie).
Printre cele mai mari oraşe se numără:
Göteborg (circa 450 mii loc.)
Malmö (circa 250.000 loc.)
Uppsala (peste 180.000 loc.)
Norrköping (circa 124 mii loc.)
Västeräs (circa 124 mii loc.)
Malmö
În sec. al XVI-lea a rivalizat cu Copenhaga pentru a fi capitala principală a Scandinaviei; în acea perioadă era un port de bază, pe o importantă rută maritimă, nu departe de zonele bogate în resurse piscicole (Ghid Suedia, 2002, p. 213.).
Visby
Cel mai bine conservat oraş medieval fortificat din Scandinavia;
Patrimoniu UNESCO (2004);
Mai multe depozite şi locuinţe ale comercianţilor bogaţi au fost restaurate și transformate în spații de cazare pentru turiști;
Oraşul trandafirilor şi al ruinelor (vestigii din perioada medievală);
Zidul vechi al oraşului este realizat din calcar (Visby Ringmur sau zidul inelar – sec. XIII, prevăzut ulterior cu turnuri de apărare);
Oraş internaţional – centru comercial al Ligii Hanseatice (sec. XII-XIV);
Exploatarea lemnului (pădure de foioase);
Portul natural Visby, Catedrala din Visby etc.
Predomină clădirile realizate din piatră de calcar, ci nu cele din lemn tradiţional suedeze.
Aşezările rurale
Sunt de tip risipit în partea central-nordică şi de tip adunat în partea de sud (Skania);
Casele medievale din bârne de lemn au fost transformate în pensiuni, case de oaspeţi;
Stugor sau stuga (cabane), respectiv mici căsuţe de lemn vopsite în culorile tradiţionale
(alb şi roşu); sunt cele mai populare printre suedezi; preferate sunt mai ales cele situate pe malul apei; sunt caracteristice regiunilor central-nordice;
Pentru regiunea sudică (Skania) specifice sunt casele din lemn acoperite cu stuf;
Design simplist, specific naţiunii suedeze;
DALARNA – regiune exclusiv rurală tradiţională suedeză
Situată în partea centrală a Suediei;
Capitala regiunii – orașul Falun;
Regiunea Bergslagen, din sudul Dalarnei, a fost un cunoscut centru de minerit
(arheologie industrială);
Grängesberg – exploatarea fierului (începând cu sec. XIX); mina este şi astăzi funcţională; Regiunea se bucură de o cultură populară bogată şi unică, cu muzică distinctă (folk), pictură centrată în special pe teme biblice, obiecte de artizanat;
Simbolul provinciei este Dalahäst (Dala), un cal de lemn pictat şi decorat.
Dalahast – caluţ din lemn, originar din regiunea Dalarna.
Iniţial, căluţii din Dalarna erau fabricaţi din resturile de lemn rămase de la carcasele de ceas şi foloseau drept jucarii pentru copii.

 Ulterior, aceşti căluţi au devenit un simbol pentru întreaga regiune şi chiar pentru
Suedia.
Falun – oraş minier tradiţional

 Minele de la Falun, din Marele Munte de Cupru, au funcţionat din sec. X până în 1992; din 2001 mina, alături de muzeul său, a intrat pe lista patrimoniului UNESCO.
 În cadrul patrimoniului UNESCO au mai fost incluse în afară de mină şi întreg oraşul
Falun şi cabanele minerilor din sec. XVII, zonele rezidenţiale.
 Producţia de cupru a înregistrat un declin în sec. XVIII, de atunci s-a trecut la diversificarea producţiei.
 Pe lângă exploatarea fierului şi lemnului din regiune, s-a trecut la obţinerea vopselei roşu iconic (roşu de Falu), utilizată la vopsitul caselor tradiţionale din lemn.
 Roşu Falu/Falun este numele unei vopsele suedeze, roşu închis bine cunoscut pentru utilizarea sa pe cabanele de lemn şi pe hambare. Vopseaua provine din mina de Cu de la
Falun, Dalarna. Culoarea a rămas tradiţională şi astăzi datorită eficienţei sale în conservarea lemnului.
 Cea mai veche dovadă a utilizării sale dateaza din secolul al XVI-lea.
 În timpul secolului XVII, roşu Falu a fost frecvent utilizat în vopsirea conacelor de lemn, trebuia să imite cladirile de cărămidă cu care se confundă!
 Cu excepţia cazului oraşelor mai mari precum Stockholm şi Göteborg, unde s-au folosit şi alte materiale de construcţie, în rest, lemnul a fost materialul de construcţie dominant.  În oraşele suedeze, clădirile au fost adesea vopsite cu roşu Falu până la începutul sec. al XIX-lea; în acea perioadă, autorităţile suedeze au început să se opună culorii acestei vopsele.  În zilele noastre, mai multe clădiri din lemn din zonele urbane sunt vopsite în culori mai deschise (de ex. alb, galben, bej).
 Treptat, numărul clădirilor construite din cărămidă a crescut.
 Cu toate acestea, roşu Falu a înregistrat o creştere în popularitate în mediul rural în timpul secolului XIX, atunci când fermierii mai săraci au început să-şi vopsească casele.
 Roşu Falu este încă utilizat, pe scară largă, în mediul rural suedez.
 Vopseaua este constituită din apă, făină de secară, ulei de in şi din reziduuri de la minele de cupru de Falun, care conţin silicaţi, oxizi de fier, compuşi de cupru şi zinc.  Reţeta curentă a fost finalizată în 1920.
 Nuanţele pot diferi funcţie de cât de mult oxid este ars, variând de la aproape negru la roşu aprins.
 Diferite tonuri de roşu au fost populare în momente diferite.
Laponia şi samoiezii
 Laponia, supranumită şi ,,Ţara lui Moş Crăciun”, este un teritoriu ce se întinde pe teritoriul Norvegei, Suediei, Finlandiei şi Rusiei.
 Partea suedeză a Laponiei este situată în partea de nord a acestei ţări, mai exact, în provincia Lappland.
 Laponii vorbesc o limbă fino-ugrică, dar folosesc limbile oficiale ale ţărilor în care locuiesc.  Aici, ei reprezintă o minoritate etnică şi culturală.
 Conform Parlamentului suedez, populaţia saami numără 70.000 de loc., dintre care
20.000 trăiesc în Suedia.
 Religie: şamanică tradiţională;
 Iniţial, laponii erau o populaţie nomadă, dar în prezent nu mai prezintă acest caracter în totalitate.  Ocupaţiile lor de bază erau: vânătoarea, pescuitul (inclusiv la copcă) şi creşterea renilor.
 Actualmente, doar 10% dintre laponi mai cresc reni.
 În Suedia, teritoriul lapon face parte din partimoniul protejat al UNESCO.

IN TRECUT
IN PREZENT
 Pe parcursul secolelor al XVIII-lea
 Păstorii samoiezi urmăresc şi al XIX-lea, populaţia saami a migraţia renilor care traversează început să aibă tot mai multe nordul Scandinaviei şi pe cel al drepturi. Rusiei, mutându-se de pe păşunile
Cele mai important dintre acestea de iarnă spre zone mai răcoroase, se referă la: în timpul lunilor de vară:
 dreptul de a reveni pe
 Ocupaţia păstorilor samoiezi pământurile pe care le ocupaseră boazovázzi‘’umblător cu renii’’ înainte de a fi alungaţi;
(Naţional Geographic, noiembrie
 dreptul de a vâna;
2011).
 dreptul de a pescui în largul
 În trecut, samoiezii îşi urmau coastelor norvegiene sau turmele de reni, lăsându-le să-şi suedeze; de a trece cu turmele caute singure cele mai bune de reni de-a lungul graniţelor păşuni; statelor scandinave (în funcţie de
 În prezent, păstorilor li se atribuie anotimp); doar anumite terenuri tradiţionale
 Datorită acestor drepturi, saami pentru păşunat, în anumite vor evolua de la statutul de momente ale anului; vânători şi pescari la cel de
 Parcelele sunt delimitate prin crescători de reni şi artizani garduri; (articole vestimentare, unelte
 Familiile de păstori trăiesc acum în tradiţionale realizate din lemn, case moderne dotate cu tv., piei sau blană de ren). internet, etc.
 În secolul al XX-lea, saami au
 Copiii samoiezilor pot învăţa în început sa fie recunoscuţi ca şi şcoli şi propria limbă, grup etnic, parte a populaţiei conservându-şi tradiţiile, obiceiurile norvegiene, suedeze şi şi ocupaţiile. finlandeze.  În anii ’90 au obţinut dreptul de reprezentare în Parlamentul
Norvegiei, Suediei şi Finlandei, ulterior având un cuvant de spus în diferite organizaţii de cooperare economică, politică şi culturală din Peninsula
Scandinavă (cel mai cunoscut exemplu în acest sens este
“Consiliul Nordic”).
Jokkomok („Cotitura râului”)












Oraş situat dincolo de Cercul Polar de Nord;
Aici pot fi văzuţi laponii nomazi vara;
Cel mai important eveniment de aici este târgul din februarie;
Oraşul reprezintă centrul culturii lapone/samoieze;
Aici, speciale sunt săniile trase de câini husky, majoritatea siberieni sau de Alaska; pot fi vizitate inclusiv cuştile câinilor de sanie, etc.
Industria
Economia suedeză se bazează pe industrie şi servicii.
Resurse de subsol: fier, uraniu, cupru, lemn, hidroenergie.
Industria energetică are în vedere producţia de energie electrică obţinută din hidroenergie, destul de răspândită în Norrland, inclusiv în regiunea Laponiei;
Termoenergia este localizată în sudul ţării, bazată pe resurse de cărbune din producţie proprie şi din import şi pe resurse de petrol exclusiv din import.
Centralele atomoelectrice se întâlnesc exclusiv în sudul ţării, pe litoral (Gävle).

 Industria siderurgică se bazează pe materia primă autohtonă: Fe, Cu, dar şi din import
(bauxită).
 Principalele centre ale siderurgiei fierului se găsesc în partea central-sudică, între Gävle şi Örebro (reg. Borlänge).
 Utilizează ca materie primă minereurile de fier de aici (Grängesberg, la nord de Örebro) şi pe cele aduse din regiunea situată la nord de Cercul Polar (Kiruna şi Gällivare).
 Siderurgia neferoasă - Câmpia Norrland prelucrează materia primă locală (Cu – Falun – reg. Borlänge) sau importată. Se remarcă și centrele: Luleå, Skelleftea, Sundsvall şi
Norrköping.
 ICM - prezentă aproape în exclusivitate în jumătatea sudică a ţării, aici se obţin mijloace de transport, aparatură electronică şi electrotehnică, produse electrocasnice, se remarcă gradul ridicat al tehnologiei.
 Pe axa industrială Stockholm-Göteborg întâlnim: industria construcţiilor de autovehicule (ex. Volvo), avioane (Saab - Gripen) a materialului rulant, a mijloacelor de transport fluviatil şi maritim, etc.
 Se remarcă, în mod deosebit, marile şantiere navale care fac din Suedia un producător mondial important: Göteborg, Malmö, Uddevala.
 Centrele industriei chimice se află situate în cea mai mare parte pe litoral, prelucrând materia primă din import, mai ales petrolul. Cele mai importante centre: Göteborg,
Helsingborg.
 Industria lemnului – păduri de conifere (celuloză şi hârtie, mobilă (IKEA), chibrituri
(Jonköping).
 Principalul aliniament se află în lungul Câmpiei Norrland, începând cu oraşul Piteå din nord-vestul golfului Botnic apoi, către sud Skellefteå, Umeå, Sundsvall, Hudiksvall şi
Gävle.
 Al doilea areal se află în jurul Lacurilor şi în Podişul Småland (Karlstad, Norrköping,
Västeräs şi Örebro).
 Industria textilă: import de lână, bumbac, mătase, iută; principala cale fiind portul
Göteborg, care împreună cu oraşul Borås alcătuieşte un areal important al industriei textile.  Complexe ale industriei textile se întâlnesc şi în regiunea Stockholm - Norrköping.
 Industria sticlăriei – Växjö – Pod. SMÅLAND; Kosta – sticlărie manuală; Orrefors – producţia de sticlărie în masă; obţinerea cristalului – cu un conţinut de 24% oxid de plumb în sticlă;

 Destul de răspândită în jumatatea sudică este industria materialelor de construcţie, îndeosebi a lianţilor (ciment, ipsos, var).
 Cu o mare varietate de produse destinate consumului se remarcă industria alimentară, mai ales cea a preparatelor din carne, având în vedere ponderea majoră a sectorului de creştere a animalelor.

Agricultura
 Ţinând cont de suprafaţa agricolă limitată la extremitatea sudică (circa 10%), Suedia şi-a îndreptat activităţile agricole spre creşterea animalelor, predominând creşterea bovinelor.
 Producţia agricolă asigurată de acest sector se ridică (în câmpiile litorale sau cele din jurul Lacurilor şi Skania) la circa 75-80%.
 Se cultivă: grâu, orz, ovăz, sfeclă de zahăr în Skania, sud-estul ţării şi în insula Öland.
 Suprafeţe importante sunt ocupate cu plante furajere, cuprinse în sistemul fâneţelor şi păşunilor (circa 2% din suprafaţa ţării).
 Principala regiune agricolă a Suediei este Skania; Aici se află extinse ferme agricole, datorită climatului mai blând (influenţa Curentului Golfului); resurse de peşte;
Transporturile
 Configuraţia favorabilă a reliefului a permis construirea unor căi de legatură fiabile pe mari distanţe, unind sudul cu nordul ţării, traversând chiar Alpii Scandinaviei.
 Există o magistrală feroviară şi una rutiera care traversează Câmpia şi parţial Podişul
Norrlannd, de la sud către nord, şi altele care străbat Suedia Centrală şi de Sud, de la est către vest, sau de la nord spre sud. De fapt, în partea central-sudică se remarcă cea mai densă reţea feroviară şi rutieră din întreaga ţară.
 Göteborg este principalul port, prin care sosesc 70-80% din mărfurile destinate Suediei.
Sunt şi alte porturi pentru transportul minereului de fier (Luleå, Helsingborg), lemnului
(Malmö) şi a produselor siderurgice (Göteborg).
 Transportul aerian se realizează prin aeroporturile din Stockholm, Malmö şi Göteborg.
Franta
Geologie
Etape în evoluţia reliefului:
- etapa cutărilor hercinice → au apărut Masivul Armorican, Masivul Central Francez,
Masivului Vosgi, Pod. Ardeni;
- etapa mezozoică → slabe mişcări epirogenetice care au favorizat transgresiuni în
Bazinul Parizian, Bazinul Acvitaniei şi în geosinclinalul alpino-pirenian;
- etapa terţiară → mişcări orogenetice care au dat naştere Alpilor şi Pirineilor şi au fracturat domeniile hercinice.
- etapa cuaternară → s-au continuat procesele de eroziune în sistemele de văi şi s-a instalat glaciaţiunea montană; odată cu topirea gheţarilor au apărut estuarele şi au fost colmatate unele golfuri;
Relieful
Masivul Armorican
 Situat în regiunile Normandiei şi Bretaniei;








•
•
•
•
•
•














Unitate hercinică alc. din şisturi cristaline, roci sedimentare;
Alcătuit din 3 compartimente principale: Breton, Normand şi Gâtine (Vendée);
Altitudini de cca. 450 m în Munţii d’Arée şi Noire;
Cele mai joase regiuni au înălţimi de 100 – 200 m;
Litoralul este dominat de podişuri: Cleon, Trégorrois, Cornouaille, Vannetais, etc.
Ţărm cu rias şi anse;
Vegetaţie: păduri de stejar, vegetaţie de lande (zona litorală);
Masivul Central Francez altitudini medii: 700 m; unitate hercinică; încadrat de regiuni de câmpie şi depresiuni; este asimetric: versantul estic (abrupt), iar cel vestic (domol). soclul vechi înclină mult spre vest, fiind acoperit de o pătură sedimentară mezozoică şi neozoică; în est se termină printr-un abrupt de falie, spre valea Rhônului; în centru, depresiunile tectonice din lungul văilor sunt flancate de podişuri înalte, unele vulcanice
Conurile vulcanice pliocene şi cuaternare:
Chaîne des Puys
 Puy de Dôme (1464 m);
Monts-Dores
 Puy de Sancy (1886 m) – altitudinea maximă;
Le Cantal
 Plomb du Cantal (1855 m);
Aubrac
Tipuri de forme de relief: masive (cristaline): Munţii Vivarais (în nord), Munţii Lyonnais; Munţii Cevennes, etc. podişuri: Forez, Margeride (>1400m), Limousin, Segala (>1000m) – dezvoltate pe structuri cristaline; platouri: dezvoltate în SV Masivului Central Francez, pe cuvertură de calcar (văi, doline, depresiuni circulare, peşteri; ex. Pod. Causses). pinteni: Masivul Morvan (902 m), Cote d’Or (636 m), situaţi în nord. culoare: Limagne pe Allier, Forez (Plaine du Forez) pe Loire, Saint Étienne pe Loire etc
Munţii Vosgi sunt situaţi între Bazinul Parizian şi Câmpia Alsaciei. altitudinile maxime se întâlnesc în partea sudică şi depăşesc 1400 m. se termină printr-un abrupt de falie spre Câmpia Alsaciei şi printr-un versant domol spre
Bazinul Parizian. văile de pe versantul vestic au fost modelate de gheţari, versant prelung; versantul estic abrupt. datorită faptului că vârfurile sunt rotunjite, sunt supranumiţi „munţii balon”. cel mai înalt vârf este Grand Ballon (1423m).
Masivul Ardeni profil asimetric, înclinând uşor spre Bazinul Parizian; alcătuit din şisturi cristaline;

 altitudinile nu depăşesc 600 m;
 este traversat de la N la S de râul Meuse.
Muntii Alpi
 se desfăşoară sub forma unui arc, convex spre vest;
 s-au format în timpul orogenezei alpine;
 zonă cristalină în centru şi zone sedimentare pe flancuri;
 sunt străbătuţi de văi puternic adâncite, precum Valea Rhonului;
 altitudinea maximă depăşeşte 4000 m – Mont Blanc (4807m);
 Alpii Francezi fac parte din grupa Alpilor Occidentali.
 Ca aşezare în cadrul ţării, ei se întind pe teritoriile regiunilor Provence-Alpes-Côte d'Azur şi Rhône-Alpes.
Alpii Graici cuprind:
 Masivul Mont-Blanc
 Alpii Graici propriu-zişi
 Masivul Vanoise
 Masivul Grand Paradiso
- alcătuiţi preponderent din roci cristaline şi sedimentare.
Alpii Dauphiné:
 Masivul Écrins
- altitudinea maximă este de
4102 m în vârful Barre des Ecrins.
Alpii Cotici
Sunt situaţi în partea de sud-vest a Alpilor, la graniţa dintre departamentele franceze
Hautes Alpes - Savoia şi regiunea italiană Piemont.
 Masivul Mont-Cenis
Alpii Provence
 relief masiv de altitudini medii cu văi foarte înguste;
Alpii Maritimi
 se află la graniţa dintre departamentul francez Alpes-Maritimes (Alpii Maritimi) şi provincia italiană Cuneo. Trecătoarea Tenda îi separă de Alpii Ligurici. Trecătoarea
Maddalena îi separă de Alpii Cotici.
 Masivul Mercantour/Argentera
 Masivul Pelat
 Prealpii Grasse
 Prealpii Nice
Colorado Provençal
 Solul este format din diferite nuanţe de ocru (25 de nuanţe);
 Exploatarea în carieră și eroziunea subaeriană au modelat peisajul;
 Cariera a funcţionat în perioada 1871-1992;
 Ocrul exploatat de aici era folosit în industria materialelor de construcţie (ipsos colorat, ciment, gresie, ţiglă, vopsele), pulberi cosmetice, ind. alimentară (coajă de brânză, învelişuri pentru cârnaţi etc.);
 Roşul ocru – oxidarea oxizilor de fier;
 Termenul „ocru” provine din limba greacă (okhra) – pământ galben;
Munţii Pirinei
 situaţi la frontiera cu Spania;

 altitudini ce depăşesc 3000m;
 prezintă un abrupt mai pronunţat spre Bazinul Acvitaniei şi unul mai domol către fluviul
Ebro;
 sunt alcătuiţi din blocuri cristaline, acoperite către N şi S de o pătură sedimentară cutată;
 sunt fragmentaţi de văi puternic adâncite şi înşeuări, care permit comunicarea cu Spania şi Andorra.
Munţii Jura
 Jura propriu-zisă (Franţa şi Elveţia), situată între văile Isère şi Aare, constituită din calcare jurasice;
 culmi paralele cu direcţia SV-NE;
 Altitudinea maxima este de 1.718 m (Vf. Crêt de la Neige);
 Carst dezvoltat.
Bazinul Parizian
 Delimitat de Masivul Central Francez în sud, Masivul Ardeni în nord-est, Masivul
Armorican în vest şi Munţii Vosgi în est;
 Cuvetă umplută cu depozite sedimentare mezozoice şi neozoice din ce în ce mai recente spre centru;
 Prezintă un relief de cueste din Lorena până în Champagne, cu dezvoltare spaţială, înălţimi şi grad de fragmentare diferite de la vest la est.
 Se dezvoltă relief de platouri, unele formate pe cretă şi calcare, altele pe argile şi marne
(Picardie, Valois etc.) şi chiar pe nisipuri (Sologne);
 Altitudini cuprinse între 400 – 600m, scăzând sub 100 m în regiunea Landelor;
 Bazinul este umplut cu sedimente mezozoice şi terţiare aduse mai ales din Pirinei, formând o cuvertură alcătuită dintr-un amestec de pietrişuri calcaroase, argile şi nisipuri.
 Dispunerea monoclinală a stratelor a impus la contactul cu Masivul Central Francez apariţia cuestelor şi a unor depresiuni de contact.
 Prezenţa podişurilor dezvoltate pe calcare: Quercy şi Perigord situate la contactul cu
Masivul Central Francez;
 Platourile sunt formate pe calcare jurasice, argile, nisipuri silicioase, iar pe suprafaţa lor au apărut doline, lapiezuri, văi cu caracter de chei.
Aquitania
 Vestul Aquitaniei este acoperit cu dune continentale şi de coastă;
 Aici se află cea mai extinsă pădure de pin din Europa;
 Zona poate fi împărţită în:
 Câmpia numită ‘’Landele din Gascogne/Landes de Gascogne’’, ce conţine numeroase dune continentale, în general, dune parabolice;
 Zona cu dune de coastă – 8 km lăţime, 230 km lungime de la Gironde în N (Pointe de
Grave) până la Biarritz în S;
 De la sfârşitul sec. al XIX-lea, aceste dune au fost stabilizate prin plantarea pinilor maritimi;  Landes de Gascogne – formează un triunghi verde (pădurea de pin) – Pădurea Landelor, cu estuarul Gironde la nord şi Oceanul Atlantic la Vest

Clima
 Franţa are climă temperată, cu evidente nuanţe locale, ca rezultat al influenţei latitudinii la care se adaugă apropierea de Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană.
 Temperatura medie anuală variază: 14,3ºC la Marsilia, 10,8ºC la Brest şi 10ºC la
Strasbourg;
 Cantitatea anuală de precipitaţii depăşeşte 500 mm, având însă şi ea o mare varietate pe plan regional;
Reţeaua hidrografică
 Este proporţional repartizată pe teritoriul ţării;
 Se caracterizează printr-un debit bogat;
 Se distinge prin mari resurse hidroenergetice, valorificate într-o proporţie însemnată;
 Navigaţia este foarte dezvoltată;
Zone şi arii protejate
Parcuri Naţionale în Franţa:
• Vanoise
• Pyrénées
• Cévennes
• Écrins
• Mercantour
De asemenea, există alte numeroase parcuri naturale, monumente ale naturii, situri NATURA
2000 şi zone strict protejate repartizate eterogen pe întreg teritoriul ţării;
Populaţia
 65.630.692 loc. (2012);
 Densitate medie:
119 loc/km2
 Dacă în 1850, 25% din populaţie trăia în oraşe, în prezent trei sferturi din locuitori se află în mediul urban.
Oraşele
După poziţia geografică, centrele urbane importante pot fi:
 de convergenţă (a căilor de comunicaţie);
 de convergenţă şi contact (contactul dintre unităţi geografice diferite);
 situate în bazine carbonifere;
 situate la estuarele râurilor;
 Cea mai mare concentrare urbană este cea a capitalei, Paris, care însumează 11.174.740 loc. Alte concentrări semnificative sunt:
 Lyon
 Marseille
 Lille-Roubaix – Tourcoing
 Nantes.
Paris
 Capitala Franţei;
 Străbătut de râul Sena;
 Altitudinea maximă este de 130 m - Dealul Montmartre;
 La 1801 avea o populaţie de 543.000 de locuitori.
 În prezent, zona metropolitană are în jur de 12.000.000 de locuitori.

Marsilia
 Situat în regiunea Provence;
 Cel mai mare port comercial al Franţei;
 Are o populaţie de aprox. 820.900 de locuitori. Aglomerarea urbană Marseille – Aix-enProvence depăşeşte 1.500.000 de locuitori.
 Densitatea este de peste 3000 loc./km 2 .
Lyon
 Este reşedinţa departamentului Rhone, fiind străbătut de râul omonim.
 Infrastructura urbană este una din cele mai dezvoltate din Europa.
 Aria metropolitană numără cca. 1.800.000 de locuitori;
 Densitatea medie depăşeşte 9700 loc./km 2 .
 Câteva nume poartă renumele oraşului în toată lumea: Antoine de St. Exupery, autorul
"Micului Prinţ", Fraţii Lumiere – inventatorii cinematografului, Urbea medievală “VieuxLyon" şi bijuteriile sale arhitecturale.
Economia Franţei
 foaiere siderurgice (Dunkerque, Fos-sur-Mer (Marsilia), Lorena);
 concentrări ale industriei chimice (regiunea pariziană, Nord - Pas-de-Calais, regiunea lioneză);  regiuni constructoare de automobile şi echipamente industriale (regiune pariziană şi valea inferioară a Senei, regiunea Rhône-Alpi, Alsacia de Sud şi portul Bourgogne, Nord-Pasde-Calais);
 regiuni ale industriei textile (Nord-Pas-de-Calais, regiunea lioneză, Champagne, Vosgi şi
Alsacia de Sud, Normandia inferioară);
 centre ale industriei aeronautice (regiunea pariziană şi Toulouse);
 centre ale industriei electronice şi informatice (Paris, regiunea Bretagne, valea Loire, regiunea Rhône-Alpi).
REGIUNEA NORD - PAS DE CALAIS
 cadru natural variat; amenajarea polderelor în câmpia litorală (Dunkuerque);
 regiune cu industrializare şi urbanizare generalizată;
 intersecţie favorabilă pentru schimburi – zonă de trecere pentru axele de comunicaţie între Europa de N şi cea de Sud, între Ins. Britanice şi continent;
 >3 mil.loc., 6% din populaţia Franţei, 300 loc/kmp
ORAŞE
LILLE - metropolă, tehnopol
- regiune în proces de adaptare spre sectorul TERŢIAR;
- metropolă regională: Lille (+Roubaix – Tourcoing – conurbaţie de 1 mil loc);
- Centru Internaţional de Afaceri - EURALILLE;
DOUAI - imprimeria naţională;
- regiune minieră – (după 1990 – mine închise);
- au apărut centrale nucleare (Gravelines);
LENS – VALENCIENNES
- regiune urbană şi industrială în dificultate;
BOULOGNE - port maritim şi pescăresc;
INDUSTRIE
- zone industriale mixte: Dunkerque – Calais (Dunk - siderurgie integrată);
- zone industriale spre adaptare: Lille (siderurgie portuară);

- zone industriale în dificultate: Lens – Valenciennes;
- Dezindustrializare (siderurgie, şantiere navale, textile, autovehicule);
- Reconversie – spre activităţi terţiare (comerţ);
- siderurgie – spre – mase plastice (Pet-uri), implantarea fabricii Coca – Cola
(Dunkerque);
ACTIVITĂŢI PORTUARE
- 3 mari porturi – Dunquerque, Pas de Calais, Boulogne;
- Calais – primul port de pasageri al Franţei;
- canale: - Dunk – Lille;
- Dunk – Pas de Calais;
- import: - cărbune, petrol, minereuri, diverse mărfuri;
- export:
- produse siderurgice, petrochimice.
INDUSTRIE
- CARBONIFERĂ (între Lille – Valenciennes);
- ENERGETICĂ (locul II mondial, atomoenergie Centrala Gravelines)
- SIDERURGICĂ (portuară –Dunkerque), Valenciennes, Lille;
- TEXTILĂ – materie primă adusă din import:
- bumbac (Lille, Valenciennes);
- lână (Turcoing, Roubaix, Armentiéres);
- sintetice (Cambrai);
- dantelă (Calais);
- CHIMICĂ ŞI PETROCHIMICĂ – Dunkerque (petrochimie);
- Valenciennes – gaze lichefiate din Algeria;
- I.C.M. – autovehicule (Lille, Valeciennes);
- nave – Dunkerque;
- şantiere navale (Calais, Boulogne);
- material rulant.
REGIUNE ÎN PLINĂ RECONVERSIE INDUSTRIALĂ!!!!
 nu se mai extrage cărbune; în regiune există centrala nucleară Gravelines (lângă Calais), una dintre cele mai puternice din lume;
Industria grea – cărbune, siderurgie;
 Vallenciennes – siderurgie;
 Dunkerque – siderurgie:
Textilă – (Calais - capitala mondială a dantelei);
 Regiunea furnizează 10% din construcţia de automobile (Renault, Peugeot, Toyota Valenciennes);
Se găseşte în mijlocul a 5 mari centre europene de afaceri (Londra, Amsterdam, Bruxelles,
Luxemburg, Paris);
 Prima regiune franceză cu antreprize: Coca Cola, Siemens, Toyota, Mac Cain (pizza, sandwich - jambon, brânză, ketchup etc.);
 Brânzeturi - Cambrai, Valenciennes, Roubaix.
Tunelul Canalului Mânecii - un tunel feroviar submarin, lung de 50 km, care leagă vestul Franţei cu sud-estul Angliei, pe sub Canalul Mânecii.
 Construit în cooperare de guvernele Regatului Unit şi Franţei.

 Este al doilea tunel feroviar ca lungime din lume, depăşit fiind doar de tunelul japonez
Seikan.
 Este folosit mai ales de cursele de mare viteză Eurostar, care operează între Londra, Lille,
Paris şi Bruxelles.
 Tunelul este operat de grupul Eurotunnel.
1. Dunkerque - al III-lea port comercial al Franţei
 oraş industrial (şantiere navale, rafinării);
 Bailleul (centru în SE - Şcoala dantelăriei);
2. Lille - locul III în activităţile financiare în Franţa
 oraşul artei şi al istoriei;
 Lille, Roubaix şi Turcoing au peste 1 mil. locuitori (aglomerare urbană);
 Muzeul de Arte Frumoase, al II- lea după Luvru (Şcoala Flamandă).
3. Roubaix - centru cu tradiţie în ind. textilă (lână, draperii);
4. Valenciennes - centru minier, siderurgic, ind. textilă (ex. draperii);
5. Cambrai - batiste, marochinărie;
6. Calais - primul port de pasageri al Franţei;
- capitala dantelei (tradiţie textilă);
- îţi păstrează primul loc în lume la producţia de dantelă;
- port spre Anglia (31 Km);
7. Boulogne - primul port pescăresc;
- Nausicaa - cel mai mare centru marin din Europa (acvariu);
REGIUNEA SUDICĂ - FRANŢA MEDITERANEANĂ
- foarte dezvoltată - agricultură (pomicultură, viticultură);
- activităţi portuare;
- activităţi industriale;
- turistice/balneare;
- oraşe cu > 1 mil. loc. cu activitate complexă;
Regiunea Montpellier cu oraşele:
 Montpellier - centru industrial, universitar, pol de atracţie;
 Perpignan
 Nîmes
 Beziérs
 Arles cu industrie complexă, dar şi agricultură.
Regiunea Provence - Alpes - Côte d΄Azur - cu oraşele:
 Marseille, cu centrele: Fos-sur-Mer, La Bere, Lavéra;
 Toulon – port militar;
 Nice - pricipalul centru al Coastei de Azur;
 Grasse, Cannes, Antibes - tehnopoli – Sophia Antipolis (industrie, tehnologie, învăţământ, cercetare, turism);
FRANŢA SUD-VESTICĂ
Resurse energetice:
- petrol;
- gaze naturale.
- I.C.M. - avioane Bordeaux, Toulouse;
- Industrie petrochimică;

- Activităţi portuare;
Oraşe:
 Bordeaux >690.000 locuitori;
 Toulouse >650.000 locuitori; tehnopol;
Aceste două centre (Bordeaux, Toulouse), prin funcţiile lor complexe, dezvoltă un mare hinterland de influenţă.
 Portul La Rochelle este descris ca fiind „cel mai bun port al Atlanticului, capabil să primească nave cu sarcina maximă de 100 000 de tone”.
 Din această poziţie dominantă, La Rochelle şi-a continuat extinderea, pentru a face faţă cererii sporite pentru transporturi şi comerţ.
 A fost finalizat şi dat în folosinţă noul port St. Marc, iar în La Repentie se construieşte un nou baraj maritim, pentru a creşte şi mai mult capacitatea.
Atuurile naturale ale portului La Rochelle:
 este singurul port cu ape adânci de pe coasta Atlanticului şi este protejat în mod natural de insule.
 este principalul port francez pentru comerţul cu produse forestiere şi agricole, în special cereale, iar cererea este în continuare în creştere.
 obiectivul strategic al portului este de a atinge un trafic anual de 10 milioane de tone, până în 2015.
Portul St. Marc
 finalizat şi dat în folosinţă în martie 2011, portul St. Marc este conceput anume pentru transporturile de tip vrac.
 datorită adâncimii sale, nici cele mai grele nave nu riscă să se împotmolească, abilitatea portului de a primi trafic de un asemenea tonaj sporindu-i mult perspectivele comerciale.
Portul La Repentie
 în septembrie 2010 au început lucrările pentru crearea unui port suplimentar cu ape adânci, întins pe o lungime de 1,4 km.
 completând dezvoltarea portului St. Marc, La Repentie va permite portului La Rochelle să satisfacă cerinţele tot mai ridicate pentru transport în cadrul tuturor categoriilor.
 accentul pe dezvoltarea durabilă are o relevanţă deosebită aici: pe cât posibil s-au folosit numai materiale locale, iar cantităţile mari de pietriş necesare sunt, în mare parte, reciclate de la alte locaţii din regiune.
FRANŢA DE EST
ALSACIA
 1 mil. loc. ........ 6% pop. Franţei;
 60% sector terţiar;
Strasbourg – capitală regională, ‘’ville des routes’’, rol de intersecţie;
- 400.000 loc. (aglomeraţia), tehnopol;
- capitala Alsaciei – Parlamentul European
- Consiliul Europei
- Comisia Drepturilor Omului
- Camera Culturală Europeană a Artelor
- al II-lea centru financiar-bancar din Franţa
- al II-lea port fluvial al Franţei (după Paris); Muzeul Alsaciei; Muzeul de Arte
Decorative;
- ind. metalurgică

- ind. alimentară, high-tech: Sony, Akay, Toshiba;
Colmar – 64.000 loc.
- vechi centru celtic;
- industrie mecanică, textilă ;
Mulhouse – 100.000 loc. (200.000 cu aglomeraţia);
– Muzeul Căilor ferate – primul în Europa;
- industrie chimică;
- ICM – autovehicule;
- ind. textilă;
- în apropiere se exploatează zăcăminte de potasiu;
LORENA – ŢARA FIERULUI ‘’ Pays du Fer’’, zonă germanofonă (2 mil loc.)
 În trecut era o mare regiune siderurgică a Franţei;
 Astăzi, în cea mai mare parte, uzinele au fost închise – reconversie industrială –
Hagondage situat între Metz şi Thionville – parc de atracţie – Walibi Schtroumpf;
 Energiile de flux erau est-vest (regiune ce a fost ataşată Germaniei: 1870 -1918, 19401945);
 Reorientarea nord-sud nu a fost grea – s-au creat autostrăzi, pe direcţie N-S traversând marele EST; trenuri de mare viteză pe valea Rhônului.
Podişul Lorenei;
Cuesta Meuse;
Vosgii – platouri grezoase;
Nancy – > 300.000 loc., tehnopol; situat pe canalul Marne – Rhin;
- centru administrativ, comercial, industrial (mecanică, textilă, încălţăminte);
- oraş vechi (sec. XIV) – artă şi tradiţie populară;
- Muzeul Fierului.
Metz – capitala Lorenei > 130.000 loc. (200.000 aglomeraţia urbană);
- oraş roman – vechi (Catedrala gotică St. Etienne);
- de câteva ori anexat de Germania;
- ICM – automobile, ind. chimică;
Thionville – metropola fierului – metalurgie; ICM;
- 40.000 loc.
Epinal – 40.000 loc.
- prefectura Vosgilor
- bazilică gotică;
- ind: lemn, textilă, mecanică, cauciuc;
Longwy – 16 000 loc
- oraşul oţelului (metalurgie);
- faianţă;
Peisaj rural de tip enclos
 habitat dispersat (ferme izolate);
 desen neregulat al parcelelor de cultură delimitate de vegetaţie naturală, şanţuri, taluzuri, împrejmuiri din piatră;
 păşunile şi şeptelul ocupă un rol important în definirea sistemului de producţie agricolă;
 acest tip de peisaj mai este definit şi prin termenul – bocage (organizarea internă a parcelelor de cultură sau de păşunat şi de integrarea spaţială a habitatelor rurale);
 peisajul clasic este considerat a fi în Bretagne.

Agricultura
Numele de Cognac – provine de la un mic port situat pe râul Charente, situat în vestul Franţei:
Cognacais;
În sec. al XV-lea, transportul vinului, făcându-se în butoaie, pe calea apei, determină pierderea calităţii vinului; de aceea, producătorii francezi au venit cu o idee: distilarea dublă a vinului.
Francezii au numit mai apoi acest distilat, diluat cu apă şi ţinut în butoaie de stejar ‘’eau de vie’’ sau Gognac; calităţile Armagnacului sunt determinate de învechirea în butoaie de lemn de stejar.
Armagnacul – produs în Gasconia este un distilat de vin făcut dintr-un amestec de 10 soiuri de struguri. Riesling, Sylvaner – vinuri ce provin din Alsacia.
Bordeaux – aici se produc trei soiuri:
• Cabernet Sauvignon (malul stâng);
• Merlot (soiul rege pe malul stâng);
• Cabernet Franc;
Burgundia – Chardonnay – pentru vinul alb; Pinot Noir – pentru vinul roşu; Gamay în
Beaujolais;
Valea Rohnului – este zona contrastelor; N este rece, cu un singur soi de viţă de vie – Syrah, iar
S este cald şi se caracterizează printr-o mare diversitate de vinuri;
Sudul Franţei – produce aproape numai vin roşu, regiunea este cunscută în lume pentru calitatea excepţională a vinurilor Rose;
Valea Loirei – considerată capitala soiului Sauvignon Blanc;
Şampania este un cupaj de struguri (Pinot Noir, Pinot Meunier, Chardonnay), dar şi o combinaţie de mai multe podgorii (crus); Teoretic, doar vinurile din regiunea Champagne pot purta denumirea de şampanii (conform legislaţiei UE);
Transporturile
 Infrastructura de transport este foarte bine dezvoltată, cu un număr mare de kilometri de cale ferată, autostrăzi şi drumuri naţionale şi peste 400 de aeroporturi.
Transporturi feroviare
 Reţeaua de cale ferată are aproximativ 30.000 km, cu ecartament standard de 1.435 mm, din care peste 14.000 km sunt electrificaţi.
 Franţa este renumită pentru sistemul de trenuri TGV ce pot circula, pe linii dedicate, cu viteze de peste 300 km/h.
 Există conexiuni cu toţi vecinii săi, (cu excepţia Andorei, care nu posedă sistem de cale ferată), inclusiv cu Regatul Unit prin intermediul Tunelului Canalului Mânecii.
 Numeroase oraşe dispun de sisteme de trenuri suburbane (RER în Paris) şi metrou.
 De asemenea, în marile oraşe tramvaiul a început să fie din ce în ce mai prezent, după ce, în anii 1960 majoritatea liniilor au fost desfiinţate.
Transporturi rutiere
 Reţeaua rutieră are peste 890.000 km drumuri publice, marea majoritate asfaltate, din care reţeaua de autostrăzi are peste 10.000 km, majoritatea fiind cu taxă şi unele sunt operate de companii private.
 De asemenea, există o reţea bine dezvoltată de drumuri naţionale, de peste 30.000 km, care leagă principalele oraşe.

Transporturi aeriene
 Din cele 478 aeroporturi franceze, 176 sunt aeroporturi cu piste pavate, cel mai mare fiind Aeroportul Internaţional Charles de Gaulle în apropierea Parisului.
 Air France este compania naţională, în curs de privatizare, parte a concernului Air
France-KLM, care este cea de a treia companie mondială de transport aeronautic.
Transportul maritim şi fluvial
 Până în secolul al XIX-lea, transportul fluvial era foarte dezvoltat, existând în continuare peste 14.000 km de canale şi cursuri de apă navigabile, din care peste 6.000 km sunt foarte dens navigate.
 Pentru transportul maritim al mărfurilor şi călătorilor, Franţa dispune de nave de diferite tipuri. În ultimul secol a avut loc o modernizare a flotei comerciale.
 Există numeroase porturi, Marsilia, Le Havre, Dunkerque, Saint-Nazaire şi Bordeaux, acestea fiind printre cele mai importante.
Germania
Poziţia Geografică
 Stat poziţionat în Europa Centrală, cu ieşire directă la doua mări (M. Baltică şi M.
Nordului).
Cuprinde trei regiuni majore:
 1. în nord – regiunea câmpiilor şi colinelor;
 2. zona centrală - cuprinzând zonele de podiş (masive muntoase puternic erodate - zona hercinică);  3. regiune piemontană, colinară şi muntoasă din sud - Alpii Bavariei (zona alpină).
Câmpia de Nord a Germaniei
 situată în nordul ţării;
 reprezintă un sector al Marii Câmpii Nord-Europene;
 fundamentul aparţine structurilor caledonice şi hercinice;
 cuvertura superficială este formată din nisipuri, argile, pietrişuri glaciare, fluvio-glaciare, fluviatile şi lacustre (vârstă pleistocenă şi holocenă);
 se deosebesc: câmpii de tip marsche (terenuri mlăştinoase, întâlnite mai ales în landul
Schleswig-Holstein, unele au fost drenate – transformate în poldere – terenuri agricole); câmpii presărate cu coline morenaice (Câmpia Lüneburg).
 regiunea este traversată de culoare largi (urstromtaller), pleistocene, pe direcţie vest-est, modelate apoi de reţeaua de ape curgătoare: Elba, Oder;
 câmpiile presărate cu morene: Colinele Baltice, Col. Fläming, Cl. Lausitz situate în sudul reg. Berlin, colinele Börde la vest de Magdeburg, alt. lor nu depăşeşte 340 m.
 la vest de Berlin câmpia este netedă, străbătută de două şiruri de dealuri morenaice, mai mult sau mai puţin paralele.
 este situată de-a lungul ţărmului celor doua mări la care ţara are ieşire (M. Baltică şi M.
Nordului), se întinde între acestea, dar şi spre sud.
 Cel mai jos punct din Germania (nivelul mării - 0 m) este întâlnit în această zona costieră, unde în unele locuri se formează dune de nisip.
 litoralul Mării Nordului s-a definitivat după ultima transgresiune marină; în cordonul litoral existent, marea a creat importante breşe prin care a pătruns şi a dat naştere ins.
Frisice şi golfurilor;

 s-a format iniţial prin acţiunea gheţarilor şi apoi prin sedimentare, cuprinzând şi regiunea de la sud-vest de Berlin, acum cea mai importantă zonă agricolă a Germaniei.
Regiunea situată la est de Elba a fost modelată de gheţari într-o manieră particulară, aici a fost localizat frontul de gheaţă al ultimei glaciaţiuni – spaţiul situat la vest de fluviu a rămas liber în epoca glaciară;
• glaciaţiunea pleistocenă, cea mai extinsă, a depus morene la piciorul munţilor Germaniei
Centrale.
• Această serie de coline poartă denumirea de Colinele de Sud.
• Colinele Baltice, din nord, s-au format din morenele terminale ale ultimei glaciaţiuni, sunt dispuse aproape paralel cu râul care le este corespondent.
• Colinele Baltice sunt situate între zona morenelor de fund de pe platforma lacustră şi depresiunea cu o extindere de câteva sute de km.
• Aici a luat naştere în timpul glaciaţiunilor o formă particulară numită URSTROMTALL.
• Imaginile alăturate arată cum aceste canale de scurgere a apelor proglaciare, situate în fruntea gheţarului, s-au format în faza de retragere a masei de gheaţă şi explică cursurile sinuoase ale actualelor fluvii ale Câmpiei Germaniei.
Munţii Harz
 s-au format în orogeneza hercinică;
 situaţi chiar în inima Germaniei;
 reprezintă un horst;
 au un aspect erodat şi altitudini cuprinse între 300 - 900 m;
 Vf. cel mai înalt - Brocken (1.141 m);
Masivul Sistos Renan
Alcătuit din formaţiuni paleozoice şistoase; stratele cutate au fost peneplenizate, rezultând suprafeţe de eroziune, străpunse pe alocuri de culmi alcătuite din cuarţite; în centru culmile
Hunsrück (818 m) şi Taunus (979 m).
Masivul este fragmentat de culoare de vale (grabene), depresiuni prin care se scurg afluenţii
Rhinului.
Subdiviziuni:
- pe partea dreaptă: podişurile Taunus (880 m); Westerwald (657 m); Sauerland (841 m),
- pe stângă: Hunsrück (816 m), Eifel (746 m), Pfälzerwald/Pădurea Palatină (cea mai împădurită regiune);
Munţii Pădurea Turingiei
 Sunt situaţi în zona central- estică a Germaniei, întinzându-se de la nord-vest către sudest;
 Alcătuiţi din şisturi cristaline;
 Cel mai înalt vârf fiind Großer Beerberg (982 m).
Munţii Padurea Boemiei
Munţii Padurea Boemiei (germană Böhmerwald; cehă Šumava) sunt un lanţ muntos care se întind pe o lungime de 120 km în lungul graniţei dintre Germania şi Republica Cehă, fiind cumpăna apelor dintre Dunăre şi Vltava.
Vârful cel mai înalt din masivul muntos este Großer Arber (1.456) şi se află pe teritoriul
Bavariei.
Munţii Padurea Neagră
 Munţii Padurea Neagra (germană Schwarzwald) este o zonă montană împădurită în
Baden-Württemberg, sud-vestul Germaniei.






este delimitată de valea Rhinului la vest şi sud. cel mai înalt varf este Feldberg (1493 m). este o importantă zonă turistică cu mai multe staţiuni montane, printre care Baden-Baden. în timpul ultimei glaciaţiuni (Würm) au fost acoperiţi de gheţari, în urma cărora au rămas câteva lacuri glaciare;
 izvoarele Dunării;
 masivul a fost unit cu Vosgii (Franţa), fiind în prezent separaţi de o structură de tip graben - Grabenul Rhinului (300 km lungime);
 sunt formaţi din şisturi cristaline îmbrăcate la poalele estice de o cuvertură sedimentară mezozoică şi neozoică – relief structural;
PODIŞUL FRANCONIEI
 Înglobează Colinele Neckar (300 m), Podişul Odenwald (626 m), masivul vulcanic Rhon
(950 m), regiunea Hardt, iar pe cuvertură triasică - Jura Suabă şi Jura Franconiană;
 Jura Suabă şi Jura Franconiană – fundament hercinic şi cuvertură mezozoică;
Munţii Jura Suabă/Svabian Alb
 Jura Suabă este un lanţ muntos de înălţimi destul de reduse, cel mai înalt vârf fiind Vf.
Lemberg (1015 m).
 Au o dispunere de la sud-vest la nord-est cu o lungime de 220 km;
 profilul este asemănător unui platou înalt cu o înclinare uşoară spre sud-est;
 din punct de vedere geologic, munţii s-au format în jurasic – sunt formaţi, în principal, din calcare.
 în unele locuri, activitatea vulcanică anterioara şi-a lăsat urmele;
Munţii Jura Franconiană
 Munţii Jura Franconiană sunt localizaţi între Dunăre (la sud) şi Main (în nord), atingând înălţimi de circa 600 m.
 Din punct de vedere geologic, sunt o continuare a Munţilor Jura Suabă, formându-se în aceeaşi perioadă (jurasic), de la numele acestor munţi venind denumirea de jurasic.
Alpii Bavarezi
 Alpii Bavarezi - totalitatea munţilor din grupul Alpilor aflaţi pe teritoriul Bavariei.
 sunt limitaţi la nord de Prealpi;
 munţii fac parte din grupul nordic al Alpilor numiţi şi Alpii Calcaroşi (Nordlichen
Kalkalpen).
 relief glaciar: lacuri glaciare, văi tipice în formă de „U” etc. sunt divizaţi în mai multe masive:
 Allgäu
 Wetterstein
 Ammergauer
 Karwendel
 Berchtesgaden;
Clima
 Climat temperat, influenţat în mare măsură de vânturile de vest ce aduc umiditate dinspre ocean;  În timp ce în zona de vest climatul este unul temperat-oceanic, cu cât ne deplasăm spre est, acesta devine continental, iernile fiind mai lungi şi răcoroase, iar verile foarte călduroase;  În zona centrală şi de sud, climatul este unul de tranziţie între climatul temperat oceanic şi cel continental;
 Iernile devin blânde, iar verile răcoroase, deşi, temperaturile uneori depăşesc 30⁰C câteva zile la rând, în unele valuri de căldură;
 Cea mai călduroasă zonă a Germaniei este sud-estul ţării, unde pe timpul verii un număr mare de zile temperaturile depăşesc 30⁰C, iar temperatura minimă rareori scade sub
20⁰C, lucru foarte rar în acest tip de regiuni;
 Precipitaţiile medii anuale însumează circa 600 de mm, fiind mai scăzute în câmpie (circa
500 mm/an) şi mai ridicate în zona montană, unde depăşesc 1000 mm/an.
Vegetaţia
 Dispunerea zonală a vegetaţiei reflectă particularităţile condiţiilor climatice. Ea a cunoscut o serie de modificări, multe de natură antropică.
 În nord şi în partea centrală predomină speciile central-europene, iar mai spre sud cele din estul Europei. Acolo unde pădurile de conifere formează pâlcuri, ele sunt asociate cu păşuni şi fâneţe.
 Spre sud, domină pădurea de amestec, sub care s-au dezvoltat podzolurile şi solurile brune, iar în luncile râurilor solurile aluviale.
 În Germania de Sud, vegetaţia şi solurile cunosc o etajare, dezvoltat fiind etajul coniferelor care urcă dincolo de 2.000 m.
 Mai jos se întâlnesc păduri de amestec şi păduri de foioase. Din etajele subalpin şi alpin nu lipsesc jneapănul, ienupărul şi merişorul, dezvoltate pe soluri acide-montane, cât şi de pajişti alpine.
 În lumea vieţuitoarelor un loc aparte îl ocupă marmota alpină.
Regiunile împădurite considerabil (aproape o treime din suprafaţa ţării) acoperă zona de sud a ţării:
 specii de foioase: stejar, ulm, frasin, făgete, mesteacăn, dar şi conifere: molid, brad, pin, larice.  De exemplu, în Masivul Harz predomină pădurile de foioase, în timp ce în Pădurea
Turingiei predomină coniferele.
Rezervaţii naturale
 Proiectul Green Belt a fost demarat în 1989.
 Situat pe fosta graniţă dintre Germania de Vest şi cea de Est, acest Green Belt reprezintă o fâşie de pământ de circa 1400 de km cu o suprafaţă de mai mult de 100 kmp.
 Iniţial, a fost formată de guvernul RDG în scopul de ai aresta pe cei ce săreau zidul
Berlinului (dezertau).
 Astazi, acea regiune adăposteşte o serie de specii protejate şi se încearcă transformarea ei în rezervaţie naturală;
Populaţia
 81.305.856 locuitori (2012);
 Densitatea medie: 227 loc/kmp;
 nu este repartizată uniform, fiind mai numeroasă în sectoarele de vale ale râurilor şi a estuarelor.  dezvolatarea rapidă a industriei a avut ca rezultat migrarea poulaţiei rurale la oraşe, astfel încât azi aproximativ 85% din totalul populaţiei ţării trăieşte la oraş.
 cetăţenii germani reprezinta 91% din populaţie;

 dintre etniile care formează celelalte 9 procente amintim: turcii (2,1%), sârbii, italienii, polonezii, grecii, danezii (toate cu un nr. de locuitori între 200.000 şi 500.000 pers., excepţie danezii - circa 50.000);
 cel mai mare grup etnic din Germania este cel al turcilor (2,5 mil.), este de asemenea şi cea mai mare diasporă turcă din lume.
Generaţiile tinere s-au integrat complet în societatea germană, însă există o mare partea a comunităţii turce care nu a învăţat limba germană şi trăieşte în comunităţi închise
Costume tradiţionale
 Dirndl (dirndlkleid) este un tip de rochie tradiţională purtată de femeile bavareze la sarbatorile şi festivalurile tradiţionale precum Oktoberfest din München.
 Principalele elemente specifice ale unui Dirndl traditional sunt: decolteul pătrat, corsetul strâns, rochia cu mânecuţe sau fără, fustele evazate de la corset şi şorţul cu motive ţărăneşti. Culorile utilizate pentr-un Dirndl sunt foarte variate, de la cele sumbre pentru iarnă, până la cele vii pentru vară cu numeroase broderii înflorate.
 Lederhosen, cunoscuţii pantaloni scurţi din piele sunt asociaţi cu M. Alpi, deoarece aceştia sunt o parte din costumul tradiţional alpin. Costumul este întâlnit şi în Austria.
Orasele
Germania este împărţită din punct de vedere administrativ în 16 landuri:
1. Baden-Württemberg (Stuttgart);
2. Bavaria (München);
3. Berlin (Berlin);
4. Brandenburg (Potsdam);
5. Brema (Bremen);
6. Hamburg (Hamburg);
7. Hessa (Wiesbaden);
8. Mecklenburg-Pomerania Inferioară (Schwerin);
9. Saxonia inferioara (Hanovra);
10. Renania de Nord – Westfalia (Dusseldorf);
11. Renania – Palatinat (Mainz);
12. Saarland (Saarbrücken);
13. Saxonia (Dresda);
14. Saxonia – Anhalt (Magdeburg);
 cel mai mare land (din punct de vedere al nr. de locuitori) este Westfalia, urmat de
Bavaria şi Baden (toate având peste 10 mil. loc.).
 cele mai importante oraşe sunt capitalele acestor landuri, însă mai sunt oraşe importante precum: Bonn, Duisburg, Essen, Nürnberg, Frankfurt, Dortmund sau Köln.
 Populaţia este majoritar urbana şi se poate vorbi de o concentrare în mai multe zone metropolitane: 1. Zona metropolitană Rhin – Ruhr. Reuneşte cca. 10 mil. loc. Cel mai mare oraş este Köln.
2. Zona Frankfurt - Rhin - Main cu o populaţie de aproape 6 mil. loc. Frankfurt este centrul economico-financiar atât al Germaniei, cât şi al UE, fiind probabil unul dintre cele mai cunoscute oraşe germane. Are o arhitectură modernă în mare parte, panorama fiind dominată de zgârie-nori.
3. Regiunea Metropolitană München – cu aproape 5 mil. loc. München este oraşul cu cel mai înalt standard de viaţa din Germania şi o locaţie culturală importantă a ţării.

4. Regiunea Metropolitană Berlin/Brandenburg are circa 4,3 mil. loc. Berlinul este capitala
Germaniei şi cel mai mare oraş. Are o reputaţie în ceea ce priveşte stilul de viaţă cosmopolit, spunându-se că este oraşul care nu doarme niciodată.
5. Regiunea metropolitană Hamburg are o populaţie de circa 4,7 mil. loc. Hamburg este al doilea oraş ca mărime al ţării şi al doilea port european ca mărime (după Rotterdam).
6. Leipzig-Halle- Dresda (Triunghiul Saxon) are o pop. de 3,5 mil. loc. Leipzig mai este numit
“oraşul eroilor”, deoarece de acolo a început revoluţia din 1989, care a dus la căderea zidului
Berlinului şi reunificarea Germaniei.
Astăzi renovat, este unul dintre oraşele cele mai expresive în ceea ce priveşte stilul arhitectural
(ex. Art Nouveaux);
7. Regiunea Metropolitană Stuttgart – are o pop. de 3,5 mil. loc. Oraşul are o reputaţie în ceea ce priveşte educatia, cercetarea şi inovaţiile.
8. Regiunea Metropolitană Bremen/ Oldenburg are o pop. de 2,4 mil. loc., cel mai important oraş fiind Bremen.
Economia
Agricultura, silvicultura şi pescuitul (activităţile din sectorul primar) nu reprezintă baza economiei germane.
 Se cultivă: grâu, orz, cartofi şi sfeclă de zahăr;
 Pomicultura – mărul este reprezentativ;
 Viticultura este destul de bine dezvoltată, favorizată în multe locuri de climat şi tipul reliefului, unele sortimente de vin fiind foarte apreciate.
 Creşterea animalelor: porcine, vite, ovine şi păsari;
 Piscicultura este dezvoltată, pescuitul liber în râuri şi lacuri nefiind recomandat, amenajându-se iazuri în această privinţă, şi crescând producţia de crap.
 De asemenea, capturile din Marea Nordului de macrou, hering sau cod satisfac cerinţele pieţei. Resurse:
 Fe: Munţii Metaliferi, Pădurea Turingiei, Bazinul Siegerland situat în apropierea
Rhurului;
 Cărbune – bazine carbonifere:
Huilă, cărbune brun: Ruhr, Saar, Aachen;
Cărbune brun, lignit: Leipzig-Halle, Lausitz Inf.
 Petrol – Câmpia Germaniei de N: Ems, Weser, Elba; se importă;
 Gaze naturale: Ins. Frisice, Marea Nordului;
 Rafinăriile sunt localizate în primul rând în oraşele porturi: Hamburg (Harburg), Bremen,
Emden, Rostock, apoi la capătul unor terminale aşa cum este centrul Schwedt pentru petrolul importat din Rusia.
Industria construcţiilor de maşini:
 optica: Dresda, Freiburg, Erfurt;
 electronica şi electrotehnica: Berlin, Leipzig, Dresda, Stuttgart, Nürnberg, München,
Köln;
 industria automobilelor: Volkswagen (Wolsburg), Opel (Hannovra, Emden), Ford (Köln),
Mercedes (Stuttgart), apoi München, Zwickau;
 construcţia navelor: Rostock, Wismar, Stralsund, Bremen, Hamburg.
 maşini agricole, locomotive şi vagoane (Zwichau, Nordhausen, Berlin, Görlitz);

 Industria chimică: acid sulfuric, acid clorhidric, produse sodice, mase plastice, cauciuc sintetic, îngrăşăminte chimice, produse farmaceutice, coloranţi.
Principalele centre ale industriei chimice sunt: Hamburg, Leuna (îngrăşăminte azotoase, benzină), Schkopau pentru cauciuc sintetic; Hannovra, Frankfurt am Main, Wolfen produse farmaceutice; coloranţi (Berlin, Leverkusen, Frankfurt pe Main); fibre artificiale la Leipzig.
Industria textilă:
 o ramură tradiţională, prelucrează bumbac şi lână importate, fibre sintetice, in , cânepă.
Centre ale industriei textile: concentrarea rhenană (Wuppertal), cea portuar-maritimăHamburg, apoi Bremen, Leipzig-Zittau.
Industria alimentară:
 fabricile de industrializarea peştelui în oraşele porturi (Hamburg, Bremen, Rostock,
Stralsund); cele de zahăr în zonele de cultură a sfeclei (Magdeburg).
Transporturi
 Din punct de vedere al infrastructurii, Germania este unul dintre cele mai dezvoltate state din lume.
 Volumul de trafic este la un nivel foarte ridicat şi datorită poziţiei geografice centrale.
Nivelul traficului a crescut în ultimii ani şi se aşteaptă o altă creştere în viitorul apropiat.
 Se poate vorbi de un nivel ridicat pentru toate sectoarele transportului – atât rutier, cât şi aerian, feroviar şi naval.
 Crearea primei autostrăzi din lume în Germania, şi poate cea mai dezvoltată industrie constructoare de maşini, denotă faptul că sunt foarte pricepuţi în ceea ce priveşte acest domeniu. TRANSPORTUL RUTIER
 Autostrada AutoBahn este recunoscută pentru lipsa limitelor de viteză în cea mai mare parte a ei, existând însă zone în care viteza este limitată din cauza riscului accidentelor, poluării sau a zgomotului.
 Alte drumuri, precum cele naţionale, sunt numite Bundesstraben şi sunt prescurtate cu B
(ex. B55), spre deosebire de reţeaua Autobahn (ex: A1).
TRANSPORTUL FEROVIAR
 Deutsche Bahn este compania principala de cale ferată, desi este o companie privată, statul deţine toate acţiunile.
 Prin sistemul InterCity Express, curse de mare viteză leagă Germania de alte oraşe europene precum Paris, Viena, Amsterdam, Zurich, Bruxelles, Liege.
 Pe langa acestea, mai merită menţionate sistemele de metrou din Berlin, Hamburg,
Frankfurt, Munchen sau Nurnberg.
TRANSPORTUL AERIAN
 cel mai important aeroport fiind cel din Frankfurt.
 Aeroportul International din Frankfurt este un nod european important în acest domeniu.
 Se afla printre primele 10 aeroporturi din lume cu 304 destinaţii de zbor spre 110 ţări.
 Alte aeroporturi importante sunt în: München, Berlin, Dusseldorf, Hamburg, Koln-Bonn,
Leipzig-Halle in ordinea importantei.
 Principalele companii aeriene germane sunt: Lufthansa, Air Berlin (Dba, LTU şi
Condor), TUI-fly şi Germanwings.
TRANSPORTURILE NAVALE
 Dintre fluviile navigabile, cele mai importante sunt Rhinul şi Elba.
 Canalul Kiel reprezintă o legătură importantă între Marea Baltică şi Marea Nordului.

 Canalul Rhin-Main-Dunare leagă Rotterdam-ul, de la Marea Nordului, de portul
Constanţa, de la Marea Neagră.
 Cele mai importante porturi sunt în oraşele: Berlin, Bonn, Bremen, Köln, Dortmund,
Dresda, Duisburg, Hamburg, Karlsruhe, Kiel, Lübeck, Rostock sau Stuttgart.
Capitala - Berlin
 3,4 mil. loc., cel mai mare oraş al Germaniei;
 Situat pe malurile râurilor Spree şi Havel;
 A făcut parte din Liga Hanseatică;
 În 1991, metropola a fost aleasă de către Bundestag drept capitală a Germaniei reunificate;  Simbolul oraşului este Poarta Brandenburg; poziţie avantajoasă – este o poartă spre pieţele est-europene (Polonia, Cehia, Ungaria, Ţările Baltice, România);
 Trei universităţi şi 250 de institute de cercetare;
 Cel mai mare oraş industrial german; 24% din suprafaţă – păduri şi lacuri;
 Infrastructura: 800 km piste pentru biciclişti; trei aeroporturi, trei gări;
 Castelul Charlottenburg, Filarmonica Berlineză, trei opere;
 Insula Muzeelor (Museumsinsel) – un grup muzeal (Muzeul Vechi; Muzeul Pergamon – colecţia de antichităţi aduse din vechiul oraş grecesc Pergam din vestul Turciei; Muzeul
Bode – exemple ale artei egiptene şi bizantine etc.; Muzeul Nou);
TURISM... CULTURĂ..... Arhitectură medievală germană
Oraşul medieval Rothenburg ob der Tauber – (Franconia) Bavaria
 12.000 loc;
 Renumit pentru partea sa medievală bine conservată;
 Arhitectură medievală şi renascentistă; arcade medievale, ziduri (primul zid al oraşului datează din sec. XII), turnuri de apărare;
 Străzile sunt pavate cu piatră cubică;
 St. Jakobskirche (Biserica Sf. Iacob) – cel mai impunător monument din Rothenburg ob der Tauber;
 primăria (Rathaus);
 Târgul de Crăciun - produse locale, decoraţiuni realizate manual din lemn, sticlă etc.
Heidelberg
 amplasat pe malul râului Neckar;
 Universitatea din Heidelberg fondată în sec. XIV; este cea mai veche universitate din
Germania;
 Castelul – arhitectură renascentistă, sec. XIII, a servit drept fortăreaţă; actualmente, în mare parte, o ruină;
 Podul Karl Theodor Brucke este faimos pentru turnurile sale, care în trecut erau folosite ca temniţe pentru prizonieri.
München
 În traducere - călugări (lb. germană);
 1,5 mil loc.;
 Oraş cosmopolit;
 Calitatea vieţii ca factor economic – privire spre Alpi, mari lacuri, grădini de vară, select centru comercial;
 Latura implicit negativă – chirii şi costuri imobiliare mari;
 Locul doi ca şi centru industrial german;

 Cele mai importante branşe: construcţii de maşini (BMW, MAN) şi de avioane (DASA), industrie electronică (SIEMENS), asigurări, modă, fabrici de bere, meşteşuguri;
 Al doilea oraş, după New York, ca număr de edituri;
 Parcul Englischer Garten.
Frankfurt (Vadul francilor)
 Manhattan-ul Europei;
 contrastul dintre zgârie-nori Frankfurt-ului modern şi clădirile medievale germane tipice;
 Centru financiar important – 422 bănci (Bundesbank, Bursa Germană de Schimb, Banca
Centrală Europeană);
 71% din totalul locurilor de muncă în sectorul serviciilor;
 Aeroportul Rhein-Main – cel mai mare din Europa;
 Commerzbank – una dintre cele mai înalte clădiri pentru birouri din Europa (299 m);
 În timpul celui de-al doilea Război Mondial, oraşul vechi a fost distrus în mare parte, multe dintre clădiri s-au reconstruit;
 Obiective culturale: zona muzeelor, Opera veche, casa lui Goethe, Kaiserdom, 20 de teatre etc.
 Centrul Târgurilor – cu 2,6 milioane vizitatori pe an.
Köln
 1 mil. loc;
 Oraşul Domului de pe Rin: cea mai veche metropolă cu cel mai frecvent vizitat monument arhitectonic din Germania – Domul din Köln;
 Cel mai populat oraş din Renania de Nord-Westfalia şi cel mai important centru economic şi industrial al acestui land federal;
 Industria – construcţia de autovehicule, chimie, electrotehnică, construcţia de maşini;
 Infrastructura – intersecţie a 10 autostrăzi, nod de circulaţie feroviară, Rinul ca fluviu economic european;
Apa de Colonia a cărei producere a fost iniţiată aici de către farmacistul italian Giovanni Maria-Farina

Dresda
 Florenţa de pe Elba (oraş baroc);
 480 mii loc.;
 Capitala Saxoniei, cu privire panoramică asupra Elbei, lunci pe esplanada Elbei, dominată de Munţii Elbsandstein;
 Monument arhitectural: Semperoper;
 Emblema oraşului – Frauenkirchen (Biserica Doamnei Noastre - protestantă), reconstituită după 50 de ani, precum şi castelul situat în centrul oraşului;
 Economia – cea mai scăzută rată a şomajului dintre toate marile oraşe din noile landuri federale;  Rata de dezvoltare este foarte ridicată (locul 2 în Europa);
 Important centru de microelectronică;
Hamburg
 Oraşul liber şi hanseatic – cel mai mare port maritim al Germaniei; oraş cosmopolit;
 1,7 mil. loc;
 Zona liberă Freihafen – una dintre cele mai vechi şi mai mari (16 km2);
 Consulate generale, consulate şi reprezentanţe comerciale din 96 de state;
 Cultură şi recreere: opera de stat, teatrul de stat, 48 de muzee, peste 2000 de obiecte şi locuri declarate monumente, planetariu, 740 cluburi sportive, sport acvatic pe Alster;