HAZARDE NATURALE

Autor : Gabriela Militaru , Anul II I.S.B.E.
Conducător ştiinţific : Prof. dr. ing. Aurel Ciurea
Facultatea de Inginerie din Brăila, Universitatea „Dunărea de Jos din Galaţi”

Rezumat : Articolul işi propune să facă o analiză asupra hazardelor naturale,fenomene ce se produc frecvent pe întreaga suprafaţă a Terrei,şi să ofere anumite indicii asupra apariţiei lor.De asemenea,un studiu de caz despre fenomenele din Japonia din martie 2011 ajută mai bine la înţelegerea hazardelor.

Cuvinte cheie: hazard , cutremur, vulcan, incendii , inundaţii

1. INTRODUCERE Încă din cele mai vechi timpuri omenirea a încercat să stabilească o cauzalitate a fenomenelor ce se petrec în lumea înconjurătoare, să găsească soluţii şi răspunsuri. În antichitatea romană sau greacă totul era pus pe seama zeilor, iar tot ce nu putea fi explicat era considerat a proveni de la zei şi a fi un hazard.În zilele noastre cauzalitatea fenomenelor nu mai este considerată un parametru de referinţă în definirea hazardelor, ci accentul s-a mutat pe incertitudinea momentului de apariţie şi a modului de manifestare a unui fenomen. Aceste evenimente (cutremure, erupţii vulcanice, tsunami, alunecări de teren, furtuni, inundaţii, secete, incendii, accidente tehnologice, situaţii conflictuale etc.) se produc de regulă pe neaşteptate şi pot provoca numeroase victime în rândul oamenilor şi animalelor, un volum mare de pagube materiale, dezechilibre ecologice şi chiar grave tulburări ale stării psihice şi morale a populaţiei ce intră sub incidenţa fenomenului respectiv. Numai în ultimii ani lumea a fost supusă unei mari diversităţi de evenimente dezastruoase: cutremure majore în SUA, Japonia, Armenia, Iran, Egipt, Turcia, Salvador şi India, cicloni tropicali în regiunea Caraibelor şi furtuni violente pe coasta atlantică a Europei, inundaţii mari în Bangladesh, Pakistan şi regiunea Mississippi din SUA, manifestări vulcanice în perimetrul Pacificului (Filipine) şi Mării Mediterane (Sicilia), dezastre tehnologice precum exploziile din canalizarea orăşenească din Guadalajara (Mexic) şi incendiile dintr-o serie de localuri publice din Filipine, dispute politice şi sociale în Kuwait, Kurdistan, Somalia, Mozambic, fosta Iugoslavie ş.a. Etimologic, termenul de hazard provine de la cuvântul arab « az-zahr », care înseamnă joc de zaruri. Hazardul reprezintă, de fapt, o categorie fenomelogică, referindu-se la obiecte şi fenomene (mase de aer, biomasă), la acţiunile acestora (inundaţii, alunecări de teren) precum şi însuşirile lor. Hazardele se caracterizează printr-o serie de atribute care le conturează dimensiunea spaţio-temporală şi energetică : magnitudinea- depăşirea unui anumit prag de acceptabilitate, a unei limite valorice dincolo de care pot apărea prejudicii aduse omului sau bunurilor sale duce la apariţia fenomenelor extreme ; frecvenţa- reprezintă gradul de repetabilitate al unui unui eveniment de o magnitudine dată ; viteza de manifestare- este intervalul dintre primul moment al manifestării unui hazard şi momentul său maxim ; temporalitatea- însuşirea evenimentelor pe o linie continuă de la cele aleatoare la cele periodice. Unele hazarde realizează un risc de importanţă redusă pentru ansamblul sistemului, apărând ca banale accidente în evoluţia acestuia, ca fluctuaţii, oscilaţii în jurul traiectoriei normale de evoluţie (incendii, furtuni, alunecări superficiale de teren). Alte hazarde afectează sistemele într-o mai mare măsură, constituind adevărate rupturi funcţionale, cu producerea unor importante pagube materiale şi victime omeneşti, dar fără a determina o schimbare totală a sensului de evoluţie (inundaţii, cutremure, epidemii, explozii sau incendii de proporţii ş.a.). În acest caz sistemul respectiv are, de regulă, capacitatea de a reveni la normal.

2. CLASIFICAREA HAZARDELOR

2.1.Clasificarea după origine – Tabelul 1

|Tabel 1 . Clasificarea hazardelor dupa originea lor |
|Hazarde naturale |geologice | |-cutremure |
| | | |-vulcani |
| | |climatice |-taifunuri |
| | | |-uragane |
| | | |-valuri de frig |
| | | |-valuri de căldură |
| | | |-secete etc. |
| |geografice |oceanografice |-valuri |
| | | |-tsunami |
| | | |-El Niño |
| | |hidrologice |-inundaţii |
| | | |-procese de albie |
| | |geomorfologice |-deplasări în masă (alunecări de |
| | | |teren, curgeri noroioase etc.) |
| | | |-eroziunea |
| | | |-deşertificarea |
| |ecologice | |-biodiversitatea speciilor |
| |biologice | |-epidemii |
| | | |-invazii de lăcuste |
| | | | |
|Hazarde antropogene |tehnologice | |-progresul tehnic |
| | | |-poluarea |
| | | |-radioactivitatea |
| |sociale | |-creşterea populaţiei |
| | | |-urbanizarea |
| | | |-şomajul |

2.2.Clasificarea după modul de manifestare şi perioada de instalare –Tabel 2

|Tabel 2 – Clasificare după mod de manifestare |
| |- cutremure |
| |- vulcani |
|Hazarde cu caracter violent |- taifunuri, tornade etc. |
| |- furtuni locale însoţite de grindină etc. |
| |- alunecări catastrofale, avalanşe |
|Hazarde cu caracter progresiv |- perturbaţii mediteraneene (cicloni mediteraneeni cu evoluţie |
| |retrogradă) |
| |- fenomene de uscăciune |
|Hazarde cu caracter lent |- fenomene de secetă |
| |- ceţuri de radiaţie şi evaporaţie |

2.3. Clasificarea după suprafaţa ocupată, durata activă, principalele efecte etc. (după Chardon, 1990):
- Gigacatastrofă (explozii vulcanice)
- Megacatastrofă (mari seisme; erupţii vulcanice; secete tropicale)
- Mezocatastrofă (erupţii vulcanice mai mici; seisme cu intensitate mai mică; valuri de frig; oraje; tornade)
- Catastrofă (mici seisme; tornade; ploi excepţionale)
- Fenomene cu localizare punctuală (procese de versant; torenţi noroioşi; furtuni cu grindină)

2.4. Hazarde endogene,exogene,climatice,oceanografice,biologice • Cutremurele de pământ sunt mişcări bruşte ale scoarţei care produc unde elastice reflectate in trepidaţii cu un impact puternic asupra aşezărilor umane.Cele mai numeroase si mai puternice cutremure sunt generate de dinamica internă a Terrei, fiind numite cutremure tectonice. Şocurile seismice se produc ca urmare a unor procese de fracturare şi frecare între compartimentele scoarţei terestre, în această situaţie fiind eliberată o cantitate mare de energie, care se măsoară în ergi şi este utilizată pentru calcularea magnitudinii cutremurului. Magnitudinea se măsoară cu ajutorul unei scări logaritmice, numită scara Richter, cuprinsă între 0,3 şi 9 grade. În ţara noastră cele mai puternice cutremure, care produc mari pagube materiale se înregistreză în regiunea seismică Vrancea situată în regiunea de curbură a Carpaţilor. Astfel de cutremure, care au determinat şi numeroase pierderi de vieţi omeneşti s-au înregistrat la 26 noiembrie 1802,10 noiembrie 1940 (a avut adâncimea focarului de 122 km şi magnitudinea de 7,4 pe scara Richter) şi 4 martie 1977 (adâncimea focarului fiind de 93 km şi magnitudinea de 7,2 pe scara Richter). • Erupţiile vulcanice sunt hazardele endogene care au impresionat puternic omul încă din Antichitate. Acestea sunt datorate energiilor acumulate în rezervoarele subterane care conţin lave şi presiunilor exercitate de forţele tectonice, care determină ascensiunea materiei incandescente spre suprafaţă. Cei mai numeroşi şi mai periculoşi şi activi vulcani de pe Terra sunt situaţi în zonele de subducţie din jurul Oceanului Pacific, cunoscute sub numele de „Centura de Foc a Pacificului”. • Alunecările reprezintă procese de mişcare a unor mase de pământ sub acţiunea gravitaţiei, în lungul unor suprafeţe de alunecare care le separă la partea stabilă a versantului. Cele mai numeroase alunecări se înregistreză pe versanţii cu înclinări moderate, constituiţi din argile şi din alternanţe de argile, marne, gresii şi nisipuri. Materialele deplasate prin alunecări pot avea grosimi diferite, de la zeci de centimetri la zeci de metri.In tara noastra cele mai intinse areale cu alunecari se întâlnesc în Subcarpaţi,Depresiunea Transilvaniei,Podişul Moldovei şi Carpaţii Occidentali,dezvoltaţi pe flis,unde sunt posibile distrugeri ale clădirilor şi căilor de comunicaţie.Alunecările produc pagube foarte mari. • Avalanşele (figura 1) sunt hazarde naturale care reprezintă un pericol pentru populaţia montană şi pentru turiştii din numeroase ţări ale lumii. Deplasarea rapidă a zăpezii pe versanţii abrupţi acoperiţi cu zăpadă este favorizată de ninsorile abundente, de schimbările rapide de temperatură, care favorizează topirea bruscă a stratului de zăpadă, şi de perturbarea echilibrului zăpezii prin trepidaţii.

[pic]

Figura 1 . Avalanşă

Pentru evitarea pericolelor legate de avalanşe este necesară cunoaşterea şi cartografierea precisă a arealelor în care acestea pot să se producă.În unele ţări,cum sunt cele alpine, aceste areale sunt echipate cu sisteme perfecţionate de monitorizare permanentă a stării zăpezii şi de alertare în situaţia existenţei unui pericol iminent de declanşare. • Eroziunea în suprafaţă şi ravenare sunt hazarde care se manifestă pe 1,1 miliarde hectare pe Glob, atât în regiunile umede, cât şi în cele aride şi semiaride. Aceste hazarde sunt intensificate şi extinse de activităţile umane. Numai în Podişul Moldovei au fost identificate peste 9000 de ravene, care au determinat îndepărtarea într-un interval de 100-300 de ani a 274 milioane m3 de sol şi rocă şi scoaterea din circuitul agricol a unor suprafeţe însemnate de terenuri. Scurgerea apei pe versant sub forma unor şiroaie instabile determină formarea unor mici canale numite rigole, a căror adâncime ajunge la 30-40 cm. Prin adâncirea rigolelor se formează ogaşele(0,5-2 metri adâncime) şi ravenele, când adâncimile depăşesc 2 metri. Aceste forme de eroziune în adâncime aduc mari pagube, contribuind la scoaterea din circuitul economic a unor suprafeţe întinse. În ţara noastră arealele cele mai afectate de procese de eroziune în suprafaţă şi de ravenare sunt localizate în Podişul Moldovei, în Subcarpaţi şi în Podişul Getic. • Tornadele sunt hazarde climatice foarte periculoase datorită forţei deosebite a vânturilor, care au un caracter turbionar. Acestea se produc pe continente între 20° şi 60° lat. N şi S. În cadrul unei tornade, care are aspectul unei coloane înguste sau al unei pâlnii întoarse, viteza vântului este cuprinsă între 60 şi 400 km/h, iar diametrul poate să ajungă la câţiva km. Aerul în mişcare antrenează cantităţi mari de praf care dau tornadelor o culoare cenuşie, distinctă. • Seceta este un hazard climatic cu o perioadă lungă de instalare şi este caracterizată prin scăderea precipitaţiilor sub nivelul mediu, prin micşorarea debitului râurilor şi a rezervelor subterane de apă care determină un deficit mare de umezeală în aer şi în sol, cu efecte directe asupra mediului şi în primul rând asupra culturilor agricole. În condiţiile lipsei precipitaţiilor, pentru un anumit interval de timp, se instalează seceta atmosferică. Lipsa îndelungată a precipitaţiilor determină uscarea profundă a solului şi instalarea secetei pedologice. Asocierea celor două tipuri de secetă şi diminuarea resurselor subterane de apă determină apariţia secetei agricole care duce la reducerea sau pierderea totală a culturilor agricole. Seceta din vara anului 2000, considerată cea mai puternică din ultimii 100 de ani în ţara noastră, a afectat 2,6 milioane hectare şi a produs pagube evaluate la 6500 miliarde de lei. În ţara noastră, secetele se pot înregistra pe parcursul întregului an, cele mai numeroase fiind la sfârşitul verii şi începutul toamnei. Cele mai puternice efecte se înregistrează în parte de sud-est ( Dobrogea, Bărăgan, sudul Podişului Moldovei). • Inundaţiile sunt hazarde hidrografice cu o largă răspândire pe Terra care produc mari pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Aceste hazarde se pot produce în lungul râurilor( care drenează circa 70% din suprafaţa continentelor).Inundaţiile produc anual peste 20000 de victime, afectează peste 100 de milioane de persoane şi acoperă cu apă suprafeţe de mii de hectare. În Bangladesh, ţara cea mai afectată de inundaţii, 30% din suprafaţă este periodic acoperită de ape. • Tsunami sunt valuri uriaşe produse de cutremurele puternice, erupţii vulcanice şi alunecări submarine. Denumirea acestor fenomene este de origine japoneză şi are înţelesul de „valuri de port”. Cele mai numeroase asemenea valuri se produc în Oceanul Pacific, dar se întâlnesc şi în Oceanul Indian, Oceanul Atlantic şi în Marea Mediterană. • Oscilaţia Sudică – El Niňo este un fenomen complex de interacţiune între apele Oceanului Planetar şi atmosferă, care se produce în zona tropicală a Oceanului Pacific. Acest fenomen se manifestă prin încălzirea anormală, la suprafaţă, a apelor Oceanului Pacific, care se deplasează dinspre partea vestică spre partea estică sub impulsul unor mase de aer cu aceeaşi direcţie de mişcare. În acest fel sunt perturbate vânturile alizee, fenomen care generează modificări climatice majore, în special în zonele tropicale. Aceste perturbări se manifestă prin secete, furtuni violente, însoţite de inundaţii şi cicloane puternice. Încălzirea apei oceanului se produce în preajma Crăciunului, fenomenul fiind denumit de pescari din Peru şi Ecuador „El Niňo”( Copilul Domnului ). Acest fenomen se repetă în intervale neregulate, cuprinse între 3 şi 7 ani, iar încălzirea poate să persiste 1-2 ani. Oamenii de ştiinţă au numit fenomenul El Niňo „Oscilaţia Sudică” sau, prescurtat ENSO ( El Niňo Southern Oscilation), pentru a pune în evidenţă caracterul fluctuant al acestuia al acestor încălziri al apelor oceanului din emisferă sudică. Răcirea anormală a apelor din estul Oceanului Pacific a fost denumită „La Niňa”( „fetiţa” în limba spaniolă), aceasta fiind opusul fenomenului El Niňo. La Niňa se manifestă prin intensificarea vânturilor de est care împing cantităţile mari de apă caldă de la suprafaţa oceanului spre vest, locul apei calde fiind luat de o apă mai rece provenind din adâncuri. Acest fenomen, la rândul lui, o serie de hazarde, cum sunt ploile musonice puternice în India, ploi abundente şi taifunuri în Australia, uragane în sudul Oceanului Atlantic, etc. • Epidemiile sunt caracterizate prin îmbolnăvirea în masă ale populaţiei, datorită unor agenţi patogeni cum sunt viruşii, bacteriile, fungii şi protozoarele. Cele mai grave maladii sunt transmise de agenţi purtători precum ţânţarii( malaria, febra galbenă), musca ţeţe( boala somnului), puricii, păduchii(tifosul exantematic). Epidemiile de mari proporţii poartă denumirea de pandemii,au generat milioane de victime, mai ales în Evul Mediu( ciuma bubonică, spre ex. , în Europa). În prezent se manifestă maladia SIDA( Sindromul Imunodeficienţei Dobândite), determinată de virusul HIV, cu transmitere sexuală sau prin transfuzii de sânge. Epidemiile sunt favorizate de sărăcie, lipsa de igienă, infestarea apei, aglomerarea gunoaielor menajere, înmulţirea şobolanilor şi a câinilor comunitari. Hazardele naturale, cum sunt inundaţiile sau cutremurele puternice, sunt însoţite de pericolul declanşării unor epidemii.
Incendiile sunt hazarde periculoase pentru mediu şi pentru activităţile uname şi determină distrugeri ale recoltelor, ale unor suprafeţe împădurite şi ale unor construcţii. • Incendiile (figura 2) pot fi declanşate de cauze naturale cum sunt fulgerele, erupţiile vulcanice, fenomenele de autoaprindere a vegetaţiei şi de activităţile omului( neglijenţa utilizării focului, incendieri intenţionate, accidente tehnologice). În perioadele secetoase, incendiile sunt favorizate adeseori de vânturi puternice asociate cu temperaturi ridicate, care contribuie la extinderea rapidă a focului. Şi în ţara noastră în astfel de perioade de produc incendiile în localităţi, în păduri si pe terenuri agricole.

[pic]

Figura 2 . Incendiu

3. STUDIU DE CAZ – JAPONIA

3.1. Localizare Cutremurul din Tōhoku din 11 martie 2011 a fost un seism de magnitudine 9,0 cu epicentru în regiunea Tohoku din oceanul Pacific, în apropierea oraşului japonez Sendai, aflat pe coasta de est a Japoniei.Pe scara de intensitate seismică a Agenţiei Meteorologice a Japoniei (care nu măsoară energia declanşată de cutremur la epicentru, ci intensitatea mişcărilor tectonice într-un anumit loc) seismul a măsurat la cota de 7 (valoarea maximă a acestei scări) în anumite zone ale prefecturii Miyagi. Cutremurul s-a produs în ziua de vineri 11 martie 2011 la ora 05:46:23 UTC. Hipocentrul acestuia s-a aflat în largul coastei de est a regiunii Tohoku, Japonia, la o adâncime de 24,4 km. Iniţial măsurată la 7,9 grade, magnitudinea a fost reestimată de serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite la 8,8 şi apoi la 8,9 grade. Cutremurul este considerat ca fiind cel mai mare din istoria Japoniei. Centrul american pentru alerte de tsunami în Pacific l-a măsurat la o intensitate de 9,1 pe scara Richter. Agenţia Meteorologică a Japoniei şi-a rectificat pe data de 13 martie 2011 măsurătoarea cutremurului de la 8,8 la 9,0 pe scara Richter. Înainte de cutremurul din Sendai, cel mai mare fusese marele cutremur din Hanshin din ianuarie 1995.

3.2. Consecinţe • Tsunami Cutremurul a declanşat o alertă de tsunami (figura 3) pe coasta japoneză a Pacificului şi în ţările învecinate: Noua Zeelandă, Australia, Rusia, Guam,Filipine, Indonezia,Papua, Noua Guinee, Nauru, Hawaii, Marianele de Nord (americane) şi Taiwan.

[pic] Figura 3 . Tsunami in Japonia

Viteza de propagare a valului tsunami la suprafaţa oceanului a fost de 700-800 km/h, cam cât cea a unui avion turbojet de pasageri.In mijlocul apelor,inaltimea valului poate fi de ordinul a numai 0,5m ,dar datorita intinderii sale,fortele dezvoltate sunt uriase.Valurile tsunami au atins aproximativ 7,3 m înălţime şi au măturat totul în calea lor, inclusiv avioanele din unele aeroporturi de dimensiuni reduse, iar iahturile din marele porturi ale regiunii Sendai au fost aruncate pe uscat, unele ajungând pe dealurile din vecinătatea coastei de est a Japoniei sau şi pe acoperişul unor blocuri de 3 etaje • Centrala nucleară de la Fukushima Centrala nucleară Fukushima are 6 reactoare cu o putere totală de 4700 MW şi aparţine societăţii Tokyo Electric Power Co.În urma cutremurului din 11 martie 2011 şi a valului tsunami ce a devastat coasta estica a insulei Honshu, centrala a suferit avarii iremediabile la sistemele de răcire a reactoarelor (figura 4).

[pic]

Figura 4 . Centrala de la Fukushima

Cel puţin o centrală nucleară din regiune, Fukushima I, a fost nevoită să recurgă la acumulatoarele electrice de rezervă, dar acestea au o capacitate limitată. Din cauza deficitarei răciri prin sistemul de răcire normală, se procedează la răcire complementară cu apă de mare la reactoarele 1 şi 3 de la centrala Fukushima I şi injectare de acid boric. Pe 14 martie compania Tepco (Tokyo Electric Power Company), care administrează centrala, a făcut cunoscut că nici sistemul de răcire al reactorului 2 nu mai funcţionează. Fără o răcire normală la un reactor, se poate ajunge la supraîncălzirea miezului cu material fisionabil radioactiv al reactorului până la o temperatură de 2.000 °C, crescând riscul topirii lui sau/şi al unor eventuale explozii. Pe 15 martie, o declaraţie a autorităţilor din Tokio, anunţă o explozie la reactorul 2 Fukushima care a avariat învelişul acestuia, provocându-se astfel o creştere a radioactivităţii în zona centralei. Administraţia centralei vorbeşte despre "valori dramatice ale radioactivităţii". Drept urmare, populaţia locală din perimetrul de 30 de km în jurul centralei (care eventual nu este evacuată) a fost avizată să rămână în locuinţe, pentru a nu se expune direct (este vorba de aparatul respirator) radioactivităţii crescute. După explozia de la reactorul 2 s-a anunţat un incendiu la reactorul 4 (care era în revizie la cutremur), care a fost stins de soldaţii americani, dar de acolo survine acum creştere puternică a radioactivităţii, direct în atmosferă. Se speculează că reactorul respectiv ar avea două găuri de dimensiuni metrice în înveliş (carcasă). Reactoarele de la Fukushima au o vechime de 30-40 de ani, cel mai vechi fiind reactorul 1,care ar fi urmat tocmai în această lună (martie 2011) să fie definitiv scos din exploatare. Reactoarele 2-6 au fost construite între 1974-1979. Plănuite ar fi încă doua reactoare. La 12 martie, la o zi după cutremur, autorităţile au făcut cunoscut că, pentru reducerea presiunii create în sala reactorului Fukushima I, supapele de aerisire au trebuit să fie deschise câtăva vreme, astfel încât gaze radioactive au ajuns în atmosferă. În vecinătatea reactorului a fost detectat şi cesiu radioactiv, un indiciu al unei eventuale reacţii în lanţ. În zona provinciei nord-estice Miyagi, 150 de km depărtare de Fukushima a fost măsurată o radioactivitate de 400 de ori mai mare decât cea normală. Se presupune că vântul a favorizat această contaminare radioactivă a aerului. Zona de evacuări a fost lărgită de la o rază de 3 km la o rază de 20 km,iar persoanele care locuiesc în zona cu o rază de la 20 la 30 km au fost rugate să stea în case. În limita de 20 km în jurul centralei erau deja pe 13 martie peste 200.000 de persoane preventiv evacuaţi. La 12 martie la reactorul 1 al centralei Fukushima I a avut loc o mare explozie care a aruncat în aer acoperişul şi zidurile lui; el este unul din cele 6 reactoare ale centralei. Explozia se crede că a avut loc când vapori radioactivi eliberaţi din învelişul reactorului s-au transformat în hidrogen şi s-au amestecat cu oxigenul din atmosferă. Învelişul reactorului nu pare să fi fost afectat de explozie. Pe 14 martie a avut loc o explozie şi la reactorul 3, care nu ar fi afectat integritatea învelişului reactorului, şi nici camera de control a reactorului (conform unei declaraţii a IAEA), dar care a rănit 11 persoane O particularitate a reactorului 3 de la Fukushima I este, că el foloseşte drept combustibil nuclear şi plutoniu, pe lângă uraniu, ceea ce în caz de catastrofă reprezintă un factor de periculozitate în plus, plutoniul putând provoca şi gaze foarte toxice (otrăvitoare) în afară de radiaţii atomice. Pe 13 martie s-a confirmat că există serioase probleme în capacitatea de răcire a reactoarelor altei centrale nucleare, situată în vecinătatea celei de la Fukushima I, anume la centrala Tōkai. Yukio Edano a comunicat pe 14 martie că în trei (din cele şase) reactoare de la Fukushima I (1, 2 şi 3) există un iminent pericol de topire a miezurilor cu combustibil atomic, la reactorul 2 fiind starea cea mai gravă, radioactivitatea din jur fiind mult crescută.
La 15 martie, în jurul orei locale 6, a avut loc încă o explozie (a patra), de această dată la reactorul 4 al centralei Fukushima I. Se precizează de către autorităţile de securitate nucleară japoneze că după explozii şi două incendii, acoperişul reactorului 4 este deteriorat şi doi lucrători sunt daţi dispăruţi. Conform autorităţii de energie atomică internaţionale (15 martie), administraţia centralei Fukushima intenţinează să îndepărteze plăci de la învelişurile (carcasele) reactoarelor, pentru a împiedica acumularea (staţionarea) hidrogenului generat care poate provoca explozii (deja survenite la trei din cele 6 reactoare). La 17 martie s-a anunţat că se încearcă instalarea unei noi alimentări de energie electrică spre centrală, pentru a repune răcirea reactoarelor în funcţiune, ceea ce unii experţi privesc cu justificat pesimism. Răcirea cu ajutorul apei aruncate din elicoptere se desfăţoară dificil, nesistematic din cauza radioactivităţii extreme la care sunt expuse echipajele, ce sunt obligate să nu zboare mai mult de 40 de minute, chiar dacă pardoseala aparatelor de zbor este căptuşită protector cu un covor de plumb. Pe de altă parte, deversarea apei de răcire se face din zbor şi de la înălţime relativ mare (din cauza pericolului de iradiere a echipajelor elicopterelor), ceea ce dispersează în aer masele de apă. La 22 martie s-a anunţat că măsurătorile companiei Tepco au arătat că apa de mare din vecinătatea reactoarelor nucleare Fukushima este radiactivă / puternic contaminată. Astfel s-a măsurat pentru cesiu 134 o iradiere de 24,8 mai mare decât cea admisibilă (normală). În regiunea din jurul Fukushima s-au constatat valori de contaminare crescute în produse locale ca lapte şi spanac, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, WHO, vorbind de o situaţie "serioasă". Agenţia Kyodo a făcut cunoscut la 26 martie că de la 11 martie, 17 lucrători de la centrala Fukushima sunt suprairadiaţi, la ei constatându-se prin măsurare o valoare a radioactivităţii mai mare de 100 mSievert (milisievert), valoare limita maximă admisibilă pentru un om, pe un an întreg. Autoritatea niponă de securitate atomică (NISA) a anunţat la 26 martie că apa de mare din zona coastei Fukushima este suprairadiată de 1.250 de ori peste valoare admisibilă. • Urmări geofizice Ca urmare a cutremurului, NASA a calculat că ziua s-a scurtat cu 1,8 microsecunde din cauza rotaţiei accelerate a Pământului.Tot datorită cutremurului s-a calculat că Japonia s-a deplasat cu 2,4 m faţă de poziţia anterioară cutremurului. Institutul de geofizică şi vulcanologie din Italia a făcut cunoscut că seismul din Sendai a cauzat deplasarea axei de rotaţie a Pământului cu 10 cm, care ar fi cea mai mare de la cutremurul de gradul 9,5 din Chile de la 22 mai 1960. Tot în urma acestui cutremur, prin mişcările provocate în scoarţa terestră, insula japoneză cea mai mare, Honshū, s-a deplasat cu 2,4 metri. Peninsula Oshika din prefectura Miyagi s-a deplasat spre est cu 5,3 m şi s-a scufundat cu 1,2 m.

4. CONCLUZII

În medie,aproximativ 150 000 persoane mor anual din cauza hazardelor naturale.Din pacate,costurile economice ale hazardelor cresc din ce în ce mai mult.În 1990,costul mediu al hazardelor naturale în SUA s-a dublat de la 25 la 50 miliarde de $ pe an.Pe plan global,pierderile din cauza hazardelor sunt şi ele în creştere,majoritatea datorându-se creşterii populaţiei umane.Acest număr fără precedent de persoane a redus disponibilitatea resurselor şi a forţat oamenii să locuiască în zone marginale,unde hazardele apar mai frecvent. Pe lângă impactul direct al hazardelor naturale,cum ar fi distrugerea unei case de inundaţii,sunt de obicei şi impacte indirecte,cum ar fi o răspândire a bolilor în următoarele săptămâni după distrugeri.Deşi aceste impacte indirecte pot fi iniţial mai puţin evidente,ele sunt de obicei mai costisitoare şi pot adăuga ani suplimentari în refacerea dintr-un dezastru.De multe ori,refacerea nu e completă-hazardele naturale ne pot schimba definitiv modul de viaţă.
Activităţile umane pot creşte frecvenţa cu care are loc un hazard natural,şi severitatea cu care se manifestă.Înţelegând când,unde,cum şi de ce au loc hazardele naturale este primul pas spre a minimiza impactul asupra vieţilor noastre. Dezastrul din Japonia părea că va dărâma pe lângă clădiri,şi oameni,însă această ţară a dat o adevarată lecţie de supravieţuire şi mobilizare.Un drum distrus de tsunami a fost reparat în 4zile.Puterea exemplului e cu adevarat impresionantă,iar noi toţi,o lume întreagă,ar trebui să luăm seama la organizarea japonezilor,a autorităţilor şi a oamenilor de rând,care fac totul pentru a repune pe picioare ceea ce a fost distrus.

BIBLIOGRAFIE

[1] Atlas Magazin - Nr. 3/’97
[2] Atlas Supermagazin - Nr. 3/’98
[3] http://wikipedia.ro
[4] http://cutremur.net
[5] Dan Balteanu - „Hazarde naturale şi antropgene” , Editura Corint , Bucuresti, 2000
[6] Florina Grecu - „Hazarde şi riscuri naturale” , Editura Universitară , Bucureşti , 2004
[7] Dana Gotiu, Virgil Surdeanu – „Noţiuni fundamentale în studiul hazardelor naturale” , Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca , 2007