Organizația Tratatului Atlanticului de Nord

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord este o alianță politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington la 4 aprilie 1949. La momentul actual cuprinde 28 state din Europa și America de Nord.
Alianța s-a format din state independente, interesate în mentinerea pacii si apararea propriei independențe prin solidaritate politică și printr-o forță militară defensivă corespunzătoare, capabilă să descurajeze și, dacă ar fi necesar, să raspundă tuturor formelor probabile de agresiune îndreptată împotriva ei sau a statelor membre. Inițial, aceste state au fost: Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Olanda si SUA. La 18 februarie 1952, au aderat la tratat Grecia si Turcia, iar la 6 mai 1955, RFG a devenit membra NATO.
La constituirea ei, ideea de baza a alianței, menținută timp de peste 50 de ani, era aceea a realizării unei apărări comune, credibile și eficiente. În acest sens, în articolul 5 al Tratatului se specifica: „Partile convin ca un atac armat impotriva uneia sau a mai multora dintre ele in Europa sau in America de Nord va fi considerat ca un atac impotriva tuturor si, in consecinta, daca se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitand dreptul sau individual sau colectiv la autoaparare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Natiunilor Unite, va da asistenta Partii sau Partilor atacate, prin luarea in consecinta, individual si concertat cu celelalte parti, a acelor masuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea fortei armate, pentru a restaura si a mentine securitatea zonei Nord-Atlantice.”
Această frază s-a referit la început la cazul în care URSS ar fi lansat un atac împotriva aliațiilor europeni ai Statelor Unite, în urma căruia SUA ar fi trebuit să trateze Uniunea Sovietică ca și cum ar fi fost atacată ea însăși. Totuși temuta invazie sovietică din Europa nu a mai venit. În schimb, fraza a fost folosită pentru prima dată în istoria tratatului la 12 septembrie 2001 drept răspuns la Atentatele din 11 septembrie 2001.
Structura NATO
Cartierul General al NATO se află la Bruxelles, Belgia. Un nou sediu pentru Cartierul General este în construcție începând cu anul 2010, iar finalizarea lui este prevăzută în anul 2015.

Consiliul NATO
Consiliul NATO sau Consiliul Atlanticului de Nord(CAN/NAC) este instanța superioară a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Acesta se poate întruni la nivelul Reprezentanților Permanenți sau poate fi constituit din Miniștrii de Stat, ai Apărării ori din Primii-miniștri ai statelor membre. Consiliul are aceeași autoritate indiferent de nivelul de reprezentare al componenților și se întrunește de două ori pe săptămână, astfel: în fiecare marți pentru discuții informale, și în fiecare miercuri pentru ședințe ce vizează decizii.
Adunarea Parlamentară a NATO
Adunarea Parlamentară a NATO a fost înființată în anul 1955 sub denumirea de North Atlantic Assembly (Adunarea Atlanticului de Nord) este un organism consultativ interparlamentar format din membri ai parlamentelor naționale ale statelor membre, numărul reprezentanților naționali fiind proporțional cu numărul populației statelor membre și reprezintă distribuția politică a parlamentelor naționale.
Structuri militare
Unitățile și formațiunile militare ale NATO consituie organismul operațional al NATO.
Aderarea României la NATO
România a solicitat formal aderarea la NATO în 1993. Un an mai târziu, România a fost primul stat care răspunde invitației lansate de NATO de a participa la Parteneriatul pentru Pace, program destinat cooperării euro-atlantice în materie de securitate, cu rol major în procesul de includere a noi membri în NATO.
În aprilie 1999, NATO a lansat Planul de acțiune în vederea admiterii de noi membri (Membership Action Plan - MAP). În cadrul acestui mecanism, România și-a elaborat propriul Plan național anual de pregătire pentru aderare (PNA), care stabilește obiective, măsuri și termene de realizare în vederea orientării, susținerii și evaluării eforturilor făcute în pregătirea pentru aderarea la Alianță.
La Summit-ul NATO de la Praga (21-22 noiembrie 2002), pe baza evaluării progreselor înregistrate de statele candidate, șefii de state și de guverne ai tărilor membre ale NATO au decis invitarea României, alături de alte șase state – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, să înceapă convorbirile de aderare la Alianța Nord-Atlantică.
Ambasadorii statelor membre NATO au semnat Protocoalele de aderare la NATO pentru România și celelalte șase state invitate să adere, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Bruxelles la 26 martie 2003. După semnarea Protocoalelor, pentru acomodarea cu modul de lucru al NATO, statele invitate au fost implicate treptat în activitățile Alianței, prin participarea, ca observatori, la lucrările majorității structurilor aliate.
La 29 martie 2004, România a aderat la NATO.

Organizația Națiunilor Unite

Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume. Fondată în 1945, după al Doilea Război Mondial, are astăzi 193 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cartei Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Sediul central al organizației este la New York.
Structura
Organizația Națiunilor Unite este compusă din cinci entități: Adunarea Generală a Națiunilor Unite, Secretariatul Națiunilor Unite, Curtea internațională de justiție, Consiliul de Securitate al ONU și Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite. O a șasea entitate, Consiliul de Tutelă, și-a încetat activitatea în 1994, atunci când Palau a devenit stat independent. Patru dintre cele cinci entități au sediul în New York. Curtea internațională de justiție se află în Haga, Regatul Țărilor de Jos, iar alte agenții își au sediile în Biroul Națiunilor Unite de la Geneva , Biroul Națiunilor Unite de la Viena și Biroul Națiunilor Unite de la Nairobi . În baza Convenției legată de privilegii și imunități a Națiunilor Unite, ONU și agențiile sale au imunitate în fața legilor din țările în care își desfășoară activitatea, menținând astfel imparțialitatea Națiunilor Unite legată de țările gazdă și statele membre.
Principalele instituții din cadrul Națiunilor Unite
Adunarea Generală a Națiunilor Unite - Întâlnirea tuturor membrilor –

- discută recomandări sau sugestii date statelor membre sau Consiliului de securitate al ONU - decide admiterea de noi membri, conform propunerilor date de Consiliul de Securitate al ONU -adoptă bugetul -alege membrii temporari ai Consiliului de securitate al ONU, toți membrii Consiliului Economic și Social, Secretarul general al Națiunilor Unite, după propunerea acestuia din partea Consiliului de securitate al Națiunilor Unite și a 15 judecători de la Curtea internațională de justiție. -fiecare țară are un vot.
Secretariatul Națiunilor Unite
- Instituția administrativă a Națiunilor Unite -

- susține alte agenții specializate - președintele - Secretarul General al Națiunilor Unite - este votat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite și are un mandat de 5 ani.
Curtea internațională de justiție
- Curtea universală de drept internațional –

-ia decizii cu privire la disputele dintre state și emite decizii cu valoare legală. -cei 15 judecători sunt aleși de Adunarea Generală a Națiunilor Unite și au mandate pe 9 ani.
Consiliul de Securitate al ONU
- pentru problemele de siguranță –

-responsabil pentru menținerea păcii la nivel internațional -poate adopta rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU -are 15 membri: membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU cu putere de veto (China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Statele Unite) și 10 membri aleși ai Consiliului de Securitate al ONU
Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite
- pentru politicile economice și sociale –

- responsabil pentru comunicarea dintre state pe domeniile economic și social - coordonează cooperarea dintre agențiile specializate
Consiliul de Tutelă al ONU
- (inactiv) –

- la început avea rolul de a administra domeniile coloniale care erau sub mandatul Societății Națiunilor -și-a sistat activitatea în 1994, când statul Palau a devenit independent Obiective 1.Menținerea păcii și securității ONU, după aprobarea Consiliului de Securitate, trimite forțe pentru menținerea păcii în regiunile unde un conflict armat a încetat de curând, sau a fost suspendat, pentru a încerca impunerea unor acorduri de pace și pentru a descuraja combatanții de la a relua ostilitățile. Deoarece ONU nu are propria forță militară, aceasta este asigurată prin voluntariat de către statele membre. Soldații sunt uneori porecliți „Căștile albastre” din cauza echipamentului specific. Forța de menținere a păcii a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1988. 2. Drepturile omului Drepturile omului au fost motivul principal pentru crearea Națiunilor Unite. Atrocitățile celui de-al Doilea Război Mondial și genocidurile au determinat ca noua organizație să prevină tragedii similare în viitor. Un prim obiectiv a fost acela de a crea un cadru legal pentru a lua în considerare și a lua hotărâri asupra violărilor drepturilor omulu 3. Dezvoltarea economică și asistența umanitară 4. Obiectivele de dezvoltare ale mileniului România în ONU Deși dorința României de a face parte din ONU a fost exprimată oficial încă din 1946, aderarea acesteia a fost blocată până în 1955. La 14 decembrie 1955, Adunarea generală a decis, prin rezoluția nr. 995 , primirea României în ONU, alături de alte 15 state.