REPERE ÎN COMUNICAREA PUBLICITARĂ ACTUALĂ: DEIXIS-UL – O FORMĂ A METONIMIEI ÎN PUBLICITATE?

Angelica HOBJILĂ,
Universitatea ,,Al. I. Cuza”, Iaşi

Résumé: La publicité est, par excellence, une forme de manipullation du public cible, qui se retrouve, dans une certaine mesure et d’une certaine manière, dans les situations proposées par le scénario, dans les personnages, dans certaines de leurs répliques, dans les „toi”, „moi”, „nous”, „vous” des énoncés etc.
De cette perspective, la deixis – associée à une certaine situation de communication (réelle ou construite, crée par le locuteur) – se constitue dans un moyen de pla-cer l’interlocuteur (appartenant au public cible) au milieu d’un contexte qui favorise l’acquisition d’un produit au détriment d’un autre, de la même catégorie; l’accent tombe sur les variantes du rapport individu – collectivité (dont il fait ou veut faire partie): pluriel – singulier, singulier – singulier, singulier – pluriel, pluriel – pluriel.

1. Publicitatea ca formă de comunicare
Comunicarea interumană (realizată prin valorificarea unui anumit cod şi prin intermediul unui anumit canal, între un emiţător/locutor şi un receptor/interlocutor avînd o anumită configuraţie fizică şi/sau psihică, încadraţi într-o anumită structură socială, reflectată de o anumită situaţie de comunicare etc.), este prezentată – în literatura de specialitate – din perspective diferite, care nuanţează una sau alta dintre dimensiunile acestui proces; percepută ca ,,transmitere a informaţiilor, ideilor şi atitudinilor sau emoţiilor de la o persoană la altă persoană sau de la un grup la altul, în mod esenţial prin intermediul simbolurilor” sau ca ,,interacţiune socială prin intermediul mesajelor” , comunicarea interumană se concretizează astfel, în general, într-o situaţie de tipul ,,acţiune asupra altora”, ,,interacţiune cu alţii” şi/sau ,,reacţie la alţii” , multiplele direcţii de analiză a realităţii comunicaţionale implicînd şi o nuanţare a diferitelor aspecte ale actului comunicativ ca atare, inclusiv (sau, mai ales) prin prisma raportării acestora la problematica publicităţii în societatea contemporană.
Teoria comunicării , în general, asociată – într-un demers de la general către particular – publicităţii ca formă de comunicare, implică o serie de mutaţii la nivel pragmatic, în condiţiile în care accentul este pus, la acest nivel, pe raportul