I. Sisteme electorale

Au contribuit la această lucrare: Coordonator: Adrian Sorescu Analiză comparată, texte: Conf. dr. Cristian Pîrvulescu Adrian Sorescu Documentare: Ciprian Bobeică Cristian Bratu Iulia Georgescu Horaţiu Iancu Corina Iordache Constantin Mârza Ana-Maria Moşneagu Andreea Răchiteanu Cristina Stănuş Mihai Ştefănescu Costică Topală Tehnoredactare: Constantin Mârza Laura Rădulescu
Dreptul de autor ©Asociaţia Pro Democraţia Publicat: Bucureşti, 2006.

CReD - Asociaţia Pro Democraţia Bd. Mareşal Averescu nr. 17 Pavilion 7, etaj 3 Sector 3, Bucureşti, cod 011 454 Tel.: (+4021) 222 82 45 Fax: (+4021) 222 82 54 Mobil: (+4) 0723 152 493; 0744 688 163 E-mail: apd@apd.ro Web: www.apd.ro

Cuprins

Introducere - Caracteristicile sistemelor electorale Sisteme electorale foloiste în alegerea parlamentelor naţionale/federale
Austria Belgia Cehia Cipru Danemarca Estonia Finlanda Franţa Germania Grecia Irlanda Italia Letonia Lituania Luxemburg Malta Olanda Polonia Portugalia Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Slovacia Slovenia Spania Suedia Ungaria Bulgaria România

5 11
13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 33 34 35 36 37 38

Sisteme electorale folosite în alegerile pentru Parlamentul European
Austria, Belgia Cehia, Cipru, Danemarca Estonia, Finlanda Franţa, Germania, Grecia Irlanda, Italia Letonia, Lituania, Luxemburg Malta, Olanda Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Slovacia, Slovenia Spania, Suedia, Ungaria

41
43 44 45 46 47 48 49 50 51 52

Introducere - Caracteristicile sistemelor electorale

Calitatea reprezentării politice depinde de aspecte tehnice precum sistemul electoral, sistemul de partide şi de modul de formare a guvernului. Dar crucial pentru transformarea votului popular în reprezentare la nivelul parlamentelor sau a altor instituţii alese rămâne sistemul electoral. Acesta influenţează funcţionarea sistemului de partide, care, la rândul său, determină caracteristicile şi stabilitatea guvernelor. În România, ca şi în alte părţi, dilema majoritarproporţional domină disputa referitoare la transformarea sistemului electoral. Ambiguitatea termenului uninominal, preferat în discuţia publică, despre cel mai adecvat sistem electoral, sugerează o atitudine ostilă listelor de partid. Cel mai adesea, sistemul uninominal desemnează în fapt o procedură majoritară (în engleză single-winner constiutuencies) ce funcţionează după formula “câştigătorul ia totul” (first past the post). În accepţiunea sa cea mai simplă, acest sistem presupune că în fiecare circumscripţie există doar un singur loc disputat şi fiecare alegător dispune de un singur vot. Dar sistemul majoritar nu este doar uninominal, la fel cum sistemul proporţional nu presupune neapărat scrutinul de listă. Cel mai adesea însă, sistemele majoritare sunt uninominale. Permiţând apariţia unor majorităţi stabile şi, prin consecinţă, a unor guverne puternice, acest sistem conduce însă, la nereprezentarea acelui segment din electorat care a votat contra candidatului sau listei învingătoare. Mai democratică decât sistemul majoritar, reprezentarea proporţională permite o mai bună reprezentare a stării de opinie a electoratului însă prezintă serioase inconveniente în ceea ce priveşte stabilitatea şi autoritatea guvernelor. Apărută ca o reacţie la sistemul majoritar la sfârşitul secolului al XIX-lea, reprezentarea proporţională se regăseşte într-o formă sau în alta în mai toate statele europene, doar Marea Britanie şi Franţa practicând (încă?) formule majoritare. Dar dacă reprezentarea proporţională permite o mai bună reprezentare a stării de opinie a electoratului, ea prezintă serioase inconveniente în ceea ce priveşte stabilitatea şi autoritatea guvernelor. Efecte precum multiplicarea

exponenţială a partidelor datorată conservării forţelor politice vechi în paralel cu apariţia altora noi, corespunzând noilor diviziuni sociale sau culturale, au dus la apariţia sistemului coaliţiilor de guvernare şi la instabilitate guvernamentală (ca în cazul Italiei până în 1994). De aceea au fost introduse o serie de proceduri majoritare ce au moderat efectul reprezentării proporţionale absolute, de tipul pragului electoral, al primei majoritare, al selectării preferenţiale de către alegător a candidatului sau chiar al selecţiei personalizate a candidaţilor. Pe de altă parte, combinarea între cele două sisteme electorale, majoritar şi proporţional, a dus la apariţia sistemului mixt care poate rezolva, de asemenea, întro manieră acceptabilă, atât problema reprezentării minorităţii în organele legislative, cât şi formarea majorităţilor necesare guvernărilor stabile. Dispunând de două voturi, unul în cadrul unui scrutin de listă şi unul în cadrul unui scrutin uninominal, alegătorul îşi poate manifesta sprijinul pentru interese specifice, dar poate cu ajutorul votului uninominal să susţină şi curentele majoritare. Gradul în care diferă raportul dintre componenta proporţională şi cea majoritară în cadrul sistemului mixt diferenţiază un sistem mixt echilibrat, respectiv sistem mixt cu preponderenţă majoritară sau cu preponderenţă proporţională. Sistemul mixt care, în proporţii diferite, combină cele două tipuri de scrutine enumerate mai sus, pare a rezolva într-o manieră acceptabilă atât problema reprezentării alegătorilor în organele legislative, cât şi formarea majorităţilor necesare guvernărilor stabile. Sistemul electoral nu este neutru. El influenţează, în funcţie de context, sistemul de partide. De aceea, un clasic al teoriei partidelor, Maurice Duverger considera că tipul de scrutin are rolul unei “legi aproape sociologice“. Pentru politologul francez “scrutinul 1 majoritar într-un tur tinde spre dualismul partidelor “ , iar “scrutinul majoritar în două tururi sau reprezentarea 2 proporţională tinde spre multipartidism“ . Această clasificare a suferit, mai ales în ultimele două decenii, atât din perspectiva studiilor empirice, cât şi 3 metodologic, multe critici , dar, cu amendamentele de rigoare, ea rămâne încă de actualitate.

1 Maurice Duverger, Les partis politiques, (Paris: A.Colin, 1979) 307. 2 ibidem., 331. 3 Daniel-Louis Seiler, Partis et familles politiques, (Paris: PUF, 1983) 33-51.

6

25 + 2 modele electorale

Una din consecinţele mai puţin discutate ale transformării sistemului electoral este desenarea circumscripţiilor uninominale. Structura actualului parlament face ca această problemă să fie reglată între marile partide în funcţie de baza lor electorală. „Gerrymandering”-ul, tehnica prin care delimitarea circumscripţiilor se face pentru a maximiza şansele partidelor la guvernare şi/sau a celor fără de care decizia schimbării sistemului electoral nu poate fi luată, dezvăluie o altă dimensiune a interesului pentru modificarea tipului de scrutin. În condiţiile scăderii alarmante a încrederii în instituţiile politice (partide, Parlament, Guvern), simptom al delegitimării actorilor, reforma sistemului electoral poate fi un mecanism de reechilibrare politică şi instituţională. Simple instrumente, sistemele electorale sunt doar unul din elementele unei transformării reale şi eficiente a sistemului politic românesc, buna lor funcţionare depinzând de numeroase alte variabile cum ar fi: tradiţia, structura socială, clivajele specifice dar şi capacitatea clasei politice de a-şi asuma rolul de agent al schimbării. După mai multe alternanţe la guvernare, pe fundalul tendinţei de biopolarizare, momentul politic actual pare favorabil unor dezbateri ample asupra rolului instituţiilor politice. Nu doar sistemul electoral ci şi alte ajustări instituţionale (modificarea bazei de reprezentare a Senatului care să devină, ca în majoritatea statelor occidentale, un reprezentant al colectivităţilor locale, sau pentru identificarea unor variante legislative care să permită o reprezentare stabilă a femeilor în instituţiile politice, prin introducerea unor cote obligatorii) pot fi realizate.

este declarat câştigător dacă a obţinut cele mai multe voturi. Majoritatea absolută a apărut, se pare, ceva mai târziu, sub influenţa Bisericii Catolice. Cum biserica a fost multă vreme fidelă regulii unanimităţii (alegerile serveau ca mijloc de degajare a voinţei divine, şi cum aceasta nu putea fi decât una, alegătorul nu exercita un drept, ci o funcţie), aceasta trebuia degajată cu necesitate, căci minorităţile nu puteau reprezenta puncte de vedere legitime. Chiar dacă obţinerea unanimităţii nu era imposibilă, minorităţile raliindu-se majorităţii, biserica a stabilit reguli privind majoritatea absolută sau majoritatea calificată, în special cea de 2/3. Difuzarea modelului s-a datorat extinderii modelului către laicii care, în decursul Evului Mediu, făceau adeseori apel la Biserică pentru organizarea alegerilor. Căutarea majorităţii calificate, absolute sau de 2/3, concretizată în scrutinul cu mai multe tururi, exprimă, de fapt, căutarea unanimităţii inaccesibile. Scrutinul cu două tururi constituie expresia sintetică a acestei metode de degajare a majorităţii absolute, dar el nu este decât o simplificare a scrutinului cu un număr infinit de tururi, practicat pentru alegerea Papei, ori a sistemului practicat în Franţa în timpul celei de-a III-a sau a IV-a Republici pentru alegerea preşedintelui de către Congres (Adunarea Naţională şi Senatul reunite). De altfel, în Franţa, ţară în care acest tip de scrutin a fost consacrat, încă din 1789, scrutinul cu trei tururi era utilizat pentru alegerea deputaţilor Stării a Treia. Plecând de la acest model, în condiţiile emergenţei sistemelor parlamentare reprezentative, a fost creat cadrul metodologic pentru organizarea scrutinului uninominal, fie într-un tur, fie în două. Simplitatea sistemului a fost un argument puternic, căci: a. conflictul politic era personalizat; b. la el participau individual mai mulţi competitori; c. circumscripţiile electorale erau relativ mici şi permiteau cunoaşterea candidatului; d. câştigătorul era cel ce obţinea cele mai multe voturi. Din aceste caracteristici, rezultă atât avantajele, cât şi dezavantajele scrutinului majoritar. Deşi asigură o legătură personalizată ales - alegător, nu permite reprezentarea celor ce nu au votat cu câştigătorul. Chiar dacă alegătorul poate realiza o analiză lucidă a ofertei şi capacităţii candidatului, votul tactic (ca şi cel util sau de protest) îi limitează libertatea de alegere. Şi dacă în acest tip de scrutin candidatul este mult mai bine cunoscut de către alegători, caracterul politic al reprezentării se diminuează. Simplitatea sistemului nu este compensată de disproporţia lui. Pe de altă parte în cazul scrutinului cu mai multe tururi, dacă primul tur este puternic conflictual, al doilea tur presupune realizarea unor alianţe ,,ad-hoc'' sau chiar a unor coaliţii ulterioare la guvernare. Şi nu întotdeauna realizarea acestor alianţe porneşte de la înrudirile sau asemănările de programe politice ale celor ce realizează astfel de alianţe.

1. Tipologii ale sistemelor electorale
Alegerile constituie principiul de bază al democraţiilor reprezentative. Prin ele se asigură legitimitatea politică fără de care guvernările democratice nu pot fi eficiente. Metoda prin care, tehnic discutând, voturile se transformă în locuri defineşte modul de scrutin. Din această perspectivă sunt acceptate trei mari familii de scrutinuri: scrutinul majoritar, scrutinul proporţional şi scrutinul mixt.

1.1. Scrutinul majoritar
Termenul majoritar indică metoda prin care în cadrul unei circumscripţii candidatul sau lista de candidaţi care are cele mai multe voturi, cu sau fără majoritate absolută, este declarat învingător. Originea acestui mod de scrutin este veche. Scrutinul cu majoritate relativă (scrutinul cu un tur) este utilizat, datorită simplităţii sale, în mod aproape natural: atunci când se alege un şef, un responsabil sau un delegat

I. Sisteme electorale

7
4

Scrutinul plurinominal (de listă) în unul sau două tururi înlocuieşte candidatul individual cu o listă de persoane propusă de fiecare partid sau coaliţie, dar principiul „câştigătorul ia totul” nu este afectat. Scrutinul plurinominal presupune că în fiecare circumscripţie există mai multe locuri de distribuit, alegătorul dispunând de tot atâtea voturi (cu condiţia obligatorie să nu poate acorda mai multe voturi aceluiaşi candidat). În general acest tip de scrutin presupune liste blocate5. O dezvoltare a acestui sistem o reprezintă votul preferenţial, care permite alegătorului să intervină şi să schimbe ordinea candidaţilor propuşi de partide, dar şi panaşajul ce permite alegătorului să realizeze propria listă preluând candidaţi de pe listele depuse de partide. Efectele perverse ale scrutinului plurinominal cu un tur în transformarea voturilor în locuri sunt mai mari prin amplitudinea lor decât ale celor uninominale. În 1992 la alegerile din SUA Bill Clinton câştiga cu 43% din voturi 370 din cei 538 de mari electori, în timp ce George Bush, cu 38% din voturi nu a avut decât 168 de mari electori, iar Ross Perot, cu 19% din voturi, nu a avut nici unul.

sistemelor mixte). După căderea dictaturilor din sudul Europei tot reprezentarea proporţională a fost preferată, Grecia (1974), Portugalia (1975) şi apoi Spania (1977) utilizând acelaşi sistem. Deloc surprinzător, prăbuşirea comunismului din Europa de Est a presupus adoptarea unor sisteme proporţionale în România (1990), Bulgaria (1991), Polonia (1991), Cehia sau Slovacia (1993), Slovenia (1991), s.a.. 1.2.1. Constrângeri majoritare: pragul electoral şi prima electorală Dacă primele sisteme proporţionale erau integrale, permiţând reprezentarea tuturor candidaţilor ce depăşeau coeficientul electoral, dispersia voturilor a condus la căutarea unor metode care să ajusteze efectele perverse. În unele cazuri soluţia pentru limitarea fragmentării politice a fost pragul electoral, fie la nivel naţional, fie de circumscripţie, exprimat în procente din voturile exprimate. Acest prag oscilează de la 1% la 8%, de obicei situându-se între 3% (ca în Spania) şi 5% (ca în Germania sau România). Dar aplicarea pragului afectează proporţionalitatea sistemului, ajungându-se la disproporţii aproape majoritare ca în cazul Bulgariei unde un prag de 4% a provocat eliminarea reprezentării a aproape un sfert din voturile exprimate (24,9%), sau în România, la alegerile din 2000 când disproporţia a fost de peste 20%. Prima majoritară reprezintă un premiu, exprimat în locuri, pe care îl primesc partidele care obţin o proporţie din voturi. În legea electorală din 1926 din România partidele care obţineau 40% din voturi primeau automat 50% din mandate, şi un număr proporţional cu voturile obţinute din restul de 50%. 1.2.2 Derogarea de la principiul pragului electoral Sistemele proporţionale permit o mai bună reprezentare a minorităţilor. Cu toate acestea, cu sau fără prag electoral, unele minorităţi nu pot accede în instituţiile reprezentative. Pentru a remedia această situaţie, în unele state fragmentate cultural, sunt legiferate formule de reprezentare a minorităţilor care derogă de la pragul electoral. Soluţiile adoptate sunt cota fixă acordată din oficiu (cum e cazul minorităţii flamande în parlamentul regional din Bruxelles), sau atribuirea unui singur loc minorităţii etnice care nu a obţinut rezultate superioare pragului electoral (ca în România). 1.2.3 Metode de transformare a voturilor în mandate 1.2.3.1 Metodele prin coeficient Există mai multe procedee de atribuire a mandatelor. O primă metodă ar fi cea a coeficientului electoral. Acesta

1.2. Reprezentarea proporţională
Faţă de sistemul precedent reprezentarea proporţională permite nu doar reprezentarea majorităţii, ci şi a minorităţilor. Se pot exprima astfel nu doar opţiunile politice ci şi cele culturale (religioase, ligvistice, etnice). Potrivit acestui sistem, mandatele parlamentare se împart candidaţilor proporţional cu voturile obţinute în alegeri, astfel încât există un raport direct proporţional între mandatele parlamentare obţinute de fiecare partid politic în parte şi voturile pe care electoratul le-a dat acestor partide. Reprezentarea proporţională implică, cel mai adesea, folosirea listelor de candidaţi. În cadrul acestui sistem atribuirea mandatelor se face proporţional cu numărul de voturi obţinute de către partidele care participă la alegeri. De aceea problema cea mai importantă a reprezentării proporţionale rezidă în modul de atribuire a mandatelor. Aspiraţiile democratice ce au urmat sfârşitului primului război mondial au creat un climat favorabil reprezentării proporţionale. Aceasta a câştigat, rând pe rând, Olanda în 1917, Norvegia, Germania, Italia, Elveţia, Austria, Luxemburg, Cehoslovacia şi România în 1919, sau Irlanda în 1921. După 1945, scrutinul proporţional s-a impus şi în ţările eliberate de nazism şi fascism: chiar Franţa a adoptat acest sistem pentru scurt timp în 1945 şi 1986, Germania fiind un alt exemplu important de ţară în care a fost ales un sistem cu reprezentare proporţională (chiar dacă presupune două moduri de scrutin combinat, ceea ce îl plasează, după unele criterii de clasificare, în categoria

4 Folosit astăzi în Insula Mauritius pentru alegerea Camerei legislative. A se vedea P. Martin, p.58. 5 Acest sistem a fost folosit în Turcia între 1950-1957 şi se mai foloseşte şi astăzi în SUA pentru desemnarea Preşedintelui, alegătorii votând Marii electori, iar nu candidaţii pentru preşedinţie.

8

25 + 2 modele electorale

exprimă numărul de voturi necesare obţinerii unui mandat. Deşi poate fi stabilit şi anterior organizării alegerilor, cel mai adesea este calculat după numărarea voturilor într-o circumscripţie electorală, în acest caz fiind rezultatul împărţirii numărului de voturi valabil exprimate la numărul de mandate. La acest coeficient se împarte numărul de voturi exprimate pentru fiecare listă, şi de câte ori se cuprinde coeficientul în acest număr, atâtea mandate se atribuie listei. În cazul independenţilor, aceştia trebuie să obţină un număr de voturi cel puţin egal cu coeficientul electoral, pentru a putea obţine un mandat. Prin această operaţiune se atribuie doar o parte din mandate, rămânând atât mandate neatribuite cât şi voturi neutilizate. Atribuirea restului de mandate şi utilizarea restului de voturi (numite resturi electorale) se realizează prin anumite metode precum metoda celor mai mari resturi sau a celor mai mari medii. Metode de atribuire a mandatelor se deosebesc atât datorită tipologiei de calcul a coeficientului, cât şi prin modul de alocare a locurilor. Coeficientul(Q) cel mai simplu este cel obţinut prin raportul dintre numărul de voturi valabil exprimate în fiecare circumscripţie (V) şi numărul de locuri acordat (L). Acest coeficient simplu este denumit coeficientul Hare. Alţi coeficienţi utilizaţi sunt coeficientul Hagenbach-Bischoff (Q=V/(L+1)), coeficientul Droop (Q=V/(L+1)+1) şi coeficientul Imperiali (Q=V/(L+2)). După stabilirea coeficientului se alege o metodă pentru atribuirea locurilor neacordate prin coeficient. În continuare, pentru a exemplifica, vom prezenta două situaţii de atribuire a mandatelor, primul în cazul, unui scrutin cu candidaturi individuale, iar în al doilea a scrutinului de listă. A. Scrutinul cu candidaturi individuale Votul unic transferabil sau sistemul Hare a fost primul sistem proporţional utilizat, chiar dacă nu pentru alegeri politice. Este vorba de un sistem prin coeficient, dar de un tip extrem de particular. Dacă metoda este complexă pentru organizatorii scrutinului, are avantajul de a fi uşor de aplicat de către alegători. Una din condiţiile esenţiale este ca sistemul Hare să fie folosit în circumscripţii cu un număr relativ mic (3 - 5) de locuri de atribuit, utilizând candidaturi individuale. Fiecare alegător trebuie să claseze candidaţii din circumscripţia electorală în ordinea preferinţei, ca în cazul scrutinelor uninominale alternative, putând include, în „clasament”, candidaţi reprezentând partide diferite. Toţi candidaţii care au atins coeficientul sunt declaraţi aleşi (se utilizează coeficientul Droop). Dacă un candidat a depăşit coeficientul, voturile suplimentare se împart între ceilalţi candidaţi conform preferinţelor următoare. Dacă în urma numărării voturilor nici un candidat nu a obţinut un număr de voturi egal cu coeficientul şi au mai rămas locuri de acordat, se elimină candidatul de pe ultimul loc, repartizându-se voturile sale între ceilalţi candidaţi, ţinând seama de preferinţele următoare de pe

buletinele candidatului eliminat. Se pot pierde voturi (netrasferabile), deoarece alegătorii nu sunt obligaţi să indice mai mult de o preferinţă, pentru ca buletinele să rămână valabile. Dacă, în final, rămân numai doi candidaţi pentru un loc, îl primeşte acela care are mai multe voturi repartizate, chiar dacă nu atinge coeficientul. B. Scrutinul de listă În cazul scrutinului de listă, există două tipuri de soluţii de „transformare” a voturilor în mandate: ! metoda resturilor celor mai puternice; ! metoda celei mai puternice medii;

Metoda resturilor cele mai puternice
Pentru această metodă se utilizează coeficientul simplu, iar pentru locurile neatribuite se utilizează regula resturilor cele mai puternice. Această metodă este favorabilă partidelor mici. Dar ea prezintă un inconvenient, putând da naştere la paradoxuri matematice ce provin din evoluţia ciudată a resturilor.

Metoda mediei cele mai puternice
Se aplică coeficientul simplu şi fiecare loc neatribuit este afectat succesiv fiecărei liste, adăugându-se locurilor deja obţinute. Se calculează pentru fiecare listă raportul voturi/locuri. Locul este atribuit acelei liste care are cea mai mare medie de voturi pe loc. Această metodă favorizează net partidele mari. Ea este acum în vigoare în Spania, Portugalia, Islanda, Israel, Olanda, Finlanda, Turcia, Bulgaria, Estonia şi România.

1.2.3.2. Metodele prin divizori
Principiul general al acestor metode (asemănătoare metodei celei mai mari medii) constă în divizarea succesivă a numărul de voturi obţinute de fiecare listă din circumscripţie printr-o serie de numere, denumite divizori. Locurile sunt atribuite listelor în ordinea numerelor cele mai mari obţinute după această operaţie.

Metoda d'Hondt
Cea mai cunoscută metodă de distribuire a mandatelor, elaborată de juristul şi matematicianul belgian Victor D'Hond în 1878 şi utilizată din 1899 este o specie a celei mai puternice medii. În varianta Victor d'Hondt seria divizorilor este formată din numere întregi: 1, 2, 3, 4….n. Fiecărui partid participant la alegeri îi corespunde o medie a voturilor stabilită prin împărţirea voturilor de distribuit la 1, 2, 3...n mandate ce sunt de acordat. Partidul care obţine cea mai mare medie obţine mandatul. Rezultatul este favorabil partidelor mari şi defavorabil celor mici.

Metoda Sainte-Lague
Această metodă, propusă în 1910 de către matematicianul francez Sainte-Lague, utilizează ca divizori 1, 3, 5, 7 ... n. Această metodă este mai puţin defavorabilă partidelor mici decât cea precedentă şi nu prezintă paradoxurile matematice ale metodei celor

I. Sisteme electorale

9

mai mari resturi, şi este întotdeauna preferată acesteia. Ea pare de asemenea cea mai adecvată pentru repartizarea locurilor unei adunări în cadrul unităţilor geografice (state federale, departamente) pentru că nu defavorizează unităţile mici.

1.2.4. Scrutinul în circumscripţii uninominale
Aparent greu de înţeles, există totuşi sisteme electorale care asigură reprezentarea proprţională, în condiţiile în care candidaturile se propun la nivelul circumscripţiilor uninominale şi, implicit, selecţia este una personalizată. Un astfel de sistem presupune ca un anumit procent din mandatele care revin unei circumscripţii regionale să fie adjudecate în mod direct, la nivelul unor circumscripţii uninominale constituite pe teritoriul respectivei circumscripţii regionale, urmând ca restul mandatelor să fie compensatorii şi să fie alocate partidelor astfel încât numărul total de mandate de care beneficiază, în cele din urmă, partidul mandate câştigate în circumscripţiile uninominale plus mandatele compensatorii - să fie proporţional cu totalul voturilor adunate de candidaţii partidului în toate circumscripţiile uninominale de pe teritoriul regiunii (sistemul ce a fost folosit în Italia, pentru alegerea Senatului, între 1994 şi 2005).

sub aspectul relaţiei dintre numărul de mandate şi suportul electoral, presupune şi compensarea, este cel german. În schimb sistemul mixt utilizat în Rusia este necompensat, ducând la o reprezentare disproporţionată. Sistemul votului dublu german, utilizat în Germania din 1946 pentru desemnarea membrilor Bundestagului, presupune un scrutin în care alegătorul are două voturi: primul serveşte la desemnarea unei jumătăţi din cei 656 de deputaţi, aleşi prin scrutin uninominal cu un tur în cadrul a 328 de circumscripţii uninominale, iar cu cel de-al doilea, pentru cea de-a doua jumătate din mandate, alegătorul alegând o listă de partid. Dacă un partid obţine, în circumscripţiile uninominale, mai puţine mandate decât ar presupune respectarea principiului proporţionalităţii (luându-se în calcul exclusiv rezultatele scrutinului proporţional), i se acordă o compensare până la atingerea proporţiei rezultate din alegeri. Aceste locuri sunt atribuite candidaţilor de pe lista folosită pentru al doilea vot, după ordinea din listă. Dar dacă un partid obţine mai multe mandate în circumscripţiile uninominale decât proporţia la care are dreptul, locurile suplimentare se adaugă la celelalte. Aşa s-a întâmplat în 1990 când creştin democraţii au obţinut 6 locuri suplimentare. Acest tip de sistem este utilizat în Estonia din 1992 şi a fost adoptat în 1993 prin referendum în Noua Zeelandă pentru a înlocui tradiţionalul sistem uninominal cu un tur.

1.3. Scrutinele mixte
Modurile de scrutin mixt combină, în forme diferite, scrutinul uninominal şi pe cel de listă. Ele au apărut în urma celui de al doilea război mondial în încercarea de a maximiza avantajele celor două sisteme clasice, minimizând dezavantajele. În general aceste sisteme rămân proporţionale în ceea ce priveşte distribuirea mandatelor, motiv pentru care unii autori le încadrează în rândul sistemelor proporţionale. Una din posibilităţi constă în mixarea geografică a celor două tipuri de scrutine. În acest caz scrutinul uninominal sau plurinominal s-ar aplica în circumscripţiile cu număr mic de locuri, iar cel de listă în circumscripţiile cu populaţie mare şi număr mare de mandate. În schimb, acest tip de scrutin poate duce la efecte perverse, întărind, spre exemplu, reprezentarea partidelor cu dominantă rurală, unde s-ar vota prin scrutin majoritar. Al doilea caz, cel mai utilizat de altfel, este al combinării celor două scrutine. Sistemele rezultate presupun că o parte a mandatelor se distribuie în circumscripţii uninominale, în care se foloseşte scrutinul uninominal, de obicei într-un tur, iar cealaltă parte a mandatelor se atribuie în circumscripţii plurinominale cu folosirea unei metode proporţionale. Această clasificare ţine cont de ponderea celor două tipuri de scrutin în stabilirea mandatelor finale, sistemele mixte putând fi echilibrate, cu dominantă proporţională sau cu dominată majoritară. Cel mai cunoscut caz de sistem care îmbină cele două tipuri de scrutin şi care, pentru a rămâne proporţional

2. Influenţa modurilor de scrutin asupra vieţii politice
Funcţionarea unui regim democratic nu depinde doar de instituţiile prin care se realizează diviziunea muncii între executiv şi legislativ, ci şi de un număr de reguli formale şi, deasemenea, de proceduri informale prin care actorii politici influenţează funcţionarea regimului. În acest context, dezbaterea privind sistemul de vot este strâns legată de tema consolidării proceselor democratice. Iar tipul de sistem electoral adoptat poate influenţa atât sistemul de partide cât şi participarea politică. Cheia succesului procesului de reformare a sistemelor de recrutare a clasei politice stă în capacitatea partidelor de a se transforma, de a-şi reorganiza structura şi implicit de a înţelege corect şi responsabil rolul dominant pe care îl au. Funcţionalitatea unui sistem de partide depinde de modul în care constrângerile electorale creează un anumit spaţiu politic, atât pentru organizarea sistemului concurenţial, cât şi din perspectiva strategică. Maurice Duverger distingea trei categorii de partide în funcţie de dimensiunea rezultată în urma alegerilor: partidele cu vocaţie majoritară, partidele mari şi partidele mici. Partidele cu vocaţie majoritară deţin majoritatea absolută în parlament sau sunt susceptibile de a o realiza printr-un joc instituţional normal. Existenţa unor astfel de partide este normală în

10

25 + 2 modele electorale

sistemele bipartidiste pure şi cu totul excepţională în cele multipartidiste. După gradul în care influenţează dinamica sistemelor de partide şi comportamentul electoral, sistemele electorale pot fi clasificate pe două paliere. După Giovani Sartori, sistemele electorale pot exercita influenţă pe de o parte asupra electorilor, pe de alta parte asupra sistemelor de partide. Un element definitoriu al efectului pe care sistemul electoral îl are asupra electorilor este prezenţa sau absenţa caracterului de constrângere. Există astfel sisteme „slabe” şi sisteme „tari”. În termenii acestei clasificări, sistemele majoritare, deoarece condiţionează comportamentul electorilor, sunt sisteme electorale „tari”, iar sistemele proporţionale sunt mai degrabă sisteme „slabe”. Pe de altă parte, anumiţi factori pot afecta proporţionalitatea sistemelor proporţionale: dimensiunile mici ale circumscripţiei sau formula de transformare a voturilor în mandate. În funcţie de modul în care sistemul electoral condiţionează evoluţia sistemelor de partide, se configurează echipele guvernamentale. Sistemele electorale majoritare contribuie la structurarea bipartidismului cu partide puternice, cele pe care Duverger le numea cu vocaţie majoritară în măsură să obţină alternativ majoritatea absolută a voturilor. De cealaltă parte, sistemele electorale de reprezentare proporţională creează sistemele multipartidiste extreme şi sistemele multipartidiste limitate, linia de demarcaţie trasându-se între sistemele care au de la trei la cinci partide şi cele care au de la cinci partide în sus. Iar sistemele multipartidiste conduc la formarea guvernelor de coaliţie. Toate sistemele electorale în vigoare, nu numai cele majoritare, tind să suprareprezinte partidele mai mari şi să le subreprezinte pe cele mai mici. Pe de altă parte, o caracteristică importantă a sistemului de partide constă în maximizarea proporţiei de locuri deţinute de partide majoritare în parlament şi, în consecinţă, de apariţia artificială a unor majorităţi în favoarea unor partide care nu au câştigat majoritatea voturilor. Acesta este, de obicei efectul sistemelor bipartidiste care determină apariţia cabinetelor majoritare în sistemele parlamentare sau contribuie la apariţia unui partid majoritar care susţine sau se opune preşedintelui, în cazul sistemelor prezidenţiale sau semiprezidenţiale.

Considerat ca o tehnică de realizare a reprezentării politice, sistemul electoral este un factor important în reforma politică, influenţând modul de recrutare a clasei politice şi, prin aceasta, sistemul de partide şi, implicit, stabilitatea şi eficienţa guvernamentală. Primă etapă într-un proces laborios - reforma recrutării politice - nu se poate reduce doar la modificarea sistemului electoral, dar nici nu poate face abstracţie de acesta. Un caz exemplar îl constituie Italia, confruntată, la începutul deceniului, cu o criză ce prezenta unele similitudini cu situaţia românească actuală. Societatea italiană a impus, în procesul de transformare a vieţii politice, ca primă reformă, modificarea sistemului electoral. Instaurarea celei de-a doua Republici în Italia a fost consecinţa unei cereri sociale de asanare a politicii, afectată de instabilitate guvernamentală, clientelism şi scandaluri de corupţie. După 1994 alegerile legislative italiene, desfăşurate pe baza unui scrutin mixt, majoritar într-un tur pentru 75% din locurile fiecărei camere şi proporţional pentru celelalte 25%, au ilustrat, pe de o parte, mobilitatea sistemului de partide în faţa constrângerilor la care sunt supuse în procesul de trecere de la un sistemul proporţional integral la un sistem mixt cu preponderenţă majoritară, iar pe de altă parte, relativitatea reformei electorale câtă vreme celelalte reforme nu au fost îndeplinite. După un deceniu de la introducerea sa, sistemul mixt produsese deja consecinţe: durata medie de viaţă a guvernelor trecuse de la 1,3 la ani până în 1993 la 2,6 (iar între 1996 şi 2006 chiar la 3,3). Şi alternarea la guvernare, necunoscută în această ţară până în 1994, deschide o nouă etapă în democratizarea societăţii italiene şi în reformarea sistemului politic şi de reprezentare. Dar transformarea sistemului electoral italian la sfârşitul anului 2005 şi reîntoarcerea la reprezentarea proporţională demonstrează că, fără un control civic continuu, deriva partitocratică poate influenţa regulile jocului democratic. Departe de a fi un doar o simplă tehnică, sistemul electoral se raportează la cultura sau culturile politice existente, cu care interacţionează. Multipartidismul specific Europei continentale nu este reflectarea directă a sistemelor electorale, ci dezvăluie tradiţii istorice, specificităţi sociale şi aspecte culturale care împreună contribuie la constituirea unui sistem de partide.

Sisteme electorale folosite în alegerea parlamentelor naţionale/federale

La o analiză sumară a sistemelor electorale folosite în alegerile legislative din ţările care fac obiectul acestei lucrări, este foarte lesne de observat faptul că reprezentarea proporţională este caracteristica dominantă în ceea ce priveşte procesele electorale din Europa. Dintre toate aceste ţări, doar două - Franţa şi Marea Britanie - folosesc sisteme majoritare, iar alte 1 două Lituania şi Ungaria - sisteme mixte . Pe de altă parte însă, trebuie remarcat faptul că, în marea majoritate a ţărilor, legile electorale poartă amprenta preocupărilor legiuitorului de a asigura posibilităţi reale alegătorilor pentru a putea interveni în selecţia candidaţilor care ajung să fie aleşi. Legat de acest aspect, o primă observaţie este aceea că, în prezent, există doar trei ţări în Uniunea Europeană Italia, Spania şi Portugalia - în care lista de candidaţi propusă de un partid politic sau o alianţă de partide întro circumscripţie sau alta este ceea ce în teoria sistemelor electorale se numeşte „listă blocată”. Cu alte cuvinte, doar în aceste trei ţări alegătorul nu are nici o posibilitate de a interveni asupra listei pe care o votează în sensul de a mări şansele unora dintre candiaţi şi a le micşora pe ale altora. În celelalte ţări, există diferite mecanisme care fac posibilă această intervenţie. Există un număr relativ mare de ţări (Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Danemarca, Letonia, Olanda, Slovacia, Suedia), în care alegătorul are de votat o „listă închisă”. Această listă are o componenţă şi o ordine a candidaţilor pre-determinată de partidul care o propune, alegătorul având însă posibilitatea de a modifica ordinea respectivă prin voturile preferenţiale pe care le poate exprima pentru candidaţii favoriţi sau chiar prin acordarea de „voturi negative” candidaţilor pe care doreşte să-i elimine din cursa electorală (Letonia). Un nivel mai mare de intervenţie a alegătorului în

selecţia candidaţilor poate fi întâlnit în ţări ca Estonia, Finlanda, Grecia şi Polonia, ţări în care lista de candidaţi este deschisă (fără o ordine pre-stabilită de partid), iar votul preferenţial este obligatoriu. În aceste ţări, alegătorii stabilesc, practic, ordinea candidaţilor pe listă, prin faptul că fiecare alegător este pus să aleagă un anume candidat pentru ca votul să-i fie validat (chiar dacă votul pentru candidatul respectiv înseamnă, în mod automat, un vot acordat listei căreia îi aparţine candidatul). Un caz aparte îl reprezintă Luxemburg, ţară în care fiecare alegător are la dispoziţie un număr de voturi egal cu numărul de mandate alocate circumscripţiei în care el votează, voturi pe care le poate acorda aceluiaşi număr de candidaţi care pot figura pe liste de candidaţi diferite. De asemenea, sistemul din Slovenia, ţară în care alegătorii stabilesc ordinea candidaţilor pe lista propusă de un partid la nivelul regiunii prin faptul că fiecare alegător are de votat un candidat, dintre cei care reprezintă lista respectivă în districtul său, este unul interesant, putând fi considerat un sistem de reprezentare proporţională cu scrutin uninominal. În fine, sistemul cu vot unic transferabil folosit în Irlanda, Irlanda de Nord şi Malta este, de asemenea, un tip de sistem electoral cu reprezentare proporţională în care implicarea alegătorilor în selecţia celor care ajung în Parlament este una efectivă. Tabelul de pe pagina următoare înfăţişează o clasificare a sistemelor electorale din toate cele 27 de ţări analizate, în funcţie de tipul de reprezentare pe care fiecare sistem îl determină şi de modul de scrutin.

1 Deşi mulţi consideră sistemul German ca fiind unul mixt (datorită celor două voturi de care dispune fiecare alegător - unul pentru un candidat în circumscripţia uninominală şi unul pentru o listă la nivelul landului), acest sistem face parte din categoria celor „de reprezentare proporţională prin compensare, cu selecţie personalizată”.

12

Majoritar

Ţara

a) cu un tur

b) cu două tururi

· · · · · · · · ·

Tipul de sistem electoral, după tipul de reprezentare (pentru ţările cu parlamente bicamerale, se are în vedere camera inferioară) Proporţional b) cu listă neblocată c) cu vot deschisă a) cu listă închisă şi vot(uri) unic cu vot blocată preferenţial(e) cu vot transferabil preferenţial opţionale multiplu obligatoriu · · · · · · · d) prin compensare, cu selecţie personalizată · ·

Mixt

· ·

·

·

·2
· ·

2 Slovenia reprezintă un caz mai aparte, votul preferenţial fiind obligatoriu prin faptul că, în districtul în care votează, alegătorul poate să-şi exprime opţiunea pentru lista de candidaţi pe care partidul o propune la nivelul regiunii, doar votându-l pe candidatul „repartizat” în districtul său.

Austria Belgia Cehia Cipru Danemarca Estonia Finlanda Franţa Germania Grecia Irlanda Italia Letonia Lituania Luxemburg Malta Olanda Polonia Portugalia Regatul Unit Slovacia Slovenia Spania Suedia Ungaria Bulgaria România · ·

25 + 2 modele electorale

I. Sisteme electorale

13

Austria
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul austriac este unul bicameral, fiind format din Consiliul Naţional (Nationalrat) care are 183 de membri, aleşi pentru o perioadă de patru ani şi Consiliul Federal (Bundesrat) care are 64 de membrii, aleşi pentru cinci sau şase ani, de către parlamentele regionale.

Tipul de sistem electoral folosit
Consiliul Naţional este ales printr-un sistem electoral proporţional cu scrutin de listă închisă şi vot preferenţial (opţional). Partidele politice pot propune liste de candidaţi la nivelul celor 9 „provincii” (Länder), la nivelul celor 43 de districte regionale în care sunt împărţite cele 9 provincii, precum şi la nivel federal. În Consiliul Federal, locurile sunt împărţite între partide, în conformitate cu numărul de locuri pe care acestea le deţin în adunările regionale.

Prag electoral
Există un prag electoral de 4% prevăzut pentru accesul partidelor politice la cea de a doua şi a treia fază a procesului de alocare a mandatelor, respectiv cele care se derulează la nivelul celor 9 provincii şi la nivel federal.

Voturile rămase nefolosite şi la nivelul provinciilor sunt cumulate la nivel federal, dar numai pentru partidele care depăşesc 4% din totalul voturilor exprimate la nivel federal. La acest nivel, este folosită formula d'Hondt pentru alocarea mandatelor. Odată stabilit numărul de mandate corespunzător fiecărui partid politic, de mandatele respective vor beneficia, în primul rând, candidaţii care întrunesc un număr de voturi preferenţiale egal cu cel puţin jumătate din coeficientul electoral al circumscripţiei (numărul de voturi corespunzător unui mandat, obţinut prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate în circumscripţie la numărul de mandate corespunzător circumscripţiei respective) sau cel puţin este egal cu 1/6 din voturile valide acordate partidului său în respectiva cicumscripţie. Ordinea în care se face distribuirea mandatelor este determinată de numărul voturilor preferenţiale obţinute de fiecare candidat. In cazul în care unul sau mai mulţi candidaţi sunt îndreptăţiţi să primească ultimul mandat care este de distribuit în circumscripţie, decisivă este poziţia candidatului pe lista partidului. Mandatele alocate unui partid care nu pot fi distribuite candidaţilor pe baza voturilor preferenţiale (sunt mai puţini candidaţi care întrunesc condiţiile menţionate mai sus decât numărul de mandate care sunt de distribuit), vor fi acordate candidaţilor în ordinea descrescătoare a poziţiei pe care aceştia o ocupă pe lista partidului.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul poate vota o singură listă de candidaţi, listă pe care poate să exprime şi o preferinţă pentru unul dintre candidaţi.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Numărătoarea voturilor se face, mai întâi, la nivelul districtelor regionale, unde numărul de voturi necesar pentru a câştiga un mandat este egal cu numărul de voturi exprimate în district împărţit la numărul de mandate atribuite districtului respectiv. Numărul de mandate care revin fiecărui partid politic într-un district se determină prin metoda Hagenbach-Bischoff (pentru fiecare partid, numărul de voturi se împarte la numărul de mandate care revin districtului, mărit cu unu). Voturile care nu sunt luate în considerare la nivelul districtelor (resturile operaţiilor de împărţire) sunt cumulate, pentru fiecare partid în parte, la nivelul provinciilor, dar numai pentru partidele care depăşesc pragul de 4% din totalul voturilor la nivelul provinciilor. Sistemul de atribuire a mandatelor folosit la acest nivel este similar cu cel de la nivel local.

14

25 + 2 modele electorale

Belgia
Tipul si structura Parlamentului
Parlamentul este bicameral, fiind format din două Camere: Camera Reprezentanţilor şi Senatul.

Tipul de sistem electoral folosit
Pentru alegerea Camerei Reprezentanţilor, se foloseşte un sistem proporţional cu scrutin de lista şi vot preferenţial (opţional) organizat la nivelul mai multor circumscripţii plurinominale. În ceea ce priveşte Senatul, 40 dintre membrii acestuia sunt aleşi direct, în circumscripţii plurinominale constituite pe criterii lingvistice (25 de către colegiul electoral olandez şi 15 de către colegiul electoral francez), folosindu-se sistemul proporţional cu scrutin de listă. 21 de senatori sunt desemnaţi de către adunările comunităţilor - 10 de către şi din cadrul consiliului comunităţii flamande, 10 numiţi de consiliul comunităţii franceze şi 1 de către şi din cadrul consiliului comunităţii germane. Încă 10 sunt numiţi in funcţie de puterea partidelor reprezentate în Senat 6 de către senatorii aleşi direct şi 4 de către cei 21 de senatori desemnaţi de către comunităţi. Descendenţii direcţi ai monarhului sunt, de asemenea, senatori, însă nu sunt luaţi în calcul atunci când se stabileşte cvorumul acestei Camere.

fiecărei liste se împarte la un număr de divizori întregi consecutivi 1, 2, 3, ..., egal cu numărul de mandate care sunt de atribuit, după care, odată ordonate câturile acestei operaţiuni efectuate pentru toate listele, în ordinea lor descrescătoare, fiecărui cât urmează să-i corespundă un mandat, până când se epuizează toate mandatele). După aceea, se stabileşte cărora dintre candidaţii de pe listă urmează să le revină mandatele respective, în modul următor:

Prag electoral
Nu există prag electoral.

· pentru fiecare listă care a obţinut mandate, se calculează “cifra de eligibilitate”, împărţind numărul de voturi obţinute de listă la numărul de locuri atribuite listei mărit cu unu; · fiecare candidat în favoarea căruia s-au exprimat voturi preferenţiale în număr egal cu cifra de eligibilitate este declarat ales; · atunci când nici un candidat nu mai îndeplineşte această condiţie se iau în calcul voturile exprimate nominal pentru candidat şi jumătatea voturilor rămase după atribuirea locurilor. Primul candidat, în ordinea voturilor, este primul care poate beneficia de restul voturilor, pentru a atinge cifra de eligibilitate. Dacă această cifră a fost atinsă, restul voturilor se transmit celui de-al doilea candidat şi aşa mai departe.

Modul în care votează alegătorul
În primul rând, trebuie menţionat faptul că votul este obligatoriu, absenţa nemotivată de la vot fiind pedepsită, penalizările mergând de la o simplă amendă la ştergerea votantului din registrul electoral. La intrarea în secţia de votare, alegătorul primeşte mai multe buletine de vot, câte unul pentru fiecare partid aflat în competiţie. El trebuie să aleagă un buletin şi să îl introducă într-un plic pe care, apoi, îl introduce în urnă, având posibilitatea ca, pe buletinul respectiv, să poată scrie numele candidatului dorit (de pe lista de candidaţi propusă de partidul căruia îi corespunde buletinul de vot respectiv).

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
La Camera Reprezentanţilor, în prima fază, se stabileşte numărul de mandate care revin fiecărei liste, folosindu-se formula d'Hondt (numărul de voturi al

I. Sisteme electorale

15

Cehia
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul Republicii Cehe este unul bicameral. Senatul are 81 de membri, mandatul fiind de şase ani. Odată la fiecare doi ani se organizează alegeri pentru 1/3 din locurile din Senat. Camera Deputaţilor are 200 de membri aleşi pentru mandate de patru ani.

Tipul de sistem electoral folosit
Senatorii se aleg prin sistem majoritar absolut (pentru ca un candidat să fie ales, trebuie să obţină mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate), în cadrul unor circumscripţii uninominale. Deputaţii se aleg prin sistem proporţional cu scrutin de listă (închisă), desfăşurat la nivelul unor circumscripţii electorale care corespund regiunilor administrative ale Republicii Cehe, fiecare alegător având şi posibilitatea de a exprima voturi preferenţiale în favoarea a maximum patru candidaţi de pe lista pe care o votează.

Prag electoral
Pentru un partid politic, pragul electoral este de 5% din voturile valabil exprimate. Pentru coaliţii, la 5% se adaugă câte 2% pentru fiecare partid începând cu cel de-al doilea, până când pragul devine 11% (şi este păstrat astfel, indiferent de câte partide, peste numărul de patru, compun coaliţia). În cazul în care nu este îndeplinită condiţia ca pragul electoral să fie depăşit de cel puţin două partide sau de un partid şi o coaliţie sau de două coaliţii, se reduce cu un procent pragul electoral corespunzător fiecărei categorii, până când această condiţie este îndeplinită.

Modul în care votează alegătorul
Fiecare alegător primeşte un set de buletine de vot şi un plic, fiecare buletin conţinând lista de candidaţi ai unui partid politic sau ai unei coaliţii. Înainte de a introduce în plic buletinul de vot corespunzător partidului a cărui listă doreşte să o voteze, poate să îşi exprime preferinţa pentru un număr de maximum patru candidaţi, înscriind, pe buletinul de vot numerele de ordine ale respectivilor în spaţii special destinate acestui lucru.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
În cazul alegerilor pentru Senat, în fiecare circumscripţie uninominală este desemnat câştigător candidatul care obţine cel puţin jumătate plus unu din voturile valabil exprimate. Dacă nici unul dintre candidaţi nu întruneşte această condiţie, se organizează un al doilea tur de scrutin cu participarea candidaţilor clasaţi pe primele două locuri la primul tur.

În cazul Camerei Deputaţilor, a) se stabileşte coeficientul electoral „q”, prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate la nivel naţional, la numărul de mandate (200). Rezultatul împărţirii se aproximează cu cel mai apropiat număr întreg, b) se stabileşte numărul de mandate care revin fiecărei regiuni, în funcţie de prezenţa la vot (nr. de mandate pe regiune = nr. voturi valabil exprimate pe regiune / q). Resturile se distribuie după metoda „celui mai mare rest”, c) se stabileşte numărul de mandate care revin fiecărei liste de candidaţi, în modul următor: · în fiecare regiune, se calculează coeficientul electoral al regiunii, prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate în regiunea respectivă, la numărul de mandate alocat regiunii plus unu. Rezultatul împărţirii se aproximează cu cel mai apropiat număr întreg; · se stabileşte numărul de mandate care revin fiecărei liste, prin împărţirea numărului de voturi valabil exprimate în favoarea listei respective la coeficientul electoral al regiunii, fiecărui cât întreg urmând să-i corespundă un număr de mandate egal cu câtul. Mandatele rămase se distribuie după regula celui mai mare rest; d) pentru fiecare listă, mandatele se atribuie candidaţilor, în primul rând în funcţie de numărul de voturi preferenţiale primite de fiecare, dar numai în cazul candidaţilor al căror număr de voturi preferenţiale este egal cu cel puţin 10% din voturile valabil exprimate pentru listă, iar în al doilea rând, de poziţia lor pe lista respectivă.

16

25 + 2 modele electorale

Cipru
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul Republicii Cipru este unicameral şi, începând din anul 1985, are 80 de membri: 56 (70%) dintre ei sunt aleşi de comunitatea cipriotă greacă, iar 24 (30%) revin comunităţii cipriote turce.

Tipul de sistem electoral folosit
Alegerile se desfăşoară în baza unui sistem electoral proporţional cu scrutin de listă (închisă) şi vot preferenţial, organizat la nivelul a şase circumscripţii electorale.

Pragul electoral
Pentru a participa la distribuirea mandatelor în prima etapă (la nivelul celor şase circumscripţii), într-o circumscripţie, un partid politic sau un candidat independent trebuie să atingă un prag egal cu rezultatul operaţiei de împărţire a numărului de voturi valabil exprimate în circumscripţia respectivă la numărul de mandate care revin circumscripţiei. În cea de a doua etapă, cea în care sunt alocate, la nivel naţional, mandatele care nu au fost distribuite în prima etapă, un partid politic poate fi inclus doar dacă voturile pe care le-a obţinut reprezintă cel puţin 1,8% din voturile exprimate la nivel naţional. Pentru coaliţii, pragul în această etapă este de 10%, în timp ce candidaţii independenţi nu au acces la această etapă.

cotă, de aici rezultând un prim număr de mandate primit de fiecare listă (reprezentând partea întreagă a câtului). În cea de a doua etapă, sunt cumulate la nivel naţional, pentru fiecare partid/coaliţie în parte (care a depăşit pragul pentru a participa la această etapă) resturile rezultate în urma operaţiilor de împărţire de la prima etapă (voturile neutilizate în prima etapă). Numărul astfel obţinut pentru fiecare partid/coaliţie în parte se divide cu rezultatul operaţiei de împărţire a numărului total de voturi cumulate la nivel naţional (reprezentând resturile rezultate în urma primei etape) la numărul de mandate care mai sunt de alocat. De aici rezultă numărul de mandate care revin, la acest nivel, fiecărui partid, respectiv fiecărei coaliţii. Dacă încă mai sunt mandate de atribuit, acestea sunt alocate partidelor/coaliţiilor, în ordinea inversă a resturilor corespunzătoare acestora. Mandatele alocate în această a doua etapă sunt repartizate acelor liste ale partidelor/coaliţiilor din circumscripţiile în care partidele, respective coaliţiile au obţinut cel mai mare număr de voturi. Odată stabilit numărul de mandate care revin fiecărei liste, acestea sunt alocate acelor candidaţi în favoarea cărora a fost exprimat cel mai mare număr de voturi preferenţiale. În situaţiile în care există mai mulţi candidaţi ai aceleeaşi liste cu acelaşi număr de voturi preferenţiale, se are în vedere poziţia pe care fiecare dintre ei o ocupă în lista respectivă.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul trebuie să voteze o listă de candidaţi, dintre cele care sunt propuse pentru circumscripţia lui, având posibilitatea ca, în cadrul listei respective, să îşi exprime preferinţa pentru unul dintre candidaţi.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Alocarea mandatelor se face în două etape. În prima etapă, pentru fiecare circumscripţie electorală se împarte numărul de voturi valabil exprimate la numărul de mandate din circumscripţie. Rezultatul obţinut reprezintă „cota electorală” pentru circumscripţia respectivă. Numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare listă se împarte la această

I. Sisteme electorale

17

Danemarca
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul danez (Folktingent) este alcătuit din 179 de membri aleşi pentru mandate de patru ani. Patru din cele 179 de mandate revin, câte două, Insulelor Feroe, respectiv Groenlandei.

Tipul de sistem electoral folosit
Sitemul electoral danez este unul complex şi construit pe baza principiului reprezentării proporţionale coroborat cu cel al distribuirii teritoriale a mandatelor în funcţie de populaţie, de numărul alegătorilor şi de suprafaţa geografică. În alegeri, Danemarca este împărţită în trei regiuni: „Metropolitan Copenhagen”, “Islands” şi “Jutland”. Acestea, la rândul lor, sunt divizate în circumscripţii electorale în număr total de 17. Cele 17 circumscripţii sunt împărţite în districte „nominale” în număr de 103, districte care nu au nici o relevanţă din punctul de vedere al distribuirii mandatelor între competitorii electorali, însă deţin un rol important în procesul de alocare a mandatelor între candidaţi, precum şi din punctul de vedere al administrării alegerilor. Fiecare partid politic are posibilitatea (însă nu şi obligaţia) ca în cadrul fiecăreia din cele 17 circumscripţii, să repartizeze fiecărui candidat un anumit district „nominal”, în districtul respectiv candidatul urmând a figura primul pe lista partidului său pe buletinele de vot.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Din cele 175 de mandate care rămân în discuţie (după scăderea, din cele 179, a celor patru care revin Insulelor Feroe şi Groenlandei), 135 sunt atribuite la nivelul celor 17 circumscripţii, 40 fiind mandate compensatorii care se atribuie la nivel naţional. Alocarea mandatelor către partidele politice are loc în mai multe faze, după cum urmează: 1) în prima fază, în fiecare din cele 17 circumscripţii electorale, se împart mandatele corespunzătoare circumscripţiei între partidele politice, în funcţie de numărul de voturi obţinut de fiecare dintre acestea la nivelul circumscripţiei, folosindu-se formula SaintLague modificată (numărul de voturi obţinut de fiecare partid se împarte, pe rând la un număr de divizori - 1,4, 3, 5, 7, ... egal cu numărul de mandate care sunt de atribuit, după care se ordonează câturile rezultate pentru toate partidele în ordine descrescătoare şi, în această ordine, se alocă fiecărui cât câte un mandat). 2) cea de a doua fază presupune decizia cu privire la partidele care participă la distribuirea mandatelor compensatorii, mai precis, a partidelor care ating cel puţin unul din cele trei praguri electorale descrise mai sus; 3) în cea de a treia fază, se împart cele 40 de mandate compensatorii, după cum urmează: - se stabileşte coeficientul electoral naţional, prin împărţirea numărului de voturi valabil exprimate la nivel naţional, la 175;

Prag electoral
Pentru a participa la procesul de distribuire a mandatelor compensatorii la nivel naţional, un partid politic trebuie să îndeplinească una din următoarele trei condiţii:

· câştigă un mandat, în mod direct, într-una din cele 17 circumscripţii electorale;

· obţine, în cel puţin două din cele trei regiuni, un număr de voturi egal cu coeficientul electoral al regiunii (numărul de voturi valabil exprimate împărţit la numărul de mandate corespunzător regiunii); · obţine cel puţin 2% din voturile valabil exprimate la nivel naţional

Modul în care votează alegătorul
Sistemul permite, la nivelul celor 17 circumscripţii (multi-member), alegătorului să voteze pentru un candidat sau pentru o listă de partid prin simpla marcare cu un X în dreptul preferinţei pe care o are.

18

25 + 2 modele electorale

- se stabileşte numărul total de mandate care ar trebui să revină fiecărui partid, din cele 175, prin împărţirea numărului de voturi obţinute de partid la nivel naţional la coeficientul electoral naţional; - din acest număr, se scade numărul de mandate obţinut deja la nivelul celor 17 circumscripţii electorale, rezultând astfel numărul de mandate, din cele 40, care revin fiecărui partid politic. 4) următoarea fază o constituie alocarea celor 40 de mandate compensatorii către cele trei regiuni şi către cele 17 circumscripţii, iar prin aceasta, implicit către listele de candidaţi ale partidelor la nivelul celor 17 regiuni. Odată cu această fază, se stabileşte numărul de mandate care revin fiecărei liste de candidaţi din cele

depuse de partidele politice la nivelul celor 17 regiuni. Din acest moment, urmează distribuirea mandatelor între candidaţii aceleeaşi liste. Pentru aceasta, pentru fiecare candidat este calculat un „scor electoral”, reprezetând suma dintre numărul de voturi preferenţiale primite în toate districtele uninominale şi numărul de voturi care îi revin din cele primite de partid la nivelul districtului. Pentru partidele care optează pentru repartizarea candidaţilor pe liste în districte uninominale, acest număr este egal cu numărul de voturi obţiut de lista partidului în districtul uninominal în care candidatul este cap de listă. Pentru celelalte partide, acest număr este calculat în funcţie de poziţia pe care o ocupă candidatul pe listă (în acest al doilea caz, partidele optează pentru limitarea influenţei alegătorilor asupra selecţiei candidaţilor).

Estonia
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul (numit „Riigikogu”) este unul unicameral şi are 101 membri, mandatul fiind de patru ani.

Tipul de sistem electoral folosit
Membrii Parlamentului sunt aleşi printr-un sistem electoral cu scrutin de listă (deschisă) şi vot preferenţial (obligatoriu), desfăşurat la nivelul a 11 circumscripţii plurinominale.

Prag electoral
În cea de a doua fază a distribuirii mandatelor, aceea în care sunt atribuite mandatele „compensatorii” la nivel naţional, participă doar partidele care depăşesc pragul de 5% din voturile valabil exprimate la nivel naţional.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul completează (scrie de mână) buletinul de vot cu numărul de ordine corespunzător candidatului preferat de pe lista naţională. Se consideră „vot nul” buletinele care: nu au înscris numărul de ordine al niciunui candidat, au înscrise numerele mai multor candidaţi, au înscris numărul unui candidat care nu candidează în circumscripţia respectivă sau care sunt corectate sau ilizibile.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Pentru fiecare circumscripţie electorală, se calculează coeficientul electoral prin împărţirea numărului de voturi valabil exprimate la numărul de mandate care revin circumscripţiei. Fiecare candidat care a obţinut un număr de voturi mai mare sau egal cu coeficientul electoral este declarat ales. În cea de a doua fază a distribuiri mandatelor: 1) pentru fiecare partid politic, se realizează o listă de candidaţi la nivel naţional, candidaţii fiind dispuşi în

I. Sisteme electorale

19

ordinea descrescătoare a voturilor obţinute de fiecare; 2) pentru fiecare partid în parte, din cele care depăşesc pragul de 5% din voturile valabil exprimate, se însumează voturile obţinute de toate cele 11 liste ale sale (din cele 11 circumscripţii). Pe baza sumelor obţinute, se stabileşte numărul de mandate „compensatorii”, atribuite în cea de a doua fază, care revine fiecărui partid. Pentru aceasta, se aplică un algoritm d'Hondt modificat: se împarte numărul de voturi corespunzător fiecărei liste naţionale, la 1; 20,9; 30,9 etc. şi se atribuie, fiecărui cât obţinut, în ordine descrescătoare, câte un mandat, însă făcând

omisiune, pentru fiecare listă în parte, de un număr de câturi egal cu numărul de mandate obţinute deja de candidaţii de pe lista respectivă, în circumscripţii, prin faptul că au obţinut voturi în număr cel puţin egal cu coeficientul electoral; 3) odată stabilit numărul de mandate compensatorii care trebuie să revină fiecărui partid/coaliţie în parte, acestea sunt atribuite candidaţilor în ordinea în care ei figurează pe listele naţionale (în funcţie de numărul de voturi obţinut de fiecare), făcându-se abstracţie de candidaţii care au obţinut deja mandate la nivelul circumscripţiilor.

Finlanda
Tipul si structura Parlamentului
Parlamentul Republicii Finlanda (EduskuntaRiksdagen) este unicameral şi este format din 200 de membri aleşi pentru o durată de patru ani.

Tipul de sistem electoral folosit
199 dintre reprezentanţii Parlamentului sunt aleş printr-un sistem de reprezentare proporţională cu scrutin de listă şi vot preferenţial obligatoriu, scrutinul fiind organizat la nivelul celor 15 circumscripţii electorale care corespund unitaţilor administrative ale ţării. Într-una dintre circumscripţii (Insulele Aland), se alege un singur deputat, anume candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi.

Prag electoral
Nu există prag electoral. respectiv sau alianţa respectivă, după ce se ordonează candidaţii aceleeaşi liste în ordinea descrescătoare a voturilor primite de fiecare, se calculează un „indice comparativ” pentru fiecare candidat în parte, în modul următor: indicele candidatului situat pe primul loc este egal cu numărul total de voturi primite de listă, indicele celui situat pe locul doi este egal cu jumătate din voturile primite de listă, indicele celui de-al treilea candidat este egal cu o treime din voturile primite de listă, ş.a.m.d. Odată calculaţi „indicii comparativi” pentru toţi candidaţii din circumscripţie, de pe toate listele de candidaţi, aceştia sunt ordonaţi în ordinea descrescătoare a mărimii indicilor, urmând a primi fiecare câte un mandat, în această ordine, până când sunt epuizate toate mandatele. În situaţiile în care „indicele comparativ” al mai multor candidaţi este acelaşi, ordinea candidaţilor respectivi se decide prin tragere la sorţi.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul marchează manual, pe buletinul de vot, numărul corespunzător candidatului pe care doreşte să îl voteze (număr de care poate lua cunoştinţă consultând listele de candidaţi afişate, în mod obligatoriu, în fiecare secţie de votare).

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Pentru atribuirea mandatelor, se numără voturile primite de fiecare candidat. În condiţiile în care un vot acordat unui candidat propus de un partid politic sau o alianţă de partide este considerat ca fiind un vot acordat întregii liste de candidaţi propuse de partidul

20

25 + 2 modele electorale

Franţa
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul francez este unul bicameral, fiind format din Adunarea Naţională (camera inferioară) şi Senat (camera superioară). Senatul reprezintă colectivităţile teritoriale ale Republicii, precum şi cetăţenii francezi rezidenţi în alte ţări.

Tipul de sistem electoral folosit
Deputaţii din Adunarea Naţională sunt aleşi prin sistem majoritar uninominal în două tururi de scrutin, alegerile desfăşurându-se în 577 de circumscripţii electorale uninominale. Senatul prezintă originalitatea ca pentru alegerea membrilor săi să fie folosite două tipuri de sisteme sistem majoritar în departamentele mici (în care se aleg cel mult 3 senatori) şi sistem proporţional în celelalte. Cei 331 de senatori sunt aleşi pentru un mandat de 6 ani, reînnoibil. La fiecare 3 ani se organizează alegeri pentru ½ din numărul senatorilor. Senatorii sunt aleşi de către un colegiu electoral format din peste 145.000 de persoane: deputati, consilieri regionali sau generali, delegaţii consiliilor locale membri ai Consiliului Superior al francezilor din străinătate. În departamentele în care sunt aleşi cel mult 3 senatori, alegerile se desfăşoară prin sistem majoritar cu scrutin uninominal în două tururi. Pentru a fi ales din primul tur, candidatul trebuie să fi obţinut majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate şi în număr egal cu cel puţin un sfert dintre electorii înscrişi. În turul al doilea, majoritatea relativă este suficientă, în caz de egalitate perfectă candidatul cel mai în vârstă având câştig de cauză. În departamentele în care sunt aleşi cel puţin 5 senatori, alegerile au loc într-un singur tur, prin sistem proporţional cu scrutin de listă (cu listă blocată). Acelaşi sistem este folosit şi pentru cei 12 senatori reprezentând francezii rezidenţi în străinătate.

introducă unul din buletinele de vot respective într-un plic purtând ştampila secţiei de votare, după care să introducă plicul respectiv în urna de vot. Votul „alb”, neexprimat (votul alegătorului care introduce în urnă plicul gol, fără vreun buletin de vot) este luat in considerare în cazul scrutinului uninominal, când trebuie stabilit dacă un candidat întruneşte condiţia legată de numărul celor care s-au prezentat la urne.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
În cazul Adunării Naţionale, pentru a fi ales din primul tur, un candidat trebuie să obţină peste 50% din voturile valabil exprimate în circumscripţie şi mai mult de 25% din voturile celor înscrişi în listele de alegători din circumscripţia respectivă. În circumscripţiile în care nici unul dintre candidaţi nu îndeplineşte aceste două condiţii, se organizează un al doilea tur de scrutin, la care au dreptul să participe candidaţii care au obţinut 12,5% din voturile exprimate la primul tur şi în urma căruia este declarat ales candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi. La alegerile pentru Senat, · în cazul departamentelor mici, se aplică aceeaşi regulă ca în cazul alegerilor pentru Adunarea Naţională; · în cazul departamentelor mari, în primul rând se stabileşte numărul de mandate care revin fiecărei liste aplicându-se regula celui mai mare

Prag electoral
Nu există prag electoral pentru partide.

Modul în care votează alegătorul
Fiecare alegător primeşte mai multe buletine de vot fiecare conţinând, după caz, fie numele unui candidat (cazul Adunării Naţionale şi al senatorilor aleşi în departamente mici), fie o listă de candidaţi (cazul senatorilor aleşi în departamente mari). El trebuie să

I. Sisteme electorale

21

Germania
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul Republicii Federale Germania este bicameral, Camera inferioară (Bundestag) fiind 3 formată, în principiu , din 598 de membri, iar Camera superioară (Bundesrat), din 69 de membri.

Tipul de sistem electoral folosit
Pentru Bundestag, alegerile se desfăşoară în baza unui sistem proporţional prin compensare, cu selecţie personalizată. Un număr de 299 de membri sunt aleşi în tot atâtea circumscripţii uninominale, în fiecare dintre acestea fiind declarat ales candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi. Celelalte locuri revin candidaţilor de pe listele pe care partidele politice le propun la nivelul landurilor. O persoană care candidează într-o circumscripţie uninominală poate să figureze şi pe lista de candidaţi a partidului la nivelul landului. Membrii Bundesrat-ului sunt desemnaţi de adunările legislative ale celor 16 landuri.

Prag electoral
Un partid politic poate ajunge să fie reprezentat în Bundestag dacă voturile pe care le primesc listele sale de candidaţi, însumate la nivel federal, reprezintă cel puţin 5% din totalul voturilor sau dacă reuşeşte să obţină trei mandate în circumscripţii uninominale.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul votează doar pentru Bundestag şi are de exprimat două voturi: unul pentru unul dintre candidaţii din circumscripţia uninominală în care votează şi unul pentru una din listele de candidaţi propuse de partide la nivelul landului.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
În primul rând, în fiecare din cele 299 de circumscripţii uninominale, se declară ales candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi, fără să fie nevoie ca acesta să reprezinte majoritatea absolută (50%) a voturilor valabil exprimate. În cea de-a doua etapă, se parcurg următorii paşi: · se stabileşte numărul de mandate, din cele 598, care ar trebui să revină fiecărei liste de candidaţi, din cele propuse de partide la nivelul

landurilor. Pentru aceasta, în cazul fiecărei liste în parte, se stabileşte procentul pe care îl reprezintă numărul de voturi pentru lista respectivă, din totalul voturilor valabil exprimate la nivel federal, după care se înmulţeşte procentul respectiv cu numărul de mandate care sunt de distribuit (598, în cazul în care nu există nici o circumscripţie uninominală în care alegerile să fi fost câştigate de un candidat independent sau de un candidat aprţinând unui partid care nu a depus listă în landul pe teritoriul căruia se află circumscripţia respectivă) şi se atribuie listei respective un număr egal cu partea întreagă a rezultatului acestei operaţiuni. Resturile acestor operaţiuni, efectuate pentru toate listele, determină modul în care se alocă mandatele care au mai rămas: resturile determină, în ordinea descrescătoare a mărimii lor, listele cărora le revin mandatele respective (în funcţie de listele cărora le corespund); · din numărul de mandate care ar reveni fiecărei liste, obţinut în acest mod, se scade numărul de mandate câşigate de partidul căruia îi aparţine lista în circumscripţiile uninominale din landul respectiv, de aici rezultând numărul de candidaţi de pe listă care acced în Bundestag; · odată stabilit numărul de mandate care se alocă fiecărei liste la nivelul fiecărui land, de mandatele respective beneficiază candidaţii care compun lista, în ordinea descrescătoare a poziţiei pe care fiecare din ei o ocupă pe listă, până ce se epuizează toate mandatele; Dacă unul dintre candidaţii de pe listă care ar urma să primească un mandat în această etapă, a candidat într-una din circumscripţiile uninominale şi a câştigat mandatul în acea

3 Numărul de membri în Bundestag poate să fie variabil de la o legislatură la alta, în funcţie de modul în care compensarea care se realizează la nivel federal determină numărul de mandate care revin fiecărei liste de candidaţi la nivelul landurilor (vezi punctul 5).

22

25 + 2 modele electorale

circumscripţie, se face abstracţie de el, mandatul fiind atribuit candidatului de pe poziţia următoare. Acest mod de alocare a mandatelor ţinându-se cont de rezultatele votului din circumscripţiile uninominale şi de cele ale scrutinului dsfăşurat la nivelul landurilor determină, de fapt, caracterul proporţional al acestui sistem, prin faptul că stabileşte o relaţie proporţională între numărul de fotolii în Bundestag care revin fiecărui partid politic şi suportul electoral de care se bucură partidul respectiv, exprimat în numărul de voturi

obţinute de listele partidului şi însumate la nivel federal. În cazul în care un partid politic obţine, în circumscripţiile electorale dintr-un land, un număr mai mare de mandate decât cele la care ar avea dreptul ca rezultat al operaţiilor descrise mai sus, mandatele respective se adaugă la totalul fotoliilor din Bundestag, lucru care face ca numărul acestora să poată fi variabil de la o legislatură la alta.

Grecia
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul Republicii Elene (Vouli ton Ellinon) este unicameral, având 300 de membri, aleşi odată la patru ani.

Tipul de sistem electoral folosit
Alegerile se desfăşoară în baza unui sistem electoral proporţional cu scrutin de listă (deschisă) şi voturi 4 preferenţiale obligatorii , organizat la nivelul a 56 de circumscripţii electorale (între care cinci au repartizat câte un singur mandat).

Prag electoral
Pragul electoral pentru a accede în Parlament este de 3% din voturile valabil exprimate la nivel naţional şi este valabil atât pentru partidele politice, cât şi pentru candidaţi.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul trebuie să aleagă între candidaţii aceleeaşi liste (pe care o preferă) un număr de candidaţi cărora să le acorde voturile pe care le are la dispoziţie. Numărul acestor voturi diferă de la o circumscripţie la alta, în funcţie de mărimea circumscripţiei (spre exemplu, în Atena, unde se aleg 40 de deputaţi, alegătorul dispune de şase voturi, în timp ce în Heraklion, unde se aleg 8 deputaţi, alegătorul poate să exprime două voturi).

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Stabilirea numărului de mandate care revin fiecărui partid politic se face în trei etape.

În prima etapă, pentru fiecare circumscripţie electorală se împarte numărul de voturi valabil exprimate la numărul de mandate din circumscripţie mărit cu unu. Rezultatul obţinut reprezintă numărul cu care se divide numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare listă, de aici rezultând un prim număr de mandate primit de fiecare listă (reprezentând partea întreagă a câtului). Dacă numărul de mandate rezultate, în urma acestei operaţiuni, pentru toate listele din circumscripţie, este mai mare decât numărul de mandate care sunt de alocat, se „taie” câte un mandat de la listele pentru care restul operaţiunii de împărţire este cel mai mic. Dacă numărul de mandate rezultate este mai mic decât numărul de mandate care sunt de alocat, se trece la cea de a doua etapă. În cea de a doua etapă, sunt avute în considerare 13 circumscripţii electorale, la nivelul întregului teritoriu. Numărul total de voturi valabil exprimate în fiecare din

4 Începând din anul 2005, în cazul alegerilor anticipate (desfăşurate înainte de împlinirea termenului de patru ani), alegerile se desfăşoară în baza scrutinului de listă închisă, fără a se mai folosi votul preferenţial.

I. Sisteme electorale

23

cele 13 circumscripţii este împărţit la numărul de mandate care au mai rămas de distribuit în circumscripţia respectivă după distribuţia realizată în prima etapă. Rezultatul obţinut reprezintă numărul cu care se divide numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare listă, de aici rezultând un al doilea număr de mandate primit de fiecare listă (reprezentând partea întreagă a câtului). Dacă şi în urma celei de a doua etape rămân mandate de alocat, se trece la cea de a treia etapă. În cea de a treia etapă, numărul de voturi exprimate pentru fiecare partid politic / candidat independent la nivel naţional este împărţit la numărul de mandate care mai sunt de alocat. Rezultatul obţinut reprezintă

numărul cu care se divide numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare listă, de aici rezultând un al treilea număr de mandate primit de fiecare partid. Dacă şi în urma acestei operaţiuni mai sunt mandate de atribuit, acestea sunt alocate partidului care a obţinut cele mai multe voturi la nivel naţional. Mandatele alocate la acest nivel sunt direcţionate către listele din diferite circumscripţii electorale, în funcţie de numărul de voturi primit de fiecare partid în parte în circumscripţiile respective. Mandatele alocate unei liste de candidaţi revin primilor candidaţi de pe lista respectivă, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi primite de fiecare dintre ei.

Irlanda
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul Irlandei este unul bicameral, fiind format din Camera Reprezentanţilor (Dáil Éireann) care are 166 de membri şi Senat (Seanad Eireann) care are 60 de membri.

Tipul de sistemul electoral folosit
Începând din 1922, pentru alegerea Camerei Reprezentanţilor se foloseşte sistemul cu vot unic transferabil, alegerile fiind organizate în 42 de circumscripţii electorale, numărul de mandate care corespunde fiecărei circumscripţii variind, conform legii între 3 şi 8 (în funcţie de numărul locuitorilor din circumscripţie). În realitate, numărul de reprezentanţi care se aleg într-o circumscripţie nu este mai mare de 5. Membrii Senatului sunt desemnaţi, în maximum 90 de zile după alegerea Camerei Reprezentanţilor, în felul următor:

! !

!

11 dintre ei sunt numiţi de Primul Ministru (Taoiseach); 6 sunt aleşi de către absolvenţii a două universităţi - Universitatea Naţională a Irlandei şi Universitatea din Dublin, dintre reprezentanţii acestor universităţi (câte 3 de fiecare), folosindu-se sistemul cu vot unic transferabil; 43 sunt aleşi dintre persoane având experienţă şi expertiză într-unul din următoarele 5 domenii de activitate: cultură şi educaţie, agricultură şi pescuit , muncă, industrie şi comerţ (incluzând arhitectura) şi administraţie şi servicii sociale (incluzând activităţi de voluntariat). alegerea se face (prin corespondenţă) de către un corp electoral format din membrii Camerei

Reprezentanţilor, membrii Senatului în funcţie, membrii consiliilor disctrictuale, folosindu-se sistemul cu vot unic transferabil. Nominalizările candidaţilor pentru cele 5 domenii se fac de către membrii celor două Camere (oricare 4 membri pot propune un candidat, însă orice membru nu poate susţine decât un candidat).

Prag electoral
Nu există prag electoral.

Modul în care votează alegătorul
Atât în cazul alegerilor pentru Camera Reprezentanţilor, cât şi în cel al alegerilor pentru cei 6 senatori desemnaţi de cele două universităţi şi cei 43 selectaţi dintre specialiştii în cele 5 domenii indicate mai sus alegeri pentru care se foloseşte sistemul cu vot unic transferabil, alegătorul primeşte un buletin de

24

25 + 2 modele electorale

vot pe care sunt menţionaţi toţi candidaţii din circumscripţie cu menţiunea, după caz, a partidului pe care îl reprezintă, în ordine alfabetică sau într-o ordine stabilită prin tragere la sorţi (ci nu grupaţi în funcţie de partidele pe care le reprezintă). El are la dispoziţie un vot pe care îl poate transfera de la un candidat la altul, marcând numele diferiţilor candidaţi cu 1 - pentru prima preferinţă), 2 pentru a doua preferinţă, ş.a.m.d. Raţionamentul alegătorului, în momentul în care exprimă aceste preferinţe, este de genul următor: „Candidatul căruia i-aş acorda votul meu este X şi marchez numele lui cu 1. Dacă acesta primeşte fie prea multe voturi şi nu are nevoie de votul meu, fie prea puţine şi este exclus din competiţie, doresc ca votul meu să fie transferat candidatului „Y” şi marchez numele acestuia cu 2. Dacă şi Y primeşte fie prea multe voturi şi nu are nevoie de votul meu, fie prea puţine şi este exclus din competiţie, doresc ca votul meu să fie transferat candidatului „Z” şi marchez numele lui cu 3, ş.a.m.d.” Este de menţionat faptul că alegătorul poate decide ca transferul votului său să se facă între candidaţi reprezentând mai multe partide politice.

unic transferabil, în Irlanda se foloseşte „droop qoata”, care se calculează după următoarea formulă:

q

Nr. voturi valabil exprimate Nr. mandate 1

1

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
În primul rând, pentru fiecare circumscripţie electorală se stabileşte o cotă electorală pe care un candidat trebuie să o depăşească pentru a fi declarat ales. Spre deosebire de alte ţări în care este folosit sistemul cu vot

La prima numărătoare se iau în considerare numai preferinţele marcate cu „1” pe fiecare buletin de vot, iar rezultatul numărătorii trebuie să arate de câte „1” uri a beneficiat fiecare candidat în parte. Odată stabilit acest lucru, se constată dacă există vreun candidat care atinge sau depăşeşte cota electorală. Dacă exsită, respectivul este declarat ales, iar numărul de voturi care depăşeşte cota este transferat celorlalţi candidaţi, în funcţie de procentul pe care îl reprezintă preferinţele marcate cu „2” în favoarea acestora pe toate buletinele de vot ale candidatului declarat ales. Dacă nu există nici un candiat care să fi atins sau depăşit cota, candidatul situat pe ultimul loc la prima numărătoare este exclus din competiţie, iar voturile lui sunt transferate celorlalţi candidaţi, după aceleaşi criterii prezentate mai sus. Urmează o a doua numărătoare care ia în calcul preferinţele marcate cu „2” şi preferinţele marcate cu „1” transferate de la candidatul care a fost declarat ales sau de la cel care a fost exclus în urma primeri numărători. Şi în urma acestei numărători se procedează la fel ca după prima numărătoare. Procedura continuă până când sunt atribuite toate mandatele.

Italia
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul este bicameral, fiind compus din Senat (315 senatori aleşi şi senatori de drept) şi Camera Deputaţilor (630 deputaţi). Mandatul este de 5 ani pentru ambele Camere.

Tipul de sistemul electoral folosit
Începând din decembrie 2005, s-a revenit la un sistem proporţional cu scrutin de listă (blocată)5. Totodată, sistemul electoral italian prevede şi acordarea unei prime electorale partidului/coaliţiei care se clasează pe primul loc. Pentru Camera Deputaţilor, 12 mandate sunt atribuite într-o circumscripţie reprezentând cetăţenii din străinatate şi 1 mandat este atribuit regiunii Valle d'Aosta. Restul de 617 mandate sunt atribuite în 26 de circumscripţii electorale constituite la nivelul regiunilor,

fiecare circumscripţie având un număr de mandate proporţional cu mărimea sa. În cazul Senatului, un mandat este atribuit in Valle d'Aosta, 7 în Trento Alto Adige şi 6 în circumscripţia reprezentând cetăţenii din străinătate. Restul de 301 mandate se atribuie în circumscripţii constituite la nivelul celor 18 regiuni rămase, fiecare regiune

5 În anul 1994, fusese adoptat, printr-un referendum, un sistem de vot proporţional cu selecţie personalizată (în baza căruia 75% din mandate erau câştigate în mod direct, în cadrul unor circumscripţii uninominale, iar celelalte 25% erau mandate compensatorii şi erau alocate la nivelul regiunilor, candidaţilor de pe listele regionale în cazul Camerei Deputaţilor, respectiv unora dintre candidaţii care pierdeau alegerile în circumscripţiile uninominale în cazul Senatului).

I. Sisteme electorale

25

primind un număr de mandate proporţional cu populaţia sa.

Prag electoral
Pentru Camera Deputaţilor, pragurile se calculează la nivel naţional, după cum urmează: B 10% pentru coaliţii B 4% pentru partide necoalizate B 2% pentru partidele din cadrul coaliţiilor (nu se aplică listelor minorităţilor naţionale din cadrul coaliţiei) În cazul coaliţiilor, sunt numărate şi voturile partidelor ce nu ating pragul de 2%, dar la repartizarea mandatelor sunt considerate doar voturile primului partid de sub pragul de 2%, în ordinea descrescătoare a voturilor. Pentru Senat, pragurile se calculează la nivelul regiunii: B 20% pentru coaliţii B 8% pentru partide necoalizate şi pentru partidele din coaliţiile care nu ating 20% B 3% pentru partidele din cadrul coaliţiilor Chiar dacă un partid atinge pragul electoral la nivel naţional, el poate să nu primescă nici un mandat dacă nu atinge pragul electoral în nici una dintre regiuni.

4% din voturile valabil exprimate şi coaliţiile care au depăşit 10% din voturile valabil exprimate. Cele 617 mandate disponibile se distribuie proporţional între acestea. Dacă partidul/coaliţia câştigătoare are cel puţin 340 de mandate (55% din cele 617 disponibile), se procedează la stabilirea numărului de mandate cuvenite fiecărui partid din cadrul coaliţiilor, fiind considerate doar partidele ce depăşesc pragul de 2% şi, pentru fiecare coaliţie, primul partid de sub pragul de 2%. În cazul în care partidul/coaliţia câştigătoare nu are 340 de mandate, primeşte diferenţa dintre numărul de mandate câştigate şi 340 sub formă de primă electorală. Cele 277 de mandate rămase se distribuie proporţional celorlalte partide/coaliţii ce depăşesc pragul electoral. Apoi se stabileşte numărul de mandate cuvenit fiecărui partid din cadrul coaliţiilor, respectându-se limitele de mai sus. Odată stabilit numărul de mandate cuvenit fiecărui partid la nivel naţional, acestea sunt repartizate la nivelul cirumscripţiilor şi, implicit, listelor, în mod proporţional cu voturile primite de fiecare dintre acestea. Pentru Senat, mandatele sunt atribuite la nivelul regiunilor, luându-se în considerare partidele care au depăşit 8% şi coaliţiile care au depăşit 20% din voturile valabil exprimate. Dacă, într-o circumscripţie, partidul/coaliţia câştigătoare are 55% din mandatele puse în joc în circumscripţia respectivă (numărul se rotunjeşte în sus), mandatele câştigate de fiecare coaliţie se distribuie proporţional între partidele componente, dar numai cele care au depăşit pragul de 3%. Dacă partidul/coaliţia câştigătoare nu dispune de 55% din mandatele disponibile, primeşte diferenţa necesară sub formă de primă electorală. Restul mandatelor disponibile se distribuie proporţional partidelor/coaliţiilor ce au depăşit pragul, respectânduse limitele de mai sus.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorii primesc câte un buletin de vot pentru fiecare Cameră, pe care marchează lista preferată, fără a putea modifica ordinea candidaţilor. Lista fiecărui partid este tiparită separat, chiar dacă acesta face parte dintro coaliţie.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
La Camera Deputaţilor, mandatele sunt atribuite la nivel naţional, considerând partidele care au depăşit

Letonia
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul Leton (Saeima) este unul unicameral. Cei 100 de membri ai săi sunt aleşi pentru o durată de 4 ani.

26

25 + 2 modele electorale

Tipul de sistemul electoral folosit
Alegerile se desfăşoară pe baza unui sistem proporţional cu scrutin de listă şi vot preferenţial organizat la nivelul a 5 circumscripţii electorale. Un candidat poate figura pe listele depuse în mai multe circumscripţii electorale.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
În primul rând, în fiecare circumscripţie, se stabileşte numărul de mandate care revin fiecarei liste de candidaţi, aplicându-se metoda Sainte-Lague: numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare listă de candidaţi se împarte la 1, 3, 5, ... până când divizorul ajunge să fie cel puţin egal cu numărul de mandate care sunt de atribuit, după care se ordonează câturile (rezultate în urma operaţiunii efectuate pentru toate listele) în ordinea lor descrescătoare şi, în această ordine, se atribuie listei căreia îi corespunde fiecare cât, până se epuizează toate mandatele. În cea de a doua fază, pentru fiecare candidat în parte se efectuează următoarea operaţiune: din numărul de voturi exprimate pentru lista pe care el se află, se scade un număr de voturi egal cu numărul de alegători care au tăiat numele său de pe lista, iar la ce se obţine se adaugă numărul de voturi preferenţiale pe care le-a primit (prin marcarea numelui său cu „+”). Rezultatul acestei operaţiuni determină ordinea în care candidaţii beneficiază de mandate. Dacă acest rezultat îi dă dreptul unui candidat să obţină mandate în două sau mai multe circumscripţii, candidatul urmează să primească mandatul în circumscripţia în care numărul obţinut în urma acestei operaţiuni este cel mai mare.

Prag electoral
Pragul electoral este de 5% din voturile valabil exprimate la nivel naţional.

Modul în care votează alegătorul
Fiecare alegător primeşte buletine de vot pe care sunt trecute separat listele de candidaţi propuse de partide şi un plic purtând ştampila secţiei de votare, el având de introdus, într-un plic (pe care îl va introduce în urna), buletinul de vot pe care este tipărită lista pe care o preferă. Înainte de a face acest lucru însă, opţional, poate să-şi exprime susţinerea pentru unul sau mai mulţi dintre candidaţii partidului a cărui listă o votează, marcând numele candidatului/candidaţilor cu „+”. De asemenea, el are şi posibilitatea de a-şi manifesta dezaprobarea faţă de unul sau mai mulţi dintre candidaţii aflaţi pe lista pe care o votează, caz în care trebuie să taie, pe buletinul de vot, numele respectivului/respectivilor.

Lituania
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul (Seima) este unicameral şi are 141 de membri aleşi odată la patru ani.

Tipul de sistem electoral folosit
Sistemul electoral este unul mixt/paralel direct: 71 de candidaţi sunt aleşi prin scrutin uninominal în circumscripţii uninominale, iar ceilalţi 70 sunt aleşi prin scrutin de listă desfăşurat la nivel naţional (întreg teritoriul constituie o circumscripţie electorală).

Prag electoral
Partidele participă la procesul de distribuire a mandatelor care rezultă din scrutinul de listă, doar dacă depaşesc pragul de 5% din voturile exprimate de alegatori (7% pentru coaliţii). Dacă după aplicarea pragurilor, numărul de alegători care ar urma să fie reprezentaţi în Parlament este mai mic decât 60% din cei care s-au prezentat la urne, atunci partidul cu cele

mai mullte voturi, din cele aflate sub prag, câştigă dreptul de a participa la distribuirea mandatelor.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul primeşte două buletine de vot: unul pentru circumscripţia uninominală şi unul pentru circumscripţia plurinominală (naţională). Exprimarea

I. Sisteme electorale

27

votului se face marcând numele candidatului (pe buletinul corespunzător circumscripţiei uninominale), respectiv lista de partid (pe buletinul corespunzător circumscripţiei plurinominale); pe listă, alegătorul poate (fără să fie obligatoriu) să intervină şi să stabilească o altă ordine pentru candidaţi, având dreptul de a exprima voturi „preferenţiale” pentru maximum cinci candidaţi. Dacă din însemnările alegătorului pe buletinul de vot nu reiese cu claritate cui îi sunt adresate voturile preferenţiale, votul rămâne valabil, dar se ia în considerare ordinea propusă de partid.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
În circumscripţiile uninominale, un candidat este considerat ales dacă obţine jumatate plus unu din voturile exprimate în circumscripţia respectivă. În cazul unei competiţii între mai mult de doi candidaţi în care nici unul dintre aceştia nu este declarat învingător se organizează un nou tur de scrutin, în termen de două săptămâni, între primi doi clasaţi. În caz de balotaj, se ia în considerare numărul de voturi obţinut de aceştia la turul I; dacă nici aşa nu pot fi departajaţi, se declară câştigător candidatul mai în vârstă. În circumscripţiile în care au candidat maxim doi candidaţi şi în care nici unul dintre aceştia nu a fost ales, alegerile se repetă. La nivelul circumscripţiei plurinominale, alegerile se consideră valide dacă la ele participă peste un sfert din

numărul total de alegători. Mandatele se distribuie partidelor în mod proporţional. Numărul de voturi necesar pentru ca un candidat să fie considerat ales coeficientul electoral, se obţine din împărţirea numărului de voturi valabil exprimate (doar pentru partidele participante la distribuire) la 70 (numărul de membri ai Seima care se aleg prin scrutin de listă). Dacă după împărţire rămâne un rest, la valoarea finală se adaugă „1” (se rotunjeşte în sus). Numărul de voturi primit de o listă se împarte la coeficientul electoral şi astfel se obtine numărul de locuri pentru fiecare dintre partide. Mandatele ramase nedistribuite în urma acestei operaţii de împărţire se distribuie in ordinea marimii resturilor. Odată stabilit numărul de mandate care revin fiecărei liste, se trece la cea de a doua fază aceea a distribuirii mandatelor între candidaţii aceleeaşi liste. Pentru început, se stabileşte, pentru fiecare candidat în parte, numărul de voturi preferenţiale pe care le-a primit. Dacă acest număr este mai mare decât numărul de parlamentari care se aleg la nivelul circumscriptiei plurinominale (70) sau egal cu acesta, „cota electorală” a candidatului este egală cu numărul respectiv. Dacă este mai mic, „cota electorală” este „0”. După aceea, se calculează punctajul pentru fiecare candidat, ca fiind produsul dintre „cota electorală” şi „cota de partid” care se stabileşte în funcţie de locul pe care candidatul îl ocupă pe lista partidului. Mandatele sunt distribuite candidaţilor în ordinea descrescătoare a punctajului astfel obţinut pentru fiecare dintre ei.

Luxemburg
Tipul şi structura Parlamentului
Parlament luxemburghez este unul monocameral şi este format din 60 de membri, aleşi o dată la fiecare cinci ani.

Tipul de sistem electoral folosit
Pentru alegeri se foloseşte sistemul proporţional cu vot multiplu, în patru circumscripţii electorale, după cum urmează: Nord - 9 deputaţi, Sud - 23 deputaţi, Centru 21 deputaţi, Est - 7 deputaţi.

Prag electoral
Nu există prag electoral.

Modul în care votează alegătorul
Fiecare alegător dispune de un număr de voturi egal cu numărul de mandate alocate circumscriptiei în care el

votează. El poate să opteze pentru a vota o anumită listă (caz în care exprimă un vot pentru lista respectivă) sau pentru a-şi folosi voturile de care dispune pentru a vota candidaţi de pe mai multe liste. În cazul în care votează o listă care include mai puţini candidaţi decât trebuie aleşi în circumscripţie, are la dispoziţie un număr de voturi egal cu diferenţa dintre numărul de candidaţi aflaţi pe lista respectivă şi numărul de mandate din circumscripţie pe care le poate acorda unor candidaţi de pe alte liste.

28

25 + 2 modele electorale

Ei pot astfel vota pentru o listă sau pentru o persoană de pe orice listă. Fiecare partid obţine atâtea locuri câte îi revin conform formulei de atribuire a voturilor, luându-se în calcul atât voturile pentru listă cât şi voturile pentru candidaţii individuali.

obţinându-se “numărul electoral”. Ulterior, se împarte numărul de voturi obţinut de o listă la “numărul electoral”, obţinându-se numărul de mandate care revin listei respective. Dacă după această procedură nu sunt distribuite toate mandatele (din cauza resturilor), se procedează la o a doua distribuire, în ordinea descrescătoare a resturilor Într-o a doua etapă, mandatele sunt atribuite candidaţilor, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinut de fiecare dintre aceştia.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Repartiţia mandatelor între liste se face proporţional cu numărul total de voturi primite de fiecare listă. În prima fază numărul total de voturi este împărţit la numărul de deputaţi de ales în circumscriptie mărit cu unu,

Malta
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul Maltei este monocameral şi are 65 de fotolii.

Tipul de sistem electoral folosit
Sistemul electoral folosit pentru alegerea Parlamentului este unul de reprezentare proporţională, cu vot unic transferabil şi care presupune şi un mecanism de compensare, pentru anumite situaţii. Scrutinul este organizat în 13 circumscripţii, în fiecare dintre acestea alegându-se câte 5 parlamentari.

Prag electoral
Nu există prag electoral.

candidatului „Y” şi marchez numele acestuia cu 2. Dacă şi Y primeşte fie prea multe voturi şi nu are nevoie de votul meu, fie prea puţine şi este exclus din competiţie, doresc ca votul meu să fie transferat candidatului „Z” şi marchez numele lui cu 3, ş.a.m.d.” Este de menţionat faptul că alegătorul poate decide ca transferul votului său să se facă între candidaţi reprezentând mai multe partide politice.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul primeşte un buletin de vot pe care sunt menţionaţi toţi candidaţii din circumscripţie cu menţiunea, după caz, a partidului pe care îl reprezintă. Spre deosebire de cazul Irlandei însă, candidaţii sunt grupaţi în funcţie de partidele politice pe care le reprezintă, iar în cadrul unui grup de candidaţi ai unui partid, ordinea în care sunt poziţionaţi fiind cea alfabetică. Alegătorul are la dispoziţie un vot pe care îl poate transfera de la un candidat la altul, marcând numele diferiţilor candidaţi cu 1 - pentru prima preferinţă), 2 pentru a doua preferinţă, ş.a.m.d. Raţionamentul alegătorului, în momentul în care exprimă aceste preferinţe, este de genul următor: „Candidatul căruia iaş acorda votul meu este X şi marchez numele lui cu 1. Dacă acesta primeşte fie prea multe voturi şi nu are nevoie de votul meu, fie prea puţine şi este exclus din competiţie, doresc ca votul meu să fie transferat

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
În primul rând, pentru fiecare circumscripţie electorală se stabileşte o cotă electorală pe care un candidat trebuie să o depăşească pentru a fi declarat ales. La fel ca şi în Irlanda, se foloseşte „droop qoata”, care se calculează după următoarea formulă:

q

Nr. voturi valabil exprimate Nr. mandate 1

1

La prima numărătoare se iau în considerare numai preferinţele marcate cu „1” pe fiecare buletin de vot, iar rezultatul numărătorii trebuie să arate de câte „1”-uri a

I. Sisteme electorale

29

beneficiat fiecare candidat în parte. Odată stabilit acest lucru, se constată dacă există vreun candidat care atinge sau depăşeşte cota electorală. Dacă exsită, respectivul este declarat ales, iar numărul de voturi care depăşeşte cota este transferat celorlalţi candidaţi, în funcţie de procentul pe care îl reprezintă preferinţele marcate cu „2” în favoarea acestora pe toate buletinele de vot ale candidatului declarat ales. Dacă nu există nici un candiat care să fi atins sau depăşit cota, candidatul situat pe ultimul loc la prima numărătoare este exclus din competiţie, iar voturile lui sunt transferate celorlalţi candidaţi, după aceleaşi criterii prezentate mai sus. Urmează o a doua numărătoare care ia în calcul preferinţele marcate cu „2” şi preferinţele marcate cu „1” transferate de la candidatul care a fost declarat ales sau de la cel care a fost exclus în urma primei numărători. Şi în urma acestei

numărători se procedează la fel ca după prima numărătoare. Procedura continuă până când sunt atribuite toate mandatele. În situaţia în care, după prima numărătoare un partid politic obţine mai mult de 50% din voturi, dar mandatele obţinute de reprezentanţii săi, în final, nu reprezintă 50% din Parlament, numărul mandatelor va fi suplimentat astfel încât partidul respectiv să obţină cu un mandat în plus faţă de totalul mandatelor obţinute de ceilalţi competitori. Compensarea de acest tip se aplică şi în situaţia în care doar două partide participante la alegeri obţin mandate, pentru partidul care a obţinut cele mai multe voturi. Candidaţii declaraţi aleşi sunt candidaţii partidului respectiv care au obţinut cel mai mare număr de voturi, fără a fi aleşi, indiferent de circumscripţia în care candidează.

Olanda
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul Olandei este bicameral, fiind format din Twedee Kamer (a doua Cameră) care are 150 de membri şi Eerste Kamer (prima Cameră) care are 75 de membri. Mandatele, în cazul ambelor Camere, au o durată de patru ani.

Tipul de sistem electoral folosit
Pentru alegerea Camerei inferioare (mai importantă decât cealaltă, prin prisma faptului că este singura care poate iniţia legi), se foloseşte un sistem de reprezentare proporţională, cu scrutin de listă şi vot preferenţial organizat la nivelul unei singure circumscripţii (care este teritoriul ţării). Membrii Camerei superioare sunt aleşi în mod indirect, de către un corp de electori format din reprezentanţii consiliilor regionale, folosindu-se acelaşi sistem proporţional cu scrutin de listă şi vot preferenţial. · locurile sunt distribuite la nivel naţional între diferitele liste sau grupuri de liste care au obţinut un minimum de 0.67%; fiecare primeşte atâtea locuri cât numărul de ori de care numărul de voturi primite este multiplu al normei de reprezentare stabilite la nivel naţional (numărul de voturi valabil exprimate în întreaga ţară împărţit la numărul de locuri 150 care trebuie distribuite). În cadrul fiecărei liste locurile sunt alocate între candidaţi corespunzător ordinii în care apar în aceasta. · alocarea restului de mandate r ă mase nedistribuite se realizează prin metoda d'Hondt.

Prag electoral
Pentru Camera inferioară există un prag de 0,67% din voturile valabil exprimate (procent corespunzător voturilor necesare pentru alegerea unui candidat).

Modul în care votează alegătorul
La alegerile pentru Camera Inferioară, fiecare alegător are dreptul să voteze o listă de candidaţi, putând acorda, de asemenea, un vot (preferenţial) unuia dintre candidaţii de pe lista respectivă

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Pentru Camera inferioară, mandatele sunt atribuite la nivel naţional între diferitele liste care au atins pragul de

30

25 + 2 modele electorale

0.67% din voturile valabil exprimate. Pentru aceasta, numărul de voturi primit de fiecare listă se divide cu 0,67%, de aici rezultînd un prim rând de mandate care revine fiecărei liste. Pentru ceea ce rămâne, se procedează în felul următor: · dacă numărul de mandate care mai sunt de atribuit este cel puţin egal cu 19, se foloseşte metoda celei mai mari medii (d'Hondt): restul rămas pentru fiecare listă după operaţia de împărţire menţionată mai sus se divide cu un număr de divizori (1, 2, 3, ...) egal cu numărul de mandate care mai sunt de atribuit, câturile astfel obţinute pentru toate listele fiind dispuse în ordine descrescătoare, fiecăruia urmând să-i corespudă, în această ordine, câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele; · dacă numărul de mandate este mai mic de 19, se foloseşte metoda celui mai mare rest: resturile

operaţiei de dispuse în urmând să-i un mandat mandatele.

împărţire menţionate mai sus sunt ordine descrescătoare, fiecăruia corespudă, în această ordine, câte până când sunt epuizate toate

Odată stabilit numărul de mandate care revin fiecărei liste, acestea sunt atribuite candidaţilor, în general, în ordinea în care aceştia sunt poziţionaţi pe lista respectivă. Totuşi, dacă un candidat obţine un număr de voturi preferenţiale cel puţin egal cu un sfert din pragul electoral, el este declarat ales chiar înaintea candidaţilor situaţi pe poziţii superioare pe lista pe care figurează şi el (şi care nu obţin, la rândul lor, acest barem).

Polonia
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul Poloniei este unul bicameral, fiind compus din Sejm (Camera inferioară) şi Senat (Camera superioară). Sejm-ul are 460 de membri, iar Senatul 100.

Tipul de sistem electoral folosit
Sistemul electoral folosit pentru alegerea Sejm-ului este unul proporţional cu scrutin de listă şi vot preferenţial (obligatoriu) organizat la nivelul unor circumscripţii electorale plurinominale. Circumscripţiile sunt organizate la nivelul voievodatelor sau al unor diviziuni ale acestora, regula de bază în stabilirea „graniţelor” circumscripţiilor fiind aceea că aceste graniţe nu le pot întrerupe sau intersecta pe cele ale judeţelor sau ale oraşelor care au statut de judeţ în legislaţia electorală, din cele care formează teritoriul unui voievodat. Cu alte cuvinte, o circumscripţie electorală poate să cuprindă doar judeţe şi oraşe (de genul celor menţionate mai sus) întregi, nicidecum diviziuni ale acestora. Mărimea unei circumscripţii trebuie să fie de aşa natură încât la nivelul ei să se aleagă cel puţin şapte deputaţi în Sejm. Senatorii sunt aleşi printr-un sistem bazat pe principiul majorităţii, în circumscripţii stabilite de aşa natură încât, în fiecare dintre ele să se aleagă între 2 şi 4 senatori. În fiecare circumscripţie electorală, fiecare comitet electoral (reprezentând partid politic, alianţă politică, etc.) poate propune un număr de candidaţi cel mult egal cu numărul de senatori care trebuie aleşi în circumscripţia respectivă.

Prag electoral
În cazul alegerilor pentru Sejm, pragul electoral pentru partidele politice este de 5%, iar pentru coaliţii de 8%, din voturile valabil exprimate la nivel naţional. Pentru Senat, nu există prag electoral.

Modul în care votează alegătorul
La alegerile pentru Sejm, alegătorul trebuie să aleagă o listă de candidaţi din cele cuprinse în buletinul de vot, marcând (cu un „X”) numele unuia dintre candidaţii aflaţi pe lista respectivă (dacă marchează numele a doi candidaţi sau mai mulţi sau dacă nu este clar căruia

I. Sisteme electorale

31

dintre candidaţi i-a acordat votul său, votul se anulează). În cazul alegerilor pentru Senat, alegătorul trebuie să voteze, pe buletinul de vot pe care sunt înscrişi toţi candidaţii din circumscripţie în ordine alfabetică (indiferent de apartenenţa lor politică), un număr de candidaţi egal cel mult cu numărul de senatori care se aleg în circumscripţia respectivă, marcând (cu câte un „X”) numele acestora.

(în cazul în care, pentru atribuirea ultimului mandat, se constată că sunt mai multe liste de candidaţi cărora le corespund câturi egale, mandatul se atribuie listei care a obţinut mai multe voturi);

· odată stabilit numărul de mandate care trebuie să revină fiecărei liste, se procedează la atribuirea mandatelor în favoarea candidaţilor în ordinea descrescătoare a voturilor obţinute de fiecare dintre aceştia; în cazul în care există doi sau mai mulţi candidaţi de pe aceeaşi listă care obţin acelaşi număr de voturi, mandatul se atribuie în funcţie de numărul de secţii de votare în care fiecare candidat a obţinut un număr mai mare de voturi decât ceilalţi; în cazul în care şi în urma acestui criteriu doi sau mai mulţi candidaţi se află la egalitate, persoana care a reprezentat, în faţa biroului electoral de circumscripţie, „comitetului electoral” care a propus propus lista respectivă, la momentul depunerii listelor, decide căruia dintre candidaţi îi revine mandatul respectiv. În cazul alegerilor pentru Senat, în fiecare circumscripţie electorală, după ordonarea candidaţilor în ordinea descrescătoare a numărului de voturi primite, sunt declaraţi aleşi primii candidaţi din „clasamentul” astfel obţinut, în număr egal cu numărul de mandate care sunt de atribuit. În cazul în care există doi sau mai mulţi candidaţi care obţin acelaşi număr de voturi, ordinea acestora se stabileşte în funcţie de numărul de secţii de votare în care fiecare candidat a obţinut un număr mai mare de voturi decât celălalt (ceilalţi).

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
În cazul Sejm-ului, atribuirea mandatelor se realizează la nivelul circumscripţiilor electorale, paşii fiind următorii:

· după primirea datelor de la toate secţiile de votare de pe teritoriul circumscripţiei, Biroul Electoral de Circumscripţie totalizează voturile primite de fiecare listă de candidaţi la nivelul circumscripţiei;

· numărul de voturi primit de fiecare listă de candidaţi se împarte le 1,4, 3, 5, 7, ..., până când numărul divizorilor devine egal cu numărul mandatelor care sunt de alocat;

· câturile obţinute în urma efectuării operaţiunii de împărţire cu divizorii respectivi pentru toate listele de candidaţi din circumscripţie se dispun în ordine descrescătoare, fiecărui cât urmând să-i revină, în această ordine, câte un mandat, până când numărul de mandate se epuizează

Portugalia
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul Republicii (Assembleia da Republica) este unul de tip unicameral alcătuit din 230 de reprezentanţi aleşi odată la patru ani.

Tipul de sistem electoral folosit
Alegerile se desfăşoară în baza unui sistem electoral proporţional cu scrutin de listă (blocată). Un număr de 226 parlamentari sunt aleşi în cadrul unor circumscripţii electorale ce corespund unităţilor administrative. Numărul de mandate care revin unei circumscripţii este proporţional cu numărul de alegători din circumscripţia respectivă şi este stabilit prin metoda d'Hondt (cea mai mare medie).

32

25 + 2 modele electorale

Patru mandate sunt alocate la nivelul a două circumscripţii electorale constituite pentru cetăţenii cu drept de vot care se află în afara ţării - una pentru cetăţenii portughezi rezidenţi în ţările membre ale Uniunii Europene, pentru care sunt alocate 2 mandate, şi o altă pentru cetăţenii din celelalte ţări la care se adaugă regiunea Macao.

mandate ce sunt repartizate circumscripţiei pentru care este propusă lista respectivă. Acest număr nu poate fi mai mic de doi şi nu nici mai mare de cinci.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Voturile acordate de către alegători sunt transformate în mandate folosindu-se metoda d'Hondt: după ce se însumează voturile primite de fiecare listă în parte la nivelul unei circumscripţii, numărul de voturi corespunzător fiecărei liste se împarte, succesiv la 1, 2, 3, 4, 5...n („n” fiind numărul de mandate din circumscripţie), după care se ordonează, în ordine descrescăoare câturile corespunzătoare tuturor listelor, fiecărui cât urmând a-i corespunde câte un mandat până se epuizează toate mandatele.

Prag electoral
Nu există prag electoral.

Modul în care votează alegătorul
Votul alegătorului este luat în considerare doar în momentul în care acesta marchează cu un „X” lista de candidaţi pe care o preferă. Numărul candidaţilor prezenţi pe o listă trebuie sa fie egal cu numărul de

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul de la Londra este compus din două Camere: Camera Lorzilor, cu 724 de membri (în 2005) şi Camera Comunelor, cu 646 de membri. Alegerile se organizează numai pentru Camera Comunelor, fotoliile Camerei Lorzilor fiind ocupate prin moştenire sau prin numiri (de către Regină)

Tipul de sistem electoral folosit
Pe teritoriul Marii Britanii (Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor), membrii Camerei Comunelor se aleg prin sistem majoritar cu un singur tur de scrutin, organizat în circumscripţii uninominale, cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea „first past the post” (denumire care provine din cursele hipice, unde învingătorul este concurentul care trece primul de un anumit punct de pe pista de alergare - linia de sosire, toţi cei care trec linia respectivă după el fiind consideraţi a fi pierdut cursa) sau "the winner takes it all" (deşi această din urmă denumire mai este valabilă şi pentru unele sisteme majoritare de listă) . Un partid politic are dreptul la un candidat în fiecare circumscripţie electorală. În Irlanda de Nord, alegerile se organizează după sistemul „votului unic transferabil”, folosit în Irlanda.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul primeşte un buletin de vot în care sunt înscrise numele tuturor candidaţilor din circumscripţia sa, cu specificaţia partidului pe care îl reprezintă (acolo unde este cazul), el având dreptul la un singur vot pe care îl poate acorda candidatului (sau partidului) preferat, marcând numele candidatului respectiv cu un „X”.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
În fiecare circumscripţie este declarat ales candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi, fără a fi nevoie ca acesta să reprezinte cel puţin 50% din voturile valabil exprimate.

Prag electoral
Nu există prag electoral.

I. Sisteme electorale

33

Slovacia
Tipul şi structura Parlamentului
Slovacia are parlament unicameral (numit „Consiliul Naţional al Republicii Slovacia”), format din 150 de deputaţi

Tipul de sistem electoral folosit
În Slovacia, Parlamentul este ales prin sistem electoral proporţional cu scrutin de listă şi vot preferenţial, organizat la nivelul unei singure circumscripţii electorale (stabilită la nivelul întregului teritoriul).

Prag electoral
Pentru a accede în Parlament, un partid politic trebuie să întrunească, la nivel naţional, 5% din voturile valabil exprimate

Modul în care votează alegătorul
Fiecare alegător primeşte câte un buletin de vot pentru fiecare partid politic înscris în cursa electorală, buletin pe care este imprimată lista cu numele candidaţilor propuşi de partidul respectiv, în ordinea stabilită de partid. Aflat în cabina de vot, alegătorul trebuie să introducă în plic buletinul de vot cu lista pe care doreşte să o voteze. Înainte de a face acest lucru, are posibilitatea de a exprima voturi preferenţiale pentru cel mult patru candidaţi de pe lista respectivă (fără, însă, ca acest lucru să fie obligatoriu).

voturilor valabil exprimate / 151 (număr de mandate +1) Numărul de mandate obţinute de fiecare partid, într-o primă fază, este egal cu numărul voturilor valabil exprimate pentru lista sa împărţit la coeficientul electoral. În cea de a doua fază, locurile rămase se atribuie folosindu-se metoda celor mai mari resturi (este vorba, în acest caz, de resturile rămase în urma împărţirii, pentru fiecare partid în parte, a numărului de voturi exprimate în favoarea sa la coeficientul, fiecărui rest revenindu-i, în ordine descrescătoare, câte un mandat, până când se epuizează toate mandatele. După stabilirea numărului de mandate care revine fiecărui partid politic, se stabileşte care dintre candidaţii de pe lista sa primesc mandatele respective. În acest sens, candidaţii care primesc voturi preferenţiale în număr de cel puţin 10% din voturile valabil exprimate obţinute de partidul pe lista căruia a candidat, au prioritate în alocarea mandatelor, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi primite. Restul de mandate se acordă în ordinea stabilită pe listă.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
După stabilirea numărului de voturi valabil exprimate, se calculează coeficientul electoral: q = numărul

Slovenia
Tipul şi structura Parlamentului
Slovenia are parlament unicameral (numit „Adunarea Naţionala”), format din 90 de deputaţi.

Tipul de sistem electoral folosit
Parlamentul este ales prin sistem electoral proporţional cu scrutin de listă (închisă), organizat la nivelul a opt circumscripţii electorale. La rândul ei, o circumscripţie

34

25 + 2 modele electorale

este împărţită în 11 regiuni, câte una pentru fiecare dintre candidaţii de pe lista unui partid (într-o circumscripţie electorală, cei 11 candidaţi de pe lista unui partid sunt repartizaţi, fiecare, în câte o regiune). Pentru minorităţile naţionale - italiană şi maghiară care au dreptul, fiecare, la câte un mandat de deputat, se stabilesc două circumscripţii speciale.

respectiv). El işi va exprima votul introducând unul din buletine în plic, iar apoi plicul în urnă.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Atribuirea mandatelor către formaţiunile politice care participă la alegeri se face la nivelul celor 8 circumscripţii electorale. Pentru fiecare dintre acestea, se stabileşte un coeficient electoral al circumscripţiei q = număr de voturi valabil exprimate în circumscripţie / număr de mandate din circumscripţie(11). După aceea, numărul de voturi obţinute de o listă în toate cele 11 regiuni (obţinut prin cumularea numărului de voturi obţinute de cei 11 candidaţi ai săi din regiunea respectivă) se împarte la coeficientul electoral, de aici rezultând un prim rând de mandate atribuite fiecărei liste. Pentru mandatele rămase, la resturile rezultate în urma operaţiunii de împărţire, se aplică metoda d' Hondt. Partidul care nu obţine cel puţin trei mandate la nivel naţional, în urma primei operaţiuni, nu va fi luat în considerare în cea de a doua fază a atribuirii mandatelor (pe baza resturilor). Odată stabilit numărul de mandate care revin fiecărei liste, acestea sunt atribuite candidaţilor înscrişi pe listă, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinut de fiecare din aceştia în regiunea în care a figurat pe buletinul de vot (ca reprezentant al listei).

Prag electoral
Nu există prag electoral, însă formaţiunile politice care, după prima fază de distribuire a mandatelor (rezultând din împărţirea, la nivelul fiecărei circumscripţii, a numărului de voturi valabil exprimate de fiecare partid la coeficientul electoral al circumscripţiei), nu obţine cel puţin trei mandate la nivel naţional, nu participă la faza a doua, de distribuire a restului de mandate pe baza resturilor de voturi rămase în urma primei faze.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul va primi mai multe buletine de vot câte unul pentru fiecare formaţiune politică şi un plic. Pe buletinul de vot corespunzător unei formaţiuni politice figurează numele candidatului repartizat, în numele formaţiunii, în regiunea respectivă, precum şi numele formaţiunii pe care o reprezintă (şi care a depus, la nivelul circumscripţiei, lista pe care figurează candidatul

Spania
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul Spaniei este format din două Camere: Camera Deputaţilor (Congreso de los Diputados) având un număr de 350 de membri şi Senatul care are 248 de membri. Alegerea parlamentarilor se face, pentru ambele Camere, odată la patru ani.

Tipul de sistem electoral folosit
Pentru alegerea Camerei Deputaţilor se foloseşte un sistem de reprezentare proporţională cu scrutin de listă (blocată) organizat la nivelul a 50 de circumscripţii electorale. Pentru alegerea Senatului se folosesc două sisteme

· 208 senatori sunt aleşi în mod direct în 52 de cicrumscripţii electorale plurinominale (cu patru senatori fiecare), prin aşa numitul „sistem cu vot limitat” în care fiecare alegător votează nu o listă de candidaţi, ci un număr de maximum trei candidaţi;

· ceilalţi 40 de senatori sunt aleşi în mod indirect, ei fiind desemnaţi de adunările legislative ale celor 17 comunităţi autonome, fiecare dintre acestea având dreptul de a alege un senator la care se adaugă încă unul pentru fiecare milion de locuitori.

I. Sisteme electorale

35

Prag electoral
Pentru Camera Deputaţilor există un prag minim de 3% din voturile valibil exprimate la nivelul întregii ţări. Acesta este valabil pentru toţi actorii competiţiei electorale, indiferent dacă este vorba de partide politice sau de candidaţi independenţi. Pentru Senat nu există un prag electoral minim acesta depinzând de numărul populaţiei din regiune.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Stabilirea numărului de mandate care revin fiecărei liste de candidaţi se face aplicându-se formula d'Hondt (a celei mai mari medii): numărul de voturi primit de fiecare listă de candidaţi se împarte la un număr de divizori (1, 2, 3, ...) egal cu numărul de mandate care sunt de distribuit, după care se dispun câturile obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele care sunt de distribuit. Pentru oraşele Ceuta şi Melilla, în care se alege câte un deputat, mandatul este atribuit acelui candidat care obţine cel mai mare număr de voturi. În cazul senatorilor care se aleg în mod direct, atribuirea celor patru mandate din fiecare circumscripţie se face în favoarea candidaţilor care obţin cel mai mare număr de voturi, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinut de fiecare dintre aceştia.

Modul în care votează alegătorul
În cazul alegerilor pentru Camera Deputaţilor, alegătorul are dreptul să voteze doar pentru o listă de candidaţi în circumscripţia sa. Pentru oraşele Ceuta şi Melilla, alegătorul are opţiunea de a vota o listă sau un candidat de pe o listă prezentată de un partid. Pentru senatorii care se aleg în mod direct, alegătorul poate vota un număr de maximum trei candidaţi în circumscripţia sa.

Suedia
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul Suediei (Riksdagen) este unicameral, având în compoziţie un număr de 349 deputaţi aleşi direct odată la 4 ani.

Tipul de sistem electoral folosit
Sistemul electoral folosit este unul poporţional cu scrutin de listă şi vot preferenţial (opţional), organizat la nivelul a 29 de circumscripţii electorale care corespund regiunilor administrative.

Prag electoral
Există două nivele de prag electoral: B la nivel naţional, 4% din voturile valabil exprimate pentru un partid politic B la nivel de circumscripţie, 12 % din voturile exprimate pentru un partid politic

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul trebuie să aleagă o listă de candidaţi (a unui partid politic), având posibilitatea să îşi exprime preferinţa pentru unul din candidaţii de pe lista respectivă, marcând numele respectivului.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Într-o primă fază, 310 mandate sunt atribuite la nivelul celor 29 de circumscripţii. Pentru aceasta, în fiecare circumscripţie se aplică metoda „Saint Lagüe

36

25 + 2 modele electorale

modificat”, metodă care presupune împărţirea numărului total de voturi obţinute de fiecare partid politic la o serie de divizori începând cu 1.4, 3, 5 ş.a.m.d, în număr egal cu numărul de mandate ce trebuie alocate, apoi ordonarea câturilor obţinute pentru toate partidele în ordine descrescătoare şi atribuirea a câte unui mandat corespunzător pentru fiecare cât, până când se epuizează toate mandatele care sunt de distribuit în circumscripţia respectivă. În fiecare circumscripţie electorală, la această operaţiune participă doar partidele politice care ating pragul de 12% din voturile valabil exprimate la nivelul circumscripţiei. Celelalte 39 de mandate se distribuie la nivel naţional, astfel încât să se obţină o relaţie proporţională cât mai corectă între numărul de voturi obţinute de partide la nivel naţional şi numărul de fotolii pe care partidele urmează să le ocupe în Parlament. Astfel, pentru fiecare partid politic în parte, în baza numărului de voturi obţinute de listele partidului însumate la nivel naţional, se stabileşte câte din cele 349 de mandate ar trebui să revină partidului respectiv dacă întreg teritoriul ar reprezenta o singură circumscripţie electorală (folosindu-se aceeaşi metodă „Saint Lagüe modificat”). Din numărul de mandate rezultat în urma

acestei operaţiuni, se scade numărul de mandate obţinut deja de partid la nivelul circumscripţiilor electorale, rezultând, astfel numărul de mandate, din cele 39 care urmează să revină fiecărui partid. La această operaţiune participă doar partidele politice care, la nivel naţional, ating pragul de 4% din voturile valabil exprimate. Odată stabilit numărul de mandate care revin fiecărui partid politic şi, implicit, fiecărei liste de candidaţi din fiecare circumscripţie, se procedează la alocarea mandatelor între candidaţii aceleeaşi liste. În prima etapă, sunt luaţi în considerare doar candidaţii care obţin un număr de voturi personalizate (voturi preferenţiale) în număr egal cu cel puţin 8% din voturi valabil exprimate în favoarea listei respective, acestora urmând a le reveni mandatele alocate listei, în ordinea inversă a numărului de voturi personalizate obţinute de fiecare dintre ei, până când se epuizează toate mandatele. Dacă prin această metodă nu sunt alocate toate mandatele care revin listei (numărul de candidaţi de pe listă care obţin cel puţin 8% din voturile exprimate în favoarea listei este mai mic decât numărul de mandate care revin listei), celelalte mandate sunt distribuite în funcţie de locul pe care îl ocupă fiecare candidat pe listă.

Ungaria
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul Ungariei este unul monocameral.

Tipul de sistem electoral folosit
Sistemul electoral folosit este unul mixt, care combină sistemul majoritar cu sistemul proporţional: 176 de membri sunt aleşi la nivelul a tot atâtea circumscripţii uninominale, prin sistem majoritar uninominal cu două tururi, cel mult 152 la nivelul a 20 de circumscripţii departamental teritoriale, prin scrutin de listă organizat în circumscripţiile respective, iar cel puţin 58 de mandate sunt „compensatorii”, fiind atribuite unora dintre candidaţii aflaţi pe listele naţionale ale partidelor. Fiecare partid/coaliţie are dreptul să propună: B câte un candidat în fiecare din cele 176 de circumscripţii uninominale; B câte o listă de candidaţi în fiecare din cele 20 de circumscripţii departamentale; B o listă la nivel naţional

Prag electoral
Pentru ca o listă de candidaţi să primească mandate trebuie să beneficieze de cel puţin 5% din voturile valabil exprimate în circumscripţia pentru care a fost propusă. Acelaşi prag este impus partidelor la nivel naţional pentru ca listele la acest nivel să primească mandate.

I. Sisteme electorale

37

Modul în care votează alegătorul
Fiecare alegător dispune de două voturi: unul pe care îl poate oferi unui candidat în circumscripţia uninominală, iar celălalt pe care îl poate acorda unei liste, la nivelul circuscripţiei departamentale.

voturile valabil exprimate la primul tur, urmând a fi declarat ales candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi, cu condiţia ca 25% din cetăţenii cu drept de vot să fi votat; b) în cea de a doua fază, se stabileşte numărul de mandate care revin fiecărei liste departamentale, prin împărţirea numărului de voturi primit de fiecare listă la o cotă calculată după formula:

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Mandatele se atribuie în trei faze: a) în prima fază, sunt declaraţi aleşi candiaţii care, în cele 176 de circumscripţii uninominale, obţin cel puţin 50% din voturi în primul tur, cu condiţia ca la alegeri să fi participat cel puţin jumătate din numărul alegătorilor înscrişi în liste. Dacă într-o circumscripţie uninominală, la primul tur de scrutin, nu este întrunită condiţia legată de participarea alegătorilor la vot se organizează un al doilea tur, cu posibilitatea participării tuturor candidaţilor înscrişi la primul tur, urmând să fie declarat ales candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi, cu condiţia ca 25% din cetăţenii cu drept de vot să fi votat. De asemenea, dacă la primul tur, nici un candidat nu obţine majoritatea absolută a voturilor, se organizează un al doilea tur, la care pot participa toţi candidaţii care au obţinut cel puţin 15% din

q

Nr. voturi valabil exprimate Nr. mandate 1

1

şi reţinându-se partea întreagă a câtului. c) în cea de a treia fază, pentru fiecare partid/coaliţie în parte, se însumează, la nivel naţional, voturile exprimate în primul tur declarat valid în favoarea candidaţilor care, la nivelul circumscripţiilor uninominale nu au câştigat alegerile şi voturile reprezentând resturile operaţiilor de împărţire din cea de a doua fază. Pe baza numărului obţinut se stabileşte, în mod proporţional, numărul de mandate, care revin fiecărei liste de candidaţi din cele propuse la nivel naţional.

Bulgaria
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul Bulgariei este unul unicameral şi are un număr de 240 de membri, aleşi odată la patru ani.

Tipul de sistem electoral folosit
Alegerile se desfăşoară în baza unui sistem electoral proporţional cu scrutin de listă (blocată), organizat la nivelul a 31 de circumscripţii electorale, între care trei sunt consituite în Sofia şi două în Plovdiv (celelalte 26 de circumscripţii corespund regiunilor administrative).

Prag electoral
Pentru a participa la distribuirea mandatelor în prima etapă (la nivelul celor 26 de circumscripţii), într-o circumscripţie, un partid politic sau un candidat independent trebuie să atingă un prag egal cu rezultatul operaţiei de împărţire a numărului de voturi valabil exprimate în circumscripţia respectivă la numărul de mandate care revin circumscripţiei. În cea de a doua etapă, cea în care sunt alocate, la nivel naţional, mandatele care nu au fost distribuite în prima etapă, un partid politic poate fi inclus doar dacă voturile pe care le-a obţinut reprezintă cel puţin 1,8% din voturile exprimate la nivel naţional. Pentru coaliţii, pragul în această etapă este de 10%, în timp ce candidaţii independenţi nu au acces la această etapă.

38

25 + 2 modele electorale

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul trebuie să voteze o listă de candidaţi, dintre cele care sunt propuse pentru circumscripţia lui, având posibilitatea ca, în cadrul listei respective, să îşi exprime preferinţa pentru unul dintre candidaţi.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Alocarea mandatelor se face în două etape. În prima etapă, pentru fiecare circumscripţie electorală se împarte numărul de voturi valabil exprimate la numărul de mandate din circumscripţie. Rezultatul obţinut reprezintă „cota electorală” pentru circumscripţia respectivă. Numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare listă se împarte la această cotă, de aici rezultând un prim număr de mandate primit de fiecare listă (reprezentând partea întreagă a câtului). În cea de a doua etapă, sunt cumulate la nivel naţional, pentru fiecare partid/coaliţie în parte (care a depăşit

pragul pentru a participa la această etapă) resturile rezultate în urma operaţiilor de împărţire de la prima etapă (voturile neutilizate în prima etapă). Numărul astfel obţinut pentru fiecare partid/coaliţie în parte se divide cu rezultatul operaţiei de împărţire dintre numărul total de voturi cumulate la nivel naţional (reprezenând resturile rezultate în urma primei etape) la numărul de mandate care mai sunt de alocat. De aici rezultă numărul de mandate care revin, la acest nivel, fiecărui partid, respectiv fiecărei coaliţii. Dacă încă mai sunt mandate de atribuit, acestea sunt alocate partidelor/coaliţiilor, în ordinea inversă a resturile corespunzătoare acestora. Mandatele alocate în această a doua etapă sunt repartizate acelor liste al partidelor/coaliţiilor din circumscripţiile în care partidele, respective coaliţiile, au obţinut cel mai mare număr de voturi. Odată stabilit numărul de mandate care revin fiecărei liste, acestea sunt alocate acelor candidaţi în favoarea cărora a fost exprimat cel mai mare număr de voturi preferenţiale. În situaţiile în care există mai mulţi candidaţi ai aceleeaşi liste cu acelaşi număr de voturi preferenţiale, se are în vedere poziţia pe care fiecare dintre ei o ocupă în lista respectivă.

România
Tipul şi structura Parlamentului
Parlamentul României este bicameral, fiind format din Camera Deputaţilor, cu 332 de membri şi Senat cu 137 membri.

Tipul de sistem electoral folosit
Pentru ambele Camere, alegerile se desfăşoară în baza unui sistem electoral proporţional cu scrutin de listă (blocat ă ), organizat la nivelul a 42 de circumscripţii electorale, între care una o reprezintă municipiul Bucureşti.

Pragul electoral
Pentru un partid politic, pragul electoral pentru intrarea în Parlament este de 5%. Pentru alianţe politice şi alianţe electorale, la procentul de 5% se adaugă 3% pentru cel de-al doilea partid şi câte 1% pentru următoarele începând cu al treilea, fără a se putea depăşi 10% din totalul voturilor valabil exprimate. În virtutea prevederilor constituţionale, organizaţiile minorităţilor naţionale legal constituite au dreptul la cel puţin un reprezentant în Camera Deputaţilor. Pentru a obţine însă, un fotoliu în această Cameră, lista de candidaţi a unei astfel de organizaţii trebuie să primească în alegeri, la nivel naţional, un număr de voturi cel puţin egal cu 10% din coeficientul electoral la nivel naţional (numărul total de voturi valabil exprimate la nivel naţional împărţit la numărul de deputaţi).

Modul în care votează alegătorul
În secţia de votare, alegătorul primeşte două buletine de vot unul pentru Camera Deputaţilor şi unul pentru Senat. Pe fiecare dintre aceste două buletine trebuie

I. Sisteme electorale

39

să aplice ştampila pe lista de candidaţi pe care doreşte să o voteze.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Alocarea mandatelor se face în două etape. În prima etapă, se alocă mandate la nivelul fiecăreia dintre cele 42 de circumscripţii, în felul următor:

· pentru fiecare circumscripţie electorală, se stabileşte coeficientul electoral, prin împărţirea numărului de voturi valabil exprimate în circumscripţia respectivă la numărul de mandate care sunt repartizate acelei circumscripţii;

· pentru fiecare listă de candidaţi, numărul de voturi obţinute se împarte la coeficientul electoral, partea întreagă a câtului acestei operaţii reprezentând un prim număr de mandate pe care le primeşte lista respectivă.

În cea de-a doua etapă, se alocă un al doilea rând de mandate la nivel naţional, folosindu-se metoda d'Hondt: · pentru fiecare partid în parte, resturile rezultate în urma operaţiunii de împărţirii din prima etapă se cumulează la nivel naţional; · numărul astfel obţinut pentru fiecare partid se împarte la un număr de divizori întregi consecutivi (1, 2, 3, ...) în număr egal cu numărul de mandate care sunt de alocat; · câturile obţinute din operaţia de împărţire efectuată pentru toate listele se dispun în ordine descrescătoare (fără a se ţine seama de listele cărora le corespund) şi, în acească ordine, fiecăruia din ele urmează să îi corespundă câte un mandat, până ce se epuizează toate mandatele care sunt de alocat; · mandatele astfel rezultate sunt repartizate în partidelor în anumite circumscripţii, în funcţie de ordinea descrescătoare a resturilor rămase în circumscripţiile respective.

Sisteme electorale folosite în alegerile pentru Parlamentul European

Un prim aspect important care trebuie reţinut în legătură cu sistemele electorale folosite de cele 25 de ţări membre ale Uniunii Europene în alegerile pentru Parlamentul European este acela că toate sunt cu reprezentare proporţională. Acest lucru se datorează unor recomandări ale Consiliului Europei, între care cea mai importantă este cea în care se stipulează că „alegerea reprezentanţilor în Parlamentului European ,trebuie să se realizeze printr-un sistem bazat pe scrutinul de listă sau prin sistemul cu vot unic transferabil”. Trebuie remarcat faptul că, în alegerile pentru Parlamentul European, nu se pune problema re p rezentări i electoratului dintr-o anu mi t ă circumscripţie (aspect sub care sistemele de vot majoritare sau, în orice caz, cele bazate pe scrutinul uninominal, sunt cele mai eficiente) parlamentarul fiind reprezentantul ţării sale în acest for, precum şi reprezentantul formaţiunii în numele căreia candidează într-unul din grupurile parlamentare. Celelalte două recomandări abordează şi ele la aspecte importante: una se referă la faptul că, în alegerile europene, teritoriul ţării poate fi subdivizat în mai multe circumscripţii doar dacă acest lucru nu afectează în mod serios caracterul proporţional al rezultatelor alegerilor, iar cea de-a doua la faptul că pragul electoral nu trebuie să depăşească 5%. Astfel stând lucrurile, după cum se poate observa şi în tabelul de mai jos, cele mai multe ţări au optat pentru sistemul proporţional cu scrutin de listă şi vot

preferenţial. Este interesant de observat faptul că Franţa şi Marea Britanie, ţări care în alegerile pentru parlamentele naţionale folosesc sisteme majoritare, dar şi Germania, în care, pentru alegerea Parlamentului federal se foloseşte un sistem cu selecţie personalizată, pentru desemnarea reprezentanţilor lor în Parlamentul european au optat pentru un sistem - cel proporţional cu scrutin de listă blocată - care permite cel mai scăzut nivel de implicare a alegătorului în selecţia celor care ajung să fie aleşi. Se mai poate observa că toate ţările care folosesc sisteme proporţionale cu liste deschise pentru alegerile legislative naţionale (sisteme care implică o participare substanţială a alegătorului la selecţia candidaţilor) au renunţat, în cazul alegerilor pentru Parlamentul European, din raţiuni legate de simplitate, la aceste sisteme, unele chiar în favoarea sistemului cu scrutin de listă blocată (cum este cazul Estoniei, spre exemplu). Mai este de remarcat şi faptul că ţările în care este folosit sistemul cu vot unic transferabil Irlanda, Irlanda de Nord şi Malta - au păstrate acest sistem şi pentru alegerile europene. În tabelul următor este prezentată o clasificare centralizată a sistemelor electorale folosite de cele 25 de ţări membre ale Uniunii Europene în alegerile pentru Parlamentul European, în funcţie de modurile de scrutin.

42

Tipul de sistem electoral Cu vot unic transferabil într-o singură circumscripţie în mai multe circumscripţii

Ţara

Proporţional cu listă blocată

într-o singură circumscripţie

în mai multe circumscripţii

· · · · ·

Proporţional cu listă neblocată închisă şi vot(uri) preferenţial(e) deschisă, cu vot multiplu opţionale într-o singură în mai multe într-o singură în mai multe circumscripţie circumscripţii circumscripţie circumscripţii · · · · ·

· · · ·

·

· · · ·

·

·

·

·

Austria Belgia Cehia Cipru Danemarca Estonia Finlanda Franţa Germania Grecia Irlanda Italia Letonia Lituania Luxemburg Malta Olanda Polonia Portugalia Regatul Unit Slovacia Slovenia Spania Suedia Ungaria

·

25 + 2 modele electorale

·

I. Sisteme electorale

43

Austria
Numărul de locuri în Parlamentul European - 21

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul are un singur vot pe care îl acordă fie unei liste cu toţi cei mentionaţi pe lista respectivă, fie unui anume candidat de pe acea listă.

Tipul de sistem electoral folosit
Alegerile sunt orgnizate pe baza sistemului proporţional cu scrutin de listă şi vot preferenţial, organizat într-o singură circumscripţie electorală constituită la nivelul întregului teritoriu federal.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Repartizarea mandatelor către partidele politice se realizează prin algoritmul d'Hondt. În cadrul fiecărui partid, mandatele sunt distribuite candidaţilor de pe listă, în funcţie de numărul de voturi preferenţiale obţinut de fiecare dintre aceştia, din totalul voturilor exprimate în favoarea partidului respectiv.

Prag electoral
Listele de candidaţi care obţin mai puţin de 4% din voturi nu se califică pentru alocarea mandatelor.

Belgia
Numărul de locuri în Parlamentul European - 24 colegiul electoral de limba franceză sau pentru cel de limbă olandeză (flamandă).

Tipul de sistem electoral folosit
Alegerile sunt organizate pe baza sistemului proporţional cu scrutin de listă şi vot preferenţial. Din cei 24 de reprezentanţi ai Belgiei în Parlamentul European, un anumit număr (stabilit în prealabil) este ales de către colegiul electoral de limbă flamandă, un altul de către colegiul electoral de limba franceză şi, de regulă, unul de către colegiul electoral de limba germană. Sub noua organizare federală a statului, alegerile pentru Parlamentul European sunt organizate în următoarele 4 circumscripţii electorale: 1.circumscripţia flamandă, formată din districtele administrative ce aparţin regiunii flamande, cu exceptia Hal-Vilvorde; 2.circumscripţia Walloon, formată din districtele administrative ale reginunii Walloon cu excepţia municipalităţilor din zona regiunilor de limbă germană; 3.electoratul format din districtele administrative din zona Brussels şi Hal-Volvorde; 4.electoratul din zona regiunilor vorbitoare de limbă germană Totodată, există 3 colegii electorale: francez, flamand şi german. Persoanele care sunt înscrise pe listele elctorale în zona Brussels-Hal-Vilvorde pot opta pentru

Prag electoral
Nu există un prag electoral mimin.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorii au un singur vot pe care îl acordă fie unei liste de candidaţi, fie unui anume candidat de pe o listă.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Mandatele sunt alocate partidelor politice şi alianţelor prin reprezentare proporţională, folosindu-se sistemul d'Hondt (numărul de voturi primit de fiecare listă de candidaţi se divide, pe rând cu 1, 2, 3, 4, 5 ..., după care se dispun câturile obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele care sunt de distribuit). În cadrul aceluiaşi partid, mandatele sunt distribuite între candidaţi în funcţie de numărul de voturi preferenţiale acodate fiecărui candidat în parte.

44

25 + 2 modele electorale

Cehia
Numărul de locuri în Parlamentul European - 24

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Metoda de atribuire a mandatelor este metoda d'Hondt aplicată la nivelul circumscripţii naţionale (numărul de voturi primit de fiecare listă de candidaţi se divide, pe rând cu 1, 2, 3, 4, 5, ...24) după care se dispun câturile obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele care sunt de distribui). Mandatele care revin unei liste se atribuie candidaţilor în ordine descrescătoare numărului de voturi preferenţiale primite de fiecare dintre aceştia, iar atunci când voturile preferenţiale nu mai pun în evidenţă nici o diferenţă între candidaţi, se ia în considerare poziţia pe care fiecare candidat a fost plasat pe listă de către partidul care a propus lista.

Tipul de sistem electoral folosit
Reprezentanţii Cehiei în Parlamentul European sunt aleşi prin sistem proporţional cu scrutin de listă şi vot preferenţial.

Prag electoral
La repartizarea mandatelor participă numai partidele care obţin cel puţin 5% din voturile valabil exprimate.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul votează o listă, în cadrul căreia are dreptul de a exprima un vot preferenţial în favoarea unui candidat.

Cipru
Numărul de locuri în Parlamentul European - 6

Tipul de sistem electoral folosit
Pentru alegerea celor 6 euro-parlamentari, teritoriul Ciprului reprezintă o singură circumscripţie, la nivelul căreia se organizează alegeri prin sistem proporţional cu scrutin de listă şi voturi preferenţiale.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Stabilirea rezultatelor se face prin calcularea unui coeficient electoral (Hare) la care se raportează numărul de voturi primit de fiecare listă, de aici rezultând un prim număr de mandate. Celelalte mandate corespund, câte unul, resturilor rămase în urma operaţiei de împărţire şi dispuse în ordine descrescătoare. Mandatele atirbuite unei liste sunt alocate candidaţilor în funcţie de numărul de voturi preferenţiale obţinut de fiecare dinte ei şi de ordinea în care aceştia au fost poziţionaţi pe listă.

Prag electoral
1,8% reprezintă necesarul de voturi exprimate la nivel naţional pentru a obţine un mandat.

Modul în care votează alegătorul
Fiecare alegător trebuie să voteze o listă de candidaţi pe care, totodată, poate exprima două voturi preferenţiale.

Danemarca
Numărul de locuri în Parlamentul European - 14 alegeri prin sistem proporţional cu scrutin de listă cu vot preferenţial. Populaţia din Faeroes şi Groenlanda formează, fiecare, câte o circumscripţie care alege un reprezentant.

Tipul de sistem electoral folosit
Teritoriul continental al Danemarcei reprezintă o circumescripţie, la nivelul căreia se organizează

Prag electoral
Nu există un prag minim.

I. Sisteme electorale

45

Modul în care votează alegătorul
Fiecare alegător are un singur vot pe care îl acordă fie unui liste cu toţi cei menţionaţi pe listă, fie unui anume candidat de pe acea listă.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Locurile sunt alocate listelor prin reprezentare proporţionala folosindu-se sistemul d'Hondt (numărul de voturi primit de fiecare listă de candidaţi se divide, pe

rând, cu 1, 2, 3, 4, 5, ...14 , după care se dispun câturile obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele care sunt de distribuit), iar candidaţilor aceleaşi liste în funcţie de numărul de voturi preferenţiale obţinut de fiecare dintre ei şi de ordinea în care aceştia au fost poziţionaţi pe listă. În cazul circumscripţiilor Faeroes şi Groenlanda (uninominale), candidaţii cu cele mai multe voturi de pe listele individuale sunt aleşi.

Estonia
Numărul de locuri în Parlamentul European - 6

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Mandatele sunt alocate proporţional cu numărul de voturi primite de fiecare listă, folosindu-se metoda d'Hondt (numărul de voturi primit de fiecare listă de candidaţi se divide, pe rând cu 1, 2, 3, 4, 5, 6, după care se dispun câturile obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele care sunt de distribuit), iar în cadrul fiecărei liste, locurile sunt alocate în funcţie de ordinea în care numele candidaţilor apar pe lista respectivă.

Tipul de sistem electoral folosit
În Estonia se constituie o singură circumscripţie, la nivelul căreia se organizează alegerile printr-un sistem de reprezentare proporţională cu scrutin de listă (blocată).

Prag electoral
Nu există prag electoral minim.

Modul în care votează alegătorul
Fiecare alegător are dreptul la un singur vot, pe care îl poate exprima pentru o anumită listă.

Finlanda
Numărul de locuri în Parlamentul European - 14

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Stabilirea numărului de mandate care revine fiecărei liste se realizează prin metoda d'Hondt (numărul de voturi primit de fiecare listă de candidaţi se divide, pe rând cu 1, 2, 3, 4, 5, ...14), după care se dispun câturile obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele care sunt de distribuit). În momentul în care numărul de locuri ce sunt alocate fiecarui partid sau asociaţie a alegătorilor este stabilit, candidaţii de pe liste primesc mandate în ordinea descrescătoare a voturilor preferenţiale primite de fiecare din ei.

Tipul de sistem electoral folosit
Pentru ocuparea celor 14 locuri, se organizează alegeri la nivelul a 4 circumscripţii electorale - sud, vest, nord şi est. Sistemul este unul proporţional cu scrutin de listă şi vot preferenţial.

Prag electoral
Nu există un prag electoral minim.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul are dreptul la un vot pentru o anumită listă şi la un vot preferenţial pentru un candidat de pe lista respectivă.

46

25 + 2 modele electorale

Franţa
Numărul de locuri în Parlamentul European - 78

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Numărul mandatelor ce poate reveni fiecăriei circumscripţii se face în proporţie cu populaţia acestora fiind folosită metoda resturilor celor mai mari. Alocarea mandatelor pentru diferitele liste de candidaţi la nivelul unei circumscripţii se face utilizându-se metoda d'Hondt (numărul de voturi primit de fiecare listă de candidaţi se divide, pe rând cu 1, 2, 3, 4, 5,... 78, după care se dispun câturile obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele care sunt de distribuit), iar în cadrul fiecărei liste, alocarea se face în funcţie de ordinea în care numele apar pe liste.

Tipul de sistem electoral folosit
Alegerile se organizează prin sistem proporţional cu scrutin de listă (blocată), în condiţiile în care teritoriul este împărţit în 8 circumscripţii electorale. Magnitudinea circumscripţiilor variază între nu mai puţin de 3 locuri şi nu mai mult de 14 locuri.

Prag electoral
Există un prag electoral de 5% pentru fiecare circumscripţie.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorii au un singur vot la dispoziţie pe care îl pot acorda unei liste.

Germania
Numărul de locuri în Parlamentul European - 99

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul are dreptul la un singur vot, pentru una din liste.

Tipul de sistem electoral folosit
Cei 99 de membri sunt aleşi atât la nivelul landurilor, cât şi la nivel federal, fiecare partid având posibilitatea de a alege la care din cele două nivele depune liste. Sistemul electoral este unul de reprezentare proporţională cu scrutin de listă (blocată).

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Reprezentarea este una proporţională, voturile fiind numărate, pentru fiecare partid în parte, la nivel federal. Când un partid depune liste la nivelul landurilor, numărul total de mandate câştigate de acel partid este împărţit între listele respective folosindu-se sistemul Hare-Niemeyer. Pentru fiecare listă, mandatele sunt atribuite candidaţilor în funcţie de ordinea în care aceştia se află pe lista respectivă.

Prag electoral
Un actor electoral trebuie sa atragă cel puţin 5% din voturile exprimate la nivel naţional.

Grecia
Numărul de locuri în Parlamentul European - 24

Prag electoral
Formaţiunile politice trebuie să obţină 3% din voturile exprimate la nivel naţional pentru a avea reprezentanţi în Parlamentul European.

Tipul de sistem electoral folosit
Sistemul electoral este unul de reprezentarea proporţională cu scrutin de listă (blocată), organizat la nivelul unei singure circumscripţii electorale (naţionale).

Modul în care votează alegătorul
Pentru alegerea membrilor Parlamentului European, fiecare alegător are dreptul la un singur vot, pe care îl poate exprima pentru o anumită listă.

I. Sisteme electorale

47

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Mandatele sunt alocate proporţional cu numărul de voturi primite de fiecare listă. Într-o primă fază, se caluculează q = [nr. total de voturi / (nr. total de voturi +1)] +1, la care se împarte numărul de voturi al fiecărei liste, de aici rezultând un prim număr de mandate.

Celelalte mandate rezultă din ordonarea resturilor operaţiunii de împărţite în ordine descrescătoare, fiecărui rest urmând să-i revină un mandat. Odată stabilit numărul de mandate pentru fiecare listă, acestea sunt alocate candidaţilor în ordinea în care ei sunt poziţionaţi pe lista respectivă.

Irlanda
Numărul de locuri în Parlamentul European - 13 pe care el o stabileşte marcând numele candidaţilor cu 1, 2, 3,…, în ordinea descrescătoare a preferinţelor sale.

Tipul de sistem electoral folosit
Alegerea membrilor pentru Parlamnetul European se face prin votul unic transferabil aplicat în cadrul celor 4 circumsripţii electorale.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Ordinea alfabetică în care candidaţii sunt înscrişi pe listele de votare nu influenţează ordinea în care locurile sunt alocate. Pentru a fi aleşi, candidaţii trebuie să obţină o cota-parte prestabilită din voturi şi obţinută prin împărţirea numărului total de voturi la numărul de locuri plus 1, iar apoi adăugând 1 la rezultatul obţinut. Locurile sunt alocate candidaţilor de pe liste care au obţinut, fie la prima numărătoare, fie prin transferul succesiv de voturi realizat în conformitate cu preferinţele exprimate de alegători, un număr de voturi mai mare decât respectiva cotă.

Prag electoral
Nu există un prag electoral minim.

Modul în care votează alegătorul
Numele candidaţilor apar pe liste în ordinea alfabetică, fiecare alegător având dreptul la un vot, pe care îl poate transfera de la un candidat (care acumulează mai multe voturi decât are nevoie pentru a fi ales sau prea puţine voturi pentru a putea fi ales) la altul, într-o ordine

Italia
Numărul de locuri în Parlamentul European - 78

Tipul de sistem electoral folosit
Sistemul folosit este unul cu reprezentare proporţională cu scrutin de listă şi voturi preferenţiale.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Voturile sunt numărate şi locurile alocate la nivel naţional, unde este stabilită o cotă ce determină de câte voturi este nevoie pentru a obţine un loc. Dacă într-un district electoral, o listă obţine un număr insuficient de voturi pentru a atinge cota respectivă, voturile obţinute de lista respectivă sunt transferate către un district în care lista respectivului partid a obţinut majoritatea relativă a voturilor. În acest mod, toate partidele beneficiează de o redistribuire a voturilor la nivel naţional. De mandatele alocate fiecărui partid politic beneficiază candidaţii care obţin cel mai mare număr din voturile preferenţiale exprimate, în ordinea descrescătoare a acestora.

Prag electoral
Nu există prag electoral

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul votează lista unui partid, având dreptul şi la un număr de voturi preferenţiale pentru candidaţii de pe lista respectivă, după cum urmează: 3 în districtul electoral din Nord-Vest, câte 2 în Nord-Est, Centru şi Sud, şi câte un vot în insule. Există o regulă specială pentru voturile acordate în zonele cu minorităţi lingvistice.

48

25 + 2 modele electorale

Letonia
Numărul de locuri în Parlamentul European - 9

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Stabilirea numărului de mandate care revin fiecărei liste se face prin metoda Sainte-Laguë (numărul de voturi corespunzător fiecărei liste se divide prin numere impare succesive în număr egal cu numărul de mandate, după care se dispun rezultatele obţinute în urma acestei operaţii pentru toate listele în ordine descrescătoare, fiecărui rezultat urmând a-i corespund un mandat, până când se epuizează toate mandatele). Odată stabilit numărul de mandate care revin fiecărei liste, acele mandate sunt alocate candidaţilor de pe listă într-o ordine determinată de numărul de voturi preferenţiale şi numărul de voturi „negative” primite de fiecare dintre candidaţi.

Tipul de sistem electoral folosit
Sistemul prin care sunt aleşi cei nouă reprezentanţi ai Letoniei în Parlamentul European este unul proporţional cu scrutin de listă şi vot preferenţial, asemănător celui folosit pentru alegerea parlamentului naţional. Există o singură circumscripţie electorală, la nivelul întregii ţări.

Prag electoral
Nu există prag electoral.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul votează o listă, având şi dreptul de a exprima voturi preferenţiale pentru anumiţi candidaţi şi voturi „negative” pentru alţii.

Lituania
Numărul de locuri în Parlamentul European - 13

Tipul de sistem electoral folosit
Cei 13 membrii ai Parlamentului European sunt desemnaţi în cadrul unei singure circumscripţii electorale ce acoperă întregul teritoriu la Lituaniei, printr-un sistem de reprezentare proporţională cu scrutin de listă şi vot preferenţial.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Numărul de voturi obţinut de fiecare listă se divide cu un număr q = [nr. total de voturi / (nr. total de voturi +1)] +1, din această operaţie rezultând un prim număr de mandate. Resturile rămase sunt ordonate în ordine descrescătoare, fiecăruia din ele urmând să-i corespundă câte un mandat, până ce se epuizează toate mandatele. Mandatele alocate unei liste sunt distribuite candidaţilor în funcţie de voturile preferenţiale primite de fiecare dinte ei şi, începând din momentul în care aceste voturi nu mai fac departajarea între candidaţi, de ordinea în care ei au fost poziţionaţi pe listă de către partid.

Prag electoral
Pragul electoral este de 5%.

Modul în care votează alegătorul
Fiecare alegător are dreptul la un vot, pentru o anumită listă, având posibilitatea ca, de pe lista respectivă, să voteze un anumit candidat.

Luxemburg
Numărul de locuri în Parlamentul European - 6 proporţională cu vot multiplu. Întreg teritoriul ţării constituie o circumscripţie electorală.

Tipul de sistem electoral folosit
Sistemul electoral folosit este unul de reprezentare

Prag electoral
Nu există prag electoral.

I. Sisteme electorale

49

Modul în care votează alegătorul
Fiecare alegător are dreptul la maximum 6 voturi pe care le poate acorda unor candidaţi (în număr de maxim 6), aflaţi fie pe aceeaşi listă, fie pe liste diferite. Fiecare listă din cele propuse de partidele politice poate cuprinde maximum 12 candidaţi.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
La alocarea mandatelor, într-o primă fază, se stabileşte numărul de mandate la care are dreptul

fiecare listă, numărându-se voturile exprimate pentru candidaţii săi şi aplicând-se metoda d'Hondt (numărul de voturi primit de fiecare listă de candidaţi se divide, pe rând cu 1, 2, 3, 4, 5, 6, după care se dispun câturile obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele care sunt de distribuit). In faza a doua, pentru fiecare listă în parte, se stabilesc candidaţii care primesc mandatele, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi primit de fiecare.

Malta
Numărul de locuri în Parlamentul European - 5 multe voturi decât are nevoie pentru a fi ales sau prea puţine voturi pentru a putea fi ales) la altul, într-o ordine pe care el o stabileşte marcând numele candidaţilor cu 1, 2, 3,…, în ordinea descrescătoare a preferinţelor sale (candidaţii între care se realizează transferul de voturi putând reprezenta partide diferite).

Tipul de sistem electoral folosit
Pentru alegerea celor 5 reprezentanţi în Parlamentul European este folosit acelaşi sistem ca şi în cazul alegerile pentru Parlamentul ţării sistemul cu vot unic transferabil (vezi capitolul „Sisteme electorale folosite în alegerea parlamentelor celor 25 + 2 ţări” Malta)

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Pentru a fi aleşi, candidaţii trebuie să obţină o cotaparte prestabilită din voturi şi obţinută prin împărţirea numărului total de voturi la numărul de locuri plus 1, iar apoi adăugând 1 la rezultatul obţinut. Locurile sunt alocate candidaţilor de pe liste care obţin, fie la prima numărătoare, fie prin transferul succesiv de voturi realizat în conformitate cu preferinţele exprimate de alegători, un număr de voturi mai mare decat respectiva cotă.

Prag electoral
Nu există prag electoral.

Modul în care votează alegătorul
Fiecare alegător are dreptul la un vot, pe care îl poate transfera de la un candidat (care acumulează mai

Olanda
Numărul de locuri în Parlamentul European - 27 listă, având posibilitatea ca, de pe lista respectivă, să voteze un anumit candidat.

Tipul de sistem electoral folosit
Cei 27 membrii ai Parlamentului European sunt desemnaţi în cadrul unei singure circumscripţii electorale ce acoperă întreg teritoriul ţării, printr-un sistem de reprezentare proporţională cu scrutin de listă şi vot preferenţial.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Numărul de voturi obţinut de fiecare listă se divide cu un număr q = [nr. total de voturi / (nr. total de voturi +1)] +1, din această operaţie rezultând un prim număr de mandate. Resturile rămase sunt ordonate în ordine descrescătoare, fiecăruia din ele urmând să-i corespundă câte un mandat, până ce se epuizează toate mandatele. Mandatele alocate unei liste sunt distribuite candidaţilor în funcţie de voturile preferenţiale primite de fiecare dinte ei şi, începând din momentul în care

Prag electoral
Nu există prag electoral.

Modul în care votează alegătorul
Fiecare alegător are dreptul la un vot, pentru o anumită

50

25 + 2 modele electorale

aceste voturi nu mai fac departajarea între candidaţi, de ordinea în care ei au fost poziţionaţi pe listă de către partid.

Polonia
Numărul de locuri în Parlamentul European - 54

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Alocarea mandatelor se face în două faze. În prima, voturile sunt numărate, pentru fiecare partid politic şi fiecare alianţă, la nivelul întregii ţări, după care, folosindu-se metoda d'Hondt, se stabileşte numărul de mandate care revine fiecărui partid politic (numărul de voturi primit de fiecare partid politic, la nivel naţional, se divide, pe rând cu 1, 2, 3, 4, 5, ….54, după care se dispun câturile obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele) În faza a doua, pentru fiecare partid şi fiecare alianţă, se determină numărul de mandate care revin fiecăreia dintre ele, în fiecare dintre cele 13 circumscripţii electorale, folosindu-se metoda Hare Niemeyer.

Tipul de sistem electoral folosit
În Polonia, parlamentarii europeni sunt aleşi printr-un sistem proporţional cu scrutin de listă (blocată) organizat la nivelul a 13 circumscripţii electorale

Prag electoral
Pentru a trimite reprezentanţi în Parlamentul European, un partid politic sau o alianţă de partide trebuie să obţină cel puţin 5% din voturile valabil exprimate la nivel naţional.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul trebuie să voteze una din listele de candidaţi propuse de partidele politice sau alianţe în circumscripţia sa.

Portugalia
Numărul de locuri în Parlamentul European - 24

Tipul de sistem electoral folosit
Alegerile sunt organizate pe baza unui sistem proporţional cu scrutin de listă (blocată) la nivelul întregii ţări (întreaga ţară reprezintă o circumscripţie).

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Numărul de mandate care revin fiecărei liste se stabileşte prin metoda d'Hondt: numărul de voturi primit de fiecare listă se divide, pe rând cu 1, 2, 3, 4, 5, 6, ...24, după care se dispun câturile obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele. În cazul fiecărei liste sunt declaraţi aleşi candidaţii în ordinea descrescătoare a locului ocupat pe lista respectivă.

Prag electoral
Nu există prag electoral.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul trebuie să voteze una din listele de candidaţi de pe buletinul de vot, fără a putea interveni în determinarea ordinii candidaţilor.

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Tipul de sistem electoral folosit
Numărul de locuri în Parlamentul European - 78
Spre deosebire de alegerile pentru Camera Comunelor (unde se foloseşte sistemul majoritar cu scrutin

I. Sisteme electorale

51

uninominal într-un singur tur), alegerile pentru Parlamentul European se desfăşoară, în Regatul Unit, printr-un sistem proporţional cu scrutin de listă închisă, organizat în 12 circumscripţii electorale. Excepţia o constituie, ca şi la alegerile pentru Westminster, Irlanda de Nord unde, pentru ocuparea celor 3 fotolii care revin acestei părţi a Regatului, se foloseşte sistemul cu vot unic transferabil (vezi Irlanda şi Malta).

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Pentru stabilirea numărului de mandate care revin fiecărei liste, la nivelul fiecărei circumscripţii electorale (cu excepţia celei aflate pe teritoriul Irlandei de Nord) se aplică metoda d'Hondt ((numărul de voturi primit de fiecare listă se divide, pe rând cu un număr de divizori întregi consecutivi (1, 2, 3, …) egal cu numărul de mandate care sunt de atribuit în circumscripţia respectivă, după care se dispun câturile obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele). În cadrul fiecărei liste, mandatele sunt distribuite candidaţilor în ordinea în care aceştia sunt poziţionaţi pe lista respectivă.

Prag electoral
Nu există prag electoral.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul trebuie să voteze una din listele de candidaţi propuse pentru circumscripţia sa (fără a putea interveni în ordinea candidaţilor de pe listă).

Slovacia
Numărul de locuri în Parlamentul European - 14

Tipul de sistem electoral folosit
Sistemul electoral este unul proporţional cu scrutin de listă închisă, alegerile fiind organizate într-o singură circumscripţie electorală care acoperă între teritoriul ţării.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Alocarea locurilor se face folosindu-se metoda Droop şi formula celui mai mare rest: numărul de voturi obţinut de fiecare listă se divide cu un numar obţinut după formula q = [nr. total de voturi / (nr. de locuri + 1)] + 1, de aici rezultând un prim număr de mandate, după care resturile acestei operaţii se ordonează în ordine descrescătoare, fiecăruia din ele urmând să-i revină, în această ordine, câte un mandat, până ce se epuizează toate mandatele. Odată stabilit numărul de mandate care revin fiecărei liste, acestea revin candidaţilor în ordinea în care aceştia figurează pe lista respectivă.

Prag electoral
Pragul electoral este de 5%.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul are de ales una dintre listele de candidaţi propuse de partidele politice.

Slovenia
Numărul de locuri în Parlamentul European - 7

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Într-o primă fază se stabileşte numărul de voturi care revin fiecărei liste de candidaţi, folosindu-se metoda d'Hondt: numărul de voturi primit de fiecare listă se divide, pe rând cu 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, după care se dispun câturile obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele.

Tipul de sistem electoral folosit
Cei 7 membri ai Parlametului European sunt aleşi într-o singură circumscripţie electorală, folosindu-se un sistem electoral proporţional, cu scrutin de listă şi vot preferenţial.

Prag electoral
Nu există prag electoral.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul are de votat o singură listă, iar în cadrul listei respective poate să exprime un vot pentru un candidat pe care îl preferă.

În cea de a doua fază, se procedează la alocarea mandatelor care revin fiecărei liste pentru candidaţii care figurează pe lista respectivă, în funcţie de numărul de voturi preferenţiale obţinut de fiecare dintre aceştia şi de poziţia pe care au fost plasaţi pe lista respectivă de către partidul care i-a propus.

52

25 + 2 modele electorale

Spania
Numărul de locuri în Parlamentul European - 64 buletinul de vot, fără a putea interveni în determinarea ordinii candidaţilor.

Tipul de sistem electoral folosit
Alegerile sunt organizate pe baza unui sistem proporţional cu scrutin de listă (blocată) la nivelul întregii ţări (întreaga ţară reprezintă o circumscripţie).

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Numărul de mandate care revin fiecărei liste se stabileşte prin metoda d'Hondt: numărul de voturi primit de fiecare listă se divide, pe rând cu 1, 2, 3, 4, 5, 6, ...64, după care se dispun câturile obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele. În cazul fiecărei liste sunt declaraţi aleşi candidaţii în ordinea descrescătoare a locului ocupat pe lista respectivă.

Prag electoral
Nu există prag electoral.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul trebuie să voteze una din listele de candidaţi de pe

Suedia
Numărul de locuri în Parlamentul European - 19

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Distribuirea mandatelor se face conform metodei St. Lagüe modificat: voturile obţinute de fiecare listă sunt împarţite la o serie de divizori începând cu 1,4; 3; 5, … etc, în număr egal cu numărul de mandate care sunt de atribuit, după care toate câturile, pentru toate listele de candidaţi sunt ordonate în ordine descrescătoare, fiecărui cât urmând să-i corespundă câte un mandat, până la distribuirea tuturor mandatelor. Candidaţii care obţin voturi preferenţiale în număr egal cu cel puţin 5% din totalul voturilor exprimate pentru listele pe care figurează promovează pe poziţii superioare pe listă, participând la alocarea mandatelor în ordinea descrescătoare a numărului de voturi pe care le primesc. Dacă, în urma aplicării acestui criteriu, mai sunt mandate de atribuit, acestea revin celorlalţi candidaţi, în ordinea descrescătoare a pozţiei pe care fiecare din ei o ocupă pe listă.

Tipul de sistem electoral folosit
În Suedia, alegerile pentru Parlamentul European se desfăşoară în baza unui sistem electoral proporţional cu scrutin de listă închisă şi vot preferenţial. Întreg teritoriul ţării constituie o circumscripţie electorală.

Prag electoral
În Suedia, se aplică un prag electoral de 4% pe care partidele trebuie să îl atingă pentru a avea reprezentanţi în Parlamentul European.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul trebuie să voteze lista de candidaţi a unui partid politic, având posibilitatea ca, pe lista respectivă, să exprime un vot (preferenţial) în favoarea unuia dintre candidaţi

Ungaria
Numărul de locuri în Parlamentul European - 24 pe buletinul de vot, fără a putea interveni în determinarea ordinii candidaţilor.

Tipul de sistem electoral folosit
Alegerile se desfăşoară pe baza unui sistem proporţional cu scrutin de listă (blocată), întreg teritoriul constituind o circumscripţie electorală.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele
Numărul de mandate care revin fiecărei liste se stabileşte prin metoda d'Hondt: numărul de voturi primit de fiecare listă se divide, pe rând cu 1, 2, 3, 4, 5, 6, ...24, după care se dispun câturile obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele.

Prag electoral
Pragul electoral este de 5%.

Modul în care votează alegătorul
Alegătorul trebuie să voteze una din listele de candidaţi de