TEMA 1
INDICI AI DELINCVENŢEI JUVENILE
În orice*societate există reguli și norme*care solicită indivizilor să realizeze*acțiuni dezirabile din punct*de vedere social și moral, să manifeste comportamente*admise și să aleagă în situații sociale*specifice, soluții compatibile cu standardele*culturale ale societății respective.
Adolescența*reprezintă o perioadă de tranziție, acest lucru*determinând mai degrabă adolescenții să se angajeze în comportamente delincvente.
Delincvența*prezintă o serie de manifestări antisociale care are un grad de*periculozitate și gravitate din punctul*de vedere al consecințelor comportamentelor*delincvente ale adolescenților, afectând valorile, normele*sociale protejate de normele juridice*penale. Termenul desemnează conduite inadecvate*ale tinerilor care n-au împlinit vârsta majoratului, fiind aplicat*celor care transgresează legea, dar și celor care se integrează în anturaje*potențial delincvente.
Delincvența în rândul adolescenților este manifestată*prin incapacitatea acestor minori de a se adapta*la normele de conduită din societate, incapacitate*datorată unor cauze de ordin biopsiho-social. Făcând*referire la multe studii s-au identificat anumite cauze ale delincvenței, acestea fiind: creșterea*după 1989 a situaților de abandon școlar, lipsa unei*activități utile, lipsa de supraveghere*permanentă de către părinți, supraveghetori, tutori, familiile*dezorganizate din rândul cărora provin minori*infractori, necunoașterea din timp a anturajului, consumul de către unii*minori de substanțe halucinogene și alcool pentru*creșterea unor stări euforice. De asemenea, tulburările de comportament*reprezintă una din cauzele de natură bio-psihică ale*delincvenței. Aceste tulburări comportamentale se pot manifesta*prin fuga de acasă, comportamente suicidale sau agresive.
Delincvența juvenilă este*determinată de imaturitatea afectivă, dorința de nou și de a experimenta lucruri riscante.
Pentru a înţelege mai bine*fenomenul delincvenţei juvenile este necesară*cunoaşterea minorului. Factoriii care determină un comportament asocial pot fii multipli: ereditatea, cadrul familial, inteligenţa, mediul de contact, sărăcia şi inegalitatea socială, factorii de ordin psihologic.
Infracţiunea*apare în orice mediu social, chiar şi într-unul*superior din punct de vedere etic.
În acest caz cauzele*infracţiunii trebuiesc căutate la individ. Unii delincvenţi prezintă nativ tendinţe antisociale care se*manifestă devreme prin acte de brutalitate, nesupunere, furt, perversiuni. Putem*spune despre aceştia că sunt victimele*propriei constituţii psihice. Aceştia ajung de timpuriu în*conflict cu legea, şi dintre ei se recrutează*cel mai mare procent de recidivişti.
Inteligenţa scăzută este un alt*factor care determină criminalitatea. Motivaţia*dată de specialişti în argumentarea*impactului inteligenţei asupra delincvenţei ar fi lipsa*unuia din factorii inhibativi de prim ordin – nu poate prevedea*consecinţele infracţiunii, nu e capabil să se oprească la timp, să se abţină de la impulsul antisocial.
Anomaliile psihice care pot duce la infracţiune*sunt cel mai des native, dar*pot fi determinate şi de boli*precum encefalita epidemică, care să aibă ca rezultat*modificări comportamentale. Condiţiile de mediu – certurile, neînţelegerile din familie, lipsa de supraveghere, imposibilitatea*satisfacerii nevoilor primare – pot fi cauze*care să determine o conduită*delicventă chiar la persoane cu o constituţie psihică*normală.
La întâlnirea factorilor individuali şi sociali*şansele ca infracţiunea să aibă loc cresc foarte mult. Cauzele care determină delicvenţa juvenilă sunt variate şi necesită o cunoaştere cât mai amanunţită a delicvenţilor, atât în plan individual cât şi social.
Din vremuri*istorice s-a considerat că familia dezorganizată*consituie cauza comportamentului deviant.
Disoluţia grupului*familial, deteriorarea climatului conjugal, deficienţele stilului*educativ al familiei, precum şi atitudinile antisociale ale mediului familial, sunt principalii factori care au

influenţat*conduita minorului, determinandu-l ca în anumite*situaţii favorizante, să comită şi să reitereze acte cu caracter predelicvent sau delicvent.
Severitatea*excesivă, cu multe rigidităţi, cu interdicţii asociate cu brutalitate, cu comenzi ferme*pline de ameninţări îşi lasă puternic amprenta asupra copilului. Menţinerea copilului într-un climat*hipersever determină, treptat, modificări în dimensiunea atitudional-relaţională a personalităţii minorului – traduse în stări apatice, atitudini de revoltă, protest, transformându-se din victima în agresor.
În criminologia contemporană, factorii*psihici au o mare pondere în etiologia*crimei, alăturându-se factorilor*biologici şi sociali. Unii autori consideră factorii psihici având o importanţă mărită*comparativ cu restul factorilor criminogeni,.
În cadrul factorilor psihici un rol aparte îl ocupă caracterul, temperamentul. În planul psihic*pot exista abateri spre anormal de la trăsături*psihopatice şi nevrotice la patologia psihică
(paranoia, schizofrenia).
Studiile*coroborate ale criminologilor, psihologilor şi psihiatrilor au demonstrat*rolul activ al instinctelor, dorinţelor, tendinţelor, emoţiilor în*motivarea întreprinderii oricărei acţiuni*umane, inclusiv ale acţiunilor*criminale. Prin motiv se înţelege tot ce ,,dezlănţuie, susţine, motivează” o acţiune. Mobilurile*crimei se clasifică în primare – de bază – şi secundare –derivate. Mobilurile primare sunt : instinctul de conservare care împinge la căutarea*apei, hranei, odihnei; instinctul sexual, care împinge la căutarea prezenţei*persoanelor de sex opus şi în anumite cazuri a aceluiaşi sex, are o mare*importanţă în săvârşirea de infracţiuni contra persoanei; instinctul combatitiv ce constă în mobilizarea energiilor*proprii când apar piedici în atingerea satisfacerii trebuinţelor, trezirea acestui instinct este asociată de mânie şi poate*determina infracţiuni cu grad mărit de violenţă; dorinţa de a fi remarcat (în special la adolescenţi), de aserţiune de sine*prin impunerea în faţa altor persoane, de a conduce pe alţii, de regulă*aceste dorinţe sunt asociate cu stări emotive specifice – invidie, vanitate, ambiţie, furie, de la care se ajunge la conflicte, infracţiuni; instinctul achizitiv, care constă în adunarea*de bunuri, valori, bani, până la un punct această*tendinţă este pozitivă, dar poate lua o formă gravă, de avariţie, lăcomie, chiar cu manifestări*patologice
(cleptomania), ce pot fi cauza unor delicte.
Mobilurile secundare, dezvoltate din mobilurile*primare, sunt : emoţii complexe, derivate din emoţiile*primare, ca de exemplu mânia determinată de o stare de conflict dacă va fi persistentă se va transforma în ură, un sentiment derivat. În măsura în care o persoană se opune alteia mânia, respectiv ura*creşte în intensitate, şi poate fi motivul unor*infracţiuni; din emoţiile primare – trecătoare – se formează alte stări emoţionale*persistente, dorinţele. Acestea sunt stări*emoţionale la care obiectul*emoţiei nu este prezent, ca de exemplu pofta de a mânca o anumită*mâncare, care există în lipsa acelei mâncări. Aceste*dorinţe pot fi generatoare de acţiuni*criminale. Emoţiile aflate în corelaţie cu experienţa pot genera resentimente faţă de o persoană, care într-o*conjunctură conflictuală pot fi mobil de acţiuni*criminale. Pe tulpina trebuinţelor se dezvoltă alte mobiluri psihice, interesele. Astfel în legatură cu tendinţa*organică de foame se dezvoltă interesul pentru alimente. Când interesul este egoist şi pentru materializarea lui se întreprind acţiuni delicvente, devine sursă infracţională.
Caracterul reprezintă ierarhizarea şi organizarea*tuturor acestor tendinţe, emoţii şi sentimente. Ierarhizarea*tendinţelor se face în funcţie de tendinţa*dominantă, care orientează întreaga viaţă psihică şi îi dă o anumită caracteristică, un anumit caracter.
Cercetările întreprinse de psihologi*au evidenţiat legatura care există între diferitele*tipologii umane şi delicvenţă. Se pare că nervoşii sunt*excitoemotivi; extrovertiţii – turbulenţi, instabili, predispuşi la nervoze. Colericii şi pasionalii*dispun de mijloacele active de protecţie contra*inadaptarii, în timp ce amorfii şi apaticii au tendinţe mai mari spre*devianţă. Tipul flegmatic nu a fost întâlnit la delicvenţii minori*investigaţi. La tipurile sentimental şi pasional s-a înregistrat ceea mai mică delicvenţă. Se poate afirma că unul din factorii criminogeni este

caracterul, iar prin aceasta să acceptam că unele persoane sunt temperamental predispuse spre crimă. Un factor*important în etiologia crimei este capacitatea*de judecată şi nivelul mintal al delicventului. În cadrul*grupurilor de delicvenţi minori şi tineri se regăsesc un număr mare de persoane cu*carenţe în dezvoltarea lor psiho-intelectuală. Se pare că acest*factor îi împiedică să anticipeze consecinţele şi implicaţiile*acţiunilor întreprinse
Există un procent de minori care*nu reuşesc să se adapteze mediului şcolar, sau sunt*nevoiţi să-l abandoneze din diverse motive (lipsuri materiale, fuga de acasă, incapacitatea de a învăţa).
S-a observat că mulţi*minori delicvenţi au o atitudine negativă faţă de*şcoală.
Inadaptarea şi lipsa de*integrare constau în: absenţe de la ore, neatenţie, indisciplină, dezinteres*pentru activitatea şcolară, insolenţă faţă de pedagogi. În relaţiile cu colegii se remarcă prin atitudini*antagonice : de la conflicte deschise la retragere.
Vecinătatea este, alături*de familie, mediul primar al copilului. Prin*aceasta se înţeleg atât vecinii de locuinţă, de stradă, de cartier cât şi copiii din*strada respectivă, din cartier.
Teoria dezorganizarii sociale consideră că factorul determinant în mecanismul cauzal al delicvenţei juvenile îl reprezintă scăderea funcţiilor de socializare şi control exercitate de comunitate şi vecinătate, destabilizarea ordinii sociale şi a coeziunii grupurilor datorită eterogenităţii populaţiei şi varietăţii normelor de conduită, ca şi multiplicării fenomenelor aculturative ale oraşului.
Cei care*trăiesc în condiţii de sărăcie dezvoltă un sistem de valori şi convingeri ce reprezintă, de fapt o*soluţie la problemele cu care se*confruntă. Acest*mod de adaptare implică o multitudine*de trăsături, ca : pasivitatea, resemnarea, orientarea la prezent şi ignorarea*viitorului, fatalismul şi lipsa de*putere, nivelul scăzut al aspiraţiilor, dominaţia*femeii în cămin datorită incapacităţii bărbatului de a-şi câştiga existenţa, şi cea mai importanta, tendinţa spre devianţă.
Persoanele cu venituri*mai mici sunt supuse unui factor de stres*suplimentar. Deseori intrând în contact cu alte persoane şi aflând de realizările*financiare ale acestora apar sentimente derivate de : invidie, frustrare, acestea*suprapuse pe reala neputinţă de a realiza venituri mai mari, pot declanşa o stare de continuu*disconfort care dă naştere la izbucniri violente. Factorul criminogen este în acest caz un mixaj*între factorii psihologici şi inegalitatea economică. David
Jacobs considera vinovată de creşterea delicvenţei juvenile inegalitatea economică şi nu sărăcia. Studiul*ştiinţific al delincvenţei juvenile este important nu numai*datorită măsurilor terapeutice imediate ci şi ca instrument*prin care poate fi controlată manifestarea*criminalităţii la adulţi. Felul de organizare al societăţii, raporturile*dintre membrii ei la un moment dat ne influenţeză conduita. Cei mai afectaţi de schimbările*sociale sunt copiii, care nu au posibilitatea de a înţelege schimbările şi nici capacitate de adaptare. Schimbările*survenite la vârsta copilăriei pot lăsa traume care să se reflecte în comportament într-o perioadă de timp*mai mare sau mai mică.